Uniunea Europeană: interviu luat senatorului Pera despre "nu"-ul spus de Irlanda împotriva Tratatului de la Lisabona
Prezentăm în continuare textul integral al interviului dat de senatorul Marcello Pera ziarului "La Stampa" din 14 iunie 2008 despre respingerea făcută de referendumul irlandez cu privire la Tratatul European.
"Este răzbunarea creştină, răspunsul istoric al credincioşilor dat Europei fără Dumnezeu".
Nu-ul irlandez spus tratatului de la Lisabona este "reacţia inevitabilă împotriva ştergerii rădăcinilor creştine din Constituţie şi împotriva eurodirectivelor, lipsite de legitimare democratică, ce denaturează legislaţiile naţionale cu privire la temele bioetice", atacă senatorul teocon al PDL, Marcello Pera.
"Această UE este moartă pentru că a fost părăsită de popoare şi acum numai Benedict al XVI-lea poate da o identitate bătrânului continent - susţine ex-preşedintele Senatului şi co-autor al cărţii papale: Fără rădăcini: Europa, relativismul, creştinismul, islamul -. Poporul foarte catolic din Irlanda a simţit caracterul străin al unei Europe birocratice şi abstracte care neagă două mii de ani de creştinism.
De ce Irlanda catolică îngroapă UE?
"Suntem în faţa unei sinucideri a unei constituţii prea depărtată de popoarele şi de societăţile europene. Se dărâmă o arhitectură barocă cu expresii bizantine indescifrabile chiar pentru parlamentari şi necunoscute de cetăţeni. Este implozia inevitabilă a unui monstru uriaş şi lipsit de semnificaţie care impune restricţii, respectare de pacte, legături, parametri subtili dar apoi lasă singure guvernele în privinţa securităţii şi integrării. Catolicii irlandezi s-au răzvrătit împotriva unei Europe care în constituţie îl pune deoparte pe Dumnezeu pentru a orienta spre anarhia relativismului legislaţiile naţionale cu privire la teme sensibile din punct de vedere etic (adopţii permise homosexualilor, eutanasia, avortul, "eprubeta sălbatică").
O revoltă creştină împotriva celor "fără Dumnezeu" de la Bruxelles şi Strasbourg?
"Legislaţia bioetică în ţări catolice ca Irlanda şi Italia este importată din Europa şi scapă de controlul democratic. Despre curţile europene care decid cu privire la viaţa noastră nimeni nu ştie nimic, nu au raport cu populaţia. Sunt organisme de justiţie care legiferează în mod prea autonom pe baza unor texte necunoscute şi deciziile lor cad peste capetele noastre. Sunt de acum calul troian pentru a introduce în interiorul statelor marea parte a legislaţiei bioetice. Nimeni nu cunoaşte funcţia Europarlamentului. Este ales dar nu este teren de ciocnire politică, nu este nimic. Întreaga UE este o construcţie complicată, îndepărtată, ostilă care ameninţă oamenii alegând tot ce se referă la viaţa umană de la zămislire până la sfârşitul natural. Şi apoi nu reuşeşte să mă protejeze de vecinul meu".
Este vina "alungării" lui Dumnezeu din Constituţie?
"Da. Ziua nefastă în care a decis în mod programatic să-l elimine pe Dumnezeu, Europa s-a condamnat la inexistenţă, adică să fie lipsită de un popor, de o istorie, de o identitate europene. Fără Dumnezeu Europa nu se unifică. Au înţeles bine asta irlandezii, în mod tradiţional atenţi la legi şi geloşi pe caracterul lor insular. Astăzi se afundă o Europă atee, duşmană care arată cu ostentaţie chipul ameninţător de vârfuri inimaginabile, impune medicamente amare, pretinde să anuleze valorile care nu sunt negociabile. Acum ipocrizia s-a terminat: UE a eşuat. Şi în Italia este nevoie de curajul de a spune "nu, ajunge" şi de a reîncepe dintr-o altă parte".
De unde?
"De la temele etice puse de Benedict al XVI-lea, singurul mare lider de statură şi nivel europene. Numai papa Ratzinger poate să unifice Europa. În lipsa unei clase politice adecvate, Benedict al XVI-lea a devenit adevăratul punct de referinţă al popoarelor şi artizanul autentic al identităţii europene. În Irlanda şi în altă parte lumea îl urmează pe el. De la Benedict al XVI-lea cetăţenii europeni îşi trag identitatea, de la politicieni nu trag nimic. Pentru aceasta îl urmează pe Papa şi îngroapă UE. Uniunea este împotriva Bisericii (şi împotriva celor care în privinţa unor chestiuni cum ar fi homofobia şi recunoaşterea juridică a cuplurilor de fapt au aceeaşi poziţie a Bisericii) pentru că este vârful înaintat al laicismului european. Pe ura împotriva Bisericii şi pe apostazia creştinismului se bazează astăzi Europa.
