|
| © Vatican Media |
Forţa rugăciunii
Model de femeie credincioasă: aşa o cunoaştem pe Sfânta Monica, născută în Tagaste în anul 331 şi căsătorită cu patricianul păgân, funcţionar municipal, la vârsta de 23 de ani. A devenit mama lui Augustin, episcop de Hipona, părinte al Bisericii. De rasă berberă, ea provenea dintr-o familie creştină bogată, care i-a permis să studieze, permiţându-i tinerei Monica să citească Sfintele Scripturi. În ea se combină o inteligenţă vioaie, o personalitate puternică, o sensibilitate profundă. "Feminină la înfăţişare, virilă în credinţă, fără vârstă în calm, maternă în iubire, creştină în evlavie", o descrie fiul ei în Confesiuni (IX, 4, 8).
Ar putea surprinde faptul că Monica s-a căsătorit cu un necredincios, dar căsătoriile mixte nu erau neobişnuite în Africa din secolul al IV-lea, deoarece mulţi păgâni nu erau ostili creştinismului şi tolerau ca soţiile lor credincioase să trăiască propria credinţă şi să educe pe copiii în credinţă.
Pe lângă Augustin, Monica a mai avut doi copii cu Patriciu: Navigius şi o fiică al cărei nume nu este cunoscut. Soţie iubitoare, a ştiut să găsească momente oportune pentru dialog şi confruntare cu soţul său, aşteptând cu răbdare ca furia, nu rară în firea irascibilă a soţului ei, să se potolească. Rugăciunile Monicăi, amabilitatea şi bunătatea sa, precum şi chiar virtuţile sale de soţie, ştim că l-au câştigat la credinţa catolică şi pe Patriciu, care a murit în 371, la scurt timp după ce a primit botezul.
Şi tocmai credinţa a hrănit viaţa acestei femei atât de energice care, devenind văduvă la vârsta de 39 de ani, cu trei copii de crescut, nu şi-a pierdut niciodată curajul şi s-a dedicat în întregime lor. Cel care i-a provocat mai mari îngrijorări a fost Augustin, în vârstă de şaptesprezece ani, exuberant, cu mintea ageră şi un tânăr promiţător, pe care îl înscrisese printre catecumeni, dar pe care nu l-a botezat. «Cunoscând valurile ispitelor care deja se profilau tot mai mari» (Confesiuni X, 11, 18), s-a gândit, de fapt, să amâne sacramentul.
Monica a voit ca el să-şi continue studiile, după numeroasele sacrificii ale lui Patriciu trimiţându-l la Madaura să înveţe "literatură şi elocvenţă", şi a făcut tot posibilul să-l sprijine în Cartagina. La fel ca soţul său, ea aspira la o carieră strălucită pentru primul ei născut, convinsă, în plus, că educaţia şi ştiinţa îl vor ajuta să ajungă la Dumnezeu. Însă în metropola portuară, la vârsta de nouăsprezece ani, Augustin a abandonat Biserica Catolică şi a îmbrăţişat maniheismul, un amestec de creştinism, teorii ştiinţifice şi cosmologie mitologică. De asemenea, s-a implicat cu o femeie cu un statut social inferior lui, pentru a o putea ţine alături drept concubină. A avut şi un fiu cu ea, Adeodatus, şi astfel necesităţile sale economice au crescut.
Atunci a decis să se întoarcă la Tagaste pentru a începe, ca profesor, o şcoală secundară de retorică. Monica, însă, a refuzat să-l primească în casa ei, mâniată şi supărată: nu i-a fost uşor să accepte alegerile fiului ei, un eretic practic, care îmbrăţişase secta maniheilor; trăise cu o tânără cu care nu se putea căsători; şi era tatăl unui copil de care trebuia să se ocupe. Dar rugăciunea şi credinţa au condus-o pe Monica la o primă convertire. Lacrimi abundente i-au căzut pe faţă înaintea altarului Domnului; l-a implorat pe Augustin să se corecteze. Acest lucru nu s-a întâmplat, dar Monica şi-a schimbat inima, deoarece credinţa a învăţat-o să respecte timpii lui Dumnezeu.
