Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Portugalia
cu ocazia celei de-a XXXVII-a Zi Mondială a Tineretului
(Lisabona, 2-6 august 2023)
Via Crucis cu tinerii
"Parque Eduardo VII" (Lisabona), vineri, 4 august 2023
Iubiţi fraţi şi surori, bună seara!
Astăzi veţi merge cu Isus. Isus este Calea şi noi vom merge cu el, pentru că el merge. Când era printre noi, Isus a mers, a mers îngrijind bolnavii, asistând săracii, făcând dreptate... a mers predicând, învăţându-ne. Isus merge, dar drumul care este mai imprimat în inima noastră este drumul Calvarului, Calea crucii. Şi astăzi voi, noi, şi eu, cu rugăciunea vom reînnoi Calea crucii. Şi îl vom privi pe Isus care trece şi vom merge cu el.
Drumul lui Isus este Dumnezeu care iese din el însuşi, iese din el însuşi pentru a merge printre noi. Ceea ce ascultăm de atâtea ori la Liturghie: "Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a mers printre noi". Vă amintiţi? Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a mers printre noi. Şi asta o face din iubire. O face din iubire. Şi Crucea care însoţeşte fiecare Zi Mondială a Tineretului este icoana, este figura acestui drum. Crucea este sensul cel mai mare al celei mai mari iubiri, iubirea cu care Isus vrea să îmbrăţişeze viaţa noastră. A noastră? Da, a ta, a ta, a ta, pe cea a fiecăruia dintre noi. Isus merge pentru mine. Trebuie s-o spunem toţi. Isus întreprinde acest drum pentru mine, pentru a-şi da viaţa pentru mine. Şi nimeni nu are iubire mai multă decât acela care îşi dă viaţa pentru prietenii săi, decât acela care îşi dă viaţa pentru ceilalţi. Să nu uitaţi asta: nimeni nu are iubire mai multă decât acela care îşi dă viaţa, şi asta ne-a învăţat Isus. Pentru aceasta, când privim Crucifixul, care este atât de dureros, un lucru aşa de dur, să vedem frumuseţea iubirii care îşi dă viaţa pentru fiecare dintre noi.
Spunea o persoană foarte credincioasă o frază care m-a impresionat mult. Spunea aşa: "Doamne, datorită agoniei tale inefabile pot să cred în iubire". Doamne, datorită agoniei tale inefabile pot să cred în iubire. Şi Isus merge, dar aşteaptă ceva, aşteaptă compania noastră, aşteaptă ca să privim... Nu ştiu, aşteaptă să deschid ferestrele sufletului meu, ale sufletului tău, ale sufletului fiecăruia dintre noi. Cât sunt de urâte sufletele închise, care seamănă înăuntru şi zâmbesc înăuntru! Nu are sens. Isus merge şi aşteaptă cu iubirea sa, aşteaptă cu duioşia sa, pentru a ne da mângâiere, pentru a şterge lacrimile noastre.
Acum vă pun o întrebare, însă nu răspundeţi cu glas tare: fiecare să răspundă înlăuntrul său. Eu plâng vreodată? Există lucruri în viaţă care mă fac să plâng? Toţi am plâns în viaţă, şi încă plângem. Şi acolo este Isus cu noi, el plânge cu noi, pentru că ne însoţeşte în întunericul care ne duce la plâns.
Să facem un pic de tăcere şi fiecare să-i spună lui Isus pentru ce anume plânge în viaţă; fiecare dintre noi să-şi spună asta sieşi, acum, în tăcere.
[moment de tăcere]
Isus, cu duioşia sa, şterge lacrimile noastre ascunse. Isus vrea să umple, cu apropierea sa, singurătatea noastră. Cât sunt de triste momentele de singurătate! Şi el este acolo, vrea să umple această singurătate. Isus vrea să umple frica noastră, frica ta, frica mea, acele frici obscure vrea să le umple cu mângâierea sa; şi aşteaptă să ne determine să îmbrăţişăm riscul de a iubi. Pentru că, voi o ştiţi, o ştiţi mai bine decât mine: a iubi este riscant. Trebuie să riscăm să iubim. Este un risc, dar merită să riscăm, şi el ne însoţeşte în asta. Mereu ne însoţeşte, mereu merge, mereu, în timpul vieţii, este aproape de noi.
Nu aş vrea să spun multe lucruri în plus. Astăzi vom parcurge drumul cu el, drumul suferinţei sale, drumul neliniştilor noastre, drumul singurătăţilor noastre.
Acum să facem o secundă de tăcere şi fiecare dintre noi să se gândească la propria suferinţă, să se gândească la propria nelinişte, să se gândească la propriile mizerii. Nu vă fie frică, gândiţi-vă la asta şi gândiţi-vă şi la dorinţa ca sufletul să zâmbească din nou.
[moment de tăcere]
Şi Isus merge cu Crucea, moare pe Cruce, pentru ca sufletul nostru să poată zâmbi. Amin.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
