În anii următori Conciliului Vatican II, Magisteriul a subliniat în repetate rânduri imperioasa necesitate ca instituţiile catolice de învăţământ să fie nu numai nişte "tonomate de competenţe", ci locuri de întâlnire şi de dialog, în spiritul educaţiei pentru viaţă şi al eforturilor pentru binele comun. Instrumentum laboris "Educaţia astăzi şi mâine. O pasiune care se reînnoieşte" oferă o platformă ideală pentru înţelegerea şi analizarea provocărilor unei societăţi foarte fragmentate, aflate într-o continuă căutare a unor puncte ferme de referinţă.
În centrul misiunii învăţământului catolic este nevoie de crearea unui climat bazat pe valori, astfel încât actul educativ să devină o mărturie vie a apostolatului în folosul semenilor. În ciuda pluralismului cultural, demnitatea şi unicitatea fiecărei persoane trebuie să se regăsească în miezul proiectului educaţional inspirat de valorile Evangheliei. Se prezintă aşadar provocarea de a recrea o şcoală catolică primitoare şi fraternă, unde fiecare să se simtă binevenit, acceptat şi iubit, unde nimeni să nu ajungă marginalizat sau exclus, iar şcoala să-i contamineze pe toţi - în egală măsură pe cei dinăuntru şi pe cei dinafară - de această bunătate şi fraternitate, generând astfel pace, dreptate, milă şi caritate.
Sunt evidenţiate valorile creştine, care constituie fundamentul oricărei instituţii catolice de învăţământ, încurajând un tip de cunoaştere deschis transcendenţei. Este vital ca educatorii să-şi păstreze intacte speranţa şi curajul de a da mărturie, de a fi mărturisitori ai valorilor Evangheliei, ca rezultat direct al unei pasiuni mereu reînnoite pentru Cristos şi pentru educaţie: "Cea mai mare criză a educaţiei, din perspectivă creştină, este această închidere faţă de transcendenţă. Este esenţial să pregătim inimile pentru ca Domnul să se arate, dar în totalitate; adică în totalitatea umanităţii, care conţine şi această dimensiune a transcendenţei. A educa uman, dar păstrând deschise orizonturile. Orice tip de închidere este în detrimentul educaţiei". În contextul actual, Congregaţia pentru Educaţia Catolică vede în educaţie o sarcină complexă, vastă şi urgentă. Scopul principal al acesteia este formarea persoanei umane în integralitatea sa, cu accent pe dimensiunea religioasă şi spirituală. Este imperativ ca educatorul catolic să-şi asume o misiune specifică şcolii creştine: aceea de a transmite copiilor şi tinerilor, dincolo de cunoştinţe şi de competenţe, valorile Evangheliei.
Înainte de toate, predarea, învăţarea, studiul şi cercetarea trebuie să fie caracterizate printr-un angajament ferm şi riguros faţă de Adevăr. Dincolo de necesitatea unei investiţii în competenţe, accentul trebuie pus pe calităţile umane, astfel încât învăţarea să nu se limiteze la o simplă asimilare de conţinut informaţional, ci să ofere accesul la dimensiunea spirituală a existenţei.
Toate aceste aspecte au fost dezbătute în cadrul Congresului Mondial "Educaţia astăzi şi mâine. O pasiune care se reînnoieşte", organizat la Roma, în intervalul 18-21 noiembrie 2015 de Congregaţia pentru Educaţia Catolică de la Vatican. Evenimentul, care s-a bucurat de participarea a peste 2.000 de invitaţi din toată lumea, s-a înscris în contextul aniversării a 50 de ani de la Declaraţia conciliară "Gravissimus educationis" şi a 25 de ani de la publicarea Constituţiei apostolice "Ex corde Ecclesiae".
În cadrul congresului au fost dezbătute teme numeroase, între care centralitatea şi diversitatea elevilor/studenţilor, formarea profesorilor, pluralismul instituţiilor educative şi educaţia integrală a persoanei într-o societate tot mai pronunţat multiculturală şi multireligioasă. Intervenţiile s-au concentrat pe patru mari teme: identitatea şi misiunea instituţiilor catolice, subiectele pe care se axează în prezent educaţia, formarea formatorilor şi perspectivele actuale în educaţie. Unul dintre principalele obiective ale congresului a fost acela de a le oferi şcolilor catolice un spaţiu de dialog şi dezbatere pe tema provocărilor create de criza contemporană a educaţiei şi de impactul acesteia asupra Bisericii. Au fost explicit încurajate gândirea critică şi accesul educatorilor la modalităţi de formare continuă şi tehnici de predare inovatoare.