Un "vis consolator" (Confesiuni III, 11, 19-20) a determinat-o, după aceea, să-l primească în casa ei: s-a văzut "stând pe o riglă de lemn", lângă "un tânăr radiant şi vesel" care venea "spre ea, zâmbind" şi care, văzând-o tulburată, o întreba despre "motivele tristeţii şi lacrimilor ei". Ea a răspuns că motivul tulburării ei era pierderea fiului ei, iar tânărul a liniştit-o îndemnând-o "să se uite în jur", pentru că pe acea riglă unde se afla ea, era şi fiul ei. Augustin a încercat să interpreteze visul în felul său când a aflat de el, îndemnându-şi mama să nu dispere, pentru că într-o zi şi ea îi va împărtăşi alegerile. Dar Monica "imediat, fără nicio ezitare, a exclamat" că i s-a spus: "Unde eşti tu, va fi şi el", şi nu invers.
Anii au trecut şi Monica nu a încetat să se roage şi să verse lacrimi pentru fiul său, îngrijorându-se mereu să găsească o modalitate de a-l face să se corecteze. Chiar a rugat un episcop învăţat (12, 21) să rămână cu fiul său, pentru ca acesta să-i poată respinge "erorile" şi să-l descurajeze de la "principiile eronate". Prelatul acela a sfătuit-o să-l lase unde era, adăugând: "Roagă-te numai Domnului pentru el. El va descoperi singur, citind, unde se află greşeala sa şi cât de mare este fărădelegea sa". Dar Monica nu s-a resemnat şi a insistat "şi mai mult cu implorări şi lacrimi copioase" şi a fost trimisă cu o frază care a ajuns şi la noi, în Confesiuni: "Nu se poate ca fiul atâtor lacrimi să piară".
Încă o dată, a trebuit să înveţe să persevereze în credinţă, să accepte voinţa necunoscută a lui Dumnezeu şi să lase deoparte urgenţa care o determina să se încreadă în schimb în Providenţă. Şi a făcut acelaşi lucru când Augustin, întorcându-se la Cartagina pentru a urma o carieră de profesor, s-a gândit să se mute la Roma. Monica a disperat, s-a rugat din nou lui Dumnezeu şi a încercat să-şi descurajeze fiul, care a ajuns în secret în oraş, minţind-o. A plâns mult şi s-a întors la invocarea Celui Atotputernic, dar apoi şi-a reluat viaţa de zi cu zi, continuând să-şi trăiască credinţa şi acceptând depărtarea fiului său. Mai târziu, va ajunge la el, apoi la Milano, unde acesta primise un post de profesor de retorică.
Aici, Augustin i-a spus mamei sale că nu mai era maniheist; ea "nu a tresăltat de bucurie" (VI, 1, 1), "fusese calmă de mult timp" şi "nicio exultare nestăpânită nu i-a mişcat inima", atât de mult încât "cu calm absolut" şi încrezătoare a spus: "Cred în Cristos că înainte de a pleca din această lume te voi fi văzut catolic convins".
În dieceza de Milano, Monica a găsit un nou ghid în episcopul Ambroziu, ale cărui predici i-au deschis inima lui Augustin; s-a inserat în comunitatea locală şi şi-a întărit mai mult credinţa, convinsă că fiul său va putea de acum să încheie o căsătorie creştină, pentru care a lucrat neobosit. Rezultatul este binecunoscut: Augustin va ajunge la convertire şi va decide să se consacre în totalitate lui Dumnezeu. Monica s-a bucurat foarte mult: "A început să te binecuvânteze - relatează episcopul de Hipona (VIII, 12, 30) - pentru că poţi face mai mult decât cerem şi înţelegem". Şi noi, generaţiile viitoare, nu putem decât să tragem o mare învăţătură de la ea.
Tiziana Campisi
(După L'Osservatore Romano, 27 august 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
