(sâmbătă, 12 octombrie 2012)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Împărtăşesc cu voi, chiar dacă pe scurt, tema importantă pe care aţi tratat-o în aceste zile: vocaţia şi misiunea femeii în timpul nostru. Vă mulţumesc pentru contribuţia voastră. Ocazia a fost a 25-a aniversare a scrisorii apostolice Mulieris dignitatem a papei Ioan Paul al II-lea: un document istoric, primul din magisteriul pontifical dedicat în întregime temei femeii. Aţi aprofundat îndeosebi acel punct în care se spune că Dumnezeu a încredinţat într-un mod special pe om, fiinţa umană, femeii (cf. nr. 30).
Ce înseamnă această "încredinţare specială", încredinţare specială a fiinţei umane femeii? Mi se pare evident că predecesorul meu se referă la maternitate. Atâtea lucruri se pot schimba şi s-au schimbat în evoluţia culturală şi socială, însă rămâne faptul că femeia e cea care zămisleşte, poartă în sân şi îi naşte pe copiii oamenilor. Şi aceasta nu este pur şi simplu o realitate biologică, ci comportă o bogăţie de implicaţii fie pentru femeia însăşi, pentru modul său de a fi, fie pentru relaţiile sale, pentru modul de a fi faţă de viaţa umană şi faţă de viaţa în general. Chemând-o pe femeie la maternitate, Dumnezeu i-a încredinţat într-o manieră cu totul specială fiinţa umană.
Însă aici sunt două pericole mereu prezente, două extreme opuse, care mortifică femeia şi vocaţia sa. Primul este de a reduce maternitatea la un rol social, la o misiune, chiar dacă nobilă, dar care de fapt o pune deoparte pe femeie cu potenţialităţile sale, nu o valorizează pe deplin în construirea comunităţii. Asta fie în domeniul civil, fie în domeniul eclezial. Şi, ca reacţie la asta, există celălalt pericol, în sens opus, acela de a promova un fel de emancipare care, pentru a ocupa spaţiile sustrase de masculin, abandonează femininul cu trăsăturile preţioase care-l caracterizează. Şi aici aş vrea să subliniez că femeia are o sensibilitate deosebită faţă de "lucrurile lui Dumnezeu", mai ales în a ne ajuta să înţelegem milostivirea, duioşia şi iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi. Îmi place să mă gândesc şi că Biserica nu este Biserica (la masculin), este Biserica (la feminin). Biserica este femeie, este mamă, şi acest lucru este frumos. Trebuie să vă gândiţi şi să aprofundaţi despre acest lucru.
Mulieris dignitatem se pune în acest context şi oferă o reflecţie profundă, organică, având o solidă bază antropologică luminată de revelaţie. De aici trebuie să pornim din nou pentru acea muncă de aprofundare şi de promovare pe care deja de mai multe ori am avut ocazia de a o invoca. Şi în Biserică este important să ne întrebăm: Ce prezenţă are femeia? Eu sufăr - spun adevărul - când văd în Biserică sau în unele organizaţii ecleziale că rolul de slujire - pe care noi toţi îl avem şi trebuie să-l avem - că rolul de slujire al femeii alunecă spre un rol de servidumbre. Nu ştiu cum se spune în italiană. Mă înţelegeţi? Servitoare. Când eu văd femei care fac lucruri de servidumbre, este că nu se înţelege bine ceea ce trebuie să facă o femeie. Ce prezenţă are femeia în Biserică? Poate să fie valorizată mai mult? Este o realitate care îmi stă mult la inimă şi pentru aceasta am voit să vă întâlnesc - împotriva regulamentului, pentru că nu este prevăzută o întâlnire de acest gen - şi să vă binecuvântez pe voi şi angajarea voastră. Mulţumesc, să o ducem înainte împreună! Maria Preasfântă, mare femeie, Mama lui Isus şi a tuturor fiilor lui Dumnezeu, să ne însoţească. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
