Dialog, întotdeauna. Dialog, întotdeauna; cu răbdare şi spirit de deschidere, chiar dacă "este greu de înţeles dialogul cu statele care au declanşat războaie": în zborul de întoarcere din Kazahstan, răspunzând ca de obicei la finalul călătoriilor sale internaţionale la întrebările jurnaliştilor care îl însoţeau, Papa Francisc a relansat după-amiază, joi, 15 septembrie, importanţa dialogului ca "armă" pentru a face faţă principalelor crize care au loc în lume: începând cu conflictul din Ucraina, dar fără a le uita pe celelalte care fac mai puţin ştiri. La începutul convorbirii, introdusă de directorul Biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, Suveranul Pontif i-a urat la mulţi ani lui Stefania Falasca, corespondent al cotidianului italian "Avvenire", după care a fost servit un tort pentru a o sărbători. Publicăm un rezumat al întrebărilor adresate episcopului Romei şi transcrierea răspunsurilor sale.
Zhanat Akhmetova, TV AGENCY KHABAR:
Bună ziua, Sfinte Părinte. Mii de mulţumiri pentru vizita dumneavoastră în Kazahstan, care este rezultatul vizitei dumneavoastră, la originile poporului nostru, ce anume v-a inspirat?
Papa Francisc:
Pentru mine a fost şi o surpriză. Pentru că eu cu adevărat despre Asia centrală - în afară de muzica lui Borodin - nu cunoşteam nimic. A fost o surpriză să găsesc reprezentanţii din aceste naţiuni. De asemenea şi Kazahstanul a fost cu adevărat o surpriză pentru că nu mi-l aşteptam aşa. Ştiam că este o ţară, este un oraş, care s-a dezvoltat bine, cu inteligenţă. Dar să găsesc după treizeci de ani de la independenţă o astfel de dezvoltare, nu mă aşteptam. Apoi o ţară aşa de mare, cu nouăsprezece milioane de locuitori... De necrezut. Foarte disciplinat, şi frumos. Cu atâtea frumuseţi: arhitectura oraşului bine cântărită, bine aranjată. Un oraş modern, un oraş aş spune probabil "al viitorului". Asta m-a impresionat mult: voinţa de a merge înainte nu numai în industrie, în dezvoltarea economică şi materială, ci şi în dezvoltarea culturală. A fost o surpriză pe care nu mi-o aşteptam. Apoi congresul... un lucru foarte important. Este la a şaptea ediţie. Ceea ce înseamnă că este o ţară cu clarviziune, care-i face să dialogheze pe cei care de obicei sunt rebutaţi. Pentru că există o concepţie progresistă despre lume pentru care primul lucru care se rebutează sunt valorile religioase. Este o ţară care se prezintă lumii cu o propunere de acest gen... făcut deja de şapte ori, este minunat! Apoi dacă este timp mă voi întoarce asupra acestei întâlniri interreligioase. Dumneavoastră puteţi fi orgolioasă de ţara şi de patria pe care o aveţi.
Rudiger Kronthaler, ARD:
Sfinte Părinte, mulţumesc pentru mesajul dumneavoastră de pace, eu sunt german aşa cum se aude din accentul meu. Poporul meu este responsabil de milioane de morţi în urmă cu optzeci de ani. Aş vrea să pun o întrebare despre pace, dat fiind că poporul meu este responsabil pentru milioane de morţi, noi la şcoală învăţăm că nu trebuie folosite niciodată arme, niciodată violenţă: unica excepţie este autoapărarea. După părerea dumneavoastră în acest moment trebuie date arme Ucrainei?
