Se împlinesc astăzi, 21 februarie 2024, 73 de ani de când părintele Dumitru Matei a fost împuşcat în temuta închisoare Jilava, de lângă Bucureşti, punându-se astfel în aplicare sentinţa dată în ziua de 23 octombrie 1950, de către Tribunalul Militar Bucureşti: condamnarea la moarte pentru "spionaj şi înaltă trădare". Trupul sfârtecat de gloanţe al părintelui Matei, ca şi al celorlalţi executaţi sau decedaţi în închisoarea de la Jilava, a fost aruncat într-o groapă comună. Amintindu-ne de acea zi martirică a preotului originar din satul Sărata, judeţul Bacău, astăzi se celebrează Liturghii şi se oficiază câte un Requiem în cele două biserici ale Parohiei Sărata: Talpa şi Sărata-Băi.
În urmă cu cinci luni, în ziua de 13 septembrie 2023, a avut loc în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi încheierea fazei diecezane a Cauzei de beatificare a Slujitorului lui Dumnezeu preotul martir Dumitru Matei, în prezenţa Mons. Tuomo T. Vimpari, însărcinat cu afaceri a.i. la Nunţiatura Apostolică din Bucureşti. Apoi, fiind validate şi aprobate toate documentele necesare, în ziua de 22 noiembrie 2023, în prezenţa părintelui postulator Isidor Iacovici s-a inaugurat faza romană a procesului de beatificare, prin ruperea sigiliului de pe documentele procesului diecezan de către un reprezentant al Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor din Roma. Acum se verifică dacă materialele trimise de la Episcopia de Iaşi au fost culese în mod corect, după care urmează elaborarea unui dosar intitulat "Positio super martyrio", în care se argumentează uciderea din ură faţă de credinţă, folosind mărturiile - numită "Informatio" şi documentele strânse în ancheta diecezană - numită "Summarium". Tot în faza romană a Cauzei de beatificare se organizează o comisie de nouă teologi - numită "Congresul Teologilor". Dacă aceştia dau o părere favorabilă, dosarul ajunge în comisia cardinalilor şi episcopilor din Dicasterul pentru Cauzele Sfinţilor. Dacă şi această comisie este favorabilă, se recunoaşte în mod solemn calitatea de martir pe care acesta a dobândit-o în urma morţii prin împuşcare în dimineaţa zilei de 21 februarie 1951.
După o cercetare istorică de peste 20 de ani şi o muncă intensă a membrilor Tribunalului bisericesc constituit în acest scop de episcopul diecezan Iosif Păuleţ, au fost ascultaţi martorii reperaţi, s-au adunat şi s-au analizat articolele scrise de studentul şi preotul Dumitru Matei, au fost cercetate miile de file din dosarele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii Române şi din alte arhive, s-au distribuit peste 1.000 de exemplare ale celor două cărţi care s-au scris despre viaţa, activitatea, suferinţa şi moartea acestui "erou al carităţii creştine", s-au distribuit peste 15.000 de cartoline cu chipul "părintelui săracilor", au fost prezentate peste 70 de emisiuni la Radio ERCIS FM, s-au scris peste 10 studii şi articole, care au fost publicate în revistele "Buletin istoric" şi "Lumina creştinului" etc.
Dumitru Matei s-a născut în ziua de 28 iulie 1913, fiu al soţilor Dumitru Matei şi Maria Vereş. Copilul Dumitru a urmat clasele elementare în satul natal Sărata, remarcându-se prin destoinicie şi stăruinţă la învăţătură. Având casa părintească lângă izvoarele cu apă sărată, Dumitru a fost întâlnit de mai multe ori de preotul Petru Pal, care l-a apreciat şi i-a înlesnit intrarea în Seminarul Catolic Diecezan din Iaşi, în toamna anului 1927. Din foile matricole ale absolvenţilor Seminarului din Iaşi am constatat că Dumitru Matei s-a dovedit foarte bun la carte şi în comportare, fiind hirotonit preot în ziua de 24 iunie 1939, de episcopul Mihai Robu, în capela Institutului "Notre Dame de Sion" din Iaşi. Locul de apostolat care i-a fost repartizat după hirotonire a fost Parohia Catolică din Iaşi, unde a activat cu unele sincope până în anul 1948, când a decis să fugă din faţa securiştilor. După moartea episcopului Mihai Robu şi terminarea Celui de-al Doilea Război Mondial, episcopul Marcu Glaser a încredinţat părintelui Matei - "specialist în serviciul săracilor", preluarea şi distribuirea ajutoarelor venite din străinătate, "îndeosebi din America", pentru cei înfometaţi. Tânărul preot şi-a împlinit exemplar misiunea, a stat la dispoziţia tuturor, indiferent de confesiune: evreii din Iaşi, prigoniţi în timpul prezenţei naziste, veneau la părintele Matei ca la un tată spiritual; pe mulţi prizonieri i-a adăpostit în diferite locuri, iar unii au recunoscut că numai datorită lui au scăpat cu viaţă. După instalarea puterii comuniste, în multe locuri din ţară s-au organizat grupări de rezistenţă anticomuniste, iar într-o astfel de grupare s-a integrat şi părintele Matei, care era o "figură centrală", considerat a fi o "personalitate de excepţie, inteligent, cu convingeri ferme". În anul 1948, organele de represiune supravegheau cu multă atenţie mişcările anticomuniste şi luau măsuri de stingere a acestora arestând pe oricine ar fi avut legături cu acestea. La 15 mai 1948, s-a produs primul val de arestări la Iaşi şi pentru a scăpa de urmărirea Securităţii, având acordul episcopului Anton Durcovici, părintele Matei a părăsit oraşul Iaşi şi s-a refugiat în diferite case parohiale sau case particulare, iar după multe peregrinări prin ţară s-a retras în Bucureşti, unde a fost arestat la 18 mai 1950.
