Teme augustiniene la Papa Leon al XIV-lea. Interioritatea

© Vatican Media

Inima, Cuvântul lui Dumnezeu, Acţiunea: termenii cheie

de Tiziana Campisi

Trăsăturile spiritualităţii augustiniene şi unele teme legate de experienţa de viaţă a Sfântului Augustin au ieşit la iveală din abundenţă în discursurile, în omiliile, în mesajele şi în catehezele pe care Papa Leon al XIV-lea le-a rostit în primele două luni ale pontificatului său. În aceste cuvinte, împărtăşite Bisericii şi lumii, găsim interioritatea, introspecţia, reflecţia profundă şi analiza intimă care au caracterizat drumul existenţial al episcopului de Hipona.

Acea capacitate de a privi în interior, de a examina propriile sentimente, propriile emoţii, mişcările inimii, anxietăţile şi angoasele, bucuriile şi visele, dorinţele şi grijile, transpare în scrierile marelui părinte al Bisericii şi oferă cititorilor săi instrumentele pentru a întreprinde o călătorie în interiorul lor care conduce la Dumnezeu. Pentru că, după ce a căutat Înţelepciunea printre manihei - aşa cum i-o propusese Cicero în Hortensius - şi apoi a ajuns în scepticismul filozofilor academici, depăşit - graţie ascultării predicilor lui Ambroziu - cu lectura neoplatonicilor care îl ajută să se "întoarcă" la sine însuşi, să intre "în adâncul inimii" sale, să descopere capacitatea de a se înălţa spre Dumnezeu, să înţeleagă doctrina Cuvântului, Augustin, cu ajutorul scrisorilor Sfântului Paul, ajunge la concluzia că Isus Cristos este cale, adevăr şi viaţă. Este mijlocitorul dintre om şi Dumnezeu, este înţelepciunea întrupată, este umilul răscumpărător al omenirii, care s-a despuiat de egalitatea sa cu Dumnezeu, devenind asemenea oamenilor pentru a-i mântui.

Întregul parcurs al filozofului din Tagaste - de la 19 până la 33 de ani, adică de când s-a dedicat filozofiei pentru a găsi înţelepciunea într-o asceză spre fericire până la adeziunea totală la Cristos - ne învaţă că omul, pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu, trebuie mai întâi să se cunoască pe sine, să-şi depăşească propria exterioritate pentru a ajunge la propria interioritate, unde locuieşte lumina lui Dumnezeu şi este întipărit chipul său. Iată de ce, în De vera religione (39,72) Augustin scrie: "Nu ieşi în afara ta, întoarce-te în tine însuţi, adevărul locuieşte în omul interior". Şi în Confesiuni ne îndeamnă să-l căutăm «în inima noastră pe Cel pe care-l căutam în afară» (V, 2) şi din nou în Comentariul la Evanghelia lui Ioan să reintrăm în propria inimă şi acolo să examinăm "ceea ce poate percepi despre Dumnezeu, pentru că acolo se află chipul lui Dumnezeu; în interioritatea omului locuieşte Cristos» (18, 10). Pentru Augustin, destinaţia este Dumnezeu; omul este îndreptat spre Creatorul său, iar întreaga sa existenţă este o continuă căutare neliniştită. Nu întâmplător Leon al XIV-lea, în Liturghia pentru începutul slujirii sale petrine din 18 mai, a deschis omilia cu celebrul incipit din "Confesiuni": "Ne-ai creat pentru Tine şi inima noastră este neliniştite până când nu se va odihni în Tine". El ne îndeamnă astfel să aprofundăm relaţia om-Dumnezeu, să-l cunoaştem pe Isus.

În discursurile şi în reflecţiile Pontifului, referinţa la interioritate revine frecvent, îndemnul de a reîncepe de la noi înşine, pentru "un drum zilnic de convertire", aşa spune a doua zi după alegerea sa, în timpul celebrării cu cardinalii în Capela Sixtină, avertizând că astăzi există "contexte în care Isus, deşi apreciat ca om, este redus numai la un soi de lider carismatic sau de supraom, şi aceasta nu numai printre necredincioşi, ci şi printre mulţi botezaţi, care ajung astfel să trăiască, la acest nivel, într-un ateism de fapt". Pentru aceasta porneşte de jos, explicând că trebuie să începem de la noi înşine şi să ne întrebăm despre propriul raport cu Dumnezeu, de la modul în care ne relaţionăm cu Cristos.

