110 ani de la naşterea Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei
Vineri, 28 iulie 2023, se împlinesc 110 ani de la naşterea actualului Slujitor al lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei, aniversar pe care îl marcăm prin celebrări liturgice în bisericile "Sfânta Fecioară Maria de la Fatima" din Sărata Băi şi "Sfântul Mihai" din Talpa (Sărata).
După ce în ziua joi, 16 decembrie 2021, cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor din Vatican, a autorizat iniţierea unei cercetări cu privire la martiriul Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei, ucis din ură faţă de credinţă, Preasfinţitul Iosif Păuleţ a decis ca duminică, 30 ianuarie 2022, în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", să aibă loc prima sesiune publică a Cauzei de beatificare a Slujitorului lui Dumnezeu, preotul Dumitru Matei. Procesul este în curs de desfăşurare la nivel diecezan şi sperăm, cât mai curând posibil, să ajungă la faza romană.
Dumitru Matei s-a născut în ziua de 28 iulie 1913, fiu al soţilor Dumitru Matei şi Maria Vereş. Copilul Dumitru a urmat clasele elementare în satul natal Sărata, remarcându-se prin destoinicie şi stăruinţă la învăţătură. Având casa părintească lângă izvoarele cu apă sărată, Dumitru a fost întâlnit de mai multe ori de preotul Petru Pal, care l-a apreciat şi i-a înlesnit intrarea în Seminarul Catolic Diecezan din Iaşi, în toamna anului 1927. Din foile matricole ale absolvenţilor Seminarului din Iaşi am constatat că Dumitru Matei s-a dovedit foarte bun la carte şi în comportare, fiind hirotonit preot în ziua de 24 iunie 1939, de episcopul Mihai Robu, în capela Institutului "Notre Dame de Sion" din Iaşi. Locul de apostolat care i-a fost repartizat după hirotonire a fost Parohia Catolică din Iaşi, unde a activat cu unele sincope până în anul 1948, când a decis să fugă din faţa securiştilor. După moartea episcopului Mihai Robu şi terminarea Celui de-al Doilea Război Mondial, episcopul Marcu Glaser a încredinţat părintelui Matei - "specialist în serviciul săracilor" - preluarea şi distribuirea ajutoarelor venite din străinătate, "îndeosebi din America", pentru cei înfometaţi. Tânărul preot şi-a împlinit exemplar misiunea, a stat la dispoziţia tuturor, indiferent de confesiune: evreii din Iaşi, prigoniţi în timpul prezenţei naziste, veneau la părintele Matei ca la un tată spiritual; pe mulţi prizonieri i-a adăpostit în diferite locuri, iar unii au recunoscut că numai datorită lui au scăpat cu viaţă. După instalarea puterii comuniste, în multe locuri din ţară s-au organizat grupări de rezistenţă anticomuniste, iar într-o astfel de grupare s-a integrat şi părintele Matei, care era o "figură centrală", considerat a fi o "personalitate de excepţie, inteligent, cu convingeri ferme". În anul 1948, organele de represiune supravegheau cu multă atenţie mişcările anticomuniste şi luau măsuri de stingere a acestora arestând pe oricine ar fi avut legături cu acestea. La 15 mai 1948, s-a produs primul val de arestări la Iaşi şi, pentru a scăpa de urmărirea Securităţii, având acordul episcopului Anton Durcovici, părintele Matei a părăsit oraşul Iaşi şi s-a refugiat în diferite case parohiale sau case particulare, iar după multe peregrinări prin ţară s-a retras în Bucureşti, unde a fost arestat la 18 mai 1950. La 23 octombrie 1950, preotul Dumitru Matei a fost judecat de Tribunalul Militar Bucureşti şi condamnat la moarte, fiind acuzat de "spionaj şi de înaltă trădare". Execuţia prin împuşcare a "condamnatului la moarte" a avut loc în ziua de 21 februarie 1951, ora 6.30 dimineaţa, la Penitenciarul Jilava. Trupul sfârtecat de gloanţe al părintelui Matei, ca şi al celorlalţi executaţi sau decedaţi în închisoarea de la Jilava, a fost aruncat într-o groapă comună.
