Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi aş vrea să mă opresc pe scurt asupra unui alt termen cu care Conciliul al II-lea din Vatican a definit Biserica, acela de "Popor al lui Dumnezeu" (cf. Constituţia dogmatică Lumen gentium, 9; Catehismul Bisericii Catolice, 782). Şi fac asta cu câteva întrebări, asupra cărora fiecare va putea să reflecteze.
1. Ce înseamnă a fi "Popor al lui Dumnezeu"? Înainte de toate înseamnă că Dumnezeu nu aparţine în mod propriu niciunui popor; pentru că El e cel care ne cheamă, ne convoacă, ne invită să facem parte din poporul său, şi această invitaţie este adresată tuturor, fără deosebire, pentru că milostivirea lui Dumnezeu "vrea mântuirea pentru toţi" (2Tim 2,4). Isus nu le spune apostolilor şi nouă să formăm un grup exclusiv, un grup de elite. Isus spune: mergeţi şi faceţi discipoli toate popoarele (cf. Mt 28,10). Sfântul Paul afirmă că în poporul lui Dumnezeu, în Biserică, "nu mai este iudeu nici grec... pentru că voi toţi sunteţi una în Cristos Isus" (Gal 3,28). Aş vrea să spun şi celui care se simte departe de Dumnezeu şi de Biserică, celui care este temător sau indiferent, celui care crede că nu se mai poate schimba: Domnul te cheamă şi pe tine să faci parte din poporul său şi face asta cu mare respect şi iubire! El ne invită să facem parte din acest popor, poporul lui Dumnezeu.
2. Cum se devine membri ai acestui popor? Nu prin naşterea fizică, ci printr-o nouă naştere. În Evanghelie, Isus îi spune lui Nicodim că trebuie să ne naştem de sus, din apă şi din Duh pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu (cf. In 3,3-5). Prin Botez noi suntem introduşi în acest popor, prin credinţa în Cristos, dar al lui Dumnezeu care trebuie să fie alimentat şi făcută să crească în toată viaţa noastră. Să ne întrebăm: cum fac eu să crească credinţa pe care am primit-o la Botezul meu? Cum fac să crească această credinţă pe care eu am primit-o şi pe care o are poporul lui Dumnezeu?
3. Cealaltă întrebare. Care este legea Poporului lui Dumnezeu? Este legea iubirii, iubire faţă de Dumnezeu şi iubire faţă de aproapele conform poruncii noi pe care ne-a lăsat-o Domnul (cf. In 13,34). Însă o iubire care nu este sentimentalism steril sau ceva vag, ci care înseamnă a-l recunoaşte pe Dumnezeu ca unic Stăpân al vieţii şi, în acelaşi timp, a-l primi pe celălalt ca adevărat frate, depăşind diviziuni, rivalităţi, neînţelegeri, egoisme; cele două lucruri merg împreună. Cât drum mai trebuie să parcurgem pentru a trăi în concret această nouă lege, aceea a Duhului Sfânt care acţionează în noi, aceea a carităţii, a iubirii! Atunci când noi privim în ziare sau la televiziune atâtea războaie între creştini, dar cum se poate întâmpla asta? În cadrul poporului lui Dumnezeu, câte războaie! În cartiere, la locurile de muncă, aşa de multe războaie din invidie, gelozii! Şi chiar în familie, câte războaie interne! Noi trebuie să-i cerem Domnului ca să ne facă să înţelegem bine această lege a iubirii. Cât este de frumos să ne iubim unii cu alţii ca fraţi adevăraţi. Cât este de frumos! Să facem un lucru astăzi. Poate că toţi avem simpatii şi antipatii; poate că mulţi dintre noi sunt un pic supăraţi pe cineva; aşadar să spunem Domnului: Doamne, eu sunt supărat pe acesta sau pe aceasta; eu te rog pentru el şi pentru ea. A ne ruga pentru cei pe care suntem supăraţi este un pas frumos în această lege a iubirii. Facem noi asta? Să facem asta astăzi!
4. Ce misiune are acest popor? Aceea de a duce în lume speranţa şi mântuirea lui Dumnezeu: a fi semn al iubirii lui Dumnezeu care îi cheamă pe toţi la prietenia cu El; a fi drojdie care face să fermenteze tot aluatul, sare care dă gustul şi care fereşte de putrezire, a fi o lumină care luminează. În jurul nostru, e suficient să deschidem un ziar - am spus asta - vedem că prezenţa răului există, diavolul acţionează. Dar aş vrea să spun cu glas tare: Dumnezeu este mai puternic! Voi credeţi asta: că Dumnezeu este mai puternic? Dar să spunem asta împreună, să spunem asta toţi împreună: Dumnezeu este mai puternic! Şi ştiţi de ce este mai puternic? Pentru că El este Domnul, unicul Domn. Şi aş vrea să adaug că realitatea uneori întunecată, însemnată de rău, poate să se schimbe, dacă noi cei dintâi ducem în ea lumina Evangheliei mai ales cu viaţa noastră. Dacă pe un stadion, să ne gândim aici la Roma la Olimpico, sau la cel din San Lorenzo la Buenos Aires, într-o noapte întunecată, o persoană aprinde o lumină, abia se întrevede, dar dacă peste şaptezeci de mii de spectatori aprind fiecare propria lumină, stadionul se luminează. Să facem ca viaţa noastră să fie o lumină a lui Cristos; împreună vom duce lumina Evangheliei la întreaga realitate.
5. Care este scopul acestui popor? Scopul este Împărăţia lui Dumnezeu, începută pe pământ de însuşi Dumnezeu şi care trebuie să fie lărgită până la împlinire, când va apare Cristos, viaţa noastră (cf. Lumen gentium, 9). Aşadar scopul este comuniunea deplină cu Domnul, familiaritatea cu Domnul, a intra în însăşi viaţa sa divină, unde vom trăi bucuria iubirii sale fără măsură, o bucurie deplină.
Iubiţi fraţi şi surori, a fi Biserică, a fi Popor al lui Dumnezeu, conform marelui plan de iubire al Tatălui, înseamnă a fi ferment al lui Dumnezeu în această umanitate a noastră, înseamnă a vesti şi a duce mântuirea lui Dumnezeu în această lume a noastră, care adesea este rătăcită, care are nevoie de răspunsuri care să încurajeze, care să dea speranţă, care să dea nouă vigoare pe acest drum. Biserica să fie loc al milostivirii şi al speranţei lui Dumnezeu, unde fiecare să se poată simţi primit, iubit, iertat, încurajat să trăiască după viaţa bună a Evangheliei. Şi pentru a-l face pe celălalt să se simtă primit, iubit, iertat, încurajat, Biserica trebuie să fie cu uşile deschise, pentru ca toţi să poată intra. Şi noi trebuie să ieşim prin acele uşi şi să vestim Evanghelia.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
