Preotul Dumitru Matei - un martir ce așteaptă să fie beatificat

72 de ani de la execuţia prin împuşcare a Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei - un martir ce aşteaptă să fie beatificat

Un preot catolic executat? Da, deşi este o moarte violentă, într-o formă mai prelungită au fost torturaţi şi ucişi numeroşi alţi clerici şi laici care nu au renunţat la credinţă şi nu s-au supus regimului comunist instaurat în Republica Populară Română şi sistemului de represiune al Securităţii comuniste.

În ultimii 25 de ani am avut posibilitatea şi curiozitatea de a citi mii de file din dosarele Securităţii, pe care le-am sintetizat în diverse cărţi, studii şi articole. Îndată ce l-am descoperit, subiectul "Matei" mi s-a părut de-a dreptul captivant, de aceea am studiat dosarele care mi-au fost accesibile, un impuls puternic primindu-l de la domnul Dănuţ Doboş, care descoperea constant noi dosare în Arhivele Securităţii. Am studiat filele de arhivă din Arhiva Seminarului ieşean şi o parte din cele păstrate în Arhiva Episcopiei de Iaşi, dar am făcut şi o cercetare în satul natal al părintelui Dumitru Matei, Sărata - judeţul Bacău, în anul 2001, când s-au împlinit 50 de ani de la moartea acestuia şi i-am dedicat un număr special al revistei "Buletin istoric". Cea mai curioasă constatare am întâlnit-o în cimitirul de lângă biserica din deal, din satul Talpa, unde pe o cruce pusă în memoria preotului "Sandu Matei Dumitru" era trecut anul morţii ca fiind "1956". Discutând cu nou-venitul părinte paroh Ionel Roşu şi cu câţiva credincioşi din sat urma să mă conving că al lor preot consătean era puţin cunoscut în comunitatea din Sărata. Am înregistrat atunci câteva persoane, le-am transcris mărturiile şi le-am publicat în lucrarea "Dumitru Matei, erou al carităţii creştine", carte apărută la Editura "Presa Bună", în anul 2021.

Graţie părintelui Anton Despinescu, tot în anul 2001, am cules unele informaţii de la unele persoane din Iaşi, bine cunoscute de acela care i-a fost părintelui Matei ministrant şi seminarist. Cea mai consistentă mărturie a dat-o însuşi părintele Anton, care în ultimii ani a vorbit şi a scris mult despre actualul Slujitor al lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei: "Era un apostol de o rară perspicacitate, energie şi trăire preoţească. (...) S-a întors la slujirea de la Parohia Iaşi, având ca obiective principale ale activităţii sale grija săracilor, a bolnavilor şi răniţilor din spitale, precum şi apostolatul în rândul tineretului catolic şi nu numai. Titlul cel mai obişnuit care i se dădea era părintele tuturor săracilor...".

Având acces la foile matricole ale seriei 1939 din Seminarul diecezan din Iaşi, am constatat că Dumitru Matei s-a dovedit foarte bun la carte şi în comportare, terminând cursurile seminariale de opt ani, în iunie 1935, cu media 9,23. După absolvirea acestor cursuri, a continuat studiile teologice timp de patru ani (1935-1939) sub îndrumarea părinţilor iezuiţi, iar încheierea formării preoţeşti a fost încununată cu hirotonirea sacerdotală care a avut loc la 24 iunie 1939, oficiată de episcopul Mihai Robu, în capela Institutului "Notre Dame de Sion" din Iaşi.

Locul de apostolat care i-a fost repartizat după hirotonire a fost Parohia Catolică din Iaşi. Timp de doi ani, până la intrarea în război a României, la 22 iunie 1941, preotul vicar parohial Dumitru Matei a lucrat cu tot devotamentul alături de Mons. Dumitru Romila, parohul de Iaşi, împreună cu alţi vicari şi preoţi de la episcopie. Trăsătura caracteristică a părintelui Matei era aceea de "apostol al săracilor", căci dădea acestora tot ce avea. Cei de la parohie erau convinşi că "Matei e în stare să scoată la mezat toată parohia în folosul săracilor". Motivul acestei dărnicii era bine fondat, anume: prezenţa lui Cristos în cei sărmani.

