Sfânta Monica, model de mamă de imitat

© Vatican Media

de Tiziana Campisi

O femeie instruită, cu inteligenţă vie, cu voinţă tare, cu un caracter nobil, energic şi hotărât, profund sensibilă, ferm credincioasă, înclinată spre rugăciune, spre reculegere şi spre înălţare interioară. Aceasta a fost Sfânta Monica, născută în 331 la Tagaste, astăzi Souk Ahras, în Africa, soţie a lui Patriciu, membru al consiliului municipal citadin, şi mamă a trei copii: 2 băieţi, Augustin şi Navigiu, şi o fată, al cărei nume nu este cunoscut. În ea iese în evidenţă spiritul de fraternitate creştină; prudentă şi înţeleaptă, printre prietene şi cunoscute era şi semănătoare de pace, evita vorbirile de rău şi murmurările. Sunt trăsături pe care le cunoaştem citind Confesiuni şi Dialoguri ale fiului, Sfântul Augustin, care o descrie şi asiduă la biserică şi în pomeni, "evlavioasă şi supusă" sfinţilor, fidelă în practica postului, exemplu de caritate. O imaginăm gospodină bună, şi atunci când Augustin se retrage la sfârşitul verii din 386 la Cassiciaco, în Brianza, pentru a se pregăti la botez, şi mamă grijulie, gata, pentru împlinirea vârstei de 32 de ani a fiului, să pregătească un tort ale cărui ingrediente ar putea să fie cele citate în De beata vita de acelaşi Augustin, care scrie despre o prăjitură pe bază de "miere, făină şi migdale" chiar în ziua sa de naştere, la 13 noiembrie. Monica moare în 387, la Ostia, la vârsta de 56 de ani. De atunci exemplul său de viaţă a rămas viu de-a lungul secolelor, şi Biserica, sărbătorind-o astăzi, 27 august, zi care precedă comemorarea liturgică a fiului său, Sfântul Augustin, o propune, îndeosebi, ca model pentru femeile căsătorite, pentru mame şi pentru văduve. Şi astăzi învaţă, mai ales, să fie constante în rugăciune, să stea alături de tineri respectând individualitatea lor şi să vegheze asupra drumului lor spre maturitate, cum explică la Radio Vatican - Vatican News priorul Provinciei Augustiniene din Italia, părintele Gabriele Pedicino.

O cunoaştem pe Sfânta Monica din scrierile fiului Augustin, care o descrie iubitoare, puternică, afectuoasă, femeie sobră, dar şi severă. În faţa actualei urgenţe educative, Monica mai este un exemplu pentru mamele din al treilea mileniu?

Cred că este aşa şi este aşa în manieră foarte actuală şi modernă, mai ales în această accentuare care a fost făcută: femeie severă, dar, în acelaşi timp, şi duioasă, şi sobră. Cred că astăzi provocarea educativă este tocmai a reuşi să se menţină împreună aceste două realităţi: a fi şduioşi, capabili de empatie, cu tinerii, cu copiii, cu aceia care ne sunt încredinţaţi, şi, în acelaşi timp, a nu pierde niciodată din vedere orizontul severităţii, al fermităţii, nu devenind mereu numai prieteni ai celor mai tineri care ne sunt încredinţaţi, ci devenind şi cu adevărat ghizi, modele, maeştri şi, uneori, şi corectori.

Era o credinţă tare, cea a Monicăi, hrănită de o participare activă la activităţile pastorale, de practici pioase şi de cuvântul lui Dumnezeu, o credinţă care reuşea, uneori, să dea şi răspunsuri la întrebările exigente ale fiului Augustin. Ce trebuie să învăţăm astăzi de la Monica?

Mama Sfântului Augustin, Monica, era o femeie matură şi prin urmare credinţa sa exprimă această maturitate. Şi ştim că maturitatea este făcută din responsabilitate, este făcută dintr-o privire care ştie să se îngrijească. Monica exprimă acest lucru în manieră foarte clară în urmarea fiului, în însoţirea lui, uneori şi fizic, dar mereu spiritual. Văd foarte dificil, astăzi, a-i educa pe copii din partea unei mame dacă această mamă nu se roagă, şi este foarte dificil a putea ajuta un copil dacă o mamă nu ştie că ajutorul cel mai mare, cel mai puternic, este acela care poate să vină de la Domnul, de la viaţa sacramentală, de la rugăciune.