Congresul şi-a asigurat eficienţa prin rapoarte, mese rotunde, conferinţe, mărturii şi exemple de bună practică, atât la nivel preuniversitar, cât şi universitar şi legal-administrativ. Sesiunea inaugurală a început cu salutul oficial al Eminenţei sale cardinalul Giuseppe Versaldi, prefectul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, şi a fost urmat de multiple intervenţii pe tema celor două importante documente ale Magisteriului.
În ultima zi a congresului, participanţilor li s-au alăturat reprezentanţii şcolilor şi ai universităţilor catolice din Roma, cu toţii interesaţi de mesajul pe care Sfântul Părinte Francisc l-a adresat instituţiilor catolice de învăţământ din lumea întreagă. Sfântul Părinte papa Francisc a marcat prin discursul său un pas important al noii evanghelizări, îndemnându-ne să ieşim în lume fără teamă şi mereu disponibili.
Discursul suveranului pontif m-a înălţat spiritual şi mi-a întărit speranţa că, în ciuda unei lumi contemporane dominate de sărăcie spirituală, de mizerie morală şi de brutalitate, mai există - cu ajutorul lui Dumnezeu şi al celor ce cred cu adevărat în puterea sa - posibilitatea formării semenilor în sensul veritabilei demnităţi umane. Înconjurată de colegii mei, educatori catolici veniţi din toate colţurile lumii, mi-a fost reconfirmată convingerea că, împreună cu Cristos şi împărtăşind idealurile Evangheliei, nu vom rămâne singuri nicicând. Prin propriile fapte şi prin intermediul exemplului personal dat în viaţa de fiecare zi, educatorul catolic este un punct de reper pentru atâtea suflete aflate în formare.
Am reţinut câteva idei subliniate de Sfântul Părinte: să părăsim tot ceea ce înseamnă confort personal, să luptăm pentru eradicarea dezordinii morale, să le demonstrăm tinerilor pe care-i formăm că un suflet care-L urmează pe Cristos va fi fericit şi nu va cunoaşte boala, depresia, tristeţea. Indiferent dacă şcoala catolică se află într-o metropolă impunătoare sau într-un sat neînsemnat, educatorii catolici sunt chemaţi să semene în inimile elevilor germenii păcii, ai dreptăţii şi ai milostivirii, ai iertării şi ai speranţei: "Lăsaţi locurile unde se află mulţi educatori şi mergeţi la periferie. Căutaţi acolo. Sau cel puţin părăsiţi zona de mijloc! Căutaţi-i acolo pe cei nevoiaşi, pe cei săraci. Iar ei au ceva ce tinerii din cartierele mai bogate nu au - nu din vina lor, ci pentru că este o realitate sociologică: ei au experienţa supravieţuirii, dar şi a cruzimii, a foamei, a nedreptăţilor. Ei au o umanitate rănită. Iar eu cred că mântuirea noastră vine din rănile unui om rănit pe cruce. Din aceste răni, ei extrag înţelepciune, în cazul în care există un profesor bun care să-i călăuzească". Sfântul Părinte insistă asupra nevoii de a ne găsi centrul în Cristos, de a ieşi din propria zonă de confort, având curajul de a ne îndrepta spre periferie, de a lupta împotriva marginalizării şi a excluziunii, îndemnându-ne să facem ceea ce a făcut Don Bosco într-o perioadă în care copiii străzii erau extrem de numeroşi: "Educaţie de urgenţă. Educaţie multicoloră". Şcoala catolică trebuie să îşi concentreze atenţia asupra unei noi evanghelizări, purtând mesajul divin cu pasiune, devotament şi deschidere. Se caută o "educaţie de urgenţă" prin intermediul unor căi noi:
- educaţia informală; Sfântul Părinte subliniază: Este necesar să ne deschidem unor noi orizonturi, să creăm noi modele [...] există trei limbaje: limbajul capului, limbajul inimii, limbajul mâinilor. Educaţia trebuie să se desfăşoare pe aceste trei direcţii";
- educaţia incluzivă: "O educaţie devine incluzivă pentru că toată lumea are un loc al său; este incluzivă şi din punct de vedere uman. [...] Adevărata Şcoală trebuie să predea concepte, obiceiuri şi valori";
- educaţia riscului: "Un educator care nu ştie să-şi asume riscuri, nu este potrivit pentru a educa. [...] Adevăratul educator trebuie să fie un maestru al riscului, dar al unui risc rezonabil".
