|
| © Vatican Media |
Slujitor al cuvântului
de Massimiliano Palinuro
vicar apostolic de Istanbul
A răsunat neaşteptată şi sfâşietoare ştirea plecării Monseniorului Antonio Pitta, secerat de o boală scurtă şi nemiloasă şi decedat ieri, marţi, 1 octombrie, la numai 65 de ani. Biblist renumit, expert filolog al scrierilor pauline, era numărat printre cei mai mari cunoscători contemporani ai Noului Testament. Personalitate cunoscută şi apreciată pe planul internaţional al studiilor biblice, a fost ales la preşedinţia Asociaţiei Biblice Italiene în 2023. Născut la Lucera în 1959 şi format la preoţie în Seminarul regional din Molfetta, a fost hirotonit preot la 30 iunie 1984. Deşi slujirea sa academică lungă l-a condus în altă parte, el a rămas profund legat de dieceza sa de origine, oferind şi pentru o scurtă perioadă slujirea de vicar general.
Slujirea sa preţioasă adusă cuvântului a fost desfăşurată cu acelaşi zel şi dedicare în cele mai mari niveluri academice ca şi în parohii şi în mişcările ecleziale. Capabil să vorbească experţilor şi celor simpli cu eficacitate egală, a redactat comentarii şi lucrări de valoare ştiinţifică inestimabilă: acestea vor rămâne un patrimoniu indispensabil pentru generaţiile viitoare.
După hirotonirea sa, la vârsta de doar douăzeci şi cinci de ani, a fost ales de Settimio Cipriani şi Armando Rolla, care au ştiut să recunoască în el un demn succesor al lor. În diaconia învăţământului şi-a găsit "vocaţia în vocaţie". În patruzeci de ani de învăţământ a format la iubirea faţă de Sfintele Scripturi mii de preoţi, călugări şi laici care îi păstrează o amintire de neşters şi simt datoria de recunoştinţă.
Lecţiile sale erau departe de a fi analize filologice plictisitoare şi aride. Pasiunea sa faţă de cuvânt era contagioasă, era de aşa natură că mulţi ieşeau de la cursurile sale cu dorinţa de a aprofunda studiile biblice. De fapt, el nu concepea învăţământul ca simpla transmitere a unei ştiinţe, nici ca afirmarea narcisistă de sine, ci ca un soi de "ucenicie". Cu îndemânare navigată reuşea să transmită studenţilor instrumentele exegetice pentru ca fiecare să poată fi în măsură să scoată din Sfintele Scripturi propria comoară personală.
Înzestrat cu o capacitate înnăscută de a discerne şi a valoriza carismele personale, căuta să-i încurajeze pe studenţii săi să manifeste propriile talente personale şi se complăcea să fie contrazis, conştient că numai în dialectică este progres în cunoaştere. În ultima fază a învăţământului său la Napoli, el m-a ales ca asistent al său cu intenţia declarată de a mă pregăti pentru a fi succesor al său. Astfel, aşa cum făcuseră alţii cu el, m-a pus la catedră chiar înainte ca eu să termin licenţa la Institutul Pontifical Biblic. După cum un tată care se complace să-l înveţe pe fiul său să meargă, lăsându-l liber să facă primii paşi, tot aşa el se complăcea să mă lase liber să predau la catedra sa chiar şi atunci când ideile mele le contraziceau pe ale sale, ba chiar aproape se complăcea în ele. Atunci când studenţii protestau cu el că asistentul său preda lucruri care aparent contrastau cu linia ordinariului, el declara: "Aceasta este o catedră universitară în care există multiplicitate şi diversitate de vederi". Cu adevărat, familiaritatea cu Scripturile i-a dilatat inima, făcându-l într-adevăr liber cu acea libertate despre care vorbeşte Paul în Scrisoarea către Galateni, predilecta sa, pe care el o numea "Manifestul libertăţii creştine". Atunci când, după zece ani de învăţământ, mi-am dat demisia de la Facultate pentru a pleca misionar în Turcia, mi-a manifestat sentimentele sale opuse. Pe de o parte, era dezamăgit pentru că pierdea un delfin al său. Pe de altă parte, ştia că plecam tocmai din acea iubire faţă de Scripturi pe care el a mărit-o în mine.
A venit să mă viziteze la Istanbul în urmă cu două luni. Conducea, pe urmele lui Paul, un grup de pelerini din Reînnoirea în Duh, împreună cu Salvatore Martinez. Nimic nu făcea să prevestească plecarea sa iminentă din această lume. Era fericit să vadă că, deşi nu la o catedră universitară, încercam să menţin în viaţă comunităţile întemeiate de acel Apostol pe care el l-a iubit şi l-a slujit toată viaţa. Acum cu el pot spune cu adevărat: "Pentru mine a trăi este Cristos şi a muri este un câştig" (Fil 1,21).
(După L'Osservatore Romano, 2 octombrie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
