Crucea este înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu oferită oamenilor spre mântuire
Pentru a doua duminică la rând, Biserica, prin lecturile de la sfânta Liturghie, ne învaţă că drumul spre Tatăl Ceresc şi spre împărăţia cerurilor trece în mod necesar prin umiliri, ocări, suferinţe şi moarte, aşa cum a spus încă din vechime şi autorul Cărţii Înţelepciunii, din prima lectură de astăzi (cf. Înţ 2,12,17.20); dar mai ales cum ne-a spus Isus, înţelepciunea întrupată a lui Dumnezeu, în evanghelia de astăzi: "Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor şi ei îl vor ucide, dar la trei zile după moartea lui va învia" (Mc 9,31).
Crucea a fost singurul drum spre Tatăl ceresc şi spre împărăţia sa, atât pentru Isus, pentru Maica Domnului, pentru apostolii şi ucenicii Domnului, cât şi pentru toţi oamenii din toate timpurile.
Evanghelia de astăzi ne spune că Isus străbătea Galileea, împreună cu ucenicii săi (cf. Mc 9,29).
Aceasta este ultima menţiune a Galileii din Evanghelia lui Marcu dinaintea crucificării. În această regiune Isus şi-a desfăşurat o bună parte a lucrării sale mântuitoare, în care s-a descoperit pe sine ca Robul lui Dumnezeu, trimis să împlinească "prin ocări, chinuri şi moarte ruşinoasă" (cf Înţ 2,17-20), cea mai mare lucrare în favoarea omului: iertarea păcatelor şi mântuirea veşnică.
Şi pentru că mulţimile din Galileea au respins aproape tot ceea ce el a făcut şi a învăţat, dar şi pentru faptul că momentul crucii se apropia, Isus a făcut această ultimă călătorie din Galileea în secret, fără să fie înconjurat de mulţimi şi fără să facă minuni, căci dorea să-i instruiască pe ucenicii săi, dorea să le lase învăţătura sa puternic întipărită în inimile lor şi să nu le lase doar moştenirea unor fapte măreţe şi amintirea unor cazuri frumoase.
Cu această ultimă călătorie în Galileea, pentru instruirea ucenicilor săi, Isus îşi începe drumul care duce şi sfârşeşte la cruce. Crucea este singurul loc de cazare oferit lui Isus de către lumea păcătoasă la ieşirea din ea, la fel cum ieslea din grajd a fost singurul loc care s-a găsit în Betleem la intrarea sa în lume.
Isus le mai vorbise ucenicilor despre cele care urmau să se întâmple cu el la Ierusalim încă de vreo cinci ori până acum. Şi cu toate acestea, ucenicii, asemenea tuturor evreilor, credeau că acum Isus îşi va începe domnia pământească, cu toate că el le vorbea despre patima şi moarte sa. Ei visau la o împărăţie pământească a lui Isus, unde ei vor fi mari dregători şi de aceea se certau între ei care să fie cel mai mare în această împărăţie.
Isus voia să le dea împărăţia, dar nu pe cea pământească şi trecătoare, ci împărăţia veşnic fericită. Isus îi voia să-i facă primii şi cei mai mari, dar nu pe pământ, ci în ceruri. Isus voia să-i facă bogaţi, dar nu în bogăţii trecătoare şi nu aici, ci în bogăţii veşnice şi în cer. Dar le-a spus lor şi ne spune şi nouă că la toate acestea nu se poate ajunge decât prin cruce. Şi asta trebuiau să înţeleagă acum ucenicii lui, pentru ca prin ei să înţelegem şi noi cei care urmăm apostolilor, pentru ca prin noi să înţeleagă şi cei care vor veni după noi.
De convertirea ucenicilor la planul veşnic al lui Dumnezeu şi la învăţătura lui Isus depindea predica lor şi soarta Bisericii sale. Dar această convertire a lor nu s-a produs decât după învierea şi înălţarea lui Isus după suferinţele Calvarului, nu s-a produs decât după învierea şi înălţarea sfintei Fecioare Maria.
Începând cu aceste două evenimente, ucenicii Domnului nu numai că nu mai fugeau de cruce ca până acum, ci spuneau fiecare cu sfântul Paul: "Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi" (Rom 8,18); "Mă bucur în suferinţele mele" (Col 1,24); "Îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile mele" (2Cor 7,4).
De aceea toţi apostolii şi ucenicii Domnului de după învierea şi înălţarea Învăţătorului lor şi a Maicii sale, aflând de valoarea suferinţelor şi a ocărilor pentru Dumnezeu şi pentru Evanghelie, spuneau cu autorul Scrisorii către Evrei: "Să ieşim afară din tabără la el şi să suferim ocara lui" (Evr 13,13).
Iar noi ştim din Scripturi şi din Istoria Bisericii că toţi apostolii şi ucenicii Domnului de la început au murit martiri, începând cu Iacob Zebedeu care a fost aruncat de pe Templu şi terminând cu fratele său, Ioan, care a fost aruncat într-un cazan cu ulei încins. I-am citat special pe ei, căci ei au fost cei care mai înainte voiseră primele locuri în împărăţie, şi care se declaraseră capabili să primească botezul lui Isus şi să bea paharul lui (cf. Mc 10,35-39).