Atunci când a fost solicitat de episcopul Mihai Robu, care îi cunoştea dârzenia şi spiritul de jertfă, părintele Matei, alături de alţi câţiva preoţi militari, au acordat asistenţă spirituală soldaţilor de pe front, împlinind acest serviciu cu tot curajul şi priceperea ca un adevărat soldat al lui Cristos. Părintele Matei, care a însoţit trupele române până la Cotul Donului, s-a reîntors la Iaşi în anul 1943, unde a rămas mobilizat la Corpul IV Armată, la propunerea episcopului Robu, pentru "a contribui cât mai mult la întărirea sentimentului naţional, patriotic şi moral, pentru desăvârşita glorie a scumpei noastre oştiri".

După moartea episcopului Mihai Robu şi terminarea Celui de-al Doilea Război Mondial, episcopul Marcu Glaser, administratorul apostolic din acei ani, a încredinţat părintelui Matei - "specialist în serviciul săracilor", preluarea şi distribuirea ajutoarelor venite din străinătate, "îndeosebi din America", pentru cei înfometaţi. Tânărul preot şi-a împlinit exemplar misiunea, a stat la dispoziţia tuturor, indiferent de confesiune, chiar evreii din Iaşi, prigoniţi în timpul prezenţei naziste aici, veneau la părintele Matei ca la un "tată spiritual". Pe mulţi prizonieri i-a adăpostit în diferite locuri, iar unii au recunoscut că numai datorită lui au scăpat cu viaţă. Bine cunoscut, mai cu seamă de studenţii medicinişti care lucrau în clinicile universitare din Iaşi, unde şi părintele era prezent cu asistenţa spirituală a bolnavilor, preotul Matei a acceptat să devină mentor al acelora care apelau la sfaturile şi experienţa sa.

După instalarea puterii comuniste, în multe locuri din ţară s-au organizat grupări de rezistenţă anticomuniste. Într-o astfel de grupare s-a integrat şi părintele Matei, care era o "figură centrală", considerat a fi o "personalitate de excepţie, inteligent, cu convingeri ferme, cu un mare devotament şi capacitate de înrâurire a altora". Foarte hotărât şi om de acţiune, cunoştea multă lume din diferite cercuri ale societăţii, fiind iubit şi respectat. Dânsul a făcut legătura cu profesorul Petru Caraman de la Universitatea din Iaşi, cu doctorul Ioan Gheorghiu, cu grupul de studenţi politehnişti de la "Notre Dame", cu maiorul Brăescu, cu mulţi studenţi medicinişti şi de la alte facultăţi. Mulţi dintre aceştia se adunau împreună cu părintele Matei pentru a analiza situaţia existentă şi a găsi căi şi mijloace potrivite pentru a ne împotrivi acţiunii comuniştilor.

În anul 1948, organele de represiune supravegheau cu multă atenţie mişcările anticomuniste şi luau măsuri de stingere a acestora. La 15 mai 1948 s-a produs primul val de arestări, numai la Iaşi fiind reţinute câteva sute de persoane. Cu toate acestea, grupul în care activa părintele Matei şi-a continuat activitatea, mai mult "părintele era în vorbă cu un diplomat de la Legaţia Franţei, în vederea sprijinului pe care îl solicitasem pentru procurarea a două aparate de radio emisie-recepţie". Ştiindu-se luat în vizorul autorităţilor comuniste, părintele Matei a decis să părăsească oraşul Iaşi, cerând episcopului Anton Durcovici aprobarea de a se refugia într-o parohie sigură din Moldova pentru a nu fi arestat de Securitate. Cercetătorul Dănuţ Doboş, pe baza mărturiilor cuprinse în declaraţiile părintelui Dumitru Matei, a refăcut traseul urmăritului de organele de Securitate. Astfel, în noiembrie 1948, acesta este obligat să fugă din Iaşi la Parohia Catolică Gherăeşti, de unde se refugiază la Craiova şi din nou în Moldova, la Parohia Văleni-Bacău. După 5 ianuarie 1949 se afla la Mănăstirea Neamţ şi la Bucureşti, în Pitar Moş, de unde revine la Gherăeşti, Butea, Răchiteni, Pralea, Pustiana şi din nou la Bucureşti, în iulie 1949. Nu avea să se mai întoarcă niciodată în Moldova, iar faptul cel mai trist pentru părintele Matei B aşa cum de altfel o afirma el singur B a fost că nu avea să mai poată activa niciodată ca preot, aflându-se ascuns majoritatea timpului la diferite adrese.