La comemorarea a 50 de ani de la moartea preotului erou, în zilele de 18 şi 21 februarie 2001, au avut loc celebrări liturgice la Sărata şi Iaşi, iar membrii Departamentului de Cercetare Istorică din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi i-au dedicat un număr al revistei de istorie "Buletin istoric". Cu acea ocazie, la Sărata, au fost înregistrate audio mai multe persoane care l-au cunoscut pe părintele Dumitru Matei.
În urmă cu 30 de luni, la 21 februarie 2021, când se comemorau 70 de ani de la împuşcarea preotului Dumitru Matei, membrii Departamentului de Cercetare Istorică "Fericitul Anton Durcovici" i-au înmânat Preasfinţitului Iosif Păuleţ cererea de iniţiere a cercetării vieţii şi morţii eroice. Analizând dosarul de 70 de pagini care i-a fost înmânat, la 12 martie acelaşi an, episcopul de Iaşi l-a ales şi l-a numit pe preotul cercetător Alois Moraru în misiunea de "responsabil diecezan pentru adunarea mărturiilor cu privire la viaţa şi mărturia de credinţă a părintelui Dumitru Matei, în vederea pregătirii documentaţiei necesare pentru recunoaşterea şi declararea lui ca fericit şi sfânt". Fiind aprinsă această flacără, nici cei din familia părintelui Dumitru Matei nu s-au lăsat mai prejos şi au ridicat în faţa casei părinteşti din Sărata primul monument dedicat "părintelui Matei - erou al carităţii creştine", care a fost binecuvântat în ziua de 1 august 2021, după Sfânta Liturghie celebrată în biserica din Sărata Băi.
La 16 decembrie 2021, cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor din Vatican, a autorizat iniţierea unei cercetări cu privire la martiriul slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei, ucis din ură faţă de credinţă: "Excelenţa sa reverendisimă Domnul Iosif Păuleţ, Episcop de Iaşi, a cerut acestei Congregaţii pentru Cauzele Sfinţilor să i se permită să iniţieze o cercetare cu privire la viaţa, martiriul, faima martiriului şi a puterii de mijlocire ale Slujitorului lui Dumnezeu Dumitru Matei, preot diecezan despre care se afirmă că a fost ucis in odium fidei, cercetare care să aibă loc în cadrul Curiei ecleziastice de la Iaşi, deşi Slujitorul lui Dumnezeu amintit mai sus a murit pe teritoriul Arhidiecezei de Bucureşti. Această Congregaţie, după ce a analizat aspectele prezentate şi alăturate în scrisoarea de cerere, ţinând cont şi de consensul dat de Excelenţa sa reverendisimă Domnul Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, îşi dă acordul favorabil cu privire la ceea ce s-a cerut, urmând ca în rest să se respecte toate celelalte lucruri care trebuie observate conform dreptului şi neexistând vreo normă contrarie".
Pregătindu-se cele necesare, duminică, 30 ianuarie 2022, după Liturghia solemnă de la ora 11.00, din Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, Preasfinţitul Iosif Păuleţ a constituit Tribunalul bisericesc al Cauzei "Dumitru Matei", membrii numiţi de episcop depunând jurământul de fidelitate faţă de adevărul istoric şi teologic. Aceste comisii au avut misiunea de a analiza documentele găsite în diferite arhive şi articolele scrise de părintele Dumitru Matei, dar şi de a repera şi a intervieva persoane care l-au cunoscut în mod direct sau indirect pe Slujitorul lui Dumnezeu, preotul Dumitru Matei.
