Discursul papei la sfârşitul Căii Sfintei Cruci la Colosseum (6 aprilie 2012)
Iubiţi fraţi şi surori,
Am reevocat, în meditaţie, în rugăciune şi în cântare, drumul lui Isus pe calea Crucii: o cale care părea fără ieşire şi care în schimb a transformat viaţa şi istoria omului, a deschis trecerea spre "cerurile noi şi pământul nou" (cf. Ap 21,1). În special în această zi de Vinerea Sfântă, Biserica celebrează, cu intimă adeziune spirituală, comemorarea morţii pe cruce a Fiului lui Dumnezeu şi în Crucea sa vede pomul vieţii, rodnic de o speranţă nouă.
Experienţa suferinţei marchează omenirea, marchează şi familia; de câte ori drumul devin obositor şi dificil! Neînţelegeri, dezbinări, preocupare pentru viitorul copiilor, boli, necazuri de tot felul. Apoi, în acest timp al nostru, situaţia multor familii este agravată de lipsa locului de muncă şi de celelalte consecinţe negative provocate de criza economică. Drumul Via Crucis, pe care în mod spiritual l-am reparcurs în această seară, este o invitaţie pentru noi toţi, şi în special pentru familii, să-l contemple pe Cristos răstignit ca să aibă forţa de a trece peste dificultăţi. Crucea lui Isus este semnul suprem al iubirii lui Dumnezeu faţă de orice om, este răspunsul supraîmbelşugat la necesitatea pe care o are orice persoană de a fi iubită. Atunci când suntem în încercare, când familiile noastre trebuie să înfrunte durerea, necazul, să privim la Crucea lui Cristos: acolo găsim curajul pentru a continua să mergem; acolo putem repeta, cu speranţă fermă, cuvintele sfântului Paul: "Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos? Oare necazul, sau strâmtorarea, sau persecuţia, sau foametea, sau lipsa de haine, sau primejdia, sau sabia?... Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit" (Rom 8,35.37).
În dureri şi în dificultăţi nu suntem singuri; familia nu este singură: Isus este prezent cu iubirea sa, o susţine cu harul său şi-i dăruieşte energia pentru a merge înainte. Şi acestei iubiri a lui Cristos trebuie să ne adresăm atunci când destrămările umane şi dificultăţile riscă să rănească unitatea vieţii noastre şi a familiei. Misterul pătimirii, morţii şi învierii lui Cristos încurajează să mergem cu speranţă: perioada durerii şi a încercării, dacă este trăită cu Cristos, cu credinţă în El, cuprinde deja lumina învierii, viaţa nouă a lumii înviate, paştele oricărui om care crede în Cuvântul său.
În acel Om răstignit, care este Fiul lui Dumnezeu, chiar moartea însăşi capătă nouă semnificaţie şi orientare, este răscumpărată şi învinsă, este trecerea spre viaţa cea nouă: "dacă bobul de grâu, care cade în pământ, nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce mult rod" (In 12,24). Să ne încredinţăm Mamei lui Cristos. Ea care l-a însoţit pe Fiul ei pe calea dureroasă, Ea care stătea sub Cruce în ceasul morţii sale, Ea care a încurajat Biserica la naşterea sa pentru ca să trăiască în prezenţa Domnului, să conducă inimile noastre, inimile tuturor familiilor prin vastul mysterium passionis spre mysterium paschale, spre acea lumină care izbucneşte din Învierea lui Cristos şi arată victoria definitivă a iubirii, a bucuriei, a vieţii, asupra răului, asupra suferinţei, asupra morţii. Amin.
Benedictus pp. XVI
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