După multe peregrinări prin ţară, părintele Matei se retrage la diferite adrese în Bucureşti, unde, la 18 mai 1950, a fost arestat. Motivul urmăririi părintelui Matei a fost prezentat astfel: "În perioada 1946-1947 a facilitat evadarea din spitale a opt prizonieri germani şi a oferit protecţie aviatoarei Smaranda Brăescu, urmărită de organele represive comuniste. Acuzat pentru aceste acte, a fost nevoit să se refugieze în mai multe parohii din Moldova, apoi la Craiova, în final încercând să-şi piardă urma în furnicarul Bucureştiului. A fost depistat de Securitate şi arestat la 18 mai 1950, împreună cu cele 8 persoane care l-au găzduit". Iată ce declară părintele Dumitru Matei cu privire la acest eveniment: "În timpul când prizonierii germani erau în spitalele din Iaşi, subsemnatul am avut misiunea de a mă ocupa de dânşii din punct de vedere pastoral şi, întrucât era posibil, şi din punct de vedere material, adică ajutorarea lor. Misiunea aceasta o aveam de la episcopul meu, Preasfinţitul Marcu Glaser, întrucât subsemnatul aveam în general misiunea de a mă ocupa de bolnavii din spitalele din Iaşi. În primăvara anului 1947, portarul Spitalului «Izolarea» din Iaşi m-a întrebat într-o zi dacă ar fi posibil să ajutăm evadarea câtorva prizonieri germani din Iaşi. Subsemnatul i-am spus că e posibil, punându-i într-un transport de repatriaţi...".

La 23 octombrie 1950 a fost judecat şi condamnat la moarte, fiind acuzat de "spionaj şi de înaltă trădare". În dosarul 10715 există o notă a ofiţerilor care au instrumentat cazul, unde se recunoaşte că inculpatul Dumitru Matei a fost obligat de anchetatori să declare şi să semneze, "prin intimidări si tortură, tot ceea ce îi ceruseră torţionarii". La 21 iulie 1950, colonelul Patriciu preciza: "Toate acestea Dumitru Matei le-a făcut datorită faptului că dorea fierbinte înlăturarea actualului regim, sub care el nu mai putea să-şi continue în voie activitatea sa de rătăcire a minţilor populaţiei, prin răspândirea misticismului religios, a superstiţiilor, precum şi influenţei vârfurilor catolice din ţara noastră, duşmani de moarte ai regimului democrat". Pe lângă preotul Dumitru Matei au mai fost arestaţi câţiva înalţi funcţionari de la Legaţia Franţei, cu care luase legătura, în intenţia de a procura două aparate de emisie-recepţie, necesare grupurilor înarmate anticomuniste din Munţii Bucovinei.

Prin sentinţa dată de Tribunalul Militar Bucureşti, la 23 octombrie 1950, s-au împărţit pedepse deosebit de dure. Pedeapsa cu moartea pentru Dumitru Matei, Romuald Druszcz şi Ion Cudalbu; muncă silnica pe viaţă lui Gheorghe Braşoveanu, Toma Niţulescu şi Dumitru Lambru, 20 de ani muncă silnica pentru Alexandru Olteanu, Lucien Bassy şi Louis Fontaine, 15 ani de temniţă grea pentru Elisabeta Perraudin şi 12 ani de temniţă grea pentru Celestine Gauchet. Astfel "Legaţia Franţei" a fost desfiinţată. Dintr-un studiu al domnului Dănuţ Doboş am cules câteva date despre procesul "Legaţiei Franţei": "Între 18 mai B 13 iunie 1950, în condiţii neclare astăzi, Securitatea din Bucureşti a arestat primii 11 luptători anticomunişti: preot Dumitru Matei, Romuald Druszcz, Gheorghe Braşoveanu, Celestine Pauline Gauchet, Louis Fontaine, Dumitru Lambru, Lucien Bassy, Elisabeta Perraudin, Toma Petre Niţulescu, Ion Cudalbu şi Alexandru Olteanu. După şase luni de cercetări, desfăşurate în condiţii dramatice (bătăi, schingiuiri ş.a.), cei 11 au fost obligaţi să ofere ofiţerilor anchetatori zeci de interogatorii şi declaraţii false, pe baza cărora procuratura militară i-a trimis, la 11 octombrie 1950, în judecata Tribunalului Militar Bucureşti. Acuzaţiile care le-au fost aduse celor 11 arestaţi B majoritatea inventate de Securitate B se refereau la: punerea în slujba spionajului francez, recte în subordinea ataşatului militar francez Serge Parisot, tentativa de a organiza la Iaşi un «serviciu de spionaj» condus de Victor Grapan, organizarea de reţele de informaţii la Paşcani şi Ungheni, tentativa de a organiza în Munţii Bucovinei puncte de sprijin pentru grupurile înarmate anticomuniste, primirea de la spionajul francez a două aparate de radioemisie, predarea de informaţii economice şi militare către ataşatul militar francez Serge Parisot ş.a.".

