7. Biserica: catolică şi apostolică
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În această săptămână continuăm să vorbim despre Biserică. Atunci când mărturisim credinţa noastră, noi afirmăm că Biserica este "catolică" şi "apostolică". Dar care este efectiv semnificaţia acestor două cuvinte, a acestor două note caracteristice ale Bisericii? Şi ce valoarea au pentru comunităţile creştine şi pentru fiecare dintre noi?
1. Catolică înseamnă universală. O definiţie completă şi clară ne este oferită de unul dintre Părinţii Bisericii din primele secole, sfântul Ciril din Ierusalim, când afirmă: "Fără îndoială Biserica este numită catolică, adică universală, pentru faptul că este răspândită pretutindeni de la un capăt la altul al pământului; şi pentru că universal şi fără greşeală învaţă toate adevărurile care trebuie să ajungă la cunoştinţa oamenilor, atât referitor la lucrurile cereşti, cât şi la cele pământeşti" (Cateheza XVIII, 23).
Semn evident al catolicităţii Bisericii este că ea vorbeşte toate limbile. Şi asta nu e altceva decât efectul Rusaliilor (cf. Fap 2,1-13): de fapt, Duhul Sfânt i-a făcut în măsură pe apostoli şi întreaga Biserică să facă să răsune tuturor, până la marginile pământului, Vestea Bună a mântuirii şi a iubirii lui Dumnezeu. Astfel Biserica s-a născut catolică, adică "simfonică" încă de la începuturi, şi nu poate să fie decât catolică, proiectată spre evanghelizare şi spre întâlnirea cu toţi. Cuvântul lui Dumnezeu se citeşte astăzi în toate limbile, toţi au Evanghelia în propria limbă, pentru a o citi. Şi revin asupra aceluiaşi concept: este bine mereu să luăm cu noi o Evanghelie mică, pentru a o purta în buzunar, în geantă şi în timpul zilei să citim un text din el. Acest lucru ne face bine. Evanghelia este răspândită în toate limbile pentru că Biserica, vestirea lui Isus Cristos Răscumpărătorul, este în toată lumea. Şi pentru aceasta se spune Biserica este catolică, pentru că este universală.
2. Dacă Biserica s-a născut catolică, înseamnă că s-a născut "în ieşire", că s-a născut misionară. Dacă apostolii ar fi rămas acolo în cenacol, fără a ieşi ca să ducă Evanghelia, Biserica ar fi numai Biserica din acel popor, din acel oraş, din acel cenacol. Însă toţi au ieşit în lume, din momentul naşterii Bisericii, din momentul în care a coborât asupra lor Duhul Sfânt. Şi pentru aceasta Biserica s-a născut "în ieşire", adică misionară. Este ceea ce exprimăm calificând-o apostolică, pentru că apostolul este cel care duce vestea bună a Învierii lui Isus. Acest termen ne aminteşte că Biserica, pe fundamentul Apostolilor şi în continuitate cu ei - apostolii sunt cei care au mers şi au întemeiat noi Biserici, au constituit noi episcopi şi astfel în toată lumea, în continuitate. Astăzi noi toţi suntem în continuitate cu acel grup de apostoli care l-au primit pe Duhul Sfânt şi apoi au mers în "ieşire", să predice - este trimisă să ducă tuturor oamenilor această veste a Evangheliei, însoţind-o cu semnele duioşiei şi puterii lui Dumnezeu. Şi acest lucru derivă din evenimentul Rusaliilor: de fapt, Duhul Sfânt e cel care depăşeşte orice rezistenţă, care învinge ispita de a ne închide în noi înşine, între puţini aleşi, şi de a ne considera unicii destinatari ai binecuvântării lui Dumnezeu. Dacă de exemplu unii creştin fac asta şi spun: "Noi suntem aleşii, numai noi", la sfârşit mor. Mor mai întâi în suflet, apoi vor muri în trup, pentru că nu au viaţă, nu sunt capabili să genereze viaţă, alţi oameni, alte popoare: nu sunt apostolici. Şi tocmai Duhul ne conduce în întâmpinarea fraţilor, chiar şi a celor mai depărtaţi în orice sens, pentru ca să poată împărtăşi cu noi iubirea, pacea, bucuria pe care Domnul Înviat ni le-a lăsat în dar.
3. Ce comportă, pentru comunităţile noastre şi pentru fiecare dintre noi, a face parte dintr-o Biserică ce este catolică şi apostolică? Înainte de toate, înseamnă a avea la inimă mântuirea întregii omeniri, a nu ne simţi indiferenţi sau străini în faţa destinului atâtor fraţi ai noştri, ci deschişi şi solidari faţă de ei. În afară de asta, înseamnă a avea simţul plinătăţii, al întregimii, al armoniei vieţii creştine, respingând mereu poziţiile parţiale, unilaterale, care ne închid în noi înşine.
A face parte din Biserica apostolică înseamnă a fi conştienţi că credinţa noastră este ancorată în vestirea şi în mărturia apostolilor înşişi ai lui Isus - este ancorată acolo, este un lung lanţ care vine de acolo -; şi de aceea să ne simţim mereu trimişi, în comuniune cu succesorii apostolilor, să-l vestim, cu inima plină de bucurie, pe Cristos şi iubirea sa întregii omeniri. Şi aici aş vrea să amintesc viaţa eroică a atâtor, a atâtor misionari şi misionare care şi-au părăsit patria lor pentru a merge ca să vestească Evanghelia în alte ţări, în alte continente. Îmi spunea un cardinal brazilian care lucrează destul de mult în Amazonia, că atunci când el merge într-un loc, într-un sat sau într-un oraş din Amazonia, merge mereu la cimitir şi acolo vede mormintele acestor misionari, preoţi, fraţi, surori, care au mers să predice Evanghelia: apostoli. Şi el se gândeşte: toţi aceştia pot să fie canonizaţi acum, au lăsat toate pentru a-l vesti pe Isus Cristos. Să aducem mulţumire Domnului pentru că Biserica noastră are atâţia misionari, a avut atâtea misionare şi are încă nevoie şi mai mult de misionari! Să-i mulţumim Domnului pentru asta. Poate că printre atâţia tineri, băieţi şi fete care sunt aici, vreunul are voinţa de a deveni misionar: să meargă înainte! Este frumos acest lucru, a duce Evanghelia lui Isus. Să fie curajos şi curajoasă!
Aşadar să-i cerem Domnul să reînnoiască în noi darul Duhului său, pentru ca fiecare comunitate creştină şi fiecare botezat să fie expresie a sfintei maici Biserici catolice şi apostolice.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
