In memoriam pr. Anton Despinescu: "Dumnezeu este prezent!"
"Dumnezeu este prezent!" - au fost ultimele cuvinte auzite la telefon, pe un ton convingător, în seara de 12 iunie 2023, de la părintele Anton Despinescu, cel care se autocaracteriza la celebrarea celor 70 de ani de preoţie drept "apologet al lui Dumnezeu prezent în mijlocul nostru". Un sms primit de pe telefonul părintelui, după o săptămână, informa că "pr. Anton a plecat la cer!" Cu lacrimi, am ştiut în inimă că a plecat la cer smerit, de mână cu Dumnezeu Prezent, aşa cum a mers mereu, "trăitor în prezenţa lui Dumnezeu", de la "Emanuel, Dumnezeu este cu noi" (Isaia 7,14) până "înainte de a se ridica la cer", "Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului" (Matei 28,20).
Nevrednică de a da mărturie, cuvintele curg.
Prieten al educaţiei. În anii '91-'97, câţiva studenţi eram primiţi cu bucurie la întâlniri cu părintele şi cu distinşi domni profesori, medici. Mai ales după Liturghie, părintele era "şeful de echipă care ne mobiliza şi prin prezenţa sa, şi prin cuvântul său şi prin tot ceea ce săvârşise în persoana lui Cristos, mai ales Sfânta Euharistie, care rămâne o prezenţă însoţitoare". Impunea, prin preţuirea în Domnul a educaţiei şi a cunoaşterii şi prin mărturisirea în fapte a educaţiei. De o cultură impresionantă, cu o memorie excepţională, revărsa asupra celor prezenţi date istorice, trăiri nobile, cunoaştere în detaliu a unor vremuri şi oameni, acoperind cu Duh Sfânt şi pace tot ce ar fi putut umbri seninul discuţiilor: greutăţi, lipsuri, fugă de regimul comunist, dificultăţi în drumul spre preoţie şi al preoţiei, pocăinţă.
Educaţia primită în cele patru clase ale Şcolii Confesionale Elementare de la călugăriţele din Congregaţia "Notre Dame de Sion", cursurile urmate la Seminarul Diecezan Minor sub îndrumarea PS Mihai Robu au semănat în inima şi mintea copilului şi tânărului de atunci seriozitate, disciplină, vigoare intelectuală şi morală.
Şi, după ani, acele seminţe au rodit. În discuţiile din cadrul întâlnirilor a semănat dânsul noi seminţe: "ar fi un har şi un dar de la Domnul să se reorganizeze învăţământul religios în şcoli". Şi regretata doamnă profesor Mariana Purţuc, şi cu hrană de la acele întâlniri, a pus în practică. Notă: La una dintre întâlniri, doamna profesor a dat mărturie despre o mai profundă convertire la Padova, unde fusese în pelerinaj la sugestia părintelui Anton, iar Sfântul Anton a mijlocit şi trecerea dânsei la Domnul tot într-o marţi, 19 iunie 2018, cu 5 ani înaintea părintelui.
Au rodit seminţele şi în noi, studenţi atunci, prin convertiri personale, prin mers în prezenţa Domnului, unii mai lin, unii mai poticnit. Uimirea mea, cu admiraţie şi reverenţă şi cu întărire în credinţă, este că rodesc în continuare. După înmormântarea părintelui, o nepoată a distinsei Charlotte Sibi - profesoară cu deosebită credinţă şi impact între laicii romano-catolici din Iaşi, amintită la întâlniri (www.charlottesibi.wordpress.com/journee-du-26-mai-2010) -, mi-a povestit cu preţuire că părintele Despinescu a fost de o fineţe spirituală nobilă: mergea în fiecare miercuri la fosta profesoară, la sfârşitul vieţii pământeşti a acesteia, şi vorbeau despre Domnul în franceză!
Prieten al Sfintei Thérèse de Lisieux. Ca iubitor de cunoaştere, părintele oferea cărţi. Un dar primit în octombrie 1997, Trăirea zilnică a Evangheliei împreună cu Sfânta Tereza a Pruncului Isus, de Constant Tonnelier, tradusă de dânsul, a fost mai mult decât o carte, a fost un crez de viaţă al părintelui, dăruit firav şi mie, "trăirea zi de zi a evangheliei, cartea în care se descoperă iubirea salvatoare a lui Isus şi chemarea pentru fiecare de a-şi însuşi drumul iubirii cu o inimă de copil"! Când notez aceste rânduri, deschizând la duminica a 30-a de peste an, ce ar corespunde zilei de 30 iulie 2023, când se vor împlini 40 de zile de la trecerea părintelui cu Domnul la Domnul, apare ca centru smerenia.