Cu privirea îndreptată constant spre perioada contemporană, Papa Leon al XIV-lea a remarcat, în Mesajul său din 28 mai adresat participanţilor la Seminarul "A evangheliza cu familiile de astăzi şi de mâine. Provocări ecleziologice şi pastorale" că "timpul nostru este un timp caracterizat de o căutare crescândă a spiritualităţii, în special în rândul tinerilor, doritori de relaţii autentice şi de maeştri de viaţă". Iar în mesajul său video adresat tinerilor din Chicago şi din întreaga lume (14 iunie), invită "să privească în propria inimă, să recunoască faptul că Dumnezeu este prezent şi că, poate în multe moduri diferite", ne caută, ne cheamă şi ne invită "să-l cunoaştem pe Fiul său Isus Cristos, prin Scripturi, să descoperim cât de important este pentru fiecare dintre noi să fim atenţi la prezenţa lui Dumnezeu în inima noastră, la acea dorinţă de iubire în viaţa noastră, pentru a căuta, pentru a căuta cu adevărat şi pentru a găsi modurile în care putem face ceva cu viaţa noastră pentru a-i sluji pe ceilalţi". Exemplul este oferit de Sfântul Augustin, care în faţa întrebărilor existenţiale, încercând să înţeleagă sensul vieţii, de unde vine răul, care este originea universului, întreprinzând un profund drum interior, găseşte apoi toate răspunsurile în Dumnezeu. Munca introspectivă este deja clară într-una dintre primele sale lucrări, Solilocviile, unde filozoful din Tagaste îşi pune întrebări - "ca şi cum eu şi raţiunea mea am fi două realităţi distincte, în timp ce eu singur eram prezent", va clarifica el în Retractări (1, 4,1) -, identificând propriile obiective: "Ce vrei deci să ştii? Toate aceste lucruri pe care le-am cerut în rugăciune. Rezumă-le în câteva cuvinte. Doresc să am cunoaştere a lui Dumnezeu şi a sufletului? Şi nimic mai mult? Absolut nimic. Apoi începe să investighezi" (1, 2,7). Papa pare să se inspire din această analiză interioară atunci când, din nou către tinerii din Chicago, subliniază: "Toţi trăim cu multe întrebări în inima noastră. «Sfântul Augustin vorbeşte atât de des despre inima noastră 'care nu are odihnă'... Această nelinişte nu este un lucru negativ şi nu ar trebui să căutăm moduri pentru a stinge focul, pentru a elimina sau chiar a ne anestezia la tensiunile pe care le simţim, la dificultăţile pe care le experimentăm. Ar trebui mai degrabă să intrăm în contact cu inima noastră şi să recunoaştem că Dumnezeu poate lucra în viaţa noastră, prin viaţa noastră şi, prin noi, să ajungă la alte persoane". De asemenea, se adresează noilor generaţii în omilia rostită în Bazilica "Sfântul Paul din afara zidurilor", pe 20 mai, cu ocazia vizitei la mormântul apostolului neamurilor. El preia cuvintele lui Benedict al XVI-lea la a XXVI-a Zi Mondială a Tineretului de la Madrid (20 august 2011) şi afirmă: "«La originea existenţei noastre există un proiect de iubire al lui Dumnezeu», iar credinţa ne conduce «să ne deschidem inima către acest mister al iubirii şi să trăim ca persoane care se recunosc iubite de Dumnezeu»". Pentru Pontiful augustinian, "aici se află rădăcina, simplă şi unică, a oricărei misiuni". Seminariştilor, cu ocazia Jubileului lor (24 iunie), le subliniază că "este important să vă îndreptaţi atenţia către centru, către "motorul" întregului vostru drum: inima!" şi că "trebuie să lucraţi asupra propriei interiorităţi, unde Dumnezeu îşi face auzit glasul şi de unde vin cele mai profunde decizii; dar care este şi un loc de tensiuni şi de lupte, de convertit pentru ca toată umanitatea voastră să miroase de Evanghelie. Aşadar, prima lucrare trebuie făcută asupra interiorităţii", insistă el, repetând, încă o dată, "invitaţia Sfântului Augustin de a ne întoarce la inimă, pentru că acolo găsim urmele lui Dumnezeu". "În sufletul uman, raţional şi inteligent, trebuie să găsim chipul Creatorului", se citeşte De Trinitate (14, 4,6), unde sfântul episcop de Hipona clarifică faptul că imaginea lui Dumnezeu se află în "partea cea mai nobilă a spiritului uman, partea cu care el cunoaşte sau îl poate cunoaşte pe Dumnezeu" şi, chiar dacă "spiritul uman nu este de aceeaşi natură cu Dumnezeu, totuşi imaginea acelei naturi care este superioară oricărei alteia trebuie căutată şi găsită la noi, în ceea ce are mai bun natura noastră", şi aceasta chiar şi atunci când spiritul "este degradat şi deformat prin pierderea participării la Dumnezeu" pentru că "rămâne totuşi imagine a lui Dumnezeu" şi este aşa "întrucât este capabil de Dumnezeu şi poate fi părtaş de El" (14, 8,11).

