Interviu luat lui Mario Mauro, vicepreşedinte al Parlamentului European, profesor de istorie a instituţiilor europene şi autor al volumului "Dumnezeul Europei", de către Agenţia Zenit.
De Antonio Gaspari
Încotro se îndreaptă Europa? Ce vor ajunge rădăcinile creştine? Va supravieţui prăbuşirii demografice şi crizei morale care o chinuie? Va reuşi să reînnoiască şi să alimenteze speranţa pentru noile generaţii? În ce mod va reuşi să integreze multele şi diferitele fluxuri de imigraţi? Sunt unele din întrebările la care a răspuns Mario Mauro.
• La ce punct suntem cu Constituţia Europeană? Există posibilităţi pentru ca rădăcinile creştine să fie recunoscute?
Deşi se păstrează elemente de neterminare şi cu progrese modeste făcute în ceea ce priveşte procesul decizional, putem afirma, în preajma semnării noului tratat despre Uniunea Europeană, că aspectul democratic al Uniunii va fi desigur mărit.
Organul legislativ şi reprezentativ prin excelenţă, cel care în toate statele naţionale are competenţă exclusivă (sau aproape) în ce priveşte iniţiativa legislativă, adică Parlamentul European şi împreună cu el cetăţenii europeni, pot afirma că este marele învingător al tratatului de reformă.
Tratat care nu mai are un caracter constituţional, ci menţine importante realizări în materie de legitimitate democratică, eficacitate şi întărire a drepturilor cetăţenilor (cu câteva excepţii importante cât priveşte Regatul Unit şi alte state membre): unul din primele articole ale tratatului UE defineşte clar valorile pe care se întemeiază Uniunea Europeană, un alt articol enunţă obiectivele ei. Nemaifiind un document de valoare constituţională, lipsa unei trimiteri la rădăcinile creştine are mai mică importanţă şi jocul se poate considera redeschis.
• Dumneavoastră sunteţi autorul unei cărţi cu titlul "Dumnezeul Europei", ne puteţi spune care sunt concluziile? În ce anume crede Europa de astăzi?
Cartea nu apare cu obiectivul de a propune o metodă, o cheie de lectură, care să permită o înţelegere mai bună a proiectului politic european şi deci să ne poată ajuta să răspundem la întrebări vitale pentru viitorul continentului nostru. Există un fir conducător al istoriei europene care se poate considera reînnodat de legătura şi de deciziile istorice ale lui De Gasperi, Adenauer şi Schuman? Europa de astăzi mai răspunde proiectului părinţilor fondatori? Cum e posibil să se ia din nou în mână şi să se clarifice chestiuni fundamentale, cum sunt cea a poporului european şi a aspiraţiilor sale? Ce lipseşte astăzi în "respiraţia europeană"? De ce, în pofida respingerii Constituţiei Europene, se pare că nimeni nu vrea să trateze cu hotărâre problema principală a identităţii europene? Care sunt spaţiile disponibile pentru protagonismul societăţii civile europene? Este prezentă o recunoaştere reală şi concretă a subsidiarităţii la nivel european?
Benedict al XVI-lea aminteşte că marile pericole contemporane pentru convieţuirea între oameni vin din fundamentalism, pretenţia de a-l lua pe Dumnezeu ca pretext pentru un proiect de putere, şi din relativism, a considera că toate opiniile sunt adevărate în acelaşi mod. Involuţia proiectului politic pe care o numim Uniune Europeană, astăzi se poate datora tocmai acestor factori.
Problema Europei se naşte din faptul că raportul dintre raţiune şi politică este deviat în mod substanţial de ceea ce este însăşi noţiunea de adevăr. Compromisul, care pe bună dreptate este prezentat ca sens al vieţii politice însăşi, este conceput astăzi scop în sine.
Pentru aceasta s-a ales să se trateze principalele politici ale Uniunii Europene, folosind ca fir conducător intuiţiile părinţilor fondatori şi promovarea demnităţii umane sădită în experienţa creştină. Situaţia de impas în care navighează Europa trebuie să ne conducă la o reflecţie profundă.