Papa Francisc:
Aceasta este o decizie politică, ce poate fi morală, acceptată din punct de vedere moral, dacă se face după condiţiile de moralitate, care sunt multe şi după aceea putem vorbi despre ele. Dar poate să fie imoral dacă se face cu intenţia de a provoca mai mult război sau de a vinde armele sau de a rebuta acele arme care mie nu-mi mai folosesc. Motivaţia este aceea care în mare parte califică moralitatea acestui act. A se apăra nu este numai permis, ci este şi o exprimare de iubire faţă de patrie. Cine nu se apără, cine nu apără ceva, nu o iubeşte, în schimb cine apără, iubeşte. Aici se atinge un alt lucru pe care eu l-am spus într-unul din discursurile mele, şi anume că ar trebui să se reflecteze şi mai mult asupra conceptului de război drept. Pentru că toţi vorbesc despre pace astăzi: de atâţia ani, de şaptezeci de ani Naţiunile Unite vorbesc despre pace, fac atâtea discursuri de pace. Dar în acest moment câte războaie sunt în desfăşurare? Ceea ce dumneavoastră aţi menţionat, Ucraina-Rusia, acum Azerbaidjan şi Armenia care s-a oprit un pic pentru că Rusia a ieşit ca garant, garant de pace aici şi face război acolo... Apoi este Siria, zece ani de război, ce se întâmplă acolo că nu se opreşte? Care interese mişcă aceste lucruri? Apoi este Cornul Africii, apoi nordul Mozambicului sau Eritreea şi o parte a Etiopiei, apoi Myanmarul cu acest popor suferind pe care eu îl iubesc mult, poporul Rohingya care umblă, umblă şi umblă ca un ţigan şi nu găseşte pace. Dar suntem în război mondial, vă rog... Eu îmi amintesc un lucru personal, de copil, aveam nouă ani. Îmi amintesc că s-a auzit sunând alarma celui mai mare ziar din Buenos Aires: în acel timp pentru a sărbători sau pentru a da o ştire urâtă, suna aceea - acum nu mai sună - şi se auzea în tot oraşul. Mama a spus: "Dar ce se întâmplă?". Eram în război, anul 1945. O vecină vine acasă ca să ne spună: "A sunat alarma..." şi plângea, "s-a terminat războiul!". Şi eu astăzi o văd pe mama şi pe vecina care plângeau de bucurie pentru că s-a terminat războiul, într-o ţară sud-americană, aşa de departe! Aceste femei ştiau că pacea este mai mare decât toate războaiele şi plângeau de bucurie când s-a făcut pacea. Nu uit asta. Eu mă întreb: nu ştiu dacă astăzi noi suntem cu inima educată pentru a plânge de bucurie când vedem pacea. Totul s-a schimbat. Dacă nu faci război, nu eşti util! Apoi este fabrica de arme. Acesta este un negoţ asasin. Cineva care înţelege statisticile îmi spunea că dacă s-ar înceta timp de un an să se facă armele, s-ar rezolva toată foamea din lume... Nu ştiu dacă este adevărat sau nu. Dar foame, educaţii... nimic, nu se poate pentru că trebuie să se facă armele. La Genova în urmă cu câţiva ani, cu trei sau patru ani în urmă, a venit o navă încărcată cu arme care trebuia să le transfere într-o navă mai mare care mergea în Africa, aproape de Sudanul de Sud. Muncitorii din port n-au voit să facă asta, i-a costat, dar au spus: "Eu nu colaborez". Este o anecdotă, dar care face să se simtă o conştiinţă de pace. Aţi vorbit despre patria dumneavoastră. Unul din lucrurile pe care l-am învăţat de la voi este capacitatea de căinţă şi de a cere iertare pentru erorile de război. De asemenea, nu numai a cere iertare, ci a plăti erorile de război: asta vorbeşte bine despre voi. Este un exemplu care ar trebui să se imite. Războiul în el însuşi este o eroare, este o eroare! Şi noi în acest moment respirăm acest aer: dacă nu există război pace că nu există viaţă. Un pic dezordonat, dar am spus tot ceea ce voiam să spun despre războiul drept. Dar dreptul la apărare da, acela da, dar a-l folosi atunci când este necesar.