Pontiful însoţeşte această analiză interioară cu cuvintele sale: "a coborî în inimă ne poate înspăimânta uneori, pentru că există şi răni". Şi încurajează: "Nu vă fie frică să le îngrijiţi, lăsaţi-vă ajutaţi", avertizând că "fără viaţa interioară, nici măcar viaţa spirituală nu este posibilă, pentru că Dumnezeu ne vorbeşte chiar acolo, în inimă" şi "trebuie să ştim să-l ascultăm". Şi oferă indicaţii ulterioare, specificând că "din această lucrare interioară face parte şi antrenamentul pentru a învăţa să recunoaştem mişcările inimii: nu numai emoţiile rapide şi imediate care caracterizează sufletul tinerilor, ci mai ales sentimentele voastre, care vă ajută să descoperiţi direcţia vieţii voastre". Apoi precizează că "drumul privilegiat care ne conduce în interior" este rugăciunea, pentru că "fără întâlnirea cu El, nu reuşim nici măcar să ne cunoaştem cu adevărat pe noi înşine"; pentru aceasta trebuie să-l "invocăm frecvent Duhul Sfânt", pentru ca să poată plăsmui "o inimă docilă, capabilă să sesizeze prezenţa lui Dumnezeu, ascultând şi vocile naturii şi ale artei, ale poeziei, ale literaturii şi ale muzicii, precum şi ale ştiinţelor umane". De fapt, în Cetatea lui Dumnezeu (19, 19) Augustin scrie că "iubirea faţă de adevăr caută liniştea contemplaţiei", iar în Expuneri despre Psalmi aprofundează experienţa rugăciunii, care este dialog cu Domnul: "Dumnezeu este cel care vorbeşte cu tine; când te rogi, tu eşti cel care vorbeşte cu Dumnezeu" (85, 7,5).

În afară de asta, în mai multe ocazii, Leon al XIV-lea recomandă ascultarea: "Cred că este important ca noi toţi să învăţăm tot mai mult să ascultăm, pentru a intra în dialog" (Omilia din timpul Liturghiei în Cripta Bazilicii Sfântul Petru, 11 mai). Privind apoi la lumea contemporană, Papa, în audienţa sa acordată profesorilor din şcolile catolice din Irlanda, Anglia, Ţara Galilor şi Scoţia şi cu tinerii din dieceza de Copenhaga (5 iulie), recunoaşte că "astăzi, atât de des, pierdem capacitatea de a asculta, de a asculta cu adevărat. Ascultăm muzică, avem urechile inundate constant de tot felul de informaţii digitale, dar uneori uităm să ne ascultăm propriile inimi" şi reiterează că "în inimile noastre Dumnezeu ne vorbeşte, Dumnezeu ne cheamă şi ne invită să-l cunoaştem mai bine şi să trăim în iubirea sa"; de fapt, "prin această ascultare", continuă Pontiful, ne putem deschide "pentru a permite harului lui Dumnezeu să întărească" propria "credinţă în Isus, astfel încât să putem împărtăşi mai uşor acest dar cu ceilalţi".

Inima, Cuvântul lui Dumnezeu, acţiunea, iată cuvintele cheie ale învăţăturilor lui Leon al XIV-lea despre interioritate: a cultiva "sămânţa Evangheliei în propria inimă pentru a o duce apoi în viaţa de zi cu zi, în familie, în locurile de muncă şi de studiu, în diverse ambiente sociale şi la cei aflaţi în nevoie" şi a pune pe primul loc "relaţia cu Domnul, cultivând dialogul cu El. Atunci El ne va face lucrătorii săi şi ne va trimite în ogorul lumii ca martori ai Împărăţiei sale" (Angelus, 6 iulie).

(După L'Osservatore Romano, 12 iulie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu