Familia - 2. Mama
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua! Astăzi continuăm cu catehezele despre Biserică şi vom face o reflecţie despre Biserica mamă. Biserica este Mamă. Sfânta noastră maică Biserica.
În aceste zile liturgia Bisericii a pus în faţa ochilor noştri icoana Fecioarei Maria Născătoare de Dumnezeu. În prima zi a anului este sărbătoarea Născătoarei de Dumnezeu, după care urmează Epifania, cu amintirea vizitei magilor. Scrie evanghelistul Matei: "Intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat" (Mt 2,11). Mama e cea care, după ce l-a născut, îl prezintă lumii pe Fiul. Ea ni-l dă pe Isus, ea ni-l arată pe Isus, ea ne face să-l vedem pe Isus.
Continuăm cu catehezele despre familie şi în familie este mama. Fiecare persoană umană îşi datorează viaţa unei mamă şi aproape întotdeauna îi datorează ei multă din propria existenţă succesivă, din formarea umană şi spirituală. Mama, însă, deşi este foarte preamărită din punct de vedere simbolic - atâtea poezii, atâtea lucruri frumoase care se spun poetic despre mama - este puţin ascultată şi puţin ajutată în viaţa zilnică, puţin luată în considerare în rolul său central în societate. Dimpotrivă, adesea se profită de disponibilitatea mamelor de a se jertfi pentru copiii pentru "a economisi" din cheltuielile sociale.
Se întâmplă ca şi în comunitatea creştină mama să nu fie luată mereu în considerarea justă, să fie puţin ascultată. Şi totuşi în centrul vieţii Bisericii este Mama lui Isus. Probabil că mamele, gata pentru atâtea jertfe pentru copiii lor, şi adesea şi pentru copiii altuia, ar trebui să aibă mai multă ascultare. Ar trebui să se înţeleagă mai mult lupta lor zilnică pentru a fi eficiente la locul de muncă şi atente şi afectuoase în familie; ar trebui să se înţeleagă mai bine la ce anume aspiră ele pentru a exprima roadele cele mai bune şi autentice ale emancipării lor. O mamă cu copii are mereu probleme, are mereu de muncă. Eu îmi amintesc acasă, eram cinci copiii şi în timp ce unul făcea una, celălalt se gândea să facă alta, iar mama sărmana mergea dintr-o parte în alta, dar era fericită. Ne-a dat atât de mult.
Mamele sunt antidotul cel mai puternic împotriva răspândirii individualismului egoist. "Individ" înseamnă "care nu se poate divide". În schimb mamele se "divid", începând din momentul în care găzduiesc un copil pentru a-l aduce pe lume şi a-l creşte. Ele, mamele, sunt cele care urăsc mai mult războiul, care îi ucide pe copiii lor. De atâtea ori m-am gândit la acele mame când au primit scrisoarea: "Vă informez că fiul dumneavoastră a căzut în apărarea patriei...". Sărmane femei! Cum suferă o mamă! Ele sunt cele care mărturisesc frumuseţea vieţii. Arhiepiscopul Oscar Arnulfo Romero spunea că mamele trăiesc un "martiriu matern". În omilia pentru înmormântarea unui preot asasinat de escadrilele morţii, el a spus, făcând ecou la Conciliul al II-lea din Vatican: "Toţi trebuie să fim dispuşi să murim pentru credinţa noastră, chiar dacă Domnul nu ne acordă această onoare... A da viaţa nu înseamnă numai a fi ucişi; a da viaţa, a avea spirit de martiriu, înseamnă a da în îndatorire, în tăcere, în rugăciune, în împlinirea onestă a datoriei; în acea tăcere a vieţii zilnice; a da viaţa puţin câte puţin? Da, aşa cum o dă o mamă, care fără teamă, cu simplitatea martiriului matern, zămisleşte în sânul ei un copil, în aduce pe lume, îl alăptează, îl creşte şi îl îngrijeşte cu afect. Înseamnă a da viaţa. Este martiriu". Până aici citatul. Da, a fi mamă nu înseamnă numai a aduce pe lume un copil, ci este şi o alegere de viaţă. Ce alege o mamă, care este alegerea de viaţă a unei mame? Alegerea de viaţă a unei mame este alegerea de a da viaţa. Şi acest lucru este mare, acest lucru este frumos.
O societate fără mame ar fi o societate inumană, pentru că mamele ştiu să mărturisească mereu, chiar şi în momentele cele mai rele, duioşia, dedicarea, forţa morală. Mamele transmit adesea şi simţul cel mai profund al practicii religioase: în primele rugăciuni, în primele gesturi de devoţiune pe care un copil le învaţă, este înscrisă valoarea credinţei în viaţa unei fiinţe umane. Este un mesaj pe care mamele credincioase ştiu să-l transmită fără multe explicaţii: acestea vor veni după aceea, însă germenul credinţei se află în acele prime momente, foarte preţioase. Fără mame, nu numai că n-ar exista noi credincioşi, dar credinţa ar pierde bună parte din căldura sa simplă şi profundă. Şi Biserica este mamă, cu toate acestea, este mama noastră! Noi nu suntem orfani, avem o mamă! Sfânta Fecioară Maria, mama Biserica şi mama noastră. Nu suntem orfani, suntem fii ai Bisericii, suntem fii ai Sfintei Fecioare Maria şi suntem fii ai mamelor noastre.
Preaiubite mame, mulţumim, mulţumim pentru ceea ce sunteţi în familie şi pentru ceea ce daţi Bisericii şi lumii. Şi ţie, Biserică iubită, îţi mulţumim, îţi mulţumim pentru că eşti mamă. Şi ţie, Marie, Mamă a lui Dumnezeu, îţi mulţumim pentru că ni-l arăţi pe Isus. Şi mulţumim tuturor mamelor prezente aici: să le salutăm cu aplauze!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
