Cartea "Positio" - O nouă etapă în drumul spre beatificarea părintelui Dumitru Matei
"Positio", o carte cu peste 530 de pagini în format A4 şi 33 de fotografii care vorbesc despre Slujitorul lui Dumnezeu părintele Dumitru Matei a fost înmânată joi, 25 septembrie 2025, relatorului general al Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor, marcând o nouă etapă a dosarului de beatificare a acestui părinte împuşcat de comunişti în anul 1951 din ură faţă de credinţă. În această carte sunt prezentate documentele personale, biografia, documentele procesuale şi raportul comisiei istoricilor şi teologilor asupra vieţii, activităţii şi mai ales asupra virtuţilor şi martiriului părintelui Dumitru Matei, precum şi mărturii ale celor ce l-au cunoscut de aproape pe acest preot.
"Dorim să sărutăm lanţurile celor care, închişi pe nedrept, plâng şi se întristează pentru atacurile împotriva religiei, pentru distrugerea instituţiilor sfinte, pentru mântuirea veşnică a poporului ameninţat de un astfel de pericol, şi mai mult pentru propriile suferinţe şi pentru libertatea pierdută". Aceste cuvintele, rostite la 27 martie 1952 de Papa Pius al XII-lea, ne arată care a fost atitudinea Sfântului Părinte faţa de martirii Bisericii lui Cristos şi implicit faţa de martirii Bisericii noastre din România.
Vorbind despre cauza de beatificare a preotului Dumitru Matei din Dieceza de Iaşi, vrem să facem următoarea precizare: un proces de beatificare se desfăşoară în două faze: diecezană şi romană.
Faza diecezană a început la Iaşi prin decretul dat de ep. Iosif Păuleţ la 30 ianuarie 2022 şi s-a încheiat la 13 septembrie 2023, tot la Iaşi, când dosarul a fost trimis la Roma la Dicasterul pentru Cauzele Sfinţilor.
După ce acest dicaster, studiind dosarul, a acordat validitatea procesului desfăşurat la Iaşi, a fost numit un relator în persoana părintelui carmelit Szczepan T. Praśkiewicz. Sub coordonarea sa, pr. Isidor Iacovici, numit postulator al cauzei, de către PS Iosif Păuleţ, şi pr. Alois Moraru au redactat lucrarea care poartă numele Positio.
În această carte (Positio) sunt prezentate documentele personale, biografia, documentele procesuale şi raportul comisiei istoricilor şi teologilor asupra vieţii, activităţii şi mai ales asupra virtuţilor şi martiriului părintelui Dumitru Matei. Sunt prezentate apoi mărturiile celor ce l-au cunoscut de aproape pe părintele Matei. Toate aceste documente de care am vorbit mai sus, sunt rodul unei cercetări de peste 20 de ani întreprinse de dr. Doboş Dănuţ şi părintele Alois Moraru prin arhivele Securităţii şi ale Episcopiei de Iaşi. Această carte despre care vorbim conţine peste 530 de pagini şi 33 de fotografii care vorbesc despre părintele Matei.
Un rol important într-o Positio îl ocupă martiriul material şi cel formal atât din partea persecutorului, cât şi din partea celui persecutat, mai concret, cum s-a desfăşurat persecuţia din partea sistemului comunist împotriva Bisericii şi cum a rezistat Biserica şi preotul martir împotriva celor ce ar fi voit ca părintele să renunţe la credinţa în Cristos şi la legătura cu Sfântul Scaun.
Această lucrare, Positio, a fost prezentată în ziua de joi, 25 septembrie 2025, părintelui Angelo Romano, relator general al Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor, care o va da spre cercetare Comisiei istoricilor din cadrul aceluiaşi dicaster. Va urma apoi să cerceteze Positio Comisia Teologilor, a Episcopilor şi a Cardinalilor şi la final va avea cuvântul Sfântul Părinte Papa.
Pe drept, părintele Matei Dumitru, împreună cu toţi ceilalţi mărturisitori ai credinţei care au sfârşit în temniţele securităţii din dragoste pent
ru Cristos şi evanghelie, pot fi consideraţi martiri şi mărturisitori ai secolului XX.
Cu exemplul său, părintele Matei Dumitru ne arată că evanghelia lui Cristos poate să fie trăită de toţi oamenii şi în toate timpurile. Datorită martiriului său, Biserica locală de Iaşi îşi continuă istoria sa de mântuire, încrezătoare că o Biserică născută sub crucea lui Cristos poate să crească şi să se dezvolte şi în mijlocul persecuţiilor. Această speranţă a fost întărită în poporul român de cuvintele Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, în a doua zi a vizitei în România din anul 1999 (desfăşurată între 7 şi 9 mai): "Lanţurile voastre, cătuşele conaţionalilor voştri sunt gloria Bisericii: adevărul v-a făcut liberi! Au încercat să vă ia libertatea, să vă oprime, dar fără succes. Aţi rămas liberi în interior chiar şi în lanţuri; liberi chiar şi atunci când plângeaţi; liberi chiar şi atunci când comunităţile voastre au fost profanate şi lovite. Am venit pentru a aduce un omagiu poporului român, fraţilor şi surorilor care au sfinţit acest pământ cu mărturia lor de credinţă, un popor creştin mândru de identitatea sa, mereu apărată cu un preţ scump".
