|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori,
Într-unul dintre pasajele biblice pe care tocmai le-am ascultat, Apostolul Paul se numeşte "cel mai mic dintre apostoli" (1Cor 15,9). El se consideră nevrednic de acest titlu, deoarece în trecut a fost un persecutor al Bisericii lui Dumnezeu. Totuşi, el nu este un prizonier al acelui trecut, ci mai degrabă "un prizonier pentru Domnul" (Ef 4,1). Prin harul lui Dumnezeu, de fapt, l-a întâlnit pe Domnul Isus cel Înviat, care s-a revelat lui Petru, apoi apostolilor şi altor sute de urmaşi ai Căii, şi în final lui, un persecutor (cf. 1Cor 15:3-8). Întâlnirea sa cu Cel Înviat a adus convertirea pe care o comemorăm astăzi.
Semnificaţia acestei convertiri se reflectă în schimbarea numelui său, din Saul în Paul. Prin harul lui Dumnezeu, cel care odinioară îl persecuta pe Isus a fost complet transformat şi a devenit martorul său. Cel care combătea cu înverşunare numele lui Cristos, acum predică iubirea sa cu un zel arzător, aşa cum exprimă viu imnul pe care l-am cântat la începutul acestei celebrări (cf. Excelsam Pauli gloriam, v. 2). Fiind reuniţi lângă rămăşiţele pământeşti ale apostolului neamurilor, ni se aminteşte că misiunea sa este şi misiunea tuturor creştinilor de astăzi: să-l vestească pe Cristos şi să-i invite pe toţi să aibă încredere în el. Fiecare întâlnire adevărată cu Domnul este, de fapt, un moment transformator, care oferă o nouă viziune şi o nouă direcţie pentru îndeplinirea misiunii de zidire a Trupului lui Cristos (cf. Ef 4,12).
Conciliul al II-lea din Vatican, la începutul constituţiei despre Biserică, a declarat dorinţa arzătoare de a vesti evanghelia la orice făptură (cf. Mc 16,15) şi astfel "să lumineze pe toţi oamenii cu lumina lui Cristos care străluceşte pe faţa Bisericii" (Constituţia dogmatică Lumen gentium, 1). Este datoria comună a tuturor creştinilor să spună lumii, cu umilinţă şi bucurie: "Priviţi la Cristos! Apropiaţi-vă de el! Primiţi cuvântul său care luminează şi mângâie!" (Omilia la Liturghia de inaugurare a Pontificatului, 18 mai 2025). Preaiubiţilor, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor ne cheamă în fiecare an să reînnoim angajarea noastră comună faţă de această mare misiune, conştienţi fiind că diviziunile dintre noi, deşi nu împiedică lumina lui Cristos să strălucească, totuşi întunecă faţa care ar trebui să o reflecte asupra lumii.
Anul trecut am celebrat a 1700-a aniversare a Conciliului din Niceea. Sanctitatea Sa Bartolomeu, patriarhul ecumenic, ne-a invitat să celebrăm această aniversare la ?znik şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că atâtea tradiţii creştine au fost reprezentate la acea comemorare de acum două luni. Recitarea împreună a Crezului de la Niceea chiar în locul în care a fost scris a fost o mărturie preţioasă şi de neuitat a unităţii noastre în Cristos. Acel moment de fraternitate ne-a permis, de asemenea, să-l lăudăm pe Domnul pentru ceea ce a realizat în Părinţii de la Niceea, ajutându-i să exprime clar adevărul unui Dumnezeu care s-a apropiat de noi întâlnindu-ne în Isus Cristos. Fie ca Duhul Sfânt să găsească şi astăzi în noi inteligenţa docilă pentru a comunica credinţa cu un singur glas bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru!
În pasajul din Scrisoarea către Efeseni, ales ca temă pentru Săptămâna de Rugăciune din acest an, auzim cuvântul "unul" exprimat în mod repetat: un singur trup, un singur Duh, o singură speranţă, un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez, un singur Dumnezeu (cf. Ef 4,4-6). Iubiţi fraţi şi surori, cum ar putea aceste cuvinte inspirate să nu ne atingă profund? Cum ar putea inimile noastre să nu ardă la impactul lor? Da, noi "împărtăşim aceeaşi credinţă în unicul Dumnezeu, Tatăl tuturor oamenilor; îl mărturisim împreună pe unicul Domn şi adevărat Fiu al lui Dumnezeu, Isus Cristos, şi pe unicul Duh Sfânt, care ne inspiră şi ne îndeamnă spre deplina unitate şi mărturia comună a evangheliei" (Scrisoarea apostolică In unitate fidei, 12). Noi suntem una! Suntem deja una! Să recunoaştem, să experimentăm, să manifestăm asta!
