|
| © Vatican Media |
Cateheze. Pasiunea pentru evanghelizare: zelul apostolic al credinciosului. 26. Vestirea este bucurie
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
După ce am întâlnit diferiţi martori ai vestirii evangheliei, îmi propun să sintetizez acest ciclu de cateheze despre zelul apostolic în patru puncte, inspirate din exortaţia apostolică Evangelii gaudium, care împlineşte în această lună zece ani. Primul punct pe care-l vedem astăzi, primul din cele patru, nu poate să se refere decât la atitudinea de care depinde substanţa gestului evanghelizator: bucuria. Mesajul creştin, aşa cum am ascultat din cuvintele pe care îngerul le adresează păstorilor, este vestirea unei "bucurii mari" (Lc 2,10). Şi motivul? O veste bună, o surpriză, un eveniment frumos? Mult mai mult, o persoană: Isus! Isus este bucuria. El este Dumnezeul făcut om care a venit la noi! Problema, iubiţi fraţi şi surori, nu este aşadar dacă să-l vestim, ci cum să-l vestim, şi acest "cum" este bucuria. Ori îl vestim pe Isus cu bucurie, ori nu-l vestim, pentru că o altă cale de a-l vesti nu este capabilă să ducă adevărata realitate a lui Isus.
Iată pentru ce un creştin nemulţumit, un creştin trist, un creştin nesatisfăcut sau, şi mai rău, ofensat şi ranchiunos nu este credibil. Acesta va vorbi despre Isus, dar nimeni nu-l va crede! Odată îmi spunea o persoană, vorbind despre aceşti creştini: "Dar sunt creştini cu faţă de prost!", adică, nu exprimă nimic, sunt aşa, şi bucuria este esenţială. Este esenţial a veghea asupra sentimentelor noastre. Evanghelizarea realizează gratuitatea, pentru că vine din plinătate, nu din presiune. Şi atunci când se face o evanghelizare - se vrea să se facă dar asta nu merge - pe baza ideologiilor, aceasta nu înseamnă a evangheliza, aceasta nu este evanghelia. Evanghelia nu este o ideologie: evanghelia este o veste, o veste de bucurie. Ideologiile sunt reci, toate. Evanghelia are căldura bucuriei. Ideologiile nu ştiu să zâmbească, evanghelia este un zâmbet, te face să zâmbeşti pentru că îţi atinge sufletul cu vestea bună.
Naşterea lui Isus, în istorie ca şi în viaţă, este principiul bucuriei: gândiţi-vă la ceea ce li s-a întâmplat discipolilor din Emaus care de bucurie nu puteau să creadă, şi ceilalţi, după aceea, discipolii toţi împreună, când Isus merge la cenacol, nu puteau să creadă de bucurie (cf. Lc 24,13-35). Bucuria de a-l avea pe Isus înviat. Întâlnirea cu Isus îşi aduce mereu bucuria şi dacă asta nu ţi se întâmplă, nu este o adevărată întâlnire cu Isus.
Şi asta ce face Isus cu discipolii ne spune că primii care trebuie să fie evanghelizaţi sunt discipolii, primii care trebuie să fie evanghelizaţi suntem noi, creştinii: suntem noi. Şi acest lucru este atât de important. Cufundaţi în climatul rapid şi confuz de astăzi, şi noi, de fapt, ne-am putea afla să trăim credinţa cu un subtil sentiment de renunţare, convinşi că pentru evanghelie nu mai este ascultare şi că nu mai merită să ne angajăm pentru a o vesti. Am putea chiar să fim tentaţi de ideea de a lăsa ca "ceilalţi" să meargă pe drumul lor. În schimb, tocmai acesta este momentul de a ne întoarce la evanghelie pentru a descoperi că Cristos "este mereu tânăr şi izvor constant de noutate" (Evangelii nuntiandi, 11).
Astfel, precum cei doi din Emaus, ne întoarcem în viaţa cotidiană cu elanul celui care a găsit o comoară: erau bucuroşi, aceştia doi, pentru l-au găsit pe Isus, şi le-a schimbat viaţa. Şi descoperim că omenirea abundă de fraţi şi surori care aşteaptă un cuvânt de speranţă. Evanghelia este aşteptată şi astăzi: omul de astăzi este ca omul din orice timp: are nevoie, şi civilizaţia necredinţei programate şi a secularităţii instituţionalizate; ba chiar, mai ales societatea care lasă pustii spaţiile de simţul religios, are nevoie de Isus. Acesta este momentul favorabil pentru vestirea lui Isus. De aceea aş vrea să spun din nou tuturor: "Bucuria evangheliei umple inima şi întreaga viaţă a celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă mântuiţi de el sunt eliberaţi de păcat, de tristeţe, de golul interior, de izolare. Cu Isus Cristos mereu se naşte şi se renaşte bucuria" (ibid., 1). Să nu uităm asta. Şi dacă vreunul dintre noi nu percepe această bucurie, să se întrebe dacă l-a găsit pe Isus. O bucurie interioară. Evanghelia merge pe drumul bucuriei, mereu, este marea veste. Invit pe fiecare creştin, în orice loc şi situaţie s-ar afla, să reînnoiască astăzi întâlnirea sa cu Isus Cristos. Fiecare dintre noi să ia un picuţ de timp şi să se gândească: "Isuse, tu eşti înăuntrul meu: eu vreau să te întâlnesc în toate zilele. Tu eşti o persoană, nu eşti o idee; tu eşti un însoţitor de drum, nu eşti un program. Tu eşti iubire care rezolvă atâtea probleme. Tu eşti începutul evanghelizării. Tu, Isuse, eşti izvorul bucuriei". Amin.
________________
Să ne rugăm, fraţilor şi surorilor, pentru pace, în mod special pentru martirizata Ucraina care suferă mult, şi apoi în Ţara Sfântă, în Palestina şi Israel, şi să nu uităm Sudanul care suferă mult, şi să ne gândim oriunde este război, sunt atâtea războaie! Să ne rugăm pentru pace: în fiecare zi, fiecare să-şi ia un timp pentru a se ruga pentru pace. Vrem pacea. Pentru toţi binecuvântarea mea!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
