|
| © Vatican Media |
În acest moment în care planurile de reînarmare continuă să fie elaborate tot mai detaliat în Europa, prevăzând, printre altele, reconversia fabricilor pentru a produce arme şi drone, să repropunem câteva dintre reflecţiile papilor cu privire la aceste instrumente de moarte care nu pot aduce sau garanta pacea. Armele, spunea Paul al VI-lea, "generează coşmaruri, alimentează sentimente rele, creează coşmaruri, neîncredere şi intenţii triste, cer cheltuieli enorme şi opresc proiectele de solidaritate".
"Cu forţa raţiunii, nu cu cea a armelor, dreptatea obţine succes" (Pius al XII-lea, radio-mesaj adresat guvernanţilor şi popoarelor din 24 august 1939). "Căile păcii sunt căile lui Dumnezeu" (Ioan al XXIII-lea, radio-mesaj adresat întregii lumi pentru înţelegerea neamurilor din 10 septembrie 1961). "Răspunsul la război nu este un alt război, răspunsul la arme nu sunt alte arme" (Francisc, Audienţa generală din 10 martie 2021). În magisteriul pontifical cuvintele papilor depăşesc, în multe cazuri, contextul istoric în care au fost gândite şi rostite. Restrângând focusul la reflecţiile despre război, se observă un orizont amplu şi deschis: nu sunt ancorate numai în date care se evidenţiază între cărţile de istorie sau într-un eveniment războinic precis. Apelurile papilor pentru a exorciza folosirea armelor transcend timpul: pot să fie referite la trecut, la viitor şi, mai ales, la prezent. De fapt, în circumstanţa contemporaneităţii, şi în această eră zguduită de războaie sfâşietoare nu numai în Ucraina şi în Orientul Mijlociu, cuvintele pontifilor despre folosirea şi despre posesia armamentelor trebuie să fie primite şi ascultate: sunt voci, mereu actuale, care îl îndeamnă pe om să demonteze logicile fratricide şi să trăiască logicile fraternităţii.
Pius al XII-lea: Să se folosească forţa raţiunii
Căile dreptăţii nu sunt cele ale armelor. Când lumea este în pragul războiului, cu armate pregătite să folosească propriile armamente, cuvintele papilor devin o insistent strigăt de pace. La 1 septembrie 1939 trupele germane trec graniţa poloneză dând început Celui de-al Doilea Război Mondial. Cu puţine zile înainte, la 24 august 1939, Papa Pius al XII-lea adresează, într-un radio-mesaj, aceste cuvinte guvernanţilor şi popoarelor:
Cu forţa raţiunii, nu cu aceea a armelor, dreptatea obţine succes. Şi imperiile care nu sunt întemeiate pe dreptate nu sunt binecuvântate de Dumnezeu. Politica emancipată de morală trădează chiar pe aceia care aşa o vor. Este iminent pericolul, dar încă este timp. Nimic nu este pierdut cu pacea. Totul poate să fie pierdut cu războiul. Oamenii să se înţeleagă din nou. Să trateze din nou. Tratând cu bunăvoinţă şi cu respectarea drepturilor reciproce îşi vor da seama că nu este niciodată închis un succes onorabil când există negocieri sincere şi active.
Ioan al XXIII-lea: De la papi cuvinte de pace până când este timp
Pe urma istoriei cuvintele pontifilor sunt o mărturie, încredinţată istoriei, "de grijă şi de chemare neliniştită". Este ceea ce aminteşte Ioan al XXIII-lea, referindu-se la predecesorii săi, în radio-mesajul adresat întregii lumi pentru înţelegerea neamurilor din 10 septembrie 1961.