Iubitul meu predecesor, Papa Francisc, a afirmat că drumul sinodal al Bisericii Catolice "este şi trebuie să fie ecumenic, aşa cum drumul ecumenic este sinodal" (Discurs adresat Sanctităţii Sale Mar Awa al III-lea, 19 noiembrie 2022). Acest lucru s-a reflectat în cele două Adunări ale Sinodului Episcopilor din 2023 şi 2024, caracterizate de un profund zel ecumenic şi îmbogăţite de participarea a numeroşi delegaţi fraterni. Cred că aceasta este o cale pentru a creşte împreună în înţelegerea reciprocă a respectivelor structuri şi tradiţii sinodale. În timp ce privim spre cea de-a 2000-a aniversare a Pătimirii, Morţii şi Învierii Domnului Isus în 2033, să ne angajăm să dezvoltăm în continuare practicile sinodale ecumenice şi să comunicăm reciproc ceea ce suntem, ceea ce facem şi ceea ce învăţăm (cf. Pentru o Biserică sinodală, 137-138).
Preaiubiţilor, în timp ce Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor se apropie de sfârşit, transmit salutul meu cordial cardinalului Kurt Koch, membrilor, consultanţilor şi personalului de la Dicasterului pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, precum şi membrilor dialogurilor teologice şi al altor iniţiative promovate de Dicaster. Sunt recunoscător pentru prezenţa la această liturgie a numeroşi lideri şi reprezentanţi ai diferitelor Biserici şi Comuniuni creştine mondiale, în special a mitropolitului Polykarpos, reprezentând Patriarhia Ecumenică; a arhiepiscopului Khajag Barsamian, reprezentând Biserica Apostolică Armeană; şi a episcopului Anthony Ball, reprezentând Comuniunea Anglicană. De asemenea, salut studenţii bursieri ai Comitetului pentru Colaborarea Culturală cu Bisericile Ortodoxe şi Ortodoxe Orientale de la Dicasterul pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, studenţii Institutului Ecumenic din Bossey al Consiliului Ecumenic al Bisericilor, grupurile ecumenice şi pelerinii care participă la această celebrare.
Materialele pentru Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor din acest an au fost pregătite de Bisericile din Armenia. Cu profundă recunoştinţă, gândurile noastre se îndreaptă către mărturia creştină curajoasă a poporului armean de-a lungul istoriei, o istorie în care martiriul a fost o caracteristică permnanentă. La încheierea acestei Săptămâni de Rugăciune, îl amintim pe sfântul catholicos Sfântul Nerses Šnorhali "cel Milostiv", care a lucrat pentru unitatea Bisericii în secolul al XII-lea. El a fost înaintea timpului său în înţelegerea faptului că a căuta unitatea este o sarcină pentru toţi credincioşii şi necesită vindecarea memoriei. Sfântul Nerses ne poate învăţa şi atitudinea pe care ar trebui să o adoptăm pe drumul nostru ecumenic, aşa cum a amintit venerabilul meu predecesor Sfântul Ioan Paul al II-lea: "Creştinii trebuie să aibă o profundă convingere interioară că unitatea este esenţială nu pentru avantaj strategic sau un câştig politic, ci pentru interesul predicării evangheliei" (Omilia la Celebrarea ecumenică, Erevan, 26 septembrie 2001).
Tradiţia ne încredinţează mărturia Armeniei ca primă naţiune creştină, odată cu botezul regelui Tiridate în anul 301 de către Sfântul Grigore Iluminătorul. Să mulţumim pentru modul în care, prin lucrarea unor vestitori neînfricaţi ai Cuvântului care mântuieşte, popoarele din Europa de Est şi de Vest au primit credinţa în Isus Cristos; şi să ne rugăm ca seminţele evangheliei să continue să producă roade de unitate, de dreptate şi de sfinţenie pe acest continent, şi în beneficiul păcii între popoarele şi naţiunile întregii lumi.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
*
Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, în meniul Biblioteca > Ecumenism.
