După ce anul trecut dosarul Cauzei de beatificare a preotului martir Dumitru Matei a ajuns în Cetatea Eternă, fiind acum în "faza romană" la Dicasterul pentru Cauzele Sfinţilor, în ziua de 14 noiembrie 2024 părintele postulator Isidor Iacovici l-a condus pe acest Slujitor al lui Dumnezeu la o întrevedere personală cu Sfântul Părinte Papa Francisc, în cadrul întâlnirii promovate de acest departament al Vaticanului cu tema "Nu este iubire mai mare. Martiriul şi oferirea vieţii".

Întâlnirea organizată de Dicasterul pentru Cauzele Sfinţilor a avut loc la Institutul Patristic "Augustinianum" în perioada 11-14 noiembrie 2024, cu participarea a zeci de postulatori, consultanţi, experţi şi lucrători în acest domeniu de cercetare a vieţii, virtuţilor şi martiriului creştinilor propuşi de comisiile diecezane.

În primele trei zile au fost numeroase expuneri şi discuţii pe baza temei generale "Nu este iubire mai mare. Martiriul şi oferirea vieţii". Au prezentat conferinţe: cardinalul Marcello Semeraro, Mons. Ambrogio Spreafico, prof. Andrea Riccardi, Mons. Alfonso Amarante, prof. Jan Mikrut, dr. Paolo Affatato, pr. Aimable Musoni, prof. Gianni La Bella, pr. Sergio Mainoldi, pastorul Jamie Hawkey, prof. Daniele Garrone, dr. Krzysztof Pius Zanussi, prof. Lodovica Maria Zanet, Mons. Fabio Fabene şi pr. Maurizio Faggioni. Programul a inclus multe ore de discuţii tematice, discuţii privatele şi expuneri libere.

În ultima zi a reuniunii a fost prezent şi Papa Francisc, care a ţinut un discurs generos şi a fost salutat personal de unii dintre cei prezenţi la întâlnire. În cadrul întrevederii private cu Sfântul Părinte, părintele Isidor Iacovici a cerut binecuvântare pentru finalizare fazei romane a Cauzei "Dumitru Matei" şi i-a oferit o broşură în limba italiană cuprinzând viaţa "preotului martir", care sperăm să fie ridicat cât de curând la treapta altarului.

La începutul discursului său, suveranul pontif a mulţumit cardinalului Marcello Semeraro - care de patru ani slujeşte ca prefect al Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor, superiorilor, oficialilor, consultanţilor, postulatorilor şi tuturor participanţilor la lucrările acestei reuniuni. Papa Francisc a accentuat că "pentru a beatifica un martir nu este nevoie de minune. Martiriul este suficient şi astfel economisim un pic de timp, hârtii şi bani". Apoi a expus câteva cerinţe pentru a fi sfinţi: "Nu este nevoie numai de efortul uman sau de angajarea personală de sacrificiu şi de renunţare. Înainte de toate, trebuie să ne lăsăm transformaţi de puterea iubirii lui Dumnezeu, care este mai mare decât noi şi ne face capabili să iubim chiar şi dincolo de ceea ce gândeam că suntem capabili să facem. (...) În martir se găsesc trăsăturile discipolului perfect, care l-a imitat pe Cristos în a se renega pe sine însuşi şi a lua propria cruce şi, transformat de caritatea sa, a arătat tuturor puterea mântuitoare a Crucii sale".

Discursul Sfântului Părinte a accentuat trei elemente fundamentale ale martiriului, care rămân mereu valabile: 1) pentru a nu-şi renega credinţa, martirul îndură în mod conştient o moarte violentă şi prematură; 2) martirul a fost ucis de un persecutor, determinat de ura împotriva credinţei sau o altă virtute legată cu ea; 3) martirul asumă o atitudine neaşteptată de caritate, răbdare, blândeţe, imitându-l pe Isus cel răstignit. Papa a accentuat că şi astăzi "în atâtea părţi ale lumii, există numeroşi martiri care îşi dau propria viaţă pentru Cristos. În multe cazuri creştinismul este persecutat, pentru că, determinat de credinţa sa în Dumnezeu, apără dreptatea, adevărul, pacea, demnitatea persoanelor".

În vederea celebrării Jubileului Anului 2025, Papa Francisc a instituit în cadrul Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor o nouă comisie intitulată "Comisia Noi Martiri - Martori ai Credinţei", care, în mod distinct de tratarea cauzelor de martiriu, are rolul de a aduna amintirea celor care în cadrul celorlalte confesiuni creştine au ştiut să renunţe la viaţă numai să nu-l trădeze pe Dumnezeu.