Sfântul Părinte a deplâns întreruperea pactului educaţional astăzi, în urma căreia "şi educaţia a devenit prea selectivă şi elitistă": "Pactul educaţional dintre familie şi şcoală s-a rupt! E nevoie de un nou început. Pactul educaţional dintre familie şi stat s-a rupt de asemenea. Educatorii se află printre cei mai prost plătiţi lucrători: ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că statul pur şi simplu nu are niciun fel de interes. Dacă ar fi avut, lucrurile nu ar fi stat astfel. Pactul educaţional s-a rupt. Şi aici trebuie să intervenim noi, să căutăm noi modalităţi".
Suveranul pontif ne invită să ne mobilizăm mai mult pentru a "recrea educaţia", în ideea în care "nu vom putea schimba lumea, dacă nu schimbăm educaţia". Suntem chemaţi de Sfântul Părinte să semănăm în rândul copiilor şi al tinerilor virtuţi, fără a ne lăsa învinşi de îngrijorări inutile, pentru că "Cine seamănă larg, larg culege! Cine seamănă puţin, puţin culege!". Să ne abandonăm fiinţa în mâinile lui Isus, pe care să-l invocăm cu încredere totală; el ne va susţine în efortul constant de a semăna şi ne va garanta şansa unei recolte bogate.
Congresul a confirmat convingerea că există o legătură strânsă între identitatea şi misiunea instituţiilor de învăţământ (şcoli şi universităţi catolice). Misiunea învăţământului catolic derivă, astăzi ca şi în trecut, din însăşi identitatea Bisericii, încorporată în mandatul de evanghelizare: "Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura" (Marcu 3:16,15). Prin urmare, în loc de afişarea unor atitudini reactive de izolare defensivă faţă de societatea secularizată care alimentează valorile individualismului competitiv şi care legitimează şi chiar încurajează inegalitatea şi pare să sfideze educaţia în valorile sale cele mai profunde (primatul persoanei, valoarea comunităţii, binele comun, preocuparea pentru cei nevoiaşi, cooperarea şi solidaritatea), şcolile şi universităţile catolice sunt chemate să ia o atitudine proactivă care să vizeze reafirmarea valoarea persoanei umane: "Acolo unde există rigiditate, nu poate exista umanism, iar acolo unde nu există umanism, nu poate intra Cristos! Uşile îi sunt închise! Drama închiderii în sine îşi are rădăcinile în rigiditate. Iar oamenii îşi doresc altceva [...], îşi doresc un dialog. Dar atunci când pactul educaţional este încălcat şi apare rigiditatea, nu mai există loc pentru dialog".
Citând documentul Conciliului, Sfântul Părinte Francisc ne reaminteşte: "Biserica recunoaşte faptul că extraordinara importanţă a educaţiei în viaţa umană şi incidenţa sa din ce în ce mai semnificativă în progresul social contemporan sunt profund legate de îndeplinirea mandatului primit de la divinul său fondator, şi anume acela de a transmite tuturor oamenilor misterul mântuirii". Educaţia va fi lipsită de eficienţă dacă nu îşi propune, înainte de toate, să creeze o nouă paradigmă. Cu cât ne asumăm mai profund misiunea de educatori creştini, cu atât vom simţi mai acut nevoia de a fi uniţi cu Cristos. Elevii noştri, seminţe ale transformării în societate, caută nu doar nişte profesori, ci nişte adevăraţi mărturisitori.
O altă provocare pentru educaţia catolică a prezentului este aceea de a dărâma zidurile: "Cel mai mare eşec pe care îl poate avea un educator este acela de a face educaţie «în interiorul zidurilor». Educaţia în interiorul zidurilor: zidurile unei culturi selective, zidurile unei culturi de siguranţă, zidurile unui sector social afluent şi care se rezumă la atât".