Sylwia Wysocka, PAP:
Sfinte Părinte, dumneavoastră aţi spus: nu putem justifica niciodată violenţa. Tot ceea ce se întâmplă în Ucraina acum este violenţă pură, moarte, distrugerea totală din partea Rusiei. Noi în Polonia avem războiul aşa de aproape de uşile noastre, cu două milioane de refugiaţi. Aş vrea să întreb dacă după părerea dumneavoastră există o linie roşie după care n-ar trebui să se spună: suntem deschişi la dialogul cu Moscova. De ce atâtora le este greu să înţeleagă această disponibilitate. Şi aş vrea să întreb şi dacă următoarea călătorie va fi la Kiev.
Papa Francisc:
Eu voi răspunde la asta, dar aş prefera ca mai întâi să se pună întrebările despre călătorie... Cred că este greu întotdeauna să se înţeleagă dialogul cu statele care au început războiul, şi pare că primul pas a fost de acolo, din acea parte. Este greu, dar nu trebuie să-l rebutăm, trebuie să dăm oportunitatea dialogului tuturor, tuturor! Pentru că există mereu posibilitatea ca în dialog să se poată schimba lucrurile, precum şi de a oferi un alt punct de vedere, un alt punct de consideraţie. Eu nu exclud dialogul cu orice putere, care este în război, care este agresorul... uneori dialogul trebuie să se facă aşa, dar trebuie să se facă, "miroase urât", dar trebuie să se facă. Mereu un pas înainte, mâna întinsă, mereu! Pentru că altminteri închidem unica uşă raţională pentru pace. Uneori nu acceptă dialogul: păcat! Dar dialogul trebuie făcut mereu, cel puţin oferit, şi asta face bine celui care-l oferă; face să se respire.
Loup Besmond de Senneville, LA CROIX:
Sanctitate, mii de mulţumiri pentru aceste zile în Asia centrală. În timpul acestei călătorii s-a vorbit mult despre valori şi despre etică, îndeosebi în timpul Congresului interreligios a fost evocată, de unii lideri religioşi, pierderea Occidentului din cauza degradării sale morale. Care este opinia dumneavoastră despre aceasta? Dumneavoastră consideraţi că Occidentul este într-o stare de pierzare, ameninţat de pierderea valorilor sale? Mă gândesc îndeosebi la dezbaterea care există despre eutanasie, despre sfârşitul vieţii, o dezbatere care a fost în Italia, dar şi în Franţa şi în Belgia.
Papa Francisc:
Este adevărat că Occidentul, în general, nu este în acest moment la cel mai înalt nivel de exemplaritate. Nu este un copil de la prima împărtăşanie, cu adevărat nu. Occidentul a luat căi greşite, să ne gândim de exemplu la nedreptatea socială care este între noi, există ţări care sunt dezvoltate un pic cu privire la dreptatea socială, dar eu mă gândesc la continentul meu, America Latină care este Occident. Să ne gândim şi la Mediterana, care este Occident: astăzi este cimitirul cel mai mare, nu al Europei, ci al omenirii. Ce a pierdut Occidentul pentru a uita să primească, atunci când are nevoie în schimb de oameni? Când ne gândim la iarna demografică pe care noi o avem: este nevoie de oameni: fie în Spania - în Spania mai ales - şi în Italia sunt localităţi goale, numai douăzeci de bătrânele acolo, şi apoi nimic. Dar pentru ce să nu se facă o politică a Occidentului unde imigraţii să fie inseraţi cu principiul că migrantul trebuie primit, însoţit, promovat şi integrat? Acest lucru este foarte important, a integra. Dar nu... Este o lipsă în a înţelege valorile, când Occidentul a trăit experienţa: noi suntem ţări care au migrat. În ţara mea - care cred că sunt 49 de milioane în acest moment - avem numai un procent de mai puţin de un milion de aborigeni, iar toţi ceilalţi sunt de rădăcină migrantă. Toţi: spanioli, italieni, germani, slavi, polonezi, din Asia Mică, libanezi, toţi... S-a amestecat sângele acolo, şi această experienţă ne-a ajutat mult. Apoi, din motive politice acest lucru nu merge bine în ţările latinoamericane, dar migraţia cred că în acest moment trebuie considerată în mod serios, pentru că te face să ridici un pic valoarea intelectuală şi cordială a Occidentului. Dimpotrivă, cu această iarnă demografică, unde