* * *
Bruxelles împotriva popoarelor europene
De Riccardo Cascioli
"Afară din Uniune cel care împiedică procesul de integrare". În preşedintele Republicii Italiene Giorgio Napolitano probabil că s-a pornit reflexul condiţionat al vechiului lider comunist, dacă a reacţionat cu aceste cuvinte la acel nu spus de poporul irlandez în referendumul convocat pentru a ratifica tratatul Uniunii Europene. Dincolo de chestiunile politice legate de acest eveniment nu se poate să nu se spună că ori de câte ori materii care se referă la UE trec la examinarea popoarelor sunt în mod sistematic respinse. În loc de a lansa excomunicări şi a invoca epurări, dat fiind faptul că în democraţii poporul este suveran ar fi cazul în schimb să ne întrebăm asupra acestei dezlipiri dintre guverne şi popoare, dintre instituţiile de la Bruxelles şi cetăţenii europeni.
Fără îndoială, o problemă este reprezentată de faptul că în timp ce tratatele asupra cărora se votează sunt în mod esenţial incomprehensibile pentru cetăţeanul mediu, în schimb este foarte concretă amestecul Uniunii Europene în viaţa cetăţenilor şi ostilitatea sa faţă de valorile pe larg împărtăşite de oameni.
În această privinţă este foarte interesant un articol al lui Andrea Tornielli apărut în "Il Giornale" din 11 iunie în care profesoara Marta Cartabia, profesoară de drept constituţional la Milano, şi Giorgio Salina, preşedinta Fundaţiei Europa, au denunţat "colonialismul jurisdicţional" al UE, adică acel fenomen prin care Curtea Europeană şi directivele Comisiei încearcă să dezbine legislaţiile naţionale în ceea ce priveşte familia şi viaţa, teme care de altfel nici nu sunt de competenţa Uniunii. În articol se subliniază îndeosebi rolul desfăşurat de lobby gay - care se întretaie la toate partidele - şi de judecătorii care folosesc normele "anti-discriminare" pentru a răsturna legislaţiile pro-familie.
Este interesant de notat că şi papa, în vizita lui în Puglia sâmbăta şi duminica trecută, a subliniată în discursul său că familia astăzi "este expusă atacului convergent a numeroase forţe care încearcă s-o slăbească".
* * *
Uniunea Europeană: Nu-ul spus de Irlanda împotriva Tratatului de la Lisabona
Nu-ul Irlandei împotriva noului proiect de Uniune Europeană (53,4% contra 46,6%) are o semnificaţie elocventă, care trebuie luată în considerare în toate aspectele sale.
Sunt unii care afirmă că 4 milioane de irlandezi, mai puţin de 1% din populaţia continentului, nu pot bloca voinţa a 497 de milioane de cetăţeni europeni. Însă adevărul este altul, subliniat de preşedintele ceh Vaclav Haus: politicienii europeni au permis cetăţenilor să exprime opinia lor într-o singură ţară din Europa şi în această ţară au fost contrazişi în mod brusc.
Planificatorii Europei unite, conştienţi de faptul că orice tratat european va fi respins de alegători, au decis să evite să-l mai supună lor. În loc de a interpela direct opinia publică, douăzeci şi şase de state membre ale Uniunii au ales să aprobe Tratatul în parlament (optsprezece deja l-au ratificat).
Irlanda este singura ţară care a convocat un referendum, pentru că la asta era obligată de o recentă lege a ei. Însă referendumul irlandez a confirmat hiatul existent între "Europa reală" şi "Europa legală". Ori de câte ori cetăţenii europeni sunt chemaţi la urne pentru a exprima părerea lor cu privire la instituţiile comunitare, le refuză cu hotărâre. S-a întâmplat cu referendumurile din mai-iunie 2005 în Franţa şi în Olanda, şi s-a repetat la 13 iunie în Irlanda. "Alegătorii europeni - a scris Fausto Carioti în ziarul "Libero" (14 iunie) - se împart în două categorii cei care au picat tratatele europene şi cei cărora le-a fost negată posibilitatea de a le pica".
Rezultatele acestor consultări electorale revelează existenţa unei crăpături largi între sentimentul popular şi "puterea fără chip" a "planurilor înalte" de la Bruxelles. Lucio Caracciolo aminteşte de motoul perfid al unuia dintre "părinţii" Europei, Jean Monnet: "esenţialul nu este să ştim unde să mergem, ci să mergem acolo" (Triumful europlictiselii, în "Repubblica", 14 iunie 2008). Căile pentru a ajunge la ţintă sunt întortocheate, dar "eurocraţii" nu renunţă la proiectul de dizolvare a statelor naţionale început de Tratatul de la Maastricht din 1992.
