|
| © Vatican Media |
Sfinţii, cale a unităţii în secolul al XXI-lea
"Ecumenismul martirilor şi martorilor credinţei este cel mai convingător; el arată calea spre unitate pentru creştinii secolului al XXI-lea". Cu aceste cuvinte, rostite pe 7 mai 2000, la Colosseum, Sfântul Ioan Paul al II-lea a subliniat că sfinţii, departe de a fi simpli însoţitor pe drumul mişcării ecumenice, sunt însăşi calea acesteia. De la un Jubileu la altul, Papa Leon al XIV-lea a exprimat aceeaşi convingere pe 14 septembrie 2025, la "Sfântul Paul din afara Zidurilor", în timpul comemorării ecumenice a martirilor şi martorilor credinţei secolului al XXI-lea, reafirmând "angajarea Bisericii Catolice de a păstra memoria martorilor credinţei din toate tradiţiile creştine".
Aşa cum demonstrează reflecţiile inovatoare ale părintelui Yves Congar pe această temă din anii 1940, chestiunea sfinţeniei priveşte nu numai ecumenismul spiritual, ci şi cel teologic. Conciliul al II-lea din Vatican, de fapt, a afirmat că "este drept şi salutar să recunoaştem bogăţiile lui Cristos şi faptele virtuoase din viaţa altora care dau mărturie despre Cristos, uneori până la vărsarea sângelui lor" (Unitatis redintegratio, 4). Un prim exemplu a fost recunoaşterea martiriului comun al tinerilor catolici şi anglicani din Uganda în anii 1880, referindu-se la care Sfântul Paul al VI-lea a folosit pentru prima dată expresia "ecumenismul martirilor".
Către un martirologiu comun
După Conciliu, numeroase iniţiative s-au născut din convingerea că amintirea în comun a martorilor credinţei din diferitele Biserici era o sămânţă pentru unitatea creştină. În anii 1970, comunitatea monastică din Bose a început să compileze un martirologiu ecumenic şi ulterior a iniţiat o reflecţie comună cu Comisia Credinţă şi Constituţie a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, care, încă din 1978 la Bangalore, lansase un apel pentru compilarea unei liste ecumenice a sfinţilor şi martirilor.
Jubileul din 2000 a oferit oportunitatea de a explora mai departe această temă, cu referire specială la martirii secolului al XX-lea. Ioan Paul al II-lea a afirmat că "communio sanctorum vorbeşte mai tare decât factorii de diviziune" (Tertio millennio adveniente, 37) şi că "într-o viziune teocentrică, noi, creştinii, avem deja un Martirologiu comun" (Ut unum sint, 84).
Pentru Biserica Catolică, o modalitate concretă de a face vizibil acest martirologiu comun este includerea în Martirologiul Roman a numelor sfinţilor din alte tradiţii creştine. Ediţia din 2001 a Martirologiului, rezultatul unei revizuiri în urma Conciliului al II-lea din Vatican, a introdus astfel mai mulţi sfinţi care au trăit în afara comuniunii cu Biserica Romei, în special din tradiţia slavă orientală, precum Ştefan de Perm şi Serghei de Radonej (secolul al XIV-lea). Dar mai ales la Bisericile ortodoxe orientale acest "ecumenism al sfinţilor" a folosit ca pionierat. Acest lucru a dus la includerea în Martirologiul Roman, în ultimii ani, a unor sfinţi aparţinând celor trei mari tradiţii orientale - armeană, coptă şi siriacă - demonstrând că sfinţenia creştină, oriunde înfloreşte, trebuie primită ca un dar pentru toţi.
O problemă şi teologică
Un prim exemplu frapant a venit din tradiţia armeană. Pe 12 aprilie 2015, Papa Francisc l-a proclamat pe marele teolog şi mistic armean din secolul al X-lea, Grigore de Narek, învăţător al Bisericii. Cu siguranţă, veneraţia şi recunoaşterea autorităţii doctrinare a lui Narek, introdus în Martirologiul Roman în 2001, existau deja în Biserica catolică armeană, care se afla de mult timp în deplină comuniune cu Biserica Romei. Cu toate acestea, proclamarea sa ca învăţător al Bisericii are o semnificaţie ecumenică deosebită, deoarece evidenţiază doctrina unui creştin care a trăit la aproape cinci secole după ruptura comuniunii dintre Biserica Romei şi Biserica apostolică armeană, în urma Conciliului din Calcedon (451). Acest gest poate fi considerat un rod al declaraţiilor cristologice comune semnate de Papa Ioan Paul al II-lea cu catholicosul Karekin I în 1996 şi apoi cu catholicosul Aram I în 1997.
Un alt exemplu recent vine din lumea coptă. Pe 11 mai 2023, în timpul vizitei papei Tawadros la Roma pentru a cincizecea aniversare a Declaraţiei cristologice comune semnate de Paul al VI-lea şi Shenouda al III-lea, Papa Francisc a anunţat includerea în Martirologiul Roman a celor douăzeci şi unu de martiri copţi ucişi pe 15 februarie 2015, pe coasta Libiei. Într-un mesaj video în memoria lor, transmis pe 15 februarie 2021, papa i-a prezentat deja ca simbol al "ecumenismului sângelui", declarând: "Ei sunt sfinţii noştri, sfinţii tuturor creştinilor, sfinţii tuturor confesiunilor şi tradiţiilor creştine". Videoclipul martiriului lor, care a făcut înconjurul lumii, a dat mărturie despre credinţa creştină a acestor tineri muncitori, dintre care unii au pronunţat cu buzele în arabă Jarab Jesoa! ("Isus este Domnul!"). Pe 21 februarie 2015, Papa Tawadros al II-lea i-a declarat sfinţi pe aceşti douăzeci şi unu de martiri, iar Sinodul Bisericii ortodoxe copte a stabilit ulterior data de 15 februarie drept comemorare anuală a "Zilei Martirilor Contemporani" în cinstea tuturor creştinilor care au participat la Pătimirea lui Cristos în vremurile recente.