mergem? Occidentul este în decadenţă cu privire la acest punct, scade un pic, a pierdut... Să ne gândim la partea economică: s-a făcut atâta bine, atâta bine, dar să ne gândim la elanul politic şi mistic al lui Schuman, Adenauer, De Gasperi, acei mari. Unde sunt astăzi? Există mari, dar nu reuşesc să ducă înainte o societate. Occidentul are nevoie să vorbească, să se respecte... Şi apoi există pericolul populismelor. Ce se întâmplă într-un stat socio-politic de acest gen? Se nasc "mesia": mesia populismelor, că vedem unele lucruri, cum se nasc populismele. Cred că am menţionat vreodată acea carte a lui Ginzberg, Sindromul 1933: spune chiar cum se naşte un populism în Germania după căderea guvernului Weimar. Populismele se nasc aşa: când există un nivel de jumătate fără forţă, şi unul îl primite pe mesia. Terminând: eu cred că nu suntem, noi occidentalii, la cel mai înalt nivel pentru a ajuta celelalte popoare. Suntem un pic în scădere? Poate că e aşa, da, dar trebuie să reluăm valorile, valorile Europei, valorile părinţilor care au fondat Uniunea Europeană, cei mari. Nu ştiu, un pic confuz, dar cred că am răspuns.
Şi despre eutanasie?
A ucide nu este uman, atât. Dacă tu ucizi cu motivaţii, da, la sfârşit vei ucide tot mai mult. Nu este uman. A ucide, să lăsăm asta bestiilor.
Iacopo Scaramuzzi, LA REPUBBLICA:
Mă leg cu această ultimă întrebare: dumneavoastră aţi subliniat în discursuri legătura între valori, valori religioase, şi vivacitatea democraţiei. Continentului nostru, Europei, după părerea dumneavoastră ce anume îi lipseşte? Ce anume ar trebui să înveţe de la alte experienţe? Şi pentru că peste câteva zile în Italia se face un exerciţiu democratic, se votează, şi va fi un nou guvern, când dumneavoastră îl veţi întâlni pe următorul preşedinte al Consiliului sau următoarea preşedintă a Consiliului, ce anume veţi sfătui? Care sunt după părerea dumneavoastră priorităţile pentru Italia, preocupările sale, riscurile de evitat?
Papa Francisc:
Cred că eu am răspuns deja la ultima călătorie, despre asta. Am cunoscut doi preşedinţi italieni, de nivel foarte înalt: Napolitano şi actualul. Mari. Apoi, pe ceilalţi politicieni nu-i cunosc. La ultima călătorie am întrebat pe unul din secretarii mei câte guverne a avut Italia în acest secol: douăzeci. Nu ştiu să explic asta. Nu condamn şi nici nu critic: nu ştiu să explic asta, pur şi simplu. Dacă guvernele se schimbă aşa, sunt multe întrebările de pus. Pentru că astăzi a fi politician, este un drum greu, a fi un mare politician. Un politician din acela care joacă pentru valorile patriei, marile valori, şi nu joacă pentru interese, adică pentru fotoliu, pentru confort... Ţările, şi între ele Italia, trebuie să-i caute pe marii politicieni, cei care să aibă capacitatea de a face politică, adică o artă. Este o vocaţie nobilă, politica. Cred că unul dintre papi, nu ştiu dacă Pius al XII-lea sau sfântul Paul al VI-lea, a spus că politica este una din cele mai înalte forme ale carităţii... Trebuie să luptăm pentru a-i ajuta pe politicienii noştri să menţină nivelul politicii înalte, nu politica de nivel scăzut care nu ajută la nimic şi dimpotrivă trage în jos statul şi sărăceşte... Astăzi politica, în aceste ţări din Europa, ar trebui să ia în mână problema iernii demografice, de exemplu, a dezvoltării industriale, a dezvoltării naturale, problema migranţilor... Politica ar trebui să se pună asupra problemelor în mod serios, pentru a merge înainte. Vorbesc despre politică în general. Politica italiană nu o înţeleg: numai acel număr de douăzeci de guverne în douăzeci de ani, un pic straniu... Dar fiecare are modul său de a dansa tangoul, ştii?, se poate dansa într-un mod sau în altul, iar politica se dansează într-un mod sau în altul. Europa trebuie să primească experienţe din alte părţi: unele vor merge mai bine, altele nu vor folosi. Dar trebuie să fie deschisă, fiecare continent trebuie să fie deschis la experienţa altora.
Elise Harris Allen, CRUX:
Vă salut, Sfinte Părinte. Mulţumesc că sunteţi cu noi în această seară. Ieri la Congres dumneavoastră aţi vorbit despre importanţa libertăţii religioase. Aşa cum ştiţi, în aceeaşi zi a venit în oraş şi preşedintele Chinei, unde de mult timp există mari preocupări cu privire la această temă, mai ales acum cu procesul care merge înainte chiar în aceste zile împotriva cardinalului Zen. Dumneavoastră consideraţi procesul împotriva lui o încălcare a libertăţii religioase?
Papa Francisc:
Pentru a înţelege China este nevoie de un secol, iar noi nu trăim un secol. Mentalitatea chineză este o mentalitate bogată şi când se îmbolnăveşte un pic, pierde bogăţia, este capabilă să facă greşeli. Pentru a înţelege, noi am ales calea dialogului, deschişi la dialog. Există o comisie bilaterală vaticano-chineză care merge bine, lent, pentru că ritmul chinez este lent, ei au o veşnicie pentru a merge înainte: este un popor cu o răbdare infinită. Dar din experienţele avute înainte - să ne gândim la misionarii italieni care au mers acolo şi care au fost respectaţi ca oameni de ştiinţă; să ne gândim şi astăzi, atâţia preoţi sau oameni credincioşi care au fost chemaţi de universitatea chineză pentru că acesta valorează cultura -, nu este uşor a înţelege mentalitatea chineză, dar trebuie respectată, eu o respect mereu. Şi aici în Vatican există o comisie de dialog care merge bine. O prezidează cardinalul Parolin şi el în acest moment este omul care cunoaşte mai mult despre China şi dialogul chinez. Este un lucru lent, dar mereu se fac paşi înainte. A considera China ca antidemocratică, eu nu mă simt în stare de asta, pentru că este o ţară aşa de complexă, cu ritmurile sale... Da, este adevărat că există lucruri care nouă ni se par că nu sunt democratice, asta e adevărat. Cardinalul Zen, bătrân, va merge la proces în aceste zile, cred. El spune ceea ce simte şi se vede că acolo există limitări. Mai mult decât a califica, pentru că este dificil, şi nu mă simt în stare să calific, sunt impresii: mai mult decât a califica, eu încerc să sprijin calea dialogului. Apoi în dialog se clarifică atâtea lucruri şi nu numai ale Bisericii, ci şi din alte sectoare. De exemplu, extinderea Chinei: guvernatorii provinciilor toţi sunt diferiţi, există culturi diferite înlăuntrul Chinei. Este un gigant, a înţelege China este un lucru gigant. Nu trebuie pierdută răbdarea, este nevoie, este nevoie mult, dar trebuie să mergem cu dialogul. Eu încerc să mă abţin s-o calific pentru că, da, poate să fie, dar mergem înainte.
Şi Xi Jinping?
El avea vizita de stat acolo, dar eu nu l-am văzut.
Maria Angeles Conde Mir, ROME REPORTS:
În Declaraţia pe care au făcut-o, toţi liderii subliniază un apel adresat guvernelor şi organizaţiilor internaţionale pentru ca să fie protejate persoanele persecutate din cauza etniei sau religiei lor. Din păcate, este ceea ce se întâmplă în Nicaragua. Ştim că dumneavoastră aţi vorbit despre asta la 21 august în timpul Angelus. Dar poate că puteţi adăuga ceva în plus pentru poporul catolic mai ales din Nicaragua? Şi apoi un alt lucru: am văzut că sunteţi bine, în această călătorie. Am vrea să ştim dacă va putea relua acea călătorie în Africa pe care a trebuit s-o amânaţi, acea călătorie şi dacă vor fi altele, dacă este ceva în program.
Papa Francisc:
Cu privire la Nicaragua, ştirile sunt clare, toate. Există dialog, în acest moment există dialog. S-a vorbit cu guvernul, există dialog. Asta nu înseamnă că se aprobă tot ceea ce face guvernul sau că se dezaprobă totul. Nu. Există dialog, şi când există dialog este pentru că e nevoie de a rezolva probleme. În acest moment există probleme. Cel puţin eu mă aştept ca surorile Maicii Tereza de Calcutta să se întoarcă. Aceste femeie sunt revoluţionare bune, dar ale evangheliei! Nu fac război împotrivă nimănui. Dimpotrivă, toţi avem nevoie de aceste femei. Acesta este un gest care nu se înţelege... Dar sperăm ca să se întoarcă şi să se rezolve. Dar a continua cu dialogul. Niciodată, niciodată să nu se oprească dialogul. Există lucruri care nu se înţeleg. A pune la graniţă un nunţiu [apostolic, nr] este un lucru grav din punct de vedere diplomatic, şi nunţiul este un tânăr bun care acum a fost numit într-o altă parte. Aceste lucruri sunt dificile de înţeles precum şi de înghiţit... Dar nu este unicul caz. În America Latină există într-o parte sau în alta, situaţii de acest gen.
Călătoriile: este greu. Genunchiul încă nu s-a vindecat, dar această care urmează o voi face. Am vorbit zilele trecute cu Mons. Welby [primat al Comuniunii anglicane, nr] şi am văzut ca posibilitate luna februarie pentru a merge în Sudanul de Sud. Şi, dacă merg în Sudanul de Sud, merg în Congo. Încercăm pentru că trebuie să mergem toţi trei împreună: conducătorul Bisericii prezbiteriene din Scoţia, Mons. Welby şi eu. Am făcut o întâlnire via "zoom" zilele trecute despre aceste lucruri pentru a le aranja.
Alexei Gotovskiy, EWTN:
Mulţumesc, Sfinte Părinte, pentru că aţi vizitat ţara noastră. Aş vrea să întreb: pentru catolicii care trăiesc în Kazahstan, cu majoritate musulmană, cum se poate desfăşura evanghelizarea în acest context? Şi există ceva care v-a inspirat văzându-i pe catolicii din Kazahstan?
Papa Francisc:
A doua: inspirat, nu ştiu, dar am rămas fericit astăzi în catedrală, văzând catolicii aşa de entuziaşti, fericiţi, bucuroşi! Aceasta este impresia despre catolicii kazahi.
Apoi, convieţuirea cu musulmanii: este un lucru asupra căruia se lucrează destul de mult şi suntem înainte, nu numai în Kazahstan. Să ne gândim la unele ţări din Africa de Nord, există o convieţuire frumoasă, în Maroc de exemplu. În Maroc există un dialog destul de bun.
Şi mă opresc asupra întâlnirii religioase: unii o criticau şi îmi spuneau: "Dar asta înseamnă a mări, a face să crească relativismul". Nu este niciun relativism! Fiecare a spus ce crede, toţi respectau poziţia celuilalt, dar se dialoghează ca fraţi. Pentru că, dacă nu există dialog, există ori ignoranţă ori război. Mai bine să trăim ca fraţi, avem un lucru în comun, toţi suntem umani. Trăim ca umani, bine educaţi: tu ce gândeşti, eu ce gândesc? Să ne punem în acord, dar să vorbim un pic, să ne cunoaştem. De atâtea ori aceste războaie înţelese rău "de religie" vin datorită lipsei de cunoaştere. Şi acesta nu este relativism! Eu nu renunţ la credinţa mea dacă vorbesc cu credinţa altuia, dimpotrivă. Eu fac cinste credinţei mele pentru că o ascultă altul şi ascult credinţa sa. Am rămas foarte uimit că o ţară aşa de tânără, cu atâtea probleme - clima de exemplu - a fost capabilă să facă şapte ediţii ale unei întâlniri de acest gen: o întâlnire mondială, cu evrei, creştini, musulmani, religii orientale... La masă se vedea că toţi vorbeau şi se ascultau cu respect. Acesta este unul din lucrurile bune pe care le-a făcut ţara ta. O ţară aşa, un pic - să spunem - la colţul lumii, să facă o convocare de acest gen. Aceasta este impresia pe care mi-a dat-o. Apoi oraşul, aşa cum spuneam, este de o frumuseţe arhitectonică de prima categorie. Precum şi preocupările guvernului: m-au impresionat mult preocupările culturale ale preşedintelui senatului: el ducea înainte această întâlnire, dar apoi a găsit timpul pentru a-mi face cunoscut un cântăreţ tânăr: "Dumneavoastră trebuie să cunoaşteţi acest tânăr deschis la cultură". Asta nu mă aşteptam şi am fost fericit să vă cunosc.
Rudolf Gehrig, EWTN:
Sfinte Părinte, multe Biserici din Europa, ca aceea germană, suferă pierderi grave de credincioşi: tineri nu mai par intenţionaţi să vină duminica la Liturghie. Cât de preocupat sunteţi pentru această tendinţă şi ce vreţi să faceţi?
Papa Francisc:
Este în parte adevărat, în parte relativ. Este adevărat că spiritul de secularizare, de relativism, pune în discuţie aceste lucruri, este adevărat. Ceea ce trebuie făcut, înainte de toate, este să fim coerenţi cu propria credinţă. Să ne gândim: dacă tu eşti un episcop sau un preot care nu eşti coerent, tinerii au fler, "ciao!". Când o Biserică, oricare ar fi, în vreo ţară sau într-un sector al său, se gândeşte mai mult la bani, la dezvoltare, la planurile pastorale şi nu la pastoraţie, şi se merge în acea parte, asta nu-i atrage pe oameni. Când eu am scris în urmă cu trei ani acea scrisoare către poporul german, au fost păstori care au publicat-o, dar depinde de persoană. Adică, atunci când păstorul este aproape de oameni, acesta a spus: "Poporul trebuie să cunoască ceea ce gândeşte papa". Cred că păstorii trebuie să meargă înainte, dar, dacă păstorii au pierdut mirosul oilor şi oile au pierdut mirosul păstorilor, nu se merge înainte.
Uneori - vorbesc despre toţi, în general, nu despre Germania, despre toţi - se gândeşte cum să se reînnoiască, cum să se facă pastoraţia mai modernă: asta e bine, dar să fie mereu în mâinile unui păstor. Dacă pastoraţia este mâinile "oamenilor de ştiinţă" ai pastoraţiei, care opinează aici şi ce trebuie făcut acolo... Isus a făcut Biserica având păstori, nu cu nişte călăuze politice. A făcut Biserica având oameni ignoranţi: cei doisprezece erau unul mai ignorant decât altul şi Biserica a mers de ce? Datorită mirosului, mirosului turmei cu păstorul şi al păstorului cu turma. Acesta este raportul cel mai mare pe care-l văd când există criză într-un loc, într-o provincie, nu ştiu, orice lucru. Eu mă întreb: păstorul este în contact, este aproape de turmă? Această turmă, are un păstor sau nu? Problema sunt păstorii. Despre asta îmi permit să-ţi sugerez să citeşti comentariul Sfântului Augustin [la Ezechiel 34] despre păstori: se citeşte într-o oră, dar este unul din lucrurile cele mai înţelepte care au fost scrise pentru păstori; şi cu asta tu poţi califica păstorul acesta sau acela. Nu este vorba de a moderniza. Da, trebuie să fim actualizaţi cu metodele, asta da, este adevărat, dar, dacă lipseşte inima păstorului, nu funcţionează nicio pastoraţie. Niciuna.
(După L'Osservatore Romano, 16 septembrie 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