Dincolo de capacitatea de a ajunge la un acord bun cu privire la bilanţ, bătrânul continent pierde orizontul propriu, dimensiunea proprie. După era Kohl, Europa a fost dominată de politicieni fără curajul necesar ca să poată genera ziua de mâine şi fără forţa pentru a putea menţine încrederea în construcţia politică,creată cu puţin mai mult de 50 de ani în urmă, de către părinţii fondatori. O generaţie de politicieni ajunsă la o idee de Europa, respinsă de referendumurile francez şi olandez, motiv pentru care integrarea tot mai strictă a devenit valoare în sine însăşi.
• Actualmente în Uniunea Europeană este practicat un avort la fiecare 25 de secunde şi la fiecare 30 de secunde este o despărţire familiară. În pofida crizei demografice grave, la Parlamentul European se pare că prevalează o cultură care propune forme de familie alternativă celei naturale, căsătorii gay, pilule avortive şi eutanasia, în timp ce ţări ca Polonia, unde avorturile scad ca număr, sunt criticate. Nu credeţi că a continua urmarea unui model cultural malthusian va marca decadenţa Europei?
Absolut da şi este pericolul cel mai mare în care se află astăzi continentul nostru. Decadenţa continentului nostru este înainte de toate rezultatul unei crize a identităţii noastre europene de popor.
În acest sens, cred că discursul recent al papei adresat ambasadorilor acreditaţi pe lângă Sfântul Scaun, în care a dorit ca moratoriul aprobat de ONU cu privire la pedeapsa cu moartea să poată "stimula dezbaterea publică despre caracterul sacru al vieţii", constituie inima dezbaterii cu privire la viitoarea Europă.
Pe baza experienţei mele consider că cele cinci probleme pe care se joacă viitorul Europei sunt reprezentate de criza demografică, de imigraţie, de lărgire, de strategia de la Lisabona şi de politica externă. Probleme strâns legate între ele de o minimă denumire comună: identitatea Europei. De fapt, fără a avea clară identitatea sa, Europa nu va putea face nici un pas înainte faţă de aceste cinci provocări.
Riscăm ca răspunsul la criza demografică să fie pur ideologic, privilegiind opere de inginerie socială. UE nu poate ignora factorul cultural în incidenţa asupra ratelor de fertilitate, sau convingerile personale care susţin deschiderea spre viaţă.
• Însă dacă se iese din palatele politicii din Bruxelles şi Strasbourg se pare că între noile generaţii s-a născut o cultură, optimistă şi pro viaţă. La Londra a fost o manifestaţie contrară avortului. La Madrid familiile au coborât în piaţă. La 20 ianuarie la Paris s-a desfăşurat o manifestare europeană în favoarea vieţii. Înainte de Crăciun, la Strasbourg, mişcările europene pentru viaţă s-au adunat şi vor să adune 10 milioane de semnături pentru a cere Parlamentului European recunoaşterea persoanei de la zămislire până la moartea naturală. La 40 de ani de la anul 1968, este un semn al timpurilor care se schimbă? Dumneavoastră ce credeţi?
De mulţi ani continuă să se răspândească, mai ales din partea mijloacelor de comunicare mai puternice şi convingătoare şi din partea celei mai mari părţi a grupărilor politice din Europa, idei despre familie ca să spunem, puţin deformate sau eronate care nu contribuie deloc la ajutorarea societăţii civile, care nu este deloc făcută mai liberă, ci este în schimb golită de orice siguranţă pentru viaţa sa.
În acest context alarmant, manifestaţiile şi iniţiativele în favoarea vieţii şi a familiei tradiţionale, care au în Europa tot mai multă apreciere, sunt un semn clar că există persoane care încă mai cred şi care sunt dispuse să lupte pentru aceasta, respectând demnitatea şi sacralitatea vieţii umane; viaţă care de la zămislire se împlineşte pe deplin prin naştere, creştere, căsătorie, procreaţie şi moarte naturală.
Cred că în această epocă dominată de incertitudine, cu cât sunt mai puternice răsturnările scenariului internaţional şi provocările guvernelor, ale partidelor şi ale mişcărilor în ţara proprie, cu atât mai mult există persoane care se răzvrătesc şi răspund, chiar şi din pieţe, cu o căutare a vieţii, a stabilităţii, a adevărului.