Instrumentum laboris s-a încheiat cu un chestionar, care a fost trimis unui număr semnificativ de instituţii catolice de învăţământ (conferinţe episcopale, congregaţii religioase, şcoli şi universităţi, asociaţii, grupuri de părinţi şi alte părţi interesate), care s-a materializat în cartea 233 Testimonios. Educar hoy y mañana. Una pasión que se renueva. (233 de mărturii. Educaţia astăzi şi mâine. O pasiune care se reînnoieşte), lansată în cadrul congresului. Fratele salezian Juan Antonio Ojeda Ortiz, doctor în educaţie, directorul academic al OIEC, organizator principal al congresului şi coordonator al cărţii, ne-a adresat un cuvânt de mulţumire specialiştilor care am contribuit cu materiale proprii la această apariţie editorială. Cu aprobarea Excelenţei sale Aurel Percă, responsabil cu educaţia în Conferinţa Episcopilor Catolici din România, următorii reprezentanţi ai învăţământului catolic din ţara noastră au trimis materiale spre publicare în cartea Testimonios: Preasfinţitul episcop Aurel Percă, Preasfinţitul episcop Virgil Bercea, prof. dr. Mioriţa Baciu Got, sr. dr. Giovanna Muha, sr. dr. Rodica Miron şi prof. dr. Gál László. Pe parcursul lucrărilor, România a beneficiat de un important sprijin logistic din partea doamnei Yolanda Sobrino Poves, secretara Congresului Mondial "Educaţia astăzi şi mâine. O pasiune care se reînnoieşte".
În acelaşi interval de timp, s-a desfăşurat la Roma cea de-a XIX-a Adunare Generală a OIEC, în cadrul căreia domnul Philippe Richard din Franţa (directorul Centrului Universitar Catolic din Burgogne, anterior reprezentantul OIEC la ONU) a fost ales în funcţia de secretar general al Oficiului Internaţional al Educaţiei Catolice (OIEC), cu sediul la Bruxelles - organizaţie ce reprezintă învăţământul catolic la UNESCO, ONU şi Consiliul Europei, promovând proiectul educativ creştin bazat pe valorile evangheliei.
După congresul OIEC, am participat la Adunarea Generală a Comitetului European al Educaţiei Catolice (CEEC-Bruxelles), în cadrul căreia ne-am bucurat de intervenţia în plen a Excelenţei sale Angelo Vincenzo Zani, secretarul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, care ne-a vorbit despre proiectele instituţiei pe care o reprezintă, dar şi despre misiunea educatorului catolic în modernitate.
Pentru o mai bună diseminare a problematicii congresului, vă semnalez cele două interviuri pe care le-am acordat posturilor Radio Vatican şi Radio Maria în timpul lucrărilor, primul dintre acestea regăsindu-se în mediul online la adresa: http://ro.radiovaticana.va.
În concluzie, pentru a fi buni educatori catolici, trebuie să-i urmăm sfatul papei Francisc, care ne îndeamnă să nu ne temem de nou, căci suntem chemaţi spre schimbare şi spre nobila datorie de a-i educa zi de zi pe copii şi pe tineri. Îl rugăm pe Domnul să reverse harul său asupra noastră, pentru a putea fi o mărturie a dragostei lui acolo unde ne poartă Providenţa, dar mai ales la catedră. Să dăm mereu mărturie despre credinţa curată, semănată în sufletele noastre de părinţii şi de profesorii noştri. Domnul este alături de noi şi ne sprijină cu harul său. Ajutându-ne unii pe alţii, suntem datori să lucrăm împreună şi să ne dăruim întreaga pasiune unei veritabile relansări a educaţiei catolice.
Iar în momentele de cumpănă ori de îndoială, să nu uităm cuvintele de încurajare ale Sfântului Părinte, care ne reaminteşte că răsplata educatorului creştin nu poate fi cuantificată, depăşind cu mult sfera materialului: "Şi vă mulţumesc, vă mulţumesc foarte mult vouă, educatorilor - prost plătiţi cum sunteţi -, vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi. Trebuie să reeducăm multe civilizaţii. Trebuie să reeducăm Europa. Îmi spunea rectorul iezuit al unui colegiu cât efort trebuie depus pentru schimbarea mentalităţilor, pentru o reeducare pe calea pe care Biserica şi-o doreşte astăzi. Şi astfel se poate ajunge chiar şi la inimile acelora care nu cred. [...] De ce? Pentru că aceasta este consecinţa pasiunii faţă de educaţie: «umanizarea» oamenilor".
Prof. dr. Mioriţa Got,
preşedinta Secretariatului Naţional pentru Educaţia Catolică din România (SNEC)