Fotografiile în care apare chipul Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei pot fi imagini ale unui mărturisitor al credinţei prin fapte de caritate, icoane ale unui sfânt al Bisericii Catolice, poze ale unui erou care şi-a jucat rolul până la capăt. Implorând mijlocirea acestui erou al carităţii creştine, dacă primiţi din partea lui Dumnezeu haruri trupeşti sau sufleteşti, nu întârziaţi să sunaţi la telefon 0727.517682 sau să scrieţi la adresa [email protected].
Pr. Alois Moraru,
vice-postulator al Cauzei "Dumitru Matei"
*
Album foto: In memoriam pr. Dumitru Matei
*
Rugăciune pentru beatificarea Slujitorului lui Dumnezeu preotul DUMITRU MATEI
Doamne Dumnezeule, Părinte bun şi sfânt,
îţi mulţumim pentru minunatele daruri umane şi spirituale
pe care le-ai dăruit slujitorului tău credincios, preotul Dumitru Matei.
El a răspuns cu generozitate şi fidelitate harurilor primite,
slujindu-l pe Cristos şi Biserica sa la altar, în spitale,
pe câmpul de luptă şi în temniţele comuniste.
Fă ca exemplul lui de trăire a carităţii creştine
şi tăria de a-şi mărturisi credinţa până la moartea martirică
să strălucească tot mai mult pentru întregul popor creştin.
Te rugăm, aşadar, să arăţi şi pe pământ vrednicia acestui slujitor al tău,
ridicându-l cât de curând la cinstea altarelor,
iar nouă, prin mijlocirea lui, dă-ne harurile de care avem nevoie
pentru ca să ajungem la Liturghia cerească,
unde să contemplăm Iubirea ta infinită. Amin.
Tatăl nostru..., Bucură-te, Marie..., Slavă Tatălui...
* * *
Din arhiva ercis.ro:
72 de ani de la execuţia prin împuşcare a Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei - un martir ce aşteaptă să fie beatificat (21 februarie 2023)
Cauza "Preot Dumitru Matei" a fost binecuvântată de Papa Francisc (6 octombrie 2022)
Sărata: Hramul comunităţii şi lansarea cărţii Dumitru Matei, erou al carităţii creştine (25 septembrie 2022)
Editura "Sapientia": Pr. Dumitru Matei. Erou şi martir al credinţei (septembrie 2022)
Editura "Presa Bună": Dumitru Matei, erou al carităţii creştine (mai 2022)
Cauza "Dumitru Matei": noi paşi spre beatificare ( septembrie 2022)
71 de ani de la execuţia Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei (21 februarie 2022)
Sărata: Pr. Dumitru Matei, erou al iubirii, al carităţii şi al credinţei (20 februarie 2022)
Iaşi: Liturghie solemnă şi prima sesiune a cauzei "Dumitru Matei" (30 ianuarie 2022)
Iaşi: Va fi deschisă faza diecezană a cauzei de beatificare şi canonizare a slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei (30 ianuarie 2022)
Sărata: Sfinţirea monumentului dedicat preotului martir Dumitru Sandu-Matei (1 august 2021)
Numirea unui responsabil diecezan pentru Cauza "Dumitru Matei" (12 martie 2021)
Sărata: Preotul martir Dumitru Matei, comemorat în localitatea natală (21 februarie 2021)
Iaşi: Dublu aniversar în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" (21 februarie 2021)
1951 - 21 februarie - 2021: 70 de ani de la execuţia prin împuşcare a preotului Dumitru Sandu Matei (21 februarie 2021)
Părintele Dumitru Sandu Matei, apostol al carităţii creştine (februarie 2021)
La TVR 2, în cadrul serialului "Memorialul durerii", va fi un episod dedicat preotului erou Dumitru Sandu Matei (11 mai 2019)
In memoriam pr. Dumitru Sandu Matei (21 februarie 2006)
Comemorare (Din revista "Lumina creştinului", nr. 3/2001)