Asta am perceput şi eu firav, în acel an 1997, cu un an înainte de a apărea "De la răsărit până la apus" şi când se împlineau 100 de ani de la trecerea la Domnul a Sfintei Tereza: trăirea zilnică a evangheliei cu iubire, cu examen de conştiinţă, căinţă şi smerenie.
Şi părintele, cu numele Anton, îşi mortifica posibila mândrie a omului erudit, cu o memorie extraordinară, cu posibile greşeli, nu prin biciuire ca Sfântul Anton de Padova, ci prin urmarea căii Terezei celei Mici. Fragmente din carte a dăruit lunar şi cititorilor din "Lumina creştinului", ani mulţi, până când ochii dânsului au obosit puţin şi scria-citea mai dificil.
La sfârşit de aprilie 2023, i-am oferit nişte pliante în iubita dânsului limbă franceză, aduse din Bruxelles, de la diferite biserici. Despre una în special mi-a vorbit la telefon, în care se spunea că, la "Basilique du Sacré Coeur de Koekelberg", se sărbătoreşte un an terezian! www.therese2023.be. Era atât de încântat să povestească, plin de elocinţă, despre 150 de ani de la naşterea Sfintei Tereza şi 100 de ani de la beatificare! Cu detalii istorice, cu din nou despre smerenie, despre "normal" în Domnul! Suferinţa fizică a dânsului începuse, dar insista că "mă simt normal"! Cât har primit de la Domnul şi oferit şi celorlalţi!
Preot, preot profesor şi istoric. Amintindu-mi de Liturghia de celebrare a celor 70 de ani de preoţie, înţeleg abia acum că părintele, născut în anul 1927, când Papa Pius al XI-lea a declarat-o pe Sfânta Tereza de Lisieux patroana misiunilor şi a Franţei, a fost, din anii '91, un preot misionar în Iaşi, în mijlocul unor oameni pe care s-a străduit să-i transforme în misionari ai lui Dumnezeu Prezent! Spunea părintele că "Ite, missa est!" este o formă a "Ite, missio est" ("Du-te, este o misiune!"), spunea că "Voi, care v-aţi hrănit cu Cuvântul lui Cristos, care este Duh şi Viaţă, care aţi luat Sfânta Euharistie, voi sunteţi nişte misionari!" Aşa ne îndruma şi în anii de sfârşit de veac XX şi după, în spirit terezian, ca fiecare să fie un mic misionar în mijlocul lumii, la facultate, la locul de muncă, la o petrecere chiar. Acele întâlniri deveneau o continuare a Liturghiei Cuvântului.
Necunoscătoare, îmi pot imagina doar impactul şi ferm şi blând de preot profesor, şi savant teolog şi "mon père" în acelaşi timp.
O firimitură din profesorul de istorie bisericească de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi ajungea şi în mediul laic. Monografia Catolicii din Moldova, de etnologul şi istoricul literar Ion H. Ciubotaru, prefaţată de părintele, conducea la efervescenţă în discuţii. Cu 12 ani înainte de beatificarea episcopului Anton Durcovici, când nu ştiam nimic despre Sighet, despre martiri şi tărie în credinţă, am primit de la părintele cartea scrisă în colaborare cu domnul Dănuţ Doboş, Episcopul Anton Durcovici - o viaţă închinată lui Dumnezeu şi Bisericii. Ne oferea şi nouă firimituri din dialogurile cu regretatul doctor în matematică şi academician Petru P. Caraman despre PS Anton Durcovici, despre preotul Dumitru Matei, despre laicul catolic. După înmormântarea părintelui, una dintre fiicele distinsului Petru P. Caraman povestea cu preţuire că părintele Anton l-a pus pe Dumnezeu deasupra Covidului, fiind prezent în ultimele clipe şi la înmormântarea prietenului. Învăţător şi mărturisitor!
Teza de doctorat, publicată târziu, în 2015, Nicolae Iosif Camilli - primul episcop de Iaşi, aducea informaţii care uimeau, pentru cei care abia atunci înţelegeau epitaful din Catedrala veche "Adormirea Maicii Domnului".
Aşa cum profesorul de matematică superioară îi evidenţiază frumuseţea în matematica aplicată, aşa şi profesorul de istorie bisericească Anton Despinescu a luminat istoria Bisericii din Moldova prin exemple de istorie aplicată, luminată de cuvânt, adevăr şi viaţă. Articolele publicate în "Lumina creştinului", "Mesagerul Sfântului Anton", "Glasul nostru", unele culese în cartea Gânduri creştine erau transmise cu elocinţă la diverse întâlniri. Ceea ce a rămas în mine, cu o reverenţă deosebită faţă de domnia sa, ca amintire a unei studente dornică de cunoaştere, a fost corectarea subtilă a ideilor şi trăirilor crude despre Euharistie, Sfânta Treime, Maria Regină, Cruce, Viaţă, Moarte şi Înviere, Lumină, mereu şi mereu după Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu, din Liturghia şi Breviarul trăite de domnia sa şi împărtăşite. Iar ideile corectate au devenit Cuvânt Lucrător, uneori cu stângăcie pus în practică, alteori nepus - din nescultarea nepriceputului.
