|
| © Vatican Media |
Fraţilor şi surorilor,
Cristos a înviat! Paşte fericit!
De secole, Biserica a cântat cu bucurie evenimentul care este originea şi fundamentul credinţei sale: "Stăpânul vieţii a murit, / dar acum e viu şi domneşte. / Noi o ştim: / Cristos Domnul a înviat cu adevărat din morţi. / Tu, rege biruitor al morţii, / îndură-te de noi toţi!" (Secvenţa de Paşte).
Paştele este o victorie: a vieţii asupra morţii, a luminii asupra întunericului, a iubirii asupra urii. O victorie cu un preţ foarte mare: Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu (cf. Mt 16,16), a trebuit să moară, şi să moară pe o cruce, după ce a îndurat o condamnare nedreaptă, a fost batjocorit şi torturat şi şi-a vărsat tot sângele. Ca adevărat Miel înjunghiat, a luat asupra sa păcatul lumii (cf. In 1,29; 1Pt 1,18-19) şi astfel ne-a eliberat pe toţi, şi împreună cu noi şi creaţia, de sub stăpânirea răului.
Dar cum a învins Isus? Care este forţa cu care l-a învins o dată pentru totdeauna pe vechiul vrăjmaş, pe principele acestei lumi (cf. In 12,31)? Care este puterea cu care a înviat din morţi, nu întorcându-se la viaţa de mai înainte, ci intrând în viaţa veşnică şi deschizând astfel în propriul trup trecerea din lumea aceasta la Tatăl?
Această forţă, această putere este Dumnezeu însuşi, iubire care creează şi generează, iubire fidelă până la sfârşit, iubire care iartă şi răscumpără.
Cristos, "regele nostru biruitor", a luptat şi a câştigat bătălia sa cu abandonarea încrezătoare în voinţa Tatălui, în planul său de mântuire (cf. Mt 26,42). Astfel, a parcurs calea dialogului până la sfârşit, nu în cuvinte, ci în fapte: pentru a ne găsi pe noi cei pierduţi s-a întrupat, pentru a ne elibera pe noi sclavi s-a făcut sclav, pentru a ne da viaţă nouă muritori s-a lăsat ucis pe cruce.
Forţa cu care Cristos a înviat este total nonviolentă. Este asemenea cu aceea a unui bob de grâu care, după ce a putrezit în pământ, creşte, îşi deschide o breşă printre bulgări, încolţeşte şi devine un spic auriu. Este şi mai asemenea cu aceea a unei inimi omeneşti care, rănită de o ofensă, respinge instinctul de răzbunare şi, plină de compasiune, se roagă pentru cel care a ofensat-o.
Fraţilor şi surorilor, aceasta este adevărata forţă care aduce pace omenirii, pentru că generează relaţii de respect la toate nivelurile: între persoane, familii, grupuri sociale, naţiuni. Nu caută interesul particular, ci binele comun; nu vrea să impună propriul plan, ci contribuie la proiectarea lui şi la realizarea lui împreună cu ceilalţi.
Da, învierea lui Cristos este începutul noii omeniri, este intrarea în adevărata ţară promisă, unde domnesc dreptatea, libertatea, pacea, unde toţi se recunosc fraţi şi surori, copii ai aceluiaşi Tată care este iubire, viaţă, lumină.
Fraţilor şi surorilor, cu învierea sa, Domnul ne pune şi mai puternic în faţa dramei libertăţii noastre. În faţa mormântului gol putem să ne umplem de speranţă şi de uimire, asemenea discipolilor, sau de frică asemenea gărzilor şi fariseilor, constrânşi să recurgă la minciună şi subterfugii numai să nu recunoască faptul că acela care a fost condamnat a înviat cu adevărat (cf. Mt 28,11-15)!
În lumina Paştelui, să ne lăsăm uimiţi de Cristos! Să ne lăsăm inima schimbată de imensa sa iubire faţă de noi! Cei care ţin arme în mână să le lase jos! Cei care au puterea de a dezlănţui războaie să aleagă pacea! Nu o pace urmărită cu forţa, ci cu dialogul! Nu cu voinţa de a-l domina pe celălalt, ci de a-l întâlni!
Ne obişnuim cu violenţa, ne resemnăm cu ea şi devenim indiferenţi. Indiferenţi faţă de moartea a mii de persoane. Indiferenţi faţă de repercusiunile urii şi ale dezbinării pe care le seamănă conflictele. Indiferenţi faţă de consecinţele economice şi sociale pe care le produc şi pe care le simţim cu toţii. Există o "globalizare a indiferenţei" tot mai accentuată, pentru a aminti o expresie dragă Papei Francisc, care acum un an de la acest balcon a adresat lumii ultimele sale cuvinte, amintindu-ne: "Câtă voinţă de moarte vedem în fiecare zi în numeroasele conflicte care afectează diferite părţi ale lumii!" (Mesajul Urbi et Orbi, 20 aprilie 2025).
Crucea lui Cristos ne aminteşte mereu de suferinţa şi de durerea care înconjoară moartea şi sfâşierea pe care ea le comportă. Tuturor ne este frică de moarte şi, de frică, ne întoarcem de cealaltă parte, preferăm să nu privim. Nu putem continua să fim indiferenţi! Şi nu ne putem resemna cu răul! Sfântul Augustin învaţă: "Dacă îţi este frică de moarte, iubeşte învierea!" (Sermo 124, 4). Să iubim şi noi învierea, care ne aminteşte că răul nu este ultimul cuvânt, pentru că a fost învins de Cel Înviat.
El a trecut prin moarte pentru a ne dărui viaţă şi pace: "Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau aşa cum o dă lumea" (In 14,27). Pacea pe care ne-o încredinţează Isus nu este aceea care se limitează să reducă la tăcere armele, ci aceea care atinge şi schimbă inima fiecăruia dintre noi! Să ne convertim la pacea lui Cristos! Să facem auzit strigătul de pace care izvorăşte din inimă! Din acest motiv, îi invit pe toţi să mi se alăture la privegherea de rugăciune pentru pace pe care o vom celebra aici, în bazilica "Sfântul Petru", sâmbăta viitoare, 11 aprilie.
În această zi de sărbătoare, să abandonăm orice dorinţă de ceartă, de dominaţie şi de putere şi să-l implorăm pe Domnul ca să dăruiască pacea sa lumii devastate de războaie şi marcate de ură şi de indiferenţă care ne fac să ne simţim neputincioşi în faţa răului. Să încredinţăm Domnului toate inimile care suferă şi aşteaptă adevărata pace pe care numai El o poate da. Să ne încredinţăm Lui şi să ne deschidem inima Lui! Numai El face toate lucrurile noi (cf. Ap 21,5)!
Paşte fericit!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
