Iubiţi fraţi şi surori,
Vă salut şi vă felicit pentru a şaptezecea aniversare a întemeierii Facultăţii voastre teologice! Mulţumesc, părinte cancelar, pentru cuvintele dumneavoastră respectuoase. Marianum, încă de la naştere, este încredinţat în grija Slujitorilor Mariei. Aşadar urez fiecăruia dintre voi să trăiţi slujirea după exemplul Mariei, "slujitoarea Domnului" (Lc 1,38). Un stil marian, un stil care va folosi mult teologiei, Bisericii şi vouă.
Am putea să ne întrebăm: mariologia foloseşte astăzi Bisericii şi lumii? Desigur, răspunsul este da. A merge la şcoală la Maria înseamnă a merge la şcoală de credinţă şi de viaţă. Ea, învăţătoare pentru că este discipolă, învaţă bine alfabetul vieţii umane şi creştine. Însă există şi un alt aspect, legat de prezent. Trăim în timpul Conciliului al II-lea din Vatican. Niciun alt Conciliu în istorie n-a dat mariologiei atâta spaţiu cât este cel dedicat ei de capitolul al VIII-lea din Lumen gentium, care încheie şi într-un anumit sens sintetizează întreaga constituţie dogmatică despre Biserică. Asta ne spune că timpurile pe care le trăim sunt timpuri ale Mariei. Însă avem nevoie s-o redescoperim pe Sfânta Fecioară Maria după perspectiva Conciliului. Aşa cum Conciliul a evidenţiat frumuseţea Bisericii întorcându-se la izvoare şi ştergând praful care se depusese peste ea de-a lungul secolelor, tot aşa minunăţiile Mariei se vor putea redescoperi mai bine mergând la inima misterului său. Acolo reies două elemente, evidenţiate bine de Scriptură: ea este mamă şi femeie. Şi Biserica este mamă şi femeie.
Mamă. Recunoscută de Elisabeta ca "mamă a Domnului" (v. 43), Theotokos este şi mama noastră a tuturor. De fapt, discipolului Ioan, şi în el fiecăruia dintre noi, Domnul pe cruce a spus: "Iat-o pe mama ta!" (In 19,27). Isus, în acea oră mântuitoare, ne dădea viaţa sa şi Duhul său; şi n-a lăsat ca lucrarea sa să se împlinească fără a ne-o da pe Sfânta Fecioară Maria, pentru că vrea ca în viaţă să mergem cu o mamă, mai mult cu cea mai bună dintre mame (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 285). Sfântul Francisc de Assisi o iubea tocmai pentru că este mamă. Despre el s-a scris că "înconjura cu iubire de nedescris pe Mama Domnului Isus, datorită faptului că l-a făcut frate al nostru pe Stăpânul Maiestăţii" (Sfântul Bonaventura, Legenda major, 9,3: FF 1165). Sfânta Fecioară Maria l-a făcut frate pe Dumnezeul nostru şi ca mamă poate să facă mai fraterne Biserica şi lumea.
Biserica are nevoie să redescopere inima sa maternă, care bate pentru unitate; însă are nevoie şi Pământul nostru, pentru a fi din nou casa tuturor fiilor săi. Sfânta Fecioară Maria doreşte asta, "vrea să dea naştere unei lumi noi, în care toţi să fim fraţi, unde să fie loc pentru fiecare rebutat al societăţilor noastre" (Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 278). Avem nevoie de maternitate, de cel care să genereze şi să regenereze viaţa cu duioşie, pentru că numai darul, îngrijirea şi împărtăşirea ţin împreună familia umană. Să ne gândim la lumea fără mame: nu are viitor. Interesele şi profitul, singure, nu dau viitor, ba chiar uneori măresc inegalităţi şi nedreptăţi. În schimb mamele fac ca fiecare fiu să se simtă acasă şi dau speranţă.