La această sfinţenie martirică a fost chemat şi preotul erou Dumitru Matei, pentru care, în ziua de 16 decembrie 2021, cardinalul Semeraro a emis "acordul favorabil" pentru a începe "o cercetare cu privire la viaţa, martiriul, faima martiriului şi a puterii de mijlocire ale Slujitorului lui Dumnezeu, Dumitru Matei, preot diecezan despre care se afirmă că a fost ucis in odium fidei". Supus analizei membrilor comisiei diecezane a Cauzei de beatificare în perioada 30 ianuarie 2022 - 13 septembrie 2023, cu voia şi ajutorul Atotputernicului Dumnezeu, având binecuvântarea Preasfinţitului Iosif Păuleţ şi consensul tuturor membrilor Tribunalului bisericesc constituit prin decret episcopal în acest scop, în ziua de 13 septembrie 2023, în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din târgul Ieşilor, a avut loc Sfânta Liturghie de mulţumire urmată de sesiunea de încheiere a fazei diecezane a Procesului de beatificare şi canonizare a Slujitorului lui Dumnezeu preotul martir Dumitru Matei.

Suntem recunoscători şi încrezători că după acest proces de recunoaştere a martiriului său, concretizat în ziua de 21 februarie 1951, Slujitorul lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei a ajuns să se întâlnească cu un urmaş al Sfântului Petru, care are puterea de a afirma că sufletul său este în paradis şi veghează ca aceia care îl poartă dintr-un loc în altul să acţioneze corect şi rapid ca apoi să-l declare "Fericit" al Bisericii.

Pr. Alois Moraru

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la întâlnirea Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor despre martiriu şi oferirea vieţii (14 noiembrie 2024)

73 de ani de la martiriul Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei (21 februarie 2024)

Editura "Sapientia": Viaţa şi martiriul preotului Dumitru Matei

Deschiderea fazei romane a Cauzei de beatificare a preotului Dumitru Matei (22 noiembrie 2023)

Un nou sezon al emisiunii "Lumina creştinului" la TVR Iaşi, cu ediţia "Părintele Dumitru Matei, un martir ce aşteaptă beatificarea"

Slujitorul lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei a ajuns la Roma (15 septembrie 2023)

Iaşi: Sesiunea de încheiere a fazei diecezane a Cauzei de beatificare şi canonizare a preotului martir Dumitru Matei (13 septembrie 2023)

Încheierea fazei diecezane a Cauzei de beatificare a Slujitorului lui Dumnezeu preotul martir Dumitru Matei (anunţ)

110 ani de la naşterea Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei (28 iulie 2023)

72 de ani de la execuţia prin împuşcare a Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei - un martir ce aşteaptă să fie beatificat (21 februarie 2023)

TVR Iaşi: Emisiunea "Lumina creştinului", ediţia "Preotul Dumitru Matei - erou al carităţii creştine" (19 noiembrie 2022)

Cauza "Preot Dumitru Matei" a fost binecuvântată de Papa Francisc (6 octombrie 2022)

Sărata: Hramul comunităţii şi lansarea cărţii Dumitru Matei, erou al carităţii creştine (25 septembrie 2022)

Editura "Sapientia": Pr. Dumitru Matei. Erou şi martir al credinţei (septembrie 2022)

Editura "Presa Bună": Dumitru Matei, erou al carităţii creştine (mai 2022)

Cauza "Dumitru Matei": noi paşi spre beatificare ( septembrie 2022)

71 de ani de la execuţia Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei (21 februarie 2022)

Sărata: Pr. Dumitru Matei, erou al iubirii, al carităţii şi al credinţei (20 februarie 2022)

Iaşi: Liturghie solemnă şi prima sesiune a cauzei "Dumitru Matei" (30 ianuarie 2022)

Iaşi: Va fi deschisă faza diecezană a cauzei de beatificare şi canonizare a slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei (30 ianuarie 2022)

Sărata: Sfinţirea monumentului dedicat preotului martir Dumitru Sandu-Matei (1 august 2021)

Numirea unui responsabil diecezan pentru Cauza "Dumitru Matei" (12 martie 2021)

Sărata: Preotul martir Dumitru Matei, comemorat în localitatea natală (21 februarie 2021)

Iaşi: Dublu aniversar în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" (21 februarie 2021)

1951 - 21 februarie - 2021: 70 de ani de la execuţia prin împuşcare a preotului Dumitru Sandu Matei (21 februarie 2021)

Părintele Dumitru Sandu Matei, apostol al carităţii creştine (februarie 2021)

La TVR 2, în cadrul serialului "Memorialul durerii", va fi un episod dedicat preotului erou Dumitru Sandu Matei (11 mai 2019)

In memoriam pr. Dumitru Sandu Matei (21 februarie 2006)

Comemorare (Din revista "Lumina creştinului", nr. 3/2001)