Ne stă în faţă amintirea papilor antecesori mai apropiaţi de noi, a căror mărturie de grijă şi de chemare neliniştită este încredinţată istoriei. De la exortaţiile lui Pius al X-lea în iminenţa primei conflagraţii europene, la puţine zile de la moartea sa sfântă, la enciclica lui Benedict al XV-lea "Pacem, Dei Munus pulcherrimum"; de la avertismentul lui Pius al XI-lea, care dorea pacea adevărată "non tam tabulis inscriptam, quam in animis consignatam", la apelul înduioşător şi extrem al lui Pius al XII-lea la 24 august 1939: "Cu forţa raţiunii, nu cu aceea a armelor, dreptatea obţine succes", avem o întreagă succesiune de invitaţii, toate insistente şi vehemente, dar întotdeauna paterne, adresate întregii lumi pentru ca să se păzească de orice pericol cât mai este timp, şi asigurând că niciodată nu va fi pierdut ceva cu pacea. Căile păcii sunt căile lui Dumnezeu şi ale adevăratelor cuceriri.
Paul al VI-lea: Armele generează vise rele
La radiodifuzarea mesajului Papei Pacelli în 1939, vibrant de forţă şi de angoasă, asistă şi unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi care contribuie la redactarea acelui text. Este vorba de Monseniorul Giovanni Battista Montini care, după alegerea la scaunul lui Petru, va lua numele de Paul al VI-lea. Ca pontif, într-un timp zguduit de vânturile ameninţătoare ale războiului rece - care în 1962 cu criza rachetelor din Cuba urmau să aprindă al treilea război mondial - Paul al VI-lea rosteşte aceste cuvinte adresate guvernanţilor. Ocazia este vizita istorică, la 4 octombrie 1965, la Naţiunile Unite:
Dacă vreţi să fiţi fraţi, lăsaţi să cadă armele din mâinile voastre. Nu se poate iubi cu arme ofensive în mână. Armele, cele teribile, în special, pe care ştiinţa modernă vi le-a dat, încă înainte de a produce victime şi ruine, generează vise rele, alimentează sentimente rele, creează coşmaruri, neîncrederi şi propuneri triste, cer cheltuieli enorme, opresc proiecte de solidaritate şi de muncă utilă, falsifică psihologia popoarelor. Atât timp cât omul rămâne fiinţa slabă şi volubilă precum şi rea, aşa cum se demonstrează adesea, armele apărării vor fi necesare, din păcate; dar voi, curajoşi şi valoroşi cum sunteţi, studiaţi cu să garantaţi siguranţa vieţii internaţionale fără recurgerea la arme: acesta este un scop foarte nobil, asta aşteaptă popoarele de la voi, asta trebuie să se obţină!
Ioan Paul al II-lea: Nu arme, ci cântece de fraternitate
Armele orbesc ochii omului. În 1991 este impresionant a vedea, şi în direct şi prin reportajele principalelor canale de televiziune, cantitatea de armamente utilizate în războiul care se desfăşoară în regiunea Golfului. Papa Ioan Paul al II-lea, la 2 februarie 1991, înalţă această rugăciune pentru pace, pentru ca să fie redus la tăcere zgomotul armelor.
(...) Primeşte, Tată,
implorarea care se înalţă la tine
de la toată Biserica,
rugându-se cu Maria, Regina păcii:
revarsă asupra guvernanţilor
din toate naţiunile
Duhul unităţii şi al înţelegerii,
al iubirii şi al păcii,
pentru ca să vină repede
la toate graniţele
vestea aşteptată:
s-a terminat războiul!
Şi, redus la tăcere zgomotul armelor,
să răsune pe tot pământul
cântece de fraternitate şi de pace.
Benedict al XVI-lea: Trebuie să se importe idei de pace, nu arme
Armele împietresc inima omului şi cursa reînarmării determină guvernele să ridice mereu focul, să reînzestreze armatele cu mitraliere, apoi cu tancuri, apoi cu drone, avioane de vânătoare precum şi cu bombe atomice. Este nevoie de arme tot mai puternice pentru a face războiul. Şi este nevoie de armamente tot mai sofisticate, susţin făuritorii logicii descurajării, şi pentru a nu face să izbucnească un conflict. Armele, şi cele "care dorm", dar care sunt imediat disponibile, sunt "fitiluri" care, mai devreme sau mai târziu, pot să fie aprinse. Pentru a garanta pacea nu trebuie echipate armatele, ci trebuie golite arsenalele. Benedict al XVI-lea indică această direcţie răspunzând la întrebările jurnaliştilor în timpul zborului spre Liban la 14 septembrie 2012.
