|
| © Vatican Media |
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!
Mă bucur foarte mult să vă pot întâlni: educatori din întreaga lume şi angajaţi la toate nivelurile, de la şcoala elementară până la universitate.
După cum ştim, Biserica este Mamă şi Învăţătoare (cf. Sfântul Ioan al XXIII-lea, Scrisoarea enciclică Mater et Magistra, 15 mai 1961, 1) şi voi contribuiţi la întruparea chipului ei pentru numeroşii elevi şi studenţi pentru a căror educaţie vă dedicaţi. Într-adevăr, datorită constelaţiei luminoase de carisme, metodologii, pedagogii şi experienţe pe care le reprezentaţi şi datorită angajării voastre "polifonice" în Biserică, în dieceze, în congregaţii, institute călugăreşti, asociaţii şi mişcări, voi garantaţi milioanelor de tineri o educaţie adecvată, punând întotdeauna în centru binele persoanei în transmiterea cunoştinţelor umaniste şi ştiinţifice.
Şi eu am fost profesor în instituţiile de învăţământ ale Ordinului Sfântului Augustin şi, prin urmare, aş dori să împărtăşesc experienţa mea cu voi, bazându-mă pe patru aspecte ale doctrinei lui Doctor Gratiae pe care le consider fundamentale pentru educaţia creştină: interioritatea, unitatea, iubirea şi bucuria. Acestea sunt principii care aş vrea să devină pietrele de temelie ale unui drum pe care îl putem parcurge împreună, făcând din această întâlnire începutul unui parcurs comun de creştere şi îmbogăţire reciprocă.
Referitor la interioritate, Sfântul Augustin spune că "sunetul cuvintelor noastre atinge urechile, dar adevăratul învăţător este înăuntru" (In Epistolam Ioannis ad Parthos Tractatus 3,13) şi adaugă: "Cei pe care Duhul nu-i instruieşte în interior pleacă fără să fi învăţat nimic" (ibid.). Ne aminteşte astfel că este o greşeală să credem că sunt suficiente pentru a învăţa cuvinte frumoase sau săli de clasă bune, laboratoare şi biblioteci. Acestea sunt numai mijloace şi spaţii fizice, cu siguranţă utile, dar Învăţătorul este înăuntru. Adevărul nu circulă prin sunete, ziduri şi coridoare, ci în întâlnirea profundă a persoanelor, fără de care orice propunere educativă este sortită eşecului.
Trăim într-o lume dominată de ecrane şi de filtre tehnologice adesea superficiale, unde elevii au nevoie de ajutor pentru a se conecta cu propria interioritate. Şi nu numai ei. Şi pentru educatori, adesea obosiţi şi copleşiţi de sarcinile birocratice, este real riscul de a uita ceea ce Sfântul John Henry Newman a rezumat cu expresia: cor ad cor loquitur ("inima vorbeşte inimii") şi ceea ce Sfântul Augustin recomanda, spunând: "Nu căuta afară. Întoarce-te la tine însuţi. Adevărul se află în tine" (De vera religione, 39, 72). Aceste expresii ne invită să privim educaţia ca pe o cale pe care profesorii şi discipolii merg împreună (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Constituţia apostolică Ex corde Ecclesiae, 15 august 1990, 1), conştienţi că nu caută în zadar, ci, în acelaşi timp, trebuie să caute din nou, după ce au găsit. Numai acest efort umil şi împărtăşit - care în contextele şcolare se configurează ca proiect educaţional - îi poate face pe elevi şi pe profesori să se apropie de adevăr.
Şi astfel ajungem la al doilea cuvânt: unitate. După cum probabil ştiţi, mottoul meu este: In Illo uno unum. Şi aceasta este o expresie augustiniană (cf. Ennaratio in Psalmum 127, 3), care ne aminteşte că numai în Cristos găsim cu adevărat unitate, ca membre unite cu Capul şi ca tovarăşi de călătorie pe parcursul de învăţare continuă a vieţii.