La 14 noiembrie 1950, avocatul Mihail Mayo redacta în numele preotului Dumitru Matei recursul împotriva sentinţei 989 din 23 octombrie 1950, recurs înaintat Curţii Militare de Casare şi Justiţie. După 3 săptămâni, la 6 decembrie 1950, Curtea Militară de Casare şi Justiţie a respins ca neîntemeiate toate cele 11 recursuri, apreciind că pedepsele aplicate condamnaţilor erau "corecte". Interesant este faptul că toţi cei 22 de martori ai acuzării aveau să facă şi ei, la rândul lor, obiectul unor noi anchete şi procese (Ioan Gheorghiu, Mihai Gheorghiu, Arlette Coposu, Aurel Ţurcanu ş.a.). Peste 200 de persoane au fost anchetate şi arestate ulterior sub învinuirea de a fi întreţinut "legături compromiţătoare cu arestaţii" în procesul "Legaţiei Franţei", inclusiv cele opt persoane care l-au găzduit pe preotul Dumitru Sandu Matei. Pe măsura derulării anchetei în cazul grupului "Dumitru Matei", ofiţerii anchetatori au întocmit diferite note de control care rezumau principalele activităţi anticomuniste ale membrilor grupului. Pe baza acestor note şi a referatelor ofiţerilor anchetatori şi-au construit pledoariile lor procurorul şi judecătorii militari. Exceptând surplusul de limbaj ideologic, ca şi unele comentarii defavorabile din punct de vedere ideologic şi politic la adresa acuzaţilor, aceste note şi referate de control nu distorsionează declaraţiile cuprinse în dosar. Totuşi, în mod premeditat şi tendenţios, aceste note de control se transformă în adevărate scenarii ale unei acţiuni de spionaj a trioului Matei - Druszcz - Cudalbu. Chiar şi reconstituirea efectuată la 29 august 1950 la Bucureşti a fost centrată exclusiv pe prezumtivele întâlniri conspirative din casa Celestinei Pauline Vialard (Gauchet) ale principalilor protagonişti: Dumitru Matei, Romuald Druszcz, Serge Parzsot şi Grafeuille, ultimii doi fiind înlocuiţi la reconstituire de Nicolae Smochină şi Ion Enache. Astfel, volumul 3 din Dosarul 10715 este plin de fotografii efectuate cu prilejul reconstituirii din 29 august 1950.