Însă picarea tratatului din partea Irlandei nu este un simplu "accident din drum", ci o brutală batere pe loc. Preşedintele Comisiei, Barroso, a admis că nu există un "plan B" pentru a ocoli nu-ul Irlandei, şi pentru că Tratatul de la Lisabona reprezenta deja un "plan B", faţă de Constituţia Europeană picată de referendumurile din mai 2005.
Franţa şi Germania se repropun acum ca "locomotivele" unei Europe cu mai multe viteze, însă drumul apare greu de străbătut. Data de 1 ianuarie 2009, prevăzută pentru intrarea în vigoare a Tratatului, este în mod iremediabil depăşită şi nu va fi uşor de a ajunge la noi soluţii, cel puţin în termen scurt.
Ceea ce s-a întâmplat oferă o confirmare importantă a faptului că nimic nu este ireversibil în istorie, dacă există o voinţă fermă de rezistenţă.
În Irlanda, aşa cum se întâmplase deja în Franţa şi în Olanda, întregul establishment s-a adunat pentru aprobarea Tratatului: principalele două partide, cel aflat la conducere şi opoziţia de stânga; sindicatele şi industriaşii; toate organele de informaţie. Şi totuşi o minoritate activă, condusă de asociaţii vii cum ar fi Irish Society for Christian Civilisation, a reuşit să dea glas opiniei publice, blocând mecanismul, montat de tehno-birocraţi şi schimbând astfel cursul istoriei europene.
Trebuie adăugat că principalul motiv pentru care noul proiect european a fost refuzat se datorează conţinuturilor sale clare şi nu aspectelor sale criptice şi puse claie peste grămadă. A văzut bine asta senatorul Marcello Pera care a subliniat că nu-ul irlandez spus Tratatului este "reacţia inevitabilă împotriva ştergerii rădăcinilor creştine din Constituţie şi împotriva eurodirectivelor, lipsite de legitimare democratică, ce denaturează legislaţiile naţionale cu privire la temele bioetice (...). Catolicii irlandezi s-au răzvrătit împotriva unei Europe care în constituţie îl pune deoparte pe Dumnezeu pentru a orienta spre anarhia relativismului legislaţiile naţionale cu privire la teme sensibile din punct de vedere etic (adopţii permise homosexualilor, eutanasia, avortul, "eprubeta sălbatică")" ("La Stampa", 14 iunie 2008).
În Tratatul de la Lisabona capătă forţă juridică obligatorie Carta Drepturilor Fundamentale, publicată în decembrie 2000 la Nisse, care constituie inima noii construcţii europene. În Carta de la Nisse, condamnată de Ioan Paul al II-lea la puţine zile după promulgarea ei, nu există numai renegarea formală a rădăcinilor creştine ale Europei.
În articolul 21, pentru prima dată într-un document juridic internaţional, "orientarea sexuală" este recunoscută ca fundament de nediscriminare, în timp ce alte două articole din noul Tratat despre funcţionarea UE, art. 10 şi 19, reafirmă acelaşi principiu. Aceste articole traduc în termeni juridici aşa-numita teorie a gender, care deosebeşte sexul fizico-biologic de tendinţa sexuală sau "identitatea de gen". Sexualitatea, în felul acesta, devine nu o realitatea a naturii, ci o alegere "culturală", pur subiectivă. Art. 9 din Carta Drepturilor de la Nisse mai disociază şi conceptul de familie de cel de căsătorie dintre un bărbat şi o femeie, deschizând calea pentru unirile homosexuale şi pentru adopţiile de copii din partea perechilor "gay".
În afară de asta, Carta conferă cetăţenilor posibilitatea de a face recurs împotriva legislaţiilor naţionale, cu riscul de a crea un mecanism prin care, prin intermediul recursurilor cetăţenilor şi al sentinţelor Curţii Europene de Justiţie la care ei fac apel, să se ajungă la determinarea unei jurisprudenţe comunitare care să ia autoritatea legislaţiilor naţionale. Fiecare poate să tuteleze drepturile garantate lui de Tratat făcând apel la Curtea de Justiţie, ale cărei sentinţe se aplică direct în cadrul statelor membre. Suveranitatea statelor ar fi progresiv lichidată din cauza sentinţelor Tribunalelor europene.
Dacă Tratatul de la Maastricht, cu introducerea monedei euro, a voit să dea Europei o constituţie economică, cu Tratatul de la Lisabona trecem nu la o constituţie politică, ci la o constituţie juridică, întemeiată pe noile drepturi postmoderne, diametral opuse "principiilor care nu sunt negociabile" la care s-a referit de atâtea ori Benedict al XVI-lea.
Traduceri de pr. Mihai Pătraşcu