Peste câteva zile, la 23 octombrie 2025 se vor împlini 75 de ani de când părintele Dumitru Matei a fost condamnat la moarte pentru "spionaj şi înaltă trădare" de către Tribunalul Militar Bucureşti. Credincioşii din România şi într-un chip special Dieceza de Iaşi, cu specialiştii în istorie şi teologie pe care îi are, vor să demonstreze tocmai contrariul: preotul Dumitru Matei este "un martir al credinţei şi al carităţii".
Mulţumesc episcopilor noştri, Mons, Iosif Păuleţ şi Mons, Petru Sescu, pentru susţinerea acestei cauze, mulţumesc tuturor colaboratorilor pentru faza diecezană, mulţumesc într-un chip special neobositului părinte Alois Moraru care mă însoţeşte în muncă la faza romană. Un gând de profundă recunoştinţă tuturor celor care se roagă pentru reuşita acestei cauze. Ştiu că sunt mulţi care se roagă în particular, dar şi în public, în comunităţi, dar şi în anumite grupuri pentru părintele Dumitru Matei. Sunt convins că, într-o zi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu susţinerea dumneavoastră, condamnarea nedreaptă a unui tribunal militar pusă pe capul părintelui Dumitru va fi înlocuită de coroana fericiţilor.
Să susţinem acest proces de beatificare cu rugăciunile noastre statornice îndreptate spre Domnul prin mijlocirea Inimii Neprihănite a Mariei.
Pr. Isidor Iacovici,
postulator
* * *
Pr. Dumitru Matei s-a născut în ziua de 28 iulie 1913, fiu al soţilor Dumitru Matei şi Maria Vereş. Copilul Dumitru a urmat clasele elementare în satul natal Sărata, remarcându-se prin destoinicie şi stăruinţă la învăţătură. Având casa părintească lângă izvoarele cu apă sărată, Dumitru a fost întâlnit de mai multe ori de preotul Petru Pal, care l-a apreciat şi i-a înlesnit intrarea în Seminarul Catolic Diecezan din Iaşi, în toamna anului 1927. Din foile matricole ale absolvenţilor Seminarului din Iaşi am constatat că Dumitru Matei s-a dovedit foarte bun la carte şi în comportare, fiind hirotonit preot în ziua de 24 iunie 1939, de episcopul Mihai Robu, în capela Institutului "Notre Dame de Sion" din Iaşi. Locul de apostolat care i-a fost repartizat după hirotonire a fost Parohia Catolică din Iaşi, unde a activat cu unele sincope până în anul 1948, când a decis să fugă din faţa securiştilor. După moartea episcopului Mihai Robu şi terminarea Celui de-al Doilea Război Mondial, episcopul Marcu Glaser a încredinţat părintelui Matei - "specialist în serviciul săracilor", preluarea şi distribuirea ajutoarelor venite din străinătate, "îndeosebi din America", pentru cei înfometaţi. Tânărul preot şi-a împlinit exemplar misiunea, a stat la dispoziţia tuturor, indiferent de confesiune: evreii din Iaşi, prigoniţi în timpul prezenţei naziste, veneau la părintele Matei ca la un tată spiritual; pe mulţi prizonieri i-a adăpostit în diferite locuri, iar unii au recunoscut că numai datorită lui au scăpat cu viaţă. După instalarea puterii comuniste, în multe locuri din ţară s-au organizat grupări de rezistenţă anticomuniste, iar într-o astfel de grupare s-a integrat şi părintele Matei, care era o "figură centrală", considerat a fi o "personalitate de excepţie, inteligent, cu convingeri ferme". În anul 1948, organele de represiune supravegheau cu multă atenţie mişcările anticomuniste şi luau măsuri de stingere a acestora arestând pe oricine ar fi avut legături cu acestea. La 15 mai 1948, s-a produs primul val de arestări la Iaşi şi pentru a scăpa de urmărirea Securităţii, având acordul episcopului Anton Durcovici, părintele Matei a părăsit oraşul Iaşi şi s-a refugiat în diferite case parohiale sau case particulare, iar după multe peregrinări prin ţară s-a retras în Bucureşti, unde a fost arestat la 18 mai 1950. La 23 octombrie 1950, preotul Dumitru Matei a fost judecat de Tribunalul Militar Bucureşti şi condamnat la moarte, fiind acuzat de "spionaj şi de înaltă trădare". Execuţia prin împuşcare a "condamnatului la moarte" a avut loc în ziua de 21 februarie 1951, ora 6.30 dimineaţa, la Penitenciarul Jilava. Trupul sfârtecat de gloanţe al părintelui Matei, ca şi al celorlalţi executaţi sau decedaţi în închisoarea de la Jilava, a fost aruncat într-o groapă comună.
* * *
Din arhiva ercis.ro:
"Cauza pr. Dumitru Matei" - secţiune specială