|
|
Ioan Paul al II-lea împreună cu un grup de elevi, în timpul vizitei sale în Cuba, în 1998 © Vatican Media |
În ziua întâlnirii Papei Leon cu studenţii, în cadrul Jubileului Lumii Educaţiei, repropunem câteva dintre reflecţiile pontifilor despre şcoală.
Ei sunt una dintre cele mai luminoase speranţe din această lume şi, în acest timp umbrit de atâtea răni: sunt cetele de adolescenţi, de tineri şi de studenţi. Papa Leon s-a întâlnit cu ei joi, 30 octombrie 2025, în cadrul Jubileului Lumii Educaţiei.
Paul al VI-lea: Şcoala este o poartă către viitor
O ocazie pentru a reciti reflecţiile pontifilor asupra acestui univers, şcoala, unde umanitatea se contopeşte cu prezentul şi viitorul. La Angelus din 28 septembrie 1969, Papa Paul al VI-lea a vorbit despre şcoală ca despre o "poartă a vieţii".
Ne încântă, ne înduioşează, ne face să visăm acest marş al copilăriei, al adolescenţei, al tinereţii către această scară ascendentă, către această poartă a vieţii, care este şcoala. Privim la toţi aceşti copii; şi ca Isus, într-o zi, privind un tânăr, Evanghelia spune, l-a iubit cordial, divin (Mc 10,21), tot aşa simţim că îi iubim, unul câte unul şi toţi împreună, pe aceşti elevi în drum spre şcoală; şi am vrea să-i salutăm, împreună cu părinţii lor, în timp ce îşi croiesc drumul spre cunoaştere, spre maturitate, spre destinul viitor. Căci ce este şcoala? Există poate un nume mai înalt, un loc mai sacru decât cel al casei familiale şi al templului rugăciunii? Unde omul mic devine mare, unde el învaţă să cunoască, să gândească şi să vorbească; unde dobândeşte simţul adevărului şi al bunătăţii; unde sufletul său, deschizând cartea, vede universul şi unde universul pare să intre în inima elevului şi să devină conştiinţă. Atelier care modelează omul, şcoala; să o onorăm cu toţii, să o iubim.
Ioan Paul I, Pinocchio şi gustul şcolii
La aproape zece ani după aceste cuvinte rostite de Paul al VI-lea, urările de bine ale lui Ioan Paul I au ajuns la elevii de toate nivelurile sistemului educaţional la Angelus, pe 17 septembrie 1978. Adresându-se celor mai mici elevi, Papa Luciani a menţionat mai întâi un personaj fictiv, protagonistul unui celebru roman pentru copii.
Elevilor de şcoală primară aş vrea să le amintesc de prietenul lor Pinocchio: nu cel care a chiulit de la şcoală într-o zi pentru a merge să vadă păpuşile; ci celălalt, Pinocchio care a dezvoltat un gust pentru şcoală, atât de mult încât în fiecare zi, pe parcursul întregului an şcolar, era primul care intra şi ultimul care ieşea din clasă. Cele mai calde urări ale mele se îndreaptă însă către elevii de gimnaziu, în special către cei de liceu. Ei nu au numai provocările imediate ale şcolii, ci şi activităţile lor extraşcolare. Atât în Italia, cât şi în alte naţiuni din întreaga lume, astăzi: uşile sunt larg deschise pentru cei care doresc să intre la gimnaziu şi la universitate; dar când termină studiile, rămân doar nişte "terminaţi" mici, minusculi, nu îşi găsesc de lucru şi nu se pot căsători. Acestea sunt probleme pe care societatea de astăzi trebuie să le studieze cu adevărat şi să încerce să le rezolve.
Ioan Paul al II-lea şi întrebările
Şcoala trebuie să fie şi un timp pentru creştere umană, pentru formare integrală. Ioan Paul al II-lea, în discursul său adresat părinţilor, elevilor şi profesorilor din şcolile catolice din 23 noiembrie 1991, a abordat un subiect care domină agenda elevilor şi a profesorilor: întrebările.
