Păstorii i-au găsit "pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle" (Lc 2,16). Ieslea este semn bucuros pentru păstori: este confirmarea a ceea ce au aflat de la înger (cf. v. 12), este locul unde îl găsesc pe Mântuitorul. Şi este şi dovada că Dumnezeu este alături de ei: se naşte într-o iesle, obiect bine cunoscut de ei, demonstrând astfel că este aproape şi familial. Însă ieslea este semn bucuros şi pentru noi: Isus ne atinge inima născându-se mic şi sărac, ne insuflă iubire şi nu teamă. Ieslea ne anticipă că se va face hrană pentru noi. Şi sărăcia sa este o veste frumoasă pentru toţi, în special pentru cei care sunt la margini, pentru cei refuzaţi, pentru cei care nu contează în lume. Dumnezeu vine acolo: nici bandă rezervată, nici măcar un leagăn! Iată frumuseţea de a-l vedea aşezat într-o iesle.
Dar pentru Maria, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, n-a fost aşa. Ea a trebuit să treacă prin "scandalul ieslei". Şi ea, cu mult înaintea păstorilor, a primit vestea unui înger, care i-a spus cuvinte solemne, vorbindu-i despre tronul lui David: "Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său" (Lc 1,31-32). Şi acum trebuie să-l depună într-o iesle pentru animale. Cum să ţină împreună tronul regelui şi ieslea săracă? Cum să concilieze gloria Celui Preaînalt şi mizeria unui grajd? Să ne gândim la suferinţa Născătoarei de Dumnezeu. Ce este mai dur pentru o mamă care vede propriul copil suferind mizeria? Trebuie să se simtă descurajaţi. Nu s-ar putea reproşa Mariei dacă s-ar fi plâns de toată acea dezolare neaşteptată. Însă ea nu-şi pierde cumpătul. Nu se descarcă, ci stă în tăcere. Alege o parte diferită faţă de plângere: "Maria însă - spune Evanghelia - păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei" (Lc 2,19).
Este un mod de a face diferit de cel al păstorilor şi al oamenilor. Ei relatează tuturor ceea ce au văzut: îngerul apărut în inima nopţii, cuvintele sale cu privire la Prunc. Şi oamenii, auzind aceste lucruri, sunt cuprinşi de uimire (cf. v. 18): cuvinte şi uimire. În schimb, Maria apare gânditoare. Păstrează şi meditează în inimă. Sunt două atitudini diferite pe care le putem întâlni şi în noi. Relatarea şi uimirea păstorilor aminteşte condiţia de la începuturile credinţei. Acolo totul este uşor şi liniar, s-au bucurat de noutatea lui Dumnezeu care intră în viaţă, aducând în fiecare aspect un climat de uimire. În timp ce atitudinea meditatoare a Mariei este exprimarea unei credinţe mature, adulte, nu de la începuturi. A unei credinţe care nu este abia născută, a unei credinţe care a devenit generatoare. Pentru că rodnicia spirituală trece prin încercare. De la liniştea din Nazaret şi de la promisiunile triumfătoare primite de la înger - începutul său - Maria se află acum în grajdul întunecat din Betleem. Dar acolo îl dăruieşte pe Dumnezeu lumii. Şi în timp ce alţii, în faţa scandalului ieslei, ar fi fost cuprinşi de descurajare, ea nu: păstrează meditând.
Să învăţăm de la Născătoarea de Dumnezeu această atitudine: a păstra meditând. Pentru că şi nouă ni se întâmplă să trebuiască să trecem prin anumite "scandaluri ale ieslei". Ne urăm ca totul să meargă bine şi apoi vine, ca un fulger din senin, o problemă neaşteptată. Şi se creează o ciocnire dureroasă între aşteptări şi realitate. Se întâmplă şi în credinţă, când bucuria Evangheliei este pusă la încercare de o situaţie dură în care trebuie să mergem. Dar astăzi Născătoarea de Dumnezeu ne învaţă să scoatem beneficiu din această ciocnire. Ne arată că este necesar, că este calea strâmtă pentru a ajunge la ţintă, crucea fără de care nu înviem. Este ca o naştere dureroasă, care dă viaţă unei credinţe mai mature.
Mă întreb, fraţi şi surori, cum să facem această trecere, cum să depăşim ciocnirea între ideal şi real? Întocmai, făcând ca Maria: păstrând şi meditând. Înainte de toate Maria păstrează, adică nu risipeşte. Nu respinge ceea ce se întâmplă. Păstrează în inimă toate, tot ceea ce a văzut şi a auzit. Lucrurile frumoase, precum ceea ce i-a spus îngerul şi ceea ce i-au povestit păstorii. Dar şi lucrurile greu de acceptat: pericolul în care s-a aflat pentru că a rămas însărcinată înainte de căsătorie, acum neliniştea dezolantă a grajdului unde a născut. Iată ce face Maria: nu selecţionează, ci păstrează. Primeşte realitatea aşa cum vine, nu încearcă să camufleze, să machieze viaţa, păstrează în inimă.
