Scrisoarea către mamele preoţilor şi seminariştilor şi către cele care exercită faţă de ei darul maternităţii spirituale în Solemnitatea Preasfintei Maria Născătoare de Dumnezeu (1 ianuarie 2013)
"Causa nostrae letitiae - Pricina bucuriei noastre"!
Poporul creştin a venerat-o mereu, cu profundă recunoştinţă, pe Sfânta Fecioară Maria, contemplând în ea pricina oricărei bucurii adevărate.
De fapt, primind Cuvântul Veşnic în sânul ei neprihănit, Preasfânta Maria l-a născut pe Marele şi Veşnicul Preot, Isus Cristos, unic Mântuitor al lumii. În El, însuşi Dumnezeu a venit în întâmpinarea omului, l-a ridicat din păcat şi i-a dăruit viaţa veşnică, adică însăşi viaţa sa. De aceea, aderând la voinţa lui Dumnezeu, Maria a participat, în mod unic şi irepetabil, la misterul răscumpărării noastre, devenind, în felul acesta, Mamă a lui Dumnezeu, Poartă a cerului şi Pricina bucuriei noastre.
În mod asemănător, Biserica întreagă priveşte, cu admiraţie şi profundă recunoştinţă, la toate mamele preoţilor şi ale celor care, primind această vocaţie preaînaltă, au întreprins drumul de formare şi mă adresez lor cu profundă bucurie.
De fapt, fiii, pe care ele i-au primit şi educat, au fost aleşi de Cristos încă din veşnicie pentru a deveni "prietenii săi predilecţi" şi, astfel, instrument viu şi indispensabil al prezenţei sale în lume. Prin intermediul Sacramentului Preoţiei, viaţa preoţilor este luate definitiv de Isus şi cufundată în El, aşa încât, în ei, însuşi Isus trece şi acţionează printre oameni.
Acest mister este aşa de mare încât preotul este numit şi "alter Christus" - "un alt Cristos". De fapt, sărmana sa omenitate, ridicată, prin puterea Duhului Sfânt, la o nouă şi mai înaltă unire cu Persoana lui Isus, este acum loc al întâlnirii cu Fiul lui Dumnezeu, întrupat, mort şi înviat pentru noi. De fapt, când fiecare preot învaţă credinţa Bisericii, Cristos e cel care, în el, vorbeşte poporului; când, în mod prudent, îi conduce pe credincioşii încredinţaţi lui, Cristos e cel care paşte oiţele sale; când celebrează Sacramentele, în mod eminent Preasfânta Euharistie, Cristos însuşi e cel care, prin intermediul slujitorilor săi, realizează mântuirea omului şi se face realmente prezent în lume.
Vocaţia sacerdotală, în mod normal, are în familie, în iubirea părinţilor şi în prima educaţie la credinţă, acel teren fertil înc are disponibilitatea la voinţa lui Dumnezeu poate să se înrădăcineze şi să scoată hrana indispensabilă. În acelaşi timp, orice vocaţie reprezintă, şi pentru familia însăşi în care apare, o noutate ireductibilă, care scapă parametrilor umani şi îi cheamă pe toţi, mereu, la convertire.
În această noutate, pe care Cristos o realizează în viaţa celor pe care i-a ales şi chemat, toate rudele - şi persoanele mai apropiate - sunt implicate, dar este desigur unică şi specială participarea care este dată să o trăiască mamei preotului. De fapt, sunt unice şi speciale consolările spirituale, care îi derivă din faptul de a-l fi purtat în sân pe cel care a devenit slujitor al lui Cristos. Într-adevăr, fiecare mamă nu poate decât să se bucure văzând viaţa propriului fiu, nu numai împlinită, ci investită cu o foarte specială predilecţie divină care îmbrăţişează şi transformă pentru veşnicie.
Dacă aparent, în virtutea vocaţiei şi a hirotonirii, se produce o neaşteptată "distanţă", faţă de viaţa viului, în mod misterios mai radicală decât orice altă separare naturală, în realitate experienţa bimilenară a Bisericii învaţă că mama "îl primeşte" pe fiul preot într-un mod cu totul nou şi neaşteptat, aşa încât este chemată să recunoască în rodul trupului său, prin voinţa lui Dumnezeu, un "părinte", chemat să genereze şi să însoţească la viaţa veşnică o mulţime de fraţi. Fiecare mamă a unui preot este în mod misterios "fiică a fiului său". Aşadar, faţă de el va putea exercita şi o nouă "maternitate", în discreta, dar foarte eficienta şi în mod inestimabil preţioasa apropiere a rugăciunii şi în oferirea propriei existenţe pentru slujirea fiului.
Această nouă "paternitate", la care seminaristul se pregăteşte, care preotului îi este dăruită şi de care întregul popor sfânt al lui Dumnezeu beneficiază, are nevoie să fie însoţită de rugăciunea asiduă şi de sacrificiul personal, pentru ca libertatea în aderarea la voinţa divină să fie încontinuu reînnoită şi întărită, pentru ca preoţii să nu obosească niciodată, în bătălia zilnică a credinţei şi să unească, tot mai total, propria viaţă cu jertfa lui Cristos Domnul.
Această operă de sprijin autentic, mereu necesară în viaţa Bisericii, apare astăzi deosebit de urgentă, mai ales în Occidentul nostru secularizat, care aşteaptă şi cere o nouă şi radicală vestire a lui Cristos şi mamele preoţilor şi seminariştilor reprezintă o adevărată "armată" care, de pe pământ înalţă spre cer rugăciuni şi oferte şi, încă mai numeroasă, de la cer mijloceşte pentru ca tot harul să fie revărsat asupra vieţii păstorilor sacri.
Pentru acest motiv, doresc cu toată inima să încurajez şi să adresez o mulţumire foarte specială tuturor mamelor preoţilor şi seminariştilor şi - împreună cu ele - tuturor femeilor, consacrate şi laice, care au primit, şi prin invitaţia adresată lor în timpul Anului Sfintei Preoţii, darul maternităţii spirituale faţă de cei chemaţi la slujirea preoţească, oferind propria viaţă, rugăciunea, propriile suferinţe şi trude, precum şi propriile bucurii, pentru fidelitatea şi sfinţirea slujitorilor lui Dumnezeu, devenind astfel părtaşe, cu titlul special, de maternitatea Sfintei Biserici, care are modelul său şi împlinirea sa în maternitatea divină a Preasfintei Maria.
În sfârşit, o mulţumire specială să se înalţe până la cer acelor mame, care, deja chemate din această viaţă, contemplă acum pe deplin strălucirea Preoţiei lui Cristos, de care fiii lor au devenit părtaşi, şi pentru ei mijlocesc, în mod unic şi, în mod misterios, mult mai eficace.
Împreună cu cele mai sincere urări pentru un Nou An de har, din inimă împart tuturor şi fiecăreia cea mai afectuoasă binecuvântare, implorând pentru voi de la Sfânta Fecioară Maria, Mama lui Dumnezeu şi a preoţilor, darul unei asemănări tot mai radicale cu Ea, discipolă perfectă şi Fiică a Fiului său.
Cardinal Mauro Piacenza
Prefect al Congregaţiei pentru Cler
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