Înainte de a fi politică, provocarea este la nivel educativ şi cultural, porneşte de la concepţia de viaţă şi de persoană, care este pusă în joc şi de la onestitatea intelectuală cu care se face confruntarea. Chiar dacă rezistă poziţii puternic ideologizate, creşte disponibilitatea pentru o confruntare pornind mai degrabă de la elemente de raţionalitate, decât de la reacţii de tip emotiv.
La nivel european, acest lucru reiese fie între politicieni, fie în opinia publică. Exceptând câteva atitudini, în mod apriorist închise şi destinate opoziţiei sau demonizării adversarului, prinde rădăcini o nouă disponibilitate pentru confruntare, care porneşte de la o sensibilitate crescândă faţă de demnitatea vieţii şi de la rezultatele pe care le furnizează ştiinţa.
Aşa cum a declarat recent preşedintele CEI (Conferinţa Episcopală Italiană), card. Bagnasco, este necesar ca legile să se adapteze stării cunoştinţelor, care se schimbă cu timpul, în special în domeniul bioetic, şi pentru aceasta am prezentat, împreună cu alţi colegi ai mei, o întrebare scrisă Comisiei Europene cu privire la finanţarea cercetării asupra celulelor staminale embrionare în care cerem "să se evalueze în lumina recentelor descoperiri ştiinţifice făcute de oamenii de ştiinţă japonezi, dacă mai este necesar să se continue cercetări care distrug embrioni umani".
• După victoria la referendumul cu privire la legea 40 şi Ziua Familiei în Italia, are un anumit succes propunerea de moratoriu cu privire la avort, lansată de "Il Foglio". Ce părere aveţi?
Că la Londra, Madrid, Paris, Strasbourg şi Roma, italienii au coborât în stradă pentru a reafirma o idee despre viaţă şi despre familie "alternativă" la modelele pe care societatea şi politica încearcă să ni le impună. Un model care pune în centru omul şi căutarea adevărului.
Ce ţară va fi Italia în 30 de ani? Este o întrebare care ne priveşte pe toţi, cei de dreapta şi cei de stânga, catolici şi laici, aşa cum îi priveşte pe toţi deteriorarea evidentă a societăţii italiene şi slăbiciunea ei strigătoare în formarea noilor generaţii.
Pentru că dacă o societate liberă nu reuşeşte să formeze noi indivizi în măsură să gestioneze în mod responsabil libertatea, nivelul său de autoritarism va fi destinat în mod fatal să crească.
Am amintit înainte de recentul discurs al Sfântului Părinte, care la 7 ianuarie face apel la comunitatea internaţională pentru ca moratoriul aprobat de ONU cu privire la pedeapsa cu moartea, să poată stimula dezbaterea politică despre caracterul sacru al vieţii umane, iar la 8 ianuarie, Giuliano Ferrara, în ziarul "Il Foglio", preia această cerere şi lansează o propunere de moratoriu cu privire la avort, care provoacă imediat o dezbatere animată.
Dorinţa mea este ca guvernele naţionale şi organismele internaţionale să facă claritate cu privire la folosirea ambiguă a unor termeni ca "sănătate reproductivă", care în aplicaţiile lor tind să facă din practicile avortive un comportament standard. Instituţiile internaţionale, cum ar fi Naţiunile Unite şi UE, nu se pot transforma într-un fel de supermarket al drepturilor; s-au născut pentru a favoriza pacea şi dezvoltarea, adică pentru a tutela viaţa umană şi pentru a garanta legitimitatea unui drept natural, la care întreaga omenire să facă referinţă.
• Împreună cu Elisa Chiappa, dumneavoastră aţi scris o carte pentru copii, "Mic dicţionar al rădăcinilor creştine ale Europei" (Edizioni Ares). Care sunt istoriile, personajele şi imaginile pe care dumneavoastră le-aţi folosi pentru a explica Europa creştină copiilor?
Cu această carte, eu şi Elisabetta am încercat să le povestim celor mai mici Uniunea Europeană de astăzi, Europa care a fost şi care şi-a maturizat de-a lungul secolelor o fizionomie precisă, Europa care va fi, pentru a-i face să înţeleagă lumea şi civilizaţia în care s-au născut şi în care, ajungând mari, îşi vor aduce contribuţia lor.
