|
| © Vatican Media |
Nu ideile sau tehnologia, ci Născătoarea de Dumnezeu dăruieşte întărire şi speranţă
Primul sunet a fost cel al "Pierdutului", clopotul istoric care a sunat din nou la "Santa Maria Maggiore" după spargerea petrecută în 1884. Tocmai acest clopot a anunţat deschiderea Porţii Sfinte în bazilica papală care, din înălţimea Esquilino, domină Roma. "Deschideţi-mi porţile dreptăţii, voi intra pentru a-i mulţumi Domnului". Aceasta este concluzia formulei rostite ieri, 1 ianuarie, de cardinalul Rolandas Makrickas, arhipăstor coadiutor al bazilicii liberiene. O formulă de acum familiară, fiind a patra Poartă Sfântă deschisă de la începutul Jubileului, după cele de la "Sfântul Petru" şi de la biserica din închisoarea romană de la Rebibbia, deschise de Papa Francisc, şi cea de la "Sfântul Ioan din Lateran", deschisă de cardinalul vicar de Roma, Baldassare Reina.
În prima zi a anului, solemnitatea Preasfintei Maria, Născătoare de Dumnezeu, numeroşi credincioşi s-au adunat în perimetrul bazilicii antice, trasat, aşa cum vrea tradiţia, chiar de Fecioară. Ea a fost cea care a apărut în vis bogatului patrician roman Ioan şi soţiei sale în august 352, anunţând că o minune le va indica lor locul unde să zidească o biserică. Aşa a visat şi Papa Liberiu, care în ziua următoare a găsit colina Esquilino acoperită de o neobişnuită zăpadă estivală.
Makrickas, creat cardinal de pontif la 7 decembrie, a fost primul care a trecut pragul porţii de bronz, a cărei construcţie este recentă, rod al unui concurs convocat cu ocazia Anului Sfânt din 2000, cu o dedicaţie specială celui de-al treilea mileniu. Chiar Papa Francisc a fost primul care a deschis-o larg în urmă cu nouă ani cu ocazia Jubileului extraordinar al Milostivirii.
Arhipăstorul coadiutor - împreună cu arhiepiscopul Rino Fisichella, pro-prefect al Dicasterului pentru Evanghelizare şi organizator al Jubileului, episcopi, preoţi şi canonici ai capitulului liberian şi unii credincioşi - a parcurs după aceea naosul bazilicii, aceea care îl are pe Francisc ca "oaspete" obişnuit înainte şi după fiecare călătorie apostolică.
Celebrarea solemnă care a urmat a fost încadrată de seriile de mozaicuri care împodobesc acest loc de cult, cele mai vechi din Urbe. Aici, în Capela Paulină este păstrată Salus Populi Romani, icoana care o reprezintă pe Sfânta Fecioară Maria şi pe Pruncul Isus, şi ea profund îndrăgită de Papa Bergoglio. Tocmai asupra acestei imagini s-a oprit într-un pasaj din omilie cardinalul lituanian. Ea, amintea pontiful celebrând liturghia pentru mutarea veneratei imagini mariane în ianuarie 2018, "păstrează credinţa, protejează relaţiile, salvează în intemperii şi fereşte de rău". Acolo unde ea este acasă, "tulburarea nu prevalează, frica nu învinge".
"Cine dintre noi nu are nevoie de asta, cine dintre noi nu este uneori tulburat sau neliniştit? De câte ori inima este o mare în furtună, unde valurile problemelor se îngrămădesc şi vânturile preocupărilor nu încetează să sufle! Maria este arca sigură în mijlocul potopului. Nu ideile sau tehnologia ne vor da întărire şi speranţă, ci faţa Născătoarei de Dumnezeu", a spus Makrickas.
Tocmai pornind de la "Pierdutul" s-a desfăşurat omilia sa. Clopotul "transformă în sunet" idealul "de ghid şi indicator" pe care credincioşii îl acordă Mariei. "Când a venit plinătatea timpului, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie", afirmă Sfântul Paul galatenilor în textul indicat pentru a doua lectură a celebrării.
Cardinalul a subliniat imaginea de "plinătate a timpului" întrupând-o în Maria, "cale aleasă de Dumnezeu" şi "punct de sosire" pentru cel care a "pregătit venirea Domnului în lume".
"Timpul capătă plinătatea sa când este unit cu veşnicia, şi anume cu timpul infinit al lui Dumnezeu", a adăugat celebrantul. Timpul, "marea creatură a lui Dumnezeu" pe care omul îl pierde în tentativa de a-l mări sau de a-l perfecţiona prin noile tehnologii. Orelor petrecute pe computer şi pe celulare, care devin adesea cei mai "răi duşmani" ai timpului, cardinalul le-a contrapus momentele trăite "cu Dumnezeu", în care este imposibil să ne simţim "rătăciţi, pierduţi sau obosiţi".
Mâinile Fecioarei "mângâie" existenţele femeilor şi ale bărbaţilor din orice timp aşa ca şi pe aceea a Pruncului Isus. De la acest izvor de întărire vor reporni pelerinii Jubileului: de la "siguranţa" de a fi însoţiţi "de harul, de protecţia, de îngrijirea şi de duioşia maternă a Mariei". Makrickas a evidenţiat dinamismul lui Salus populi romani, a cărei efigie este sprijinită de îngeri care "o aduc spre noi" însoţind pe fiecare credincios "aşa cum l-a urmat pe fiul său Isus: de la naştere până la moarte, în momentele fericite şi în orele întunecate de durere".
"Maria, mama lui Dumnezeu şi mama noastră, aşa cum a fost decisivă la plinătatea timpului, tot aşa este determinantă pentru viaţa fiecărui creştin. Pentru că nimeni nu cunoaşte mai bine decât mama timpurile şi urgenţele copiilor", a comentat arhipăstorul coadiutor.
Alt simbol de la "Santa Maria Maggiore" este relicva Sfântului Leagăn, "prima casă umilă şi săracă a lui Isus", martor "silenţios" al naşterii sale, capabil să definească "timpul nostru". De la ieslea umilă din Betleem au pornit primii pelerini ai creştinismului, închizând în ea "esenţa", adică "faptul de a porni la drum pentru a-l întâlni pe Domnul, pentru a urma steaua sa". Astfel este subliniat cum de o mie şase sute de ani această bazilică este ca steaua din Betleem, care răspândeşte vestea îngerească adresată păstorilor de a nu le fi teamă şi de a porni la drum spre Domnul.
Cardinalul a dedicat ultima parte a reflecţiei sale Anului jubiliar, dorind să poată imprima în pelerini "preocupare autentică şi sinceră" în special faţă de cei care au "rătăcit calea adevărului, a bucuriei şi a păcii". Aşadar, invitaţia a fost de a primi apelul papei în bula de convocare, Spes non confundit, de "a experimenta apropierea cea mai afectuoasă a mamelor".
În sfârşit, Marie i se încredinţează o rugăciune: "Să ne conducă la Isus: plinătatea timpului, a oricărui timp, a timpului fiecăruia dintre noi."
Edoardo Giribaldi
(După L'Osservatore Romano, 2 ianuarie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
