|
| © Vatican Media |
"A-l urma pe Isus, chiar şi în cele mai dure încercări ale noastre, este ceea ce poate să fie mai fascinant. Chiar dacă sunt multe problemele şi dificultăţile care ne chinuiesc, nimic nu ne ţine închişi în mormintele noastre. Nu există nimic mai frumos decât a trăi cu Cristos Înviat, şi astăzi, peste tot, şi în pofida a toate: la Ierusalim, la Betleem, la Nazaret, la Amman, la Nicosia, şi chiar la Gaza."
Este un alt Paşte marcat de război cu încărcătura sa de moarte în Ţara Sfântă. Dar pentru creştinii săi nici aici moartea nu poate avea ultimul cuvânt. Este mesajul pe care în această dimineaţă cardinalul Pierbattista Pizzaballa, patriarh latin de Ierusalim, a voit să-l ofere comunităţii sale în omilia de la Liturghia pascală prezidată în faţa acelui "mormânt gol", în Bazilica Sfântului Mormânt. Un Paşte, anul acesta, împărtăşit în aceeaşi zi şi cu lumea ortodoxă, care reprezintă comunitatea majoritară între creştinii din Ţara Sfântă. Însă un Paşte devenit ieri şi ocazie pentru noi tensiuni cu autorităţile israeliene: în numele unor "măsuri de securitate" aplicate cu extremă rigiditate, poliţia ministrului Ben Gvir a împiedicat sute de credincioşi să meargă în bazilică pentru ceremonia foarte simţită a Sfântului foc.
Însă mesajul de eliberare al Paştelui năvăleşte şi dincolo de toate rănile războiului pentru a duce vestea sa de o pace "nu cum o dă lumea", scrie evanghelistul Ioan. "Am văzut cum raţionează, gândeşte, evaluează lumea. Şi cât de săracă este ideea de pace a lumii, aş îndrăzni să spun chiar ofensatoare - reflectă patriarhul Pizzaballa în omilia sa -. Am asistat deja de prea multe ori la anunţuri de pace trădate şi ofensate. Biserica va trebui să construiască pacea care este rod al Duhului, care dăruieşte viaţă şi încredere, mereu din nou, fără a înceta niciodată. Şi care logicilor umane de putere, dinamicelor de violenţă şi de război le opune dinamice de viaţă, de dreptate şi de iertare."
"Suntem Biserica de la Calvar, este adevărat - continuă cardinalul -. Totuşi, Cristos răstignit nu este numai simbol de suferinţă, ci înainte de toate de iubire şi iertare. Aşadar, suntem şi Biserică a iubirii, care nu doarme niciodată, care veghează încontinuu, care ştie să ierte şi să dăruiască viaţa, mereu, fără condiţii. Suntem Biserica ce păstrează Cenacolul, dar nu acela cu uşile ferecate şi cu discipolii paralizaţi de frică. Evanghelia vorbeşte despre Petru şi Ioan care aleargă afară pentru a-l întâlni pe Cel Înviat. Cenacolul este locul lui Cristos Înviat care depăşeşte uşile închise şi îl dăruieşte pe Duhul, şi care primul lucru pe care-l spune este «Pace vouă!». Şi ne cere, de aceea, să fim o Biserică ce depăşeşte ziduri şi uşi închise, bariere fizice şi umane. Care crede, vesteşte, construieşte pacea."
Pentru patriarhul de Ierusalim a vesti învierea lui Isus "nu este un optional". "Şi este responsabilitatea noastră - avertizează el - să facem asta nu numai şi atunci când moartea ne înconjoară, ci mai ales când moartea ne înconjoară. Aici şi acum, în acest context specific al nostru suntem chemaţi să spunem cine suntem şi cui aparţinem. Să spunem cu forţă şi determinare că nu ne este teamă, că vom continua să fim micul rest, care însă face diferenţa: să construim relaţii, să deschidem larg uşi închise, să dărâmăm ziduri de diviziune."
Asta nu înseamnă a se izola sau a închide ochii în faţa realităţii nemiloase din Ţara Sfântă de astăzi. "Nu suntem nişte naivi - afirmă cardinalul Pizzaballa -. Ştim ce se întâmplă între noi şi în lume, şi nu avem multe speranţe cu privire la capacitatea guvernanţilor de a găsi soluţii, care din păcate apar tot mai îndepărtate. Şi nu putem să nu exprimăm preocuparea noastră faţă de o posibilă deteriorare ulterioară a situaţiei politice şi a agravării dezastrului umanitar care se face, mai ales în Gaza. Mă gândesc îndeosebi la mica noastră comunitate care, de multe luni de acum, a devenit semn şi simbol de solidaritate şi speranţă, o mică barcă ancorată în viaţă, într-o mare de durere şi de suferinţă."
Dar această "Via Dolorosa care nu se termină niciodată" sunt "mamele, Veronicile, Simonii din Cirene" care oferă "gesturi de demnitate şi de îngrijire modul nostru de a vesti viaţa şi învierea". "Nu este vorba de a fi inconştienţi şi vizionari - conclude patriarhul de Ierusalim -. Este vorba de a avea credinţă, de a crede ferm că Dumnezeu conduce istoria. În pofida micimii oamenilor, Dumnezeu nu va permite ca lumea să se piardă. «Nu am venit să osândesc lumea, ci pentru a mântui lumea» (In 12,47). Chiar dacă ni se pare că suntem încă pe Via Dolorosa, ştim însă că încheierea este aici, la întâlnirea cu Mormântul gol al lui Cristos. Şi această certitudine ne însoţeşte mereu."
(După Asia News, 20 aprilie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