În cele din urmă, al treilea exemplu provine din tradiţia siriacă, adesea considerată, alături de tradiţiile latină şi greacă, drept "al treilea plămân" al Bisericii, pentru a folosi metafora "celor doi plămâni" folosită de Ioan Paul al II-lea. Pe 9 noiembrie 2024 - cu ocazia vizitei patriarhului Mar Awa al III-lea şi a membrilor dialogului teologic dintre Biserica Catolică şi Biserica Asiriană din Orient pentru a treizecea aniversare a Declaraţiei cristologice comune dintre Bisericile noastre - Papa Francisc a anunţat includerea în Martirologiul Roman a Sfântului Isaac din Ninive, călugăr şi episcop din secolul al VII-lea şi unul dintre cei mai veneraţi părinţi ai tradiţiei est-siriene. Într-adevăr, în ciuda apartenenţei la o Biserică ce nu mai era în comuniune cu nicio alta şi era considerată "nestoriană" pentru că nu acceptase Conciliul din Efes (431), Isaac a devenit o autoritate spirituală de top, în special în cercurile monastice din toate tradiţiile, care l-au venerat rapid printre sfinţii şi părinţii lor, iar scrierile sale ascetico-spirituale au fost traduse în toate limbile vorbite de creştini.
Astfel, în puţini ani, mai mulţi sfinţi din tradiţiile vechilor Biserici orientale, ilustrând diferite tipuri de sfinţenie, au fost inseraţi în Martirologiul Roman. Aceste inserări, care nu au echivalent în nicio altă comuniune creştină, necesită unele observaţii.
Către o comemorare comună
În primul rând, în ceea ce priveşte procesul de înscriere în Martirologiu, trebuie menţionat că nu este vorba de "canonizări", ci mai degrabă de recunoaşterea de către Biserica Catolică a sfinţeniei proclamate în alte Biserici. Ideea este de a primi nu numai darurile sfinţeniei pe care Duhul Sfânt le-a inspirat în alte tradiţii creştine, ci şi discernământul Bisericilor care i-au proclamat sfinţi. În acest scop, o comisie inter-dicasterială ad-hoc, împreună cu dicasterele relevante (Doctrina Credinţei, Bisericile Orientale, Cultul Divin şi Cauzele Sfinţilor, coordonată de Dicasterul pentru Promovarea Unităţii Creştinilor), a reuşit să ducă înainte această lucrare de "receptare" în dialog cu Bisericile orientale catolice şi ortodoxe.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte criteriile de includere, trebuie menţionat că ceea ce îi face pe aceşti sfinţi interesanţi din punct de vedere ecumenic nu este numai faptul că aparţin altor tradiţii decât cea latină, ci faptul că toţi au trăit după separarea Bisericilor noastre, o ruptură marcată simbolic de Conciliile din Efes şi din Calcedon. Se pune, aşadar, întrebarea cum aceste Biserici, care timp de câteva secole nu mai fuseseră în comuniune cu Roma şi erau cândva considerate chiar eretice ("nestoriene" sau "monofizite"), ar fi putut produce sfinţi şi chiar învăţători. De asemenea, observăm că aceste includeri privesc martori care se bucură deja de o anumită recunoaştere ecumenică: în timp ce toate tradiţiile creştine l-au considerat de la început pe Isaac din Ninive un maestru spiritual şi pe Grigore de Narek un mare mistic, martirii copţi din Libia, graţie rezonanţei mondiale acordate morţii lor, au apărut ca simboluri ale martirilor creştini contemporani.
O ultimă observaţie se impune: aceste inserări sunt rodul indirect al dialogului teologic dintre Biserica Catolică şi Bisericile ortodoxe orientale. Acest lucru este demonstrat de faptul că ultimele două au avut loc tocmai la aniversarea declaraţiilor cristologice comune dintre Bisericile noastre. Chestiunea sfinţilor, de altfel, ocupă un loc special în dialogurile teologice cu vechile Biserici orientale; ce-i drept, uneori din motive negative, întrucât se întâmplă ca teologii anatematizaţi de unele Biserici să fie în schimb veneraţi ca sfinţi de altele. Aceste anateme rămân, de altfel, principala problemă în dialogul cristologic dintre Biserica Ortodoxă şi Bisericile ortodoxe orientale. După cum se poate observa, sfinţenia este o chestiune eminamente teologică.
Ar fi de dorit să se continue includerea şi a altor martori ai credinţei din toate tradiţiile creştine, pentru a constitui în mod vizibil martirologiul comun despre care a vorbit Ioan Paul al II-lea. Sinodul despre sinodalitate a încurajat acest lucru, subliniind că exemplul sfinţilor altor Biserici este "un dar pe care îl putem primi prin introducerea comemorării lor în calendarul nostru liturgic, în special a martirilor" (Document final, 122). Poate că a venit momentul nu numai să includem martori din diferite tradiţii în calendarele noastre, ci mai ales să-i comemorăm împreună în fiecare an la o dată potrivită, cum ar fi în timpul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor.
Hyacinthe Destivelle
Dicasterul pentru Promovarea Unităţii Creştinilor
(După L'Osservatore Romano, 22 ianuarie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
*
Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, în meniul Biblioteca > Ecumenism.
