|
| © Vatican Media |
Cu exortaţia apostolică Gaudete et exsultate am voit să repropun credincioşilor discipoli ai lui Cristos din lumea contemporană chemarea universală la sfinţenie. Ea este centrul învăţăturii Conciliului Vatican II, care a amintit că "toţi cei care cred în Cristos, din orice stare sau rang, sunt chemaţi la plinătatea vieţii creştine şi la perfecţiunea carităţii" (LG, 40). Aşadar, toţi suntem chemaţi să primim iubirea lui Dumnezeu care "a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt" (Rom 5,5). De fapt, sfinţenia, mai mult decât a fi rod al efortului uman, înseamnă a face spaţiu acţiunii lui Dumnezeu.
Fiecare poate să recunoască în atâtea persoane pe care le-a întâlnit pe drum martori ai virtuţilor creştine, îndeosebi ai credinţei, speranţei şi carităţii: soţi care au trăit cu fidelitate iubirea lor deschizându-se vieţii; bărbaţi şi femei care în diferitele locuri de muncă au susţinut familiile lor şi au cooperat la răspândirea împărăţiei lui Dumnezeu; adolescenţi şi tineri care l-au urmat pe Isus cu entuziasm; păstori care prin slujirea lor au revărsat darurile harului asupra poporului sfânt al lui Dumnezeu; călugări şi călugăriţe care, trăind sfaturile evanghelice, au fost imagine vie a lui Cristos mirele. Nu putem să-i uităm pe săraci, pe bolnavi, pe cei suferinzi care în slăbiciunea lor au găsit sprijin în Învăţătorul divin. Este vorba despre acea sfinţenie "zilnică" şi de la "uşa vecină" de care dintotdeauna este bogată Biserica răspândită în lume.
Suntem chemaţi să ne lăsăm stimulaţi de aceste modele de sfinţenie, între care se evidenţiază, înainte de toate, martirii care şi-au vărsat sângele pentru Cristos şi cei care au fost beatificaţi sau canonizaţi pentru a fi exemple de viaţă creştină şi mijlocitori ai noştri. Apoi să ne gândim la venerabili, bărbaţi şi femei a căror exercitare eroică a virtuţilor a fost recunoscută, la cei care, în circumstanţe singulare, au făcut din existenţa lor o ofrandă de iubire Domnului şi fraţilor, precum şi la slujitorii lui Dumnezeu ale căror cauze de beatificare şi canonizare sunt în desfăşurare. Aceste procese manifestă cât de mult mărturia sfinţeniei este prezentă şi în timpul nostru în care strălucesc ca aştri (cf. Fil 2,15) marii martori ai credinţei, care au marcat experienţa Bisericilor particulare şi, în acelaşi timp, au fecundat istoria. Toţi aceştia sunt prietenii noştri, însoţitori de drum, care ne ajută să realizăm în plinătate vocaţia baptismală şi ne arată faţa cea mai frumoasă a Bisericii, care este sfântă şi este mamă a sfinţilor.
În cursul anului liturgic, Biserica îi cinsteşte în mod public, la date şi în modalităţi prestabilite, pe sfinţi şi pe fericiţi. Totuşi, mi se pare important ca toate Bisericile particulare să amintească la o dată unică sfinţii şi fericiţii, precum şi venerabilii şi slujitorii lui Dumnezeu din respectivele teritorii. Nu este vorba de a insera o nouă comemorare în calendarul liturgic, ci de a promova cu iniţiative oportune în afara liturgiei sau de a aminti în cadrul ei, de exemplu în omilie sau în alt moment considerat oportun, acele figuri care au caracterizat parcursul creştin şi spiritualitatea locală. Prin urmare, îndemn Bisericile particulare, începând de la următorul Jubileu din 2025, să amintească şi să cinstească aceste figuri de sfinţenie, în fiecare an la 9 noiembrie, Sărbătoarea Dedicării Bazilicii din Lateran.
Asta va permite fiecărei comunităţi diecezane să redescopere sau să perpetueze amintirea discipolilor extraordinari ai lui Cristos care au lăsat un semn viu al prezenţei Domnului Înviat şi sunt şi astăzi călăuze sigure în itinerarul comun spre Dumnezeu, ocrotindu-ne şi susţinându-ne. În acest scop, indicaţii pastorale şi linii călăuzitoare vor putea să fie eventual elaborate şi propuse de Conferinţele Episcopale.
Sfinţii, în care strălucesc minunăţiile harului divin multiform, să ne determine la o comuniune mai intimă cu Dumnezeu şi să ne inspire dorinţa pentru cetatea viitoare pentru a cânta împreună cu ei laudele Celui Preaînalt.
Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 9 noiembrie, Sărbătoarea Dedicării Bazilicii din Lateran.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