Aş spune că în sfârşit trebuie să înceteze importul de arme: pentru că fără importul de arme războiul n-ar putea să continue. În loc de a importa armele, care este un păcat grav, ar trebui să importăm idei de pace, creativitate, să găsim soluţii pentru a accepta pe fiecare în alteritatea sa; aşadar, trebuie să facem vizibilă în lume respectarea religiilor, unele pe altele, respectarea omului drept creatură a lui Dumnezeu, iubirea aproapelui ca fundamentală pentru toate religiile.
Francisc: Nu arme ci fraternitate
Armele sunt semănătoare de moarte şi devastează şi ceea ce Dumnezeu a creat. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de exemplu, au provocat daune grave ambientului, între care poluarea, distrugerea ecosistemelor şi contaminarea solului şi a apei. Sunt limbaje contrare la ceea ce a dorit Francisc în Laudato si' care în această enciclică subliniază şi cât de mult riscurile pot deveni "enorme când ne gândim la armele nucleare şi la cele biologice". Recurgerea "continuă şi spasmodică" la arme nu poate garanta un viitor de pace. Aceasta este una din cheile discursului rostit de Papa Francisc în faţa Memorialului păcii de la Hiroshima în timpul călătoriei apostolice în 2019 în Japonia: "Folosirea energiei atomice pentru scopuri de război este imorală, cum este imorală în acelaşi mod posesia de arme atomice". Războiul este un monstru şi armele sunt uneltele sale. La audienţa generală din 10 martie 2021, Francisc vorbeşte tocmai despre acest uriaş musculos fără inimă, alimentat în fiecare an în lume de o cheltuială militară exorbitantă, care continuă să "devoreze omenirea".
Întotdeauna războiul este monstrul care, cu schimbarea epocilor, se transformă şi continuă să devoreze omenirea. Însă răspunsul la război nu este un alt război, răspunsul la arme nu sunt alte arme. Şi eu m-am întrebat: cine vindea arme teroriştilor?... Este o întrebare la care eu aş vrea ca să răspundă cineva. Răspunsul nu este războiul, ci răspunsul este fraternitatea. Aceasta (...) este provocarea pentru întreaga lume: fraternitatea. Vom fi capabili noi să facem fraternitate între noi, să facem o cultură de fraţi? Sau vom continua cu logica începută de Cain, războiul? Frăţietate, fraternitate.
Lumea să asculte vocile papilor
În această eră marcată de avansarea, între lumini şi umbre, a inteligenţei artificiale temerile cele mai mari, conform multor experţi care sunt informaţi, se referă la posibilele aplicaţii ale acestor tehnologii în domeniul militar. Riscul este acela de a vedea în acţiune inteligenţa artificială, în mod tot mai dramatic şi relevant, şi în teatrele de război. După om, care a demonstrat deja pe larg câtă devastare aduc armele, şi inteligenţa artificială este gata să intre năvalnic în mod tragic pe scenă, în destinul omenirii. Probabil că, în viitor, vreun istoric va putea scrie că inteligenţa artificială a arătat "brutalitatea sa artificială". Dar cât mai este timp, să ascultăm vocile făcătorilor de pace şi ale papilor. Să ascultăm strigătul Papei Francisc în 2019 în Japonia: "Să nu mai fie niciodată războiul, să nu mai fie niciodată zgomotul armelor, să nu mai fie niciodată atâta suferinţă".
Amedeo Lomonaco
(După Vatican News, 21 martie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