Prieten al familiei. Iubea familiile în armonie, se apleca având o diplomaţie înţeleaptă asupra vieţii trăite frumos. Părinţii mei şi alte familii s-au bucurat de prezenţa dânsului, aducându-l pe Domnul Prezent atât în celebrări liturgice, marcând cu binecuvântare etape din vieţile noastre, cât şi în mijlocul unei mese festive!
Botezul băiatului meu în Catedrala veche "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi, la dorinţa expresă a părintelui, de către părintele, rămâne izvor de har!
Era un susţinător al demnităţii femeii în societate. Îşi iubea mama, peste timp, în mod deosebit. Când s-a construit în Iaşi Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", mărturisea cu mare emoţie că mama dânsului, Regina Despinescu, i-a sădit de copil iubirea de Sfânta Fecioară Maria!
 |
| august 2018 |
Prieten al oamenilor, dincolo de religie. Istoria cunoscută în detaliu a ţării şi a catolicismului din ţara noastră a interferat cu o reverenţă asupra ortodoxiei şi a oamenilor, indiferent de religie.
Ne povestea cu zâmbet că arhimandritul Mitrofan (18 iulie 1927 - 16 iunie 1995), ctitor restaurator al Mănăstirii Cetăţuia din Iaşi, este cu o zi mai mare decât dânsul şi că, de aici, dialogurile sfinte între dânşii erau ca între prieteni. Şi ne povestea cu sobrietate că discuţiile la conferinţe şi la întâlniri cu oameni de cultură şi cu alte personalităţi din Biserica Ortodoxă pot fi şi sunt clăditoare în Duhul Sfânt. La începutul anilor 2000, când deschiderea era mai efervescentă, părintele se bucura în a treia săptămână din ianuarie de Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor.
Mai mult, credea cu tărie că Sfântul Anton de Padova este un sfânt care împlineşte şi rugăciunile catolicilor, şi ale ortodocşilor, dar şi ale musulmanilor (cum observase dânsul ca paroh la Focşani şi Huşi; dar mai ales într-o vizită la biserica franciscană, "Sfântul Anton de Padova", din Istanbul).
Sunt impresionată şi astăzi de reciprocitatea preţuirii. Distinsa doamnă prof. dr. Camelia Gavrilă, după trecerea părintelui la cele veşnice, scria: "[...] Deşi vârsta monseniorului Despinescu era impresionantă, mintea sa limpede, rigoarea intelectuală, cultura profundă şi, mai ales, bunătatea structurală au conturat mereu o tinereţe a spiritului, o nobleţe a fiinţei şi o vigoare a raţionamentelor Sfinţiei Sale, aflate, parcă, dincolo de inevitabile limite temporale... Amintiri plăcute îmi revin in suflet, cu alţi oameni dragi dispăruţi, cu dialoguri ecumenice, culturale, spirituale, în spaţiul unei comunităţi catolice elevate şi nobile spre care am revenit constant, în diferite momente, cu aceeaşi adânca preţuire."
ÎPS Calinic Argeşeanul, în www.arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro, scria "[...] Am citit cele scrise de părintele Damian, cu o îndemânare literară blândă şi reală, fără să folosească termeni prea hiperbolici, păstrându-se o linie aristocratică, aşa precum era şi s-a comportat marele sacerdot, care a stat la datorie, până la ultima suflare în această frumuseţe a lumii văzute. [...] Am văzut, deseori, cum se prezenta în lumea ecumenică! Niciodată nu a negociat vreo abatere de la miezul învăţăturii, lăsată de Domnul nostru, Iisus Hristos! Cunoscător al tainelor în cuvânt şi în faptă, am văzut că nu-şi permitea îngrijorări că nu se va ajunge, în cele din urmă, la un consens binecuvântat, adică, la acea unitate creştină, la care ne-a îndemnat totdeauna Părintele Luminilor. [...]".
Iubitor al lui Dumnezeu prezent. În încheierea Liturghiei din 31 mai 2023, părintele Anton, iubitor de oameni şi de Dumnezeu, ne asigura testamentar: "Să fim convinşi de credinţa care este tezaurul nostru, magnetul ce ne trage spre Casa Tatălui pe toţi!"
Cântecul de lebădă platonian al părintelui Anton Despinescu, de la sfârşitul ultimei Liturghii celebrate în mijlocul nostru, a devenit acum un cântec al învierii smerite în prezenţa Domnului:
"Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi,
Căci cu noi este Dumnezeu!"
Cu plecăciune şi nemăsurată preţuire,
Gabriela Grosu