Cei care au studiat îndeaproape vechea închisoare Jilava o prezintă ca fiind Fortul Nr. 13, construit în formă de potcoavă pe o pânză freatică aflată foarte aproape de suprafaţă. O poartă mică, străjuită de două contraforturi, deschide o lume care era asimilată iadului. La regimul aprig de detenţie se adăuga apa, o apă limpede, dar foarte rece, care pătrunde prin betonul şi cărămida construcţiei. Accesul spre celule se făcea peste mici podeţe de lemn, cufundate aproape 10 cm în apă. Specificul acestui penitenciar, aflat la câţiva kilometri de Bucureşti, l-au constituit execuţiile deţinuţilor politici sau de drept comun. La Jilava, execuţiile aveau loc în aer liber, pe latura din dreapta a închisorii, lângă locul în care era groapa de gunoi a penitenciarului. Pe toata durata aşteptării execuţiei, condamnatul la moarte era legat la picioare cu cătuşe nituite, iar la mâini cu cătuşe normale. Celor mai periculoşi li se punea faimoasa bilă, pe care atunci când mergeau o agăţau de brâu. Numai lanţul cătuşelor de la picioare cântarea aproape 10 kilograme şi avea zalele mai groase decât degetul mare al mâinii. Odată sentinţa fiind dată, se putea face o cerere de graţiere şi din momentul în care aceasta era respinsă nu treceau mai mult de câteva zile până la punerea ei în aplicare. Locul de execuţie de la Jilava era lângă groapa de gunoi a penitenciarului, la aproximativ 100 metri de închisoare, pe latura din dreapta. Mulţi dintre cei care îşi aşteptau sfârşitul în faţa plutonului de execuţie erau deja resemnaţi şi se comportau firesc, dar au existat şi unii care nu realizau cu adevărat că vor muri decât în drum spre execuţie şi atunci deveneau agitaţi: unii zbierau şi plângeau, alţii nu stăteau liniştiţi la stâlpul execuţiei. Apoi cadavrele erau aruncate în gropi comune în cimitirul închisorii. Acesta se întindea la capătul comunei pe o pantă unde exista o parcelă anume pentru cei aduşi de la Penitenciarul Jilava.

EXECUŢIA prin împuşcare a condamnaţilor la moarte Dumitru Matei, Romuald Druszcz şi Ioan Cudalbu a avut loc în ziua de 21 februarie 1951, ora 6.30 dimineaţa, la Penitenciarul Jilava. Procesul verbal al execuţiei acestor "condamnaţi la moarte" este elocvent şi suficient pentru a surprinde modul în care au trăit ultimele clipe de viaţă: "Astăzi, 21 februarie 1951. Noi, căpitan din justiţie Sorescu Iulian şi Ceaco Eduard, procuror militar pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, însoţit de grefierul şef Craioveanu Ştefan, de la Tribunalul Militar Bucureşti, Secţia I, în executarea Sentinţei nr. 989/1950, a Secţiei a II-a şi nr. 1379/1950 a Secţiei I, rămase definitive şi devenite executorii, ne-am transportat la Penitenciarul Jilava în vederea executării pedepsei cu moartea a condamnaţilor. 1. Dumitru Matei (...) 2. Druszcz Romuald (...) Ne-am transportat în comuna Jilava unde se află Penitenciarul Jilava şi unde condamnaţii de mai sus sunt deţinuţi, unde a fost ales locul de execuţie, dată prin Sentinţa nr. 989/1950 a Tribunalului Militar Bucureşti, Secţia a II-a (...). Astăzi, 21 februarie 1951, ora 6, am sosit la Penitenciarul Jilava, unde am găsit prezent pe locotenentul major Vintilă Romeo, din partea Administraţiilor, precum şi pe tov. director Borundel Cornel. La ora 6.30 fiind fixată execuţia, însoţiţi fiind de grefierul Tribunalului Militar Bucureşti, Craioveanu Ştefan şi din partea Penitenciarului Jilava, tov. căpitan Moromete Nicolae, am mers la celula unde se aflau condamnaţii Dumitru Matei, Druszcz Romuald (...) şi i-am încunoştiinţat că a sosit timpul să-şi expieze faptele săvârşite şi au fost întrebaţi fiecare condamnat, dacă mai au ceva de mărturisit sau vreo dorinţă B şi au declarat că nu mai au nimic de mărturisit, ultima dorinţă fiindu-le aceea de a li se da câte o ţigară B lucru ce s-a petrecut. La ora 6.30, după ce s-a primit raportul comandantului grupului de execuţie, tov. căpitan de Miliţie Ciacanica Dumitru, s-a dispus să se citească oamenilor din grupa de execuţie de către grefierul Instanţei, dispozitivul sentinţei de condamnare şi expunerea faptelor săvârşite de condamnaţi. După aceasta s-a ordonat aducerea condamnaţilor Dumitru Matei, Druszcz Romuald, Cudalbu Ion (...), care au fost aduşi sub escortă, fiecare însoţit de 4 gardieni ai Penitenciarului Jilava, care au însoţit pe condamnaţi până la stâlpii de execuţie, fiind însoţiţi şi de directorul Penitenciarului. Condamnaţii au fost legaţi la ochi şi apoi la stâlpii de execuţie, cu spatele spre grupa de execuţie. După îndeplinirea celor de mai sus am ordonat comandantului executarea. Comandantul grupei, luând comanda, a pregătit armele, ochirea şi focul. Condamnaţii fiind executaţi, medicul Penitenciarului Jilava a constatat moartea celor de mai sus. După constatarea morţii de către medicul Penitenciarului Jilava, după o oră de la execuţie, cadavrele s-au dat în primirea directorului Penitenciarului Jilava, pentru cele legale. Drept pentru care am încheiat prezentul proces-verbal, în 5 exemplare din care două se vor înainta Tribunalului Militar Bucureşti, Secţia I, Secţia a II-a, al treilea se va preda Direcţiei Penitenciarului Jilava pentru a-l trimite ofiţerului Stării Civile împreună cu datele necesare înscrierii morţii în registrele de stare civilă, iar ultimele două exemplare se vor înainta Parchetului Tribunalului Militar (...)".