Şi apoi este a doua atitudine. Cum păstrează Maria? Păstrează meditând. Verbul folosit de Evanghelie evocă împletirea între lucruri: Maria pune în confruntare experienţe diferite, găsind firele ascunse pe care le leagă. În inima sa, în rugăciunea sa face această operaţiune extraordinară: leagă lucrurile frumoase şi cele urâte; nu le ţine separate, ci le uneşte. Şi pentru aceasta Maria este Mama catolicităţii. Putem spune, forţând limbajul, că pentru aceasta Maria este catolică, pentru că uneşte, nu separă. Şi astfel percepe sensul deplin, perspectiva lui Dumnezeu. În inima sa de mamă înţelege că gloria Celui Preaînalt trece de la umilinţă; primeşte planul mântuirii, pentru care Dumnezeu trebuia să fie aşezat într-o iesle. Vede Pruncul divin fragil şi tremurând şi primeşte împletirea divină minunată între măreţie şi micime. Aşa păstrează Maria, meditând.
Această privire inclusivă, care depăşeşte tensiunile păstrând şi meditând în inimă, este privirea mamelor, care în tensiuni nu separă, le păstrează şi astfel creşte viaţa. Este privirea cu care atâtea mame îmbrăţişează situaţiile copiilor. Este o privire concretă, care nu se lasă cuprinsă de descurajare, care nu paralizează în faţa problemelor, ci le situează într-un orizont mai amplu. Şi Maria merge aşa, până la Calvar, meditând şi păstrând, păstrează şi meditează. Vin în minte feţele mamelor care asistă un copil bolnav sau aflat în dificultate. Câtă iubire este în ochii lor, care în timp ce plâng ştiu să insufle motive pentru a spera! Privirea lor este o privire conştientă, fără iluzii, şi totuşi dincolo de durere şi de probleme oferă o perspectivă mai amplă, cea a îngrijirii, a iubirii care regenerează speranţă. Asta fac mamele: ştiu să depăşească obstacole şi conflicte, ştiu să insufle pace. Astfel reuşesc să transforme adversităţile în oportunităţi de renaştere şi în oportunităţi de creştere. Fac asta pentru că ştiu să păstreze. Mamele ştiu să păstreze, ştiu să ţină împreună firele vieţii, toate. Este nevoie de oameni în măsură să ţeasă fire de comuniune, care să contrasteze prea multele sârme ghimpate ale diviziunilor. Şi asta ştiu să facă mamele.
Anul nou începe sub semnul Sfintei Născătoare de Dumnezeu, sub semnul Mamei. Privirea maternă este calea pentru a renaşte şi a creşte. Mamele, femeile privesc lumea nu pentru a o exploata, ci pentru ca să aibă viaţă: privind cu inima, reuşesc să ţină împreună visele şi concreteţea, evitând derivele pragmatismului aseptic şi al abstractului. Şi Biserica este mamă, este mamă astfel, Biserica este femeie, este femeie astfel. Pentru aceasta nu putem găsi locul femeii în Biserică fără a o oglindi în această inimă de femeie-mamă. Acesta este locul femeii în Biserică, marele loc, din care derivă altele mai concrete, mai secundare. Dar Biserica este mamă, Biserica este femeie. Şi în timp ce mamele dăruiesc viaţa şi femeile păstrează lumea, să ne străduim toţi pentru a promova mamele şi a proteja femeile. Câtă violenţă există faţă de femei! Ajunge! A răni o femeie înseamnă a-l insulta pe Dumnezeu, care dintr-o femeie a luat omenitatea, nu dintr-un înger, nu direct: dintr-o femeie. Aşa cum dintr-o femeie, Biserica femeie, ia omenitatea fiilor.
La începutul anului nou să ne punem sub ocrotirea acestei femei, Sfânta Născătoare de Dumnezeu care este mama noastră. Să ne ajute să păstrăm şi să medităm toate, fără a ne teme încercările, având certitudinea bucuroasă că Domnul este fidel şi ştie să transforme crucile în învieri. Şi astăzi s-o invocăm aşa cum a făcut poporul lui Dumnezeu la Efes. Să ne ridicăm toţi în picioare, să o privim pe Sfânta Fecioară Maria, şi aşa cum a făcut poporul lui Dumnezeu la Efes, să repetăm de trei ori titlul său de Născătoare de Dumnezeu. Toţi împreună: "Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Sfântă Născătoare de Dumnezeu!". Amin.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