La 23 octombrie 1950, preotul Dumitru Matei a fost judecat de Tribunalul Militar Bucureşti şi condamnat la moarte, fiind acuzat de "spionaj şi de înaltă trădare". Execuţia prin împuşcare a "condamnatului la moarte" a avut loc în ziua de 21 februarie 1951, ora 6.30 dimineaţa, la Penitenciarul Jilava. Trupul sfârtecat de gloanţe al părintelui Matei, ca şi al celorlalţi executaţi sau decedaţi în închisoarea de la Jilava, a fost aruncat într-o groapă comună.
Îi invităm pe toţi cititorii acestor rânduri să se roage bunului Dumnezeu pentru a-l învrednici pe slujitorul său, preotul Dumitru Matei, să fie ridicat cât mai curând la cinstea altarelor.
Pr. Alois Moraru
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Editura "Sapientia": Viaţa şi martiriul preotului Dumitru Matei
Deschiderea fazei romane a Cauzei de beatificare a preotului Dumitru Matei (22 noiembrie 2023)
Slujitorul lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei a ajuns la Roma (15 septembrie 2023)
Iaşi: Sesiunea de încheiere a fazei diecezane a Cauzei de beatificare şi canonizare a preotului martir Dumitru Matei (13 septembrie 2023)
110 ani de la naşterea Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei (28 iulie 2023)
72 de ani de la execuţia prin împuşcare a Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei - un martir ce aşteaptă să fie beatificat (21 februarie 2023)
Cauza "Preot Dumitru Matei" a fost binecuvântată de Papa Francisc (6 octombrie 2022)
Sărata: Hramul comunităţii şi lansarea cărţii Dumitru Matei, erou al carităţii creştine (25 septembrie 2022)
Editura "Sapientia": Pr. Dumitru Matei. Erou şi martir al credinţei (septembrie 2022)
Editura "Presa Bună": Dumitru Matei, erou al carităţii creştine (mai 2022)
Cauza "Dumitru Matei": noi paşi spre beatificare ( septembrie 2022)
71 de ani de la execuţia Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei (21 februarie 2022)
Sărata: Pr. Dumitru Matei, erou al iubirii, al carităţii şi al credinţei (20 februarie 2022)
Iaşi: Liturghie solemnă şi prima sesiune a cauzei "Dumitru Matei" (30 ianuarie 2022)
Iaşi: Va fi deschisă faza diecezană a cauzei de beatificare şi canonizare a slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei (30 ianuarie 2022)
Sărata: Sfinţirea monumentului dedicat preotului martir Dumitru Sandu-Matei (1 august 2021)
Numirea unui responsabil diecezan pentru Cauza "Dumitru Matei" (12 martie 2021)
Sărata: Preotul martir Dumitru Matei, comemorat în localitatea natală (21 februarie 2021)
Iaşi: Dublu aniversar în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" (21 februarie 2021)
1951 - 21 februarie - 2021: 70 de ani de la execuţia prin împuşcare a preotului Dumitru Sandu Matei (21 februarie 2021)
Părintele Dumitru Sandu Matei, apostol al carităţii creştine (februarie 2021)
La TVR 2, în cadrul serialului "Memorialul durerii", va fi un episod dedicat preotului erou Dumitru Sandu Matei (11 mai 2019)
In memoriam pr. Dumitru Sandu Matei (21 februarie 2006)
Comemorare (Din revista "Lumina creştinului", nr. 3/2001)