Trupul sfârtecat de gloanţe al părintelui Matei, ca şi al celorlalţi executaţi sau decedaţi în închisoarea de la Jilava, a fost aruncat într-o groapă comună, despre care am notat mai sus.

Acesta a fost modul barbar în care a fost martirizat preotul Dumitru Matei. Mulţi ani nu s-a ştiut nimic despre moartea acestuia în închisorile comuniste. Abia după cinci ani, în anul 1956, familiarii săi din Sărata au aflat despre moartea lui şi au pus o cruce în cimitirul satului, pe care au trecut acea cifră "1956", care a rămas peste decenii o mărturiei că abia atunci au aflat despre decesul consăteanului lor. Treptat, treptat..., mai ales din mărturiile acelora care au supravieţuit în urma procesului "Legaţia Franţei", preoţi şi laici din Dieceza de Iaşi au aflat câte ceva despre suferinţele îndurate de părintele Dumitru Matei şi despre executarea acestuia prin împuşcare.

Fiind deja aprinsă candela eroismului şi jertfei "preotului martir Matei", în anul 2001, la împlinirea unei jumătăţi de secol de la moartea sa eroică, s-au celebrat Liturghii de pomenire, la 18 februarie în catedrala catolică din Iaşi, iar la 21 februarie în biserica din Sărata, în prezenţa unei mari mulţimi de credincioşi. Cu acea ocazie am realizat înregistrările amintite la începutul acestui articol şi am dedicat mai multe studii în numărul al doilea al publicaţiei Departamentului de Cercetare Ştiinţifică de pe lângă Episcopia Romano-Catolică de Iaşi "Buletin istoric", în care am scris: "Suntem încredinţaţi că aniversarea a 50 de ani de la moartea eroică a preotului Dumitru Matei va fi reţinut cu aprecierea cuvenită de cititorii acestui număr, mândri de faptul că dintr-o comunitate catolică din Moldova s-a ridicat un astfel de fiu, care a înfruntat cu tot curajul vitregiile abătute asupra noastră în anii de grea cumpănă. (...) Suntem convinşi că atotputernicia dumnezeiască îl va ridica de oriunde s-ar afla în ţărâna pământească, la gloria cerească, în văzul tuturor, chiar şi al acelora care mânaţi de prejudecăţi sau pur şi simplu la comanda cotropitorilor, l-au răpus mişeleşte. Rămânem ferm convinşi că preotul Dumitru Matei, asemenea multora din acei ani eroici ai neamului românesc, s-a jertfit pentru o cauză dreaptă, aceea a neacceptării unui regim nedrept, ateu, nefiresc adevăraţilor şi bunilor români. În veci pomenirea lui!"

În anul 2021, după comemorarea a 70 de ani de la moartea martirică a preotului Dumitru Matei, în ziua de 12 martie, răspunzând solicitărilor multiple primite din partea membrilor Departamentului de Cercetare Istorică "Fericitul Anton Durcovici" din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, care au realizat deja mai multe investigaţii în Arhivele Securităţii Române, au adunat câteva mărturii verbale şi au redactat mai multe studii, publicate în revista diecezană de istorie "Buletin istoric"..., Preasfinţitul Iosif Păuleţ m-a ales şi m-a numit în misiunea de "responsabil diecezan pentru adunarea mărturiilor cu privire la viaţa de credinţă a părintelui Dumitru Matei, în vederea pregătirii documentaţiei necesare pentru recunoaşterea şi declararea lui ca fericit şi sfânt".