"Între două suflete de orice condiţie care ar fi în ciocnire şi neînţelegeri, imediat ce putea, căuta să pună pace", scrie Augustin despre mamă în Confesiuni. În acest timp în care, din păcate, bat vânturi de război, în ce mod trebuie imitată Monica şi să se contribuie ca să fie armonie între popoare?

Aceste vânturi de război, ştim asta foarte bine, bat în microcosmos ca şi în macrocosm. Este marea vocaţie a creştinului - iată de ce Monica o simţea a sa şi în afară de Monica am putea să amintim pe Sfântul Nicolae de Tolentino sau pe Sfânta Rita de Cascia, deveniţi şi ei făcători de pace - aceea de a construi punţi, aceea de a favoriza ascultarea, dialogul. Aşadar, cred că secretul, astăzi, pentru a favoriza pacea între popoare este respectul, a reporni de la ascultare, de la dialog. Este o mare provocare şi este o provocare pe care n-o putem învinge, înfrunta singuri, ci învăţând de la Domnul.

Dumneavoastră aţi fost ales de curând prior al Provinciei Augustiniene din Italia. Care sunt priorităţile pe care voi călugării augustinieni vă propuneţi să le înfruntaţi în aceşti ani în diecezele în care sunteţi prezenţi?

Forţa noastră este viaţa fraternă, viaţa comunitară, şi ştim câtă izolare, în schimb, câtă singurătate este în societatea noastră, în familiile noastre, uneori în Bisericile noastre locale. Şi prin urmare, cred că un aspect foarte important pe care noi ar trebui să-l îngrijim este tocmai această creştere în viaţa de fraternitate, în viaţa de comuniune şi să devenim un pic drojdie tocmai cu viaţa noastră bună, trăită ca fraţi, ca fii demni ai lui Augustin.

La ce orizonturi pastorale priviţi?

Orizontul este cel al sărăciilor din timpul nostru, care nu sunt numai sărăcii materiale, ci şi sărăcii spirituale. Sunt sărăcii umane, care se nasc şi din lipsa de relaţii, din lipsa de figuri, persoane de referinţă, de maeştri, de modele, de exemple. Cred, aşadar, că şi comunităţile noastre vor trebui să fie case pentru atâţia, familii pentru mulţi, puncte de referinţă mai ales pentru cei mai tineri.

Care sunt astăzi centrele augustiniene italiene mai semnificative?