Am încercat să facem asta prin intermediul unui dicţionar, cuvinte alese cu grijă şi explicate de un text scurt, dar mai ales de imaginile foarte frumoase ale lui Benedetto Chieffo. Pentru a face şi mai simplă şi interesantă cunoaşterea Europei, este adăugat la volum Eurovia, jocul magnific al steagului european, care propune o întrecere captivantă şi instructivă prin toate ţările Uniunii.
Sunt convins că identitatea civilă şi naţională a Europei se întemeiază pe rădăcinile culturale şi religioase ale unei tradiţii bimilenare de istorie. Trebuie să fim capabili astăzi să spunem ceea ce suntem. În ce anume credem.
Pentru a avea o Europă mai bună trebuie din nou să credem, să muncim, să ne batem pentru ea. Europa se naşte creştină, sub ocrotirea sfântului Benedict de Norcia, a sfinţilor Ciril şi Metodiu, a sfintei Ecaterina de Siena, a sfintei Brigitta, a sfintei Tereza Benedicta a Crucii, Edith Stein; nu o putem lăsa pradă mistificărilor şi instrumentalizărilor. Este suficient un exemplu.
Referinţa la creştinism este prezentă chiar pe simbolul prin excelenţă, pe drapel, pentru că acele 12 stele provin din cultul Fecioarei Maria şi sunt desprinse de numărul statelor care au aderat. Nu toţi ştiu asta pentru că adevărata origine a drapelului cu 12 stele a fost obiectul unei uitări vinovate în cadrul instituţiilor comunitare. Oricum e nevoie de o trecere ulterioară: există ocazia pentru o întreagă societate să se regăsească pe sine însăşi şi să-şi regăsească propria identitate, propria faţă, dar şi propriul scop, motivul pentru care suntem ceea ce suntem. Avem sau nu datoria de a răspunde acestei provocări? Forma dicţionarului are sensul de a clarifica şi a reda semnificaţia cuvintelor care definesc Europa. Un prim pas spre provocarea la care suntem chemaţi. Aici am ajuns.
• Joi 10 ianuarie, dumneavoastră aţi prezidat sesiunea plenară pentru semnarea Cartei musulmanilor europeni ţinând discursul introductiv. Ne puteţi spune despre ce este vorba? Ce semnificaţie capătă acest document în anul în care UE îl dedică dialogului interreligios pentru care dumneavoastră aveţi delegaţie? Aţi prevăzut alte ocazii de confruntare şi dezbatere?
Peste 400 de organizaţii musulmane care provin din 28 de ţări ale continentului, inclusiv Turcia, au semnat Carta musulmanilor din Europa, elaborată prin iniţiativa Federaţiei Organizaţiilor Islamice din Europa.
În cele 26 de punct ale documentului se amintesc drepturile şi responsabilităţile musulmanilor, invitaţi de "o integrare pozitivă", se stabileşte egalitatea dintre bărbat şi femeie şi se respinge terorismul fundamentalist.
Carta constituie un cod islamic de bună conduită, angajează comunitatea musulmană europeană să participe la construirea unei Europe comune şi a unei societăţi unite, de asemenea să participe la dezvoltarea armoniei şi a bunăstării în societăţile noastre şi să desfăşoare pe deplin rolul de cetăţeni respectând dreptatea, egalitatea de drepturi şi diferenţa. Pentru prima dată, o cartă dă musulmanilor din Europa un cod de conduită care nu trebuie să fie în contradicţie cu legislaţiile europene. Este vorba de un stimulent foarte bun pentru a întări dialogul intercultural şi interreligios şi în lumina insistenţei asupra datoriei pe care o are musulmanul de a-l respecta pe cel care nu este musulman. Este încurajator că în Carta drepturilor, o parte este dedicată familiei ca şi condiţie indispensabilă pentru fericirea indivizilor şi pentru o societate stabilă, şi că există deschiderea spre o egalitate între bărbat şi femeie.
(Agenţia Zenit, 27 ianuarie 2008)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
