Gânduri la înmormântarea unei mame de preot (preoţi)
Emoţionaţi, aruncăm un ochi fugitiv peste subiectele care ar putea să ne pice la examen. Nu ne interesează prea mult de ceilalţi, pentru că deocamdată nu suntem decât colegi de examen, nu şi de clasă. Abia la final vom vedea dacă urmează să împărtăşim mulţii ani de seminar sau dacă se termină totul acolo, cu această întâlnire fugitivă pe holurile seminarului şi cu pacea pe care ţi-o dă faptul că ai încercat, dar că ai luat examenul "fără loc"!
Aşa începe "aventura" unei înfrăţiri între tineri care iniţial nu se cunosc, dar care, seminarişti devenind în urma admiterii la seminar, împart frăţeşte nu doar pachetul de acasă, ci şi pe părinţi, pe fraţi şi pe surori, împart tot ce au şi tot ce sunt; bucuriile şi eşecurile. Părinţii, fraţii şi surorile unuia devin părinţii, fraţii şi surorile tuturor!
În sfârşit, după multele examene, atât în faţa profesorilor, cât şi a Celui care ne-a chemat, iată-ne în faţa episcopului pregătiţi pentru a fi consacraţi.
Probabil că nu vom şti niciodată "costul" real al devenirii noastre preoţeşti! Bucuria veştii că vrem să mergem la seminar, emoţia admiterii şi a fiecărui examen în parte, cheltuielile reale pe cărţi, haine şi alte nevoi de zi cu zi, un împreună de efort făcut atât de candidatul ca atare, dar şi de cei dragi ai lui, precum şi de binefăcători, cărora le şi mulţumim!
Şi iată-ne preoţi! Care mai de care, vicar parohial în câte-o parohie mai mare sau mai mică, dar suntem preoţi, asta ne este de ajuns!
Între timp însă acasă nu s-a schimbat nimic, poate doar tipul de rugăciune! Nu se mai roagă mama sau tata pentru reuşita fiului la examen sau pentru ca într-o zi să ajungă preot, ci se roagă pentru statornicia lui în preoţie. Nu se roagă pentru ca fiul să "prindă" o parohie "bună", ci se roagă ca, acolo unde este, să-şi trăiască preoţia frumos şi să-i facă mândri pe ei ca părinţi: să predice frumos, să fie ascultător faţă de episcop, să colaboreze frumos cu părintele paroh şi cu ceilalţi preoţi, într-un cuvânt, să fie un preot bun, iar dacă se poate şi sfânt!
Doar că timpul trece şi peste fiecare din noi se aştern anii. Începem să "scârţâim", să trecem de la statutul de vicar la cel de paroh sau să primim o altă misiuni specială în dieceză. Curând, încep să "cadă" din colegi! Domnul devine interesat, iese la cules de roade coapte şi începe să-i cheme la sine! În egală măsură începe să cheme şi din părinţi, din cei care singurii ştiu cu adevărat "costul" hirotonirii noastre sacerdotale.
Iar astăzi, mama colegului nostru sau mai bine spus, a celor patru fii consacraţi preoţi. Mamă de preoţi! Câte emoţii pentru unul, darmite pentru patru! Câte sacrificii şi câte necunoscute! Mamă a nouă copii şi bunică a multor nepoţi, soţie, soacră, membră a Acţiunii Catolice, membră a corului parohial, enoriaşă a parohiei, consăteană, cetăţeană etc.
Acolo unde până mai ieri împărţea alături de soţ şi de copii o viaţă, o casă, bucurii şi încercări, acum se află singură într-un sicriu, dar prezentă în faţa Celui în care a crezut şi pentru care s-a sacrificat întreaga viaţă.
Isus, celebrat de către fiii preoţi, invocat de atâtea ori în rugăciunile lor, împărţit la atâta lume prin Euharistia pe care o celebrează şi o distribuie zilnic, a venit să-şi ia "mama". El, Fiul, Marele Preot, a venit s-o răsplătească pe cea care i-a oferit cu generozitate patru copii pentru a deveni preoţi! Iar lumea s-a adunat să vadă şi să înţeleagă misterul!
Nu e zi de tristeţe, spunea unul din fiii preoţi! "Măriuţa-Căruţa", aşa cum obişnuiau să-i spună în familie şi-a făcut partea şi a făcut-o din plin. Ce şi-ar fi putut dori mai mult!?
Să-i ai alături pe colegii preoţi, pe fraţii de "conjunctură", alături de care ai împărţit bucuriile şi încercările din seminar, pe cei cărora le-ai împărtăşit din reuşitele şi eşecurile pastorale specifice misiunii preoţeşti, să-l ai pe episcop la înmormântarea mamei, să ai biserica plină de credincioşi, chiar arhiplină, toate acestea explică un singur lucru: o mamă de preot (preoţi) pleacă "împlinită"! Ce şi-ar fi putut dori mai mult!? Mamă de preot, co-operatoare la misiunea fiului (fiilor) preot... Câtă onoare, dar şi câtă responsabilitate!
Odihnă veşnică, mamă a colegului nostru preot!
Pr. Felician Tiba