Permiteţi-mi să mă întorc puţin la vremea când eram şi eu elev ca voi. De ce vă temeţi cel mai mult la şcoală? De întrebări. Vă urez să nu daţi greş niciodată. Dar nu veţi da greş dacă veţi şti să răspundeţi la întrebări. Isus Învăţătorul a pus multe întrebări şi, atunci când a fost întrebat, a dat răspunsuri înţelepte. Iată un obiectiv care va da plinătate personalităţii voastre: să ştiţi să întrebaţi, adică să ajungeţi la profunzimea lucrurilor, dincolo de aparenţe, şi să deveniţi căutători oneşti ai adevărului, îndeosebi ai adevărului religios; şi, în acelaşi timp, să ştiţi să ascultaţi răspunsurile, cele ale profesorilor şi ale părinţilor. Trebuie să faceţi în aşa fel încât şcoala voastră să fie activă, deschisă, capabilă să îngrijească formarea integrală a persoanei voastre.
Francisc şi iubirea faţă de şcoală
Papa Francisc pune o întrebare specifică: de ce să iubim şcoala? În discursul său adresat sistemului şcolar italian, la 10 mai 2014, a reevocat mai întâi imaginea primei sale profesoare, o învăţătoare.
De ce iubesc şcoala? Voi încerca să vă spun. Am o imagine. Am auzit aici că nu creştem singuri şi că o privire te ajută întotdeauna să creşti. Şi am imaginea primei mele profesoare, acea femeie, acea învăţătoare, care m-a primit la vârsta de şase ani, în clasa întâi. Nu am uitat-o niciodată. Ea m-a făcut să iubesc şcoala. Şi apoi am mers să o vizitez de-a lungul vieţii ei, până când a murit la 98 de ani. Şi această imagine îmi face bine! Iubesc şcoala pentru că acea femeie m-a învăţat să o iubesc. Acesta este primul motiv pentru care iubesc şcoala. Iubesc şcoala pentru că este sinonimă cu deschiderea către realitate. Cel puţin aşa ar trebui să fie! Dar nu reuşeşte întotdeauna să fie aşa şi atunci înseamnă că trebuie să ne schimbăm puţin abordarea. A merge la şcoală înseamnă a ne deschide mintea şi inima către realitate, în bogăţia aspectelor sale şi a dimensiunilor sale.
Leon al XIV-lea şi provocările educaţiei
Există numeroase provocări de înfruntat în domeniul educaţiei, în lumea formării profesionale. Papa Leon al XIV-lea, în discursul său adresat Fraţilor Şcolilor Creştine, inspirat de Sfântul Ioan Botezătorul de La Salle, s-a concentrat asupra unora dintre aceste provocări.
Tinerii din timpul nostru, ca şi cei din orice epocă, sunt un vulcan de viaţă, energie, sentimente şi idei. Acest lucru este evident în lucrurile minunate pe care le pot face în atâtea domenii. Cu toate acestea, şi ei au nevoie de ajutor pentru a cultiva o astfel de bogăţie în armonie şi pentru a depăşi ceea ce, deşi diferit faţă de trecut, poate încă împiedică dezvoltarea sa sănătoasă. Dacă, de exemplu, în secolul al XVII-lea, utilizarea limbii latine era pentru mulţi o barieră insurmontabilă în calea comunicării, astăzi există alte obstacole de înfruntat. Să ne gândim la izolarea cauzată de modele relaţionale răspândite, marcate tot mai mult de superficialitate, individualism şi instabilitate afectivă; la răspândirea unor scheme de gândire slăbite de relativism; la prevalenţa ritmurilor şi stilurilor de viaţă care lasă puţin loc pentru ascultare, reflecţie şi dialog, la şcoală, în familie, uneori chiar între colegi, cu singurătatea care rezultă.
A lucra în domeniul educaţiei reprezintă o misiune pentru orice epocă şi pentru orice loc. Educaţia poate aduce speranţă şi pace. Întâlnirea studenţilor cu Papa Leon poartă această lumină în lume, înfruntând orice obstacol.
Amedeo Lomonaco
(După Vatican News, 30 octombrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