Marianum este chemat aşadar să fie o instituţie fraternă, nu numai prin climatul familial frumos care vă distinge, ci deschizând şi noi posibilităţi de colaborare cu alte institute, care vor ajuta la lărgirea orizonturilor şi la rămânerea în pas cu timpurile. Există frică, uneori, de a ne deschide, crezând că pierdem propriile specificuri, însă când intrăm în joc pentru a da viaţă şi a genera viitorul nu greşim, pentru că facem precum mamele. Şi Maria este mamă care învaţă arta întâlnirii şi a mersului împreună. Este frumos, aşadar, ca, precum într-o mare familie, la Marianum să unească tradiţii teologice şi spirituale diferite, care să contribuie şi la dialogul ecumenic şi interreligios.
Sfânta Fecioară Maria - acesta este celălalt element esenţial - este femeie. Realitatea mariologică probabil cea mai veche din Noul Testament spune că Mântuitorul s-a "născut din femeie" (Gal 4,4). După aceea, în evanghelie Maria este femeia, noua Eva, care de la Cana la Calvar intervine pentru mântuirea noastră (cf. In 2,4; 19,26). În sfârşit, este femeia îmbrăcată în soare care se îngrijeşte de descendenţa lui Isus (cf. Ap 12,17). Aşa cum mama face din Biserică o familie, tot aşa femeia face din noi un popor. Nu întâmplător evlavia populară se inspiră cu naturaleţe din Sfânta Fecioară Maria. Este important ca mariologia s-o urmeze cu atenţie, s-o promoveze, uneori s-o purifice, rămânând mereu atentă la "semnele timpurilor mariane" care străbat epoca noastră.
Între acestea este tocmai rolul femeii: esenţială pentru istoria mântuirii, nu poate decât să fie esenţială pentru Biserică şi pentru lume. Însă câte femei nu primesc demnitatea datorată lor! Femeia, care l-a adus pe Dumnezeu în lume, trebuie să poată aduce darurile sale în istorie. Este nevoie de iscusinţa sa şi de stilul său. Are nevoie de ea teologia, pentru ca să nu fie abstractă şi conceptuală, ci delicată, narativă, vitală. Îndeosebi mariologia poate contribui să aducă în cultură, şi prin artă şi poezie, frumuseţea care umanizează şi insuflă speranţă. Şi este chemată să caute spaţii mai demne pentru femeie în Biserică, pornind de la demnitatea baptismală comună. Pentru că Biserica, aşa cum am spus, este femeie. Ca Maria, este mamă, ca Maria.
Părintele Rupnik a făcut un tablou, care pare să fie un tablou al Sfintei Fecioare Maria, şi nu este. Pare că Sfânta Fecioară Maria este în prim plan, şi în schimb mesajul este: Sfânta Fecioară Maria nu este în prim plan. Ea îl primeşte pe Isus şi cu mâinile, ca nişte scări, îl coboară. Este synkatabasis a lui Cristos prin Sfânta Fecioară Maria: condescendenţa. Şi Cristos se prezintă ca un prunc însă Domn, cu Legea în mână. Însă şi ca fiu al femeii, slab, agăţându-se de mantia Sfintei Fecioare Maria. Această operă a părintelui Rupnik este chiar un mesaj. Şi cine este Maria pentru noi? Cea care, pentru fiecare dintre noi, îl coboară pe Cristos: Cristos plinătate a lui Dumnezeu, Cristos om care s-a făcut slab pentru noi. Cristos om care s-a făcut slab pentru noi. O vedem pe Sfânta Fecioară Maria astfel: cea care-l introduce pe Cristos, care îl trece pe Cristos, care l-a născut pe Cristos, şi rămâne mereu femeie. Este aşa de simplu... Şi să cerem ca Sfânta Fecioară Maria să ne binecuvânteze. Eu voi da acum binecuvântarea vouă tuturor, cerând ca să putem avea mereu în noi acel spirit de fii şi de fraţi. Fii ai Mariei, fii ai Bisericii, fraţi între noi.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