După ce s-a întocmit un dosar către Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor şi a fost analizată cererea Episcopiei de Iaşi, joi, 16 decembrie 2021, Cardinalul Marcello Semeraro, prefect al acestei Congregaţii romane a autorizat iniţierea unei cercetări minuţioase cu privire la "viaţa, martiriul, faima martiriului şi a puterii de mijlocire ale Slujitorului lui Dumnezeu Dumitru Matei, preot diecezan despre care se afirmă că a fost ucis in odium fidei".

Încurajaţi fiind pentru parcurgerea acestui demers, la nivelul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi s-a constituit Comisia diecezană pentru cercetarea vieţii şi a martiriului preotului Dumitru Matei, care a avut o primă întâlnire organizatorică în ziua de vineri, 21 ianuarie 2022, iar după câteva zile - duminică, 30 gerar - a avut loc investirea oficială, înmânarea numirilor din partea Preasfinţitului Iosif Păuleţ şi depunerea jurămintelor pentru respectarea adevărului istoric. Activitatea comisiei este în derulare, cu speranţă că în curând se va putea finaliza faza diecezană a procesului de beatificare şi canonizare.

Apreciem interesul credincioşilor din Parohia Sărata, în frunte cu parohul lor Laurenţiu Luca, care susţin prin rugăciune şi participarea la celebrări liturgice (atât duminică, 19 februarie 2023, cât şi astăzi) în vederea ridicării la cinstea altarelor a consăteanului lor - părintele Dumitru Matei. Mulţumim membrilor familiei lărgite "Sandu" pentru mărturiile date, fotografiile păstrate şi pentru ridicarea monumentului din faţa casei părinteşti.

La finalul acestor rânduri, solicităm ca, dacă imploraţi mijlocirea acestui martir al credinţei şi erou al carităţii creştine şi primiţi din partea lui Dumnezeu haruri trupeşti sau sufleteşti, să ne comunicaţi la telefon 0721.566577 sau să ne scrieţi la adresa [email protected].

Pr. Alois Moraru,
vice-postulator al Cauzei de beatificare "Dumitru Matei"

* * *

Rugăciune pentru beatificarea Slujitorului lui Dumnezeu preotul DUMITRU MATEI

Doamne Dumnezeule, Părinte bun şi sfânt,
îţi mulţumim pentru minunatele daruri umane şi spirituale
pe care le-ai dăruit slujitorului tău credincios, preotul Dumitru Matei.
El a răspuns cu generozitate şi fidelitate harurilor primite,
slujindu-l pe Cristos şi Biserica sa la altar, în spitale,
pe câmpul de luptă şi în temniţele comuniste.
Fă ca exemplul lui de trăire a carităţii creştine
şi tăria de a-şi mărturisi credinţa până la moartea martirică
să strălucească tot mai mult pentru întregul popor creştin.
Te rugăm, aşadar, să arăţi şi pe pământ vrednicia acestui slujitor al tău,
ridicându-l cât de curând la cinstea altarelor,
iar nouă, prin mijlocirea lui, dă-ne harurile de care avem nevoie
pentru ca să ajungem la Liturghia cerească,
unde să contemplăm Iubirea ta infinită. Amin.
Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...

* * *

Din arhiva ercis.ro:

TVR Iaşi: Emisiunea "Lumina creştinului", ediţia "Preotul Dumitru Matei - erou al carităţii creştine" (19 noiembrie 2022)

Cauza "Preot Dumitru Matei" a fost binecuvântată de Papa Francisc

Sărata: Hramul comunităţii şi lansarea cărţii Dumitru Matei, erou al carităţii creştine

Editura "Sapientia": Pr. Dumitru Matei. Erou şi martir al credinţei

Editura "Presa Bună": Dumitru Matei, erou al carităţii creştine

Cauza "Dumitru Matei": noi paşi spre beatificare

71 de ani de la execuţia Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei

Sărata: Pr. Dumitru Matei, erou al iubirii, al carităţii şi al credinţei

Iaşi: Liturghie solemnă şi prima sesiune a cauzei "Dumitru Matei"

Iaşi: Va fi deschisă faza diecezană a cauzei de beatificare şi canonizare a slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei