|
| © Vatican Media |
Presupusele apariţii din Dozulé nu sunt supranaturale
"Fenomenul presupuselor apariţii care au avut loc la Dozulé", legat de realizarea unei cruci de dimensiuni enorme care avea să garanteze iertarea păcatelor şi mântuirea celor care se vor apropia de ea, "trebuie considerat, în manieră definitivă, nesupranatural". Acest lucru a fost stabilit de Dicasterul pentru Doctrina Credinţei, anunţându-l într-o scrisoare semnată de cardinalul prefect Víctor Manuel Fernández, autorizând episcopul de Bayeux-Lisieux, Monseniorul Jacques Habert, să emită decretul respectiv. Decizia a fost aprobată de Leon al XIV-lea pe 3 noiembrie.
În oraşul francez Dozulé, între 1972 şi 1978, se spune că Isus i-a apărut de 49 de ori mamei unei familii, Madeleine Aumont, cerând construirea aşa-numitei "Cruci Glorioase din Dozulé", care nu a fost niciodată construită: trebuia să fie complet iluminată şi să atingă o înălţime de 738 de metri, cu braţe de 123 de metri, aşadar vizibilă de foarte departe ca semn al răscumpărării universale. În ultimele decenii, "Cruci ale Iubirii" au fost ridicate în mai multe ţări din întreaga lume, reduceri la scară de o sută de metri ale "Crucii Glorioase".
Încă din aprilie 1983, episcopul diecezan de atunci, Jean-Marie-Clément Badré, afirma că "sub nicio formă construcţia unei cruci monumentale întreprinsă la Dozulé (...) nu poate fi un semn autentic al manifestării Duhului lui Dumnezeu". Acelaşi prelat declarase la 8 decembrie 1985: "Referitor la ceea ce se întâmplă la Dozulé, acţiunea şi agitaţia, strângerea de fonduri de către oameni care acţionează sub propria responsabilitate, fără mandat, fără respect faţă de autoritatea episcopului, [...] propaganda fanatică în favoarea «mesajului», [...] condamnarea fără echivoc a celor care nu aderă la acesta, mă fac să cred, în conştiinţă, că dincolo de toată această tulburare, nu reuşesc să discern semnele care m-ar autoriza să declar «apariţiile» despre care se vorbeşte ca fiind autentice". Actualul episcop Habert, pe baza normelor recente pentru a proceda la discernământul presupuselor fenomene supranaturale, a propus Dicasterului o "declaraţie de non-supranaturalitate".
"Dicasterul - se citeşte de fapt în scrisoarea cardinalului Fernández - vă autorizează să declaraţi că fenomenul presupuselor apariţii care au avut loc la Dozulé trebuie considerat, în manieră definitivă, non-supranatural, adică nu are origine divină autentică".
Printre elementele problematice evidenţiate în mesaje se numără comparaţia "crucii cerute la Dozulé cu aceea din Ierusalim", care "riscă să confunde semnul cu misterul şi dă impresia că ceea ce Cristos a realizat deja o dată pentru totdeauna poate fi «reprodus» sau «reînnoit» fizic". De asemenea, se subliniază faptul că "unele formulări conţinute în presupusele mesaje din Dozulé insistă asupra construirii «Crucii Glorioase» ca semn nou, necesar pentru mântuirea lumii sau mijloc privilegiat de a obţine iertarea şi pacea universală. Uneori se vorbeşte despre «multiplicarea semnului», ca şi cum o astfel de răspândire ar constitui o misiune impusă de Cristos însuşi".
Dicasterul pentru Doctrina Credinţei observă că "Crucea nu are nevoie de 738 de metri de oţel sau beton pentru a fi recunoscută: ea se ridică de fiecare dată când o inimă, sub acţiunea harului, se deschide către iertare, când un suflet se converteşte, când speranţa reapare acolo unde părea imposibilă precum şi atunci când, sărutând o cruce mică, un credincios se încredinţează lui Cristos". Reiterează că "nicio revelaţie privată nu trebuie considerată o obligaţie universală sau un semn impus conştiinţei credincioşilor, chiar atunci când împreună cu astfel de fenomene se produc roade spirituale. Biserica încurajează exprimările de credinţă care conduc la convertire şi la caritate, dar avertizează împotriva oricărei forme de «sacralizare a semnului» care duce la considerarea unui obiect material ca garanţie absolută a mântuirii".
Mesajele din Dozulé afirmă că "toţi cei care vor veni să se căiască la picioarele Crucii Glorioase vor fi mântuiţi", că "Crucea Glorioasă va ierta toate păcatele" şi că toţi cei care "cu credinţă vin acolo să se căiască vor fi mântuiţi în această viaţă şi pentru veşnicie". Aceste afirmaţii sunt considerate de Dicaster ca fiind "incompatibile cu doctrina catolică despre mântuire, despre har şi despre sacramente".
Scrisoarea citează apoi alte mesaje care au fost contrazise de fapte, cum ar fi cel conform căruia Isus a cerut să se realizeze "Crucea Glorioasă şi Sanctuarul" până la sfârşitul Anului Sfânt 1975 "pentru că va fi ultimul An Sfânt". Acest lucru nu este adevărat, având în vedere că de atunci au fost sărbătoriţi încă doi Ani Sfinţi ordinari (2000 şi 2025) şi încă doi Ani Sfinţi extraordinari (1983 şi 2016). Există, de asemenea, afirmaţii apocaliptice, cum ar fi aceea conform căreia Isus a spus: "Dacă omul nu ridică Crucea, o voi face să apară, dar nu va mai fi timp".
"Crucea ca semn al devoţiunii - conclude Dicasterul pentru Doctrina Credinţei cu o reflecţie deosebită cu privire la valoarea crucii ca sacramental - nu este niciodată pură exterioritate. Când un creştin venerează crucea, el nu adoră lemnul sau metalul, nici nu crede că o cruce materială poate înlocui lucrarea mântuitoare deja săvârşită în Paştele lui Cristos, ci îl adoră pe Cel care şi-a dat viaţa pe ea".
(După L'Osservatore Romano, 12 noiembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
