|
| © Vatican Media |
Sunetul speranţei
Când va coborî seara Sfântului Crăciun asupra Romei, un clopot special va suna de pe Esquilino, cea mai înaltă colină a oraşului: clopotul Sperduta al Bazilicii papale "Santa Maria Maggiore".
Numele său îşi are rădăcinile într-o poveste populară străveche: o tânără pelerină, pierdută în întunericul nopţii, şi-a găsit drumul urmând sunetul care venea de sus. De atunci, Sperduta a devenit simbolul unui adevărat "far acustic", imaginea sonoră a Mariei Stella Maris, steaua care îi călăuzeşte pe marinari pe marea nopţii.
Tocmai acest clopot extraordinar va însoţi închiderea Porţii Sfinte a bazilicii liberiene: un gest simplu şi solemn care, într-un anumit sens, surprinde însăşi inima Jubileului pe care Papa Francisc a voit să-l dedice temei speranţei. O speranţă înţeleasă ca dinamism, capabilă să depăşească incertitudinea şi îngrijorarea, care invită să începem de la noi înşine pentru a porni în căutarea Domnului, în certitudinea de a nu ne pierde. Despre această experienţă de reînnoire, de a porni pe drumul spre întâlnirea cu Cristos, au dat mărturie milioane de pelerini care, de-a lungul anului, au trecut prin Poarta Sfântă a bazilicii mariane.
Jubileul din 2025 va rămâne în istoria Bisericii ca un An Sfânt singular. Convocat şi deschis de Papa Francisc, va fi încheiat de Papa Leon al XIV-lea, ales pe 8 mai 2025, după moartea lui Francisc, pe 21 aprilie. Două pontificate în cadrul unui singur An Sfânt reprezintă un eveniment extrem de rar, avuseseră loc anterior doar în timpul Jubileului din 1700. La "Santa Maria Maggiore", Anul Sfânt a căpătat o semnificaţie şi mai specială, având în vedere că Papa Francisc a ales-o drept loc de veci.
În bazilica liberiană, datorită unei particularităţi istorice, Poarta Sfântă nu este situată în partea dreaptă a porticului, unde se află clopotniţa medievală, ci în stânga, creând astfel o legătură directă cu Capela Paulină şi, din aprilie anul trecut, şi cu mormântul apropiat al lui Francisc. Pelerinajul nu s-a întrerupt niciodată: lungi şiruri de credincioşi au înconjurat clădirea în fiecare zi, tăcute şi ordonate, ca o îmbrăţişare continuă. Bărbaţi şi femei de toate vârstele, limbile şi originile, uniţi de un gest simplu: să se oprească, să se roage, să-şi amintească, să mulţumească.
Li s-au alăturat delegaţii oficiale din numeroase ţări, venite să aducă omagiu la mormântul Pontifului în numele popoarelor pe care le reprezintă. Multe dintre aceste ţări fuseseră vizitate de Papa Francisc în timpul pontificatului său şi este bine cunoscut faptul că, înainte şi după fiecare călătorie apostolică, Francisc mergea la "Santa Maria Maggiore" pentru a încredinţa intenţiile şi rezultatele acesteia Fecioarei Maria, invocată ca Salus Populi Romani. Vizita delegaţiilor părea astfel să răspundă la neobosita sa mişcare către popoarele lumii, o imagine puternică a Bisericii "în ieşire" la care se referea încontinuu.
Astfel, pelerinajul jubiliar la "Santa Maria Maggiore" a mărturisit legătura specială care uneşte aceste trei locuri speciale: Poarta Sfântă, mormântul Papei Francisc şi Capela Paulină, unde se păstrează icoana sacră mariană. Preasfânta Fecioară care îşi ţine Fiul în braţe este Poarta Sfântă prin excelenţă: Mama care îl prezintă pe Cristos credincioşilor, singura poartă adevărată, aşa cum El însuşi spune: "Oricine intră prin mine se va mântui" (In 10,9).
Dar există şi o altă relicvă preţioasă, păstrată în bazilica liberiană, care aminteşte de misterul Sfântului Crăciun: Sfântul Leagăn, lemnul ieslei în care a fost pus Pruncul Isus. Acestea păstrează amintirea nopţii în care speranţa a luat trup. Leagănul Pruncului continuă să ne amintească faptul că fundamentul credinţei creştine nu este o idee, ci un eveniment: Dumnezeu care se face om din iubire.
Şi în timp ce Poarta Sfântă se închide, Sperduta continuă să răsune. În fiecare seară, la ora 21.00, dangătul său de pe colina Esquilino se va ridica din nou ca un semn al vieţii, al speranţei care a prins contur în grajdul din Betleem şi continuă să lumineze în fiecare noapte. Un sunet care cere inimilor noastre să aibă mereu încredere, în pofida încercărilor şi greutăţilor de fiecare zi. Să sperăm mereu împotriva oricărei disperări, în încredere totală în Domnul Isus, urmând exemplul Mamei sale cereşti, îmbrăţişaţi de Biserica sa care, încredinţată păstorului său universal, Sfântul Părinte Leon al XIV-lea, va continua să traverseze timpul şi istoria, statornică în magisteriu şi autentică în mărturia sa de credinţă.
Poarta Sfântă a bazilicii se închide, dar poarta către inima lui Dumnezeu cel milostiv rămâne deschisă pentru totdeauna.
Cardinal Rolandas Makrickas, arhipăstor al bazilicii papale "Santa Maria Maggiore"
(După L'Osservatore Romano, 23 decembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