Luminaţi de înţelepciunea lui Dumnezeu, care este înţelepciunea crucii, multe suflete alese, asemenea sfinţilor apostoli ai lui Cristos, au ales de bunăvoie sărăcia, blândeţea în faţa durităţii, ocările, răbdarea în încercări, acuzele nedrepte, chinurile şi moartea pentru evanghelie şi pentru împărăţia lui Dumnezeu, aşa cum ne cer lecturile de astăzi.
Iată numai câteva exemple:
- de dragul lui Cristos şi al împărăţiei sale, sfântul Venceslau (907-929) din duce de Boemia s-a făcut slujitorul săracilor şi bolnavilor.
- de dragul lui Cristos şi al împărăţiei sale, sfântul Francisc din Assisi (1181-1226), din bogat s-a făcut sărac şi slujitor al săracilor.
- De dragul lui Cristos şi al împărăţiei sale, sfânta Elisabeta a Ungariei (1207-1231), intrată în mănăstire după moartea soţului ei, împlinea muncile cele mai umile.
- De dragul lui Cristos şi al împărăţiei sale, sfânta Elisabeta a Portugaliei (1271-1336), deşi regină, a ales să poarte haine de servitoare.
- De dragul lui Cristos şi al împărăţiei sale, sfântul Maximilian Maria Kolbe (1894-1941), după numele care şi l-a luat în mănăstire, Maximilian Maria, s-a hotărât să dea "maximum" lui Dumnezeu şi aproapelui, prin mijlocirea Mariei, muncind până la epuizare pentru Evanghelie şi oferindu-se să moară în locul altuia, asemenea lui Cristos.
Sfântul Iacob, în lectura a doua de astăzi, ne spune că adevăraţii ucenici ai lui Isus, care cunosc acum, datorită predicii şi exemplului lui Isus, datorită predicii şi exemplului ucenicilor săi, că în paradis nu se intră decât pe calea crucii, a umilinţei şi a slujirii, nu mai caută pe acest pământ mărirea, domnia, confortul, ambiţia, mândria, invidia, conflictul, războiul, bogăţiile, făţărnicia sau patimile, care este înţelepciunea lumii acesteia, înţelepciune inspirată de diavol, ci caută înţelepciunea care vine de la Dumnezeu, înţelepciune care este curată, paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică (cf. Iac 3,16-4,3).
Înţelepciunea lumii acesteia, înţelepciune inspirată de diavol, caută să ne facă să ocolim crucea sub toate aspectele ei. Iar asta s-a văzut foarte clar în ispitirile pe care satana i le-a făcut lui Isus, căruia îi oferea orice numai ca să nu asculte de Tatăl, numai ca să nu muncească, numai să nu se smerească şi să nu meargă la cruce, ci să i se închine lui (cf Mt 4,1-11); s-a văzut clar şi din ispitirea pe care i-a făcut-o şi lui Petru duminica trecută, de a-l abate pe Isus de la cruce (cf. Mc 8,32-33); şi se vede clar şi din Evanghelia de astăzi, căci atunci când Isus le vorbea ucenicilor săi despre patima, moartea şi învierea sa, satana i-a ispitit să se certe între ei pe întâietate (cf. Mc 9,33-34).
Aşa cum Isus a corectat gândirea greşită apostolilor, gândire inspirată din filozofia lumii, spunându-le că în cer nu se intră decât numai dacă te aşezi pe locul cel din urmă, numai dacă te faci mic ca un copil şi numai dacă îl primeşti pe el care, de dragul nostru, s-a făcut mic ca un copil (cf. Mc 9,35-36), tot aşa acum Isus vrea să corecteze modul greşit al multora dintre noi oamenii, de a gândi şi aprecia realităţile veşnice.
Să nu ne temem de cruce, căci aşa cum pentru Isus a existat o a treia zi, adică ziua învierii din morţi, ziua înălţării şi glorificării sale de-a dreapta Tatălui, aşa cum pentru Fecioara Maria a existat o a treia zi, tot astfel şi pentru noi va urma o a treia zi, zi în care şi noi vom fi înviaţi, înălţaţi şi glorificaţi de Duhul Tatălui (cf. Rom 8,30).
Închei cu ceea ce am spus la început că înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu oferită tuturor oamenilor spre mântuire este crucea (cf. 1Cor 1,24). Să o îmbrăţişăm cu drag asemenea lui Isus, asemenea Maicii Domnului, asemenea apostolilor, asemenea tuturor sfinţilor şi drepţilor, căci crucea este singura cale rămasă de a ajunge la înviere şi fericirea veşnică.
Tuturor celor care vizitează situl www.ercis.ro, o duminică frumoasă şi binecuvântată!
Pr. Ioan Lungu