Această dimensiune a lui "cu", prezentă constant în scrierile Sfântului Augustin, este fundamentală în contextele educaţionale, ca o provocare la "descentralizare" şi ca un stimulent la creştere. Din acest motiv, am decis să reiau şi să actualizez proiectul Pactului Educaţional Global, care a fost una dintre intuiţiile profetice ale veneratului meu predecesor, Papa Francisc. De altfel, aşa cum ne învaţă Maestrul din Hipona, fiinţa noastră nu ne aparţine: "Sufletul tău - spune el - [...] nu mai este al tău, ci este al tuturor fraţilor tăi" (Ep. 243, 4, 6). Şi dacă acest lucru este adevărat în sens general, este cu atât mai adevărat în reciprocitatea tipică proceselor educaţionale, în care împărtăşirea cunoştinţelor nu poate decât să se configureze ca un mare act de iubire.
Într-adevăr, chiar acest cuvânt - iubire - este al treilea. În acest sens, un distih augustinian este foarte provocator: "Iubirea lui Dumnezeu este prima poruncă, iubirea aproapelui este prima care trebuie practicată" (In Evangelium Ioannis Tractatus 17, 8). În domeniul educaţiei, aşadar, fiecare dintre noi s-ar putea întreba ce angajare se face pentru a răspunde necesităţilor mai urgente, ce efort se face pentru a construi punţi de dialog şi de pace, chiar şi în cadrul comunităţilor de profesori, cum este capacitatea de a depăşi preconcepţiile sau viziunile limitate, cum este deschiderea în procesele de învăţare în comun, cum este efortul de a întâlni şi de a răspunde la necesităţile celor mai vulnerabili, săraci şi excluşi. Împărtăşirea cunoştinţelor nu este suficientă pentru a preda: este nevoie de iubire. Numai aşa va fi benefică pentru cei care le primesc, atât în sine, cât şi, mai ales, pentru caritatea pe care o transmite. Învăţătura nu poate fi niciodată separată de iubire, iar o dificultate actuală a societăţilor noastre este aceea de a nu mai şti să valorizeze suficient marea contribuţie pe care profesorii şi educatorii o aduc, în acest sens, comunităţii. Dar să fim atenţi: deteriorarea rolului social şi cultural al educatorilor înseamnă ipotecarea propriului viitor, iar o criză în transmiterea cunoştinţelor aduce cu sine o criză a speranţei.
Şi ultimul cuvânt cheie este bucuria. Adevăraţii învăţători educă cu zâmbetul, iar provocarea lor este să trezească zâmbete în adâncul sufletelor elevilor lor. Astăzi, în contextele noastre educaţionale, este îngrijorător să vedem simptomele crescânde ale unei fragilităţi interioare răspândite, la toate vârstele. Nu putem închide ochii în faţa acestor strigăte silenţioase de ajutor, dimpotrivă trebuie să ne străduim să le identificăm cauzele profunde. Inteligenţa artificială, în mod deosebit, cu cunoştinţele sale tehnice, reci şi standardizate, poate izola şi mai mult elevii deja izolaţi, dându-le iluzia că nu au nevoie de ceilalţi sau, şi mai rău, senzaţia de a fi nevrednici. Rolul educatorilor, în schimb, este o angajare umană, iar însăşi bucuria procesului educaţional este în întregime umană, o "flacără care contopeşte sufletele şi face din multe unul singur" (Sfântul Augustin, Confessiones, IV, 8, 13).
De aceea, preaiubiţilor, vă invit să faceţi din aceste valori - interioritatea, unitatea, iubirea şi bucuria - "puncte cardinale" ale misiunii voastre faţă de elevii voştri, amintindu-vă de cuvintele lui Isus: "Ori de câte ori aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai mei, cei mai mici, mie mi-aţi făcut" (Mt 25,40). Fraţilor şi surorilor, vă mulţumesc pentru preţioasa lucrare pe care o faceţi! Vă binecuvântez din toată inima şi mă rog pentru voi.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