Mulţumire fie lui Dumnezeu, în realitatea noastră italiană şi nu numai - pentru că Provincia din Italia îmbrăţişează şi unele prezenţe în Anzii din Peru, precum şi la Kosice în Slovacia - toate realităţile noastre sunt semnificative, unice. Desigur, există unele care au amprenta prezenţei unui sfânt sau a unei sfinte: nu pot să nu mă gândesc la Sfântul nostru Părinte Augustin la Pavia, Bazilica "San Pietro in Ciel d'oro", unde sunt păstrate relicvele, sau şi la mormântul Sfintei Monica, în Biserica noastră "Sant'Agostino in Campo Marzio", la Roma. Apoi este sanctuarul foarte frumos "Maica Bunului Sfat" la Genazzano. Sunt locuri, după părere mea, fundamentale, un pic datorită prezenţei Sfântului Augustin, a Sfintei Monica, a Mariei, Maica Bunului Sfat, care într-un timp de atâta dezorientare şi de atâta rătăcire, pot să fie un semn de mângâiere pentru credincioşi. Şi apoi să nu uităm alte locuri, precum Cascia cu Sfânta Rita, care nu are nevoie de prezentări; Montefalco cu Sfânta Clara a Crucii şi stigmatele în inima semnelor pătimirii lui Cristos, o mistică contemplativă extraordinară; Sfântul Nicolae de Tolentino, un model pentru atâţia augustinieni, preot care întrupează un pic tot ceea ce Papa Francisc recomandă preoţilor: atenţia faţă de săraci, o viaţă austeră, sobră, o viaţă de rugăciune, dedicată în ministeriu, în slujire şi devenind constructori de pace. Din atâtea alte realităţi, amintesc în mod deosebit, Biterbo, unde creşte o frumoasă realitate de tineret, Milano Sfânta Rita şi Roma Sfânta Rita, în periferia Tor Bella Monaca. Sunt locuri unde putem trăi această misiune extraordinară a evanghelizării, a atenţiei faţă de săraci, şi apoi există în afară de asta locuri de artă şi cultură, ca Biserica noastră "Sfântul Iacob" la Bologna, sau Biserica noastră "Duhul Sfânt" la Firenze. Cu siguranţă, uit vreuna, pentru că toate realităţile noastre sunt cu adevărat foarte preţioase şi unice, ca unele sanctuare şdiecezane, mă gândesc la sanctuarul "Madonna dei Miracoli" din Andria, bazilică foarte frumoasă din secolul al XVII-lea. Este vorba de locuri unde există această unicitate care este proprie a augustinienilor, care este reprezentată de spiritualitatea primirii, de slujirea la confesional şi de predică.

Sfântul Augustin a fost un tânăr neliniştit, cufundat în lume, atras de distracţii şi mode ale momentului, care după aceea a găsit calea Adevărului; cum vă apropiaţi voi de tinerii de astăzi şi de problematicile lor?

Este un pic greu de exprimat acest lucru în manieră generală, pot vorbi un pic din experienţa personală pe care am trăit-o înainte de a fi ales superior provincial. În ultimii 19 ani am locuit într-o casă care trăia această slujire, la 360 de grade, a primirii tinerilor. A primi înseamnă înainte de toate a deveni aproapele, a deveni atent şi a nu voi să se impună cu forţa propria ideea, chiar dacă este bună, chiar dacă este cea mai bună, a se apropia de problematicile lor. De exemplu, când am citit unele părţi din Confesiuni cu tinerii, încercând să le interpretez, un pic mediindu-le, şi cu un limbaj mai modern, mulţi tineri au recunoscut în această experienţă a lui Augustin experienţa lor. Adică, şi-au dat seama că Augustin a pus în scris neliniştile, luptele, dorinţele pe care le poartă în inimă. Credinţa noastră este cel mai bun lucru pe care-l putem da tinerilor, dar trebuie intrat în viaţa acestor tineri cu mare respect, în vârful picioarelor şi încet-încet, mai ales cu viaţa mai mult decât cu predicile, a-i face să înţeleagă că nu există viaţă mai frumoasă decât aceea a celui care o încredinţează Domnului, nu neapărat făcându-se călugăr, ci şi în experienţa vieţii matrimoniale, misionare, încrezându-se în Dumnezeu. Acest lucru noi, ca augustinieni, ca creştini, trebuie să-l învăţăm noilor generaţii mai ales cu un bun stil al vieţii. Eu spun adesea că realităţile noastre trebuie să devină locuri în care se învaţă să se coboare credinţa în viaţă, în viaţa concretă de toate zilele.

Pentru a încheia, după părerea dumneavoastră cum ar vorbi Monica tinerilor? Ce le-ar sugera?

Cu siguranţă, Monica ar vorbi tinerilor aşa cum a vorbit fiului său iubit Augustin. Le-ar spune să nu irosească viaţa, să nu irosească timpul, să ştie mereu să mulţumească pentru tot ceea ce au, să ştie să perceapă ocaziile, oportunităţile minunate cu care este marcată toată existenţa noastră. Să ştie să aducă rod bun şi din experienţele dureroase, din experienţele dificile, pentru că în credinţă chiar şi câmpiile cele mai aspre, mai dure, străzile cu mult urcuş pot să fie străzi care ne învaţă mult.

(După Vatican News, 27 august 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu