|
| © Vatican Media |
În timp ce se vorbeşte din nou despre "războiul drept", merită să reamintim magisteriul de pace ale pontifilor care s-au succedat pe scaunul lui Petru în ultimii o sută de ani. Un magisteriu care treptat s-a îmbogăţit şi aprofundat, ajungând să definească drept tot mai dificilă posibilitatea ca să existe un "război drept". Consideraţiile despre teologia din secolele trecute şi despre posibilele justificări aduse războiului nu iau în considerare faptul că, atunci când teologii din trecut scriau despre aceste teme, războaiele se purtau cu săbii şi bâte, nu cu explozibili mortali şi drone ghidate de maşini, un fapt care ridică întrebări morale de o intensitate dramatică. De fapt, există o conştientizare tot mai mare a faptului că războiul nu este o cale de urmat.
De la scrisoarea lui Benedict al XV-lea din 1917 către beligeranţi, care definea Primul Război Mondial un "masacru inutil", până la încercările lui Pius al XII-lea de a preveni izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial; de la cuvintele lui Ioan al XXIII-lea din Pacem in terris, care încă din 1963 scria că "este aproape imposibil să ne gândim că în era atomică războiul poate fi folosit ca instrument al dreptăţii", până la strigătul lui Paul al VI-lea la ONU de "niciodată să nu mai fie război", până la încercările neascultate ale lui Ioan Paul al II-lea de a evita conflictele dezastruoase din Orientul Mijlociu; succesorii lui Petru nu au ezitat să-şi ridice glasul, marcat de profeţie şi de realism, din păcate de cele mai multe ori neascultaţi.
Textul de referinţă este în primul rând Catehismul Bisericii Catolice, care contemplă dreptul la apărare legitimă, dar pune "condiţii stricte" şi războiului defensiv: "Este nevoie ca în acelaşi timp: paguba cauzată de agresor naţiunii sau comunităţii de naţiuni trebuie să fie de durată, să fie gravă şi sigură; toate celelalte mijloace de a-i pune capăt să se fi dovedit impracticabile sau ineficace; să existe condiţii de succes bine întemeiate; folosirea armelor să nu atragă rele şi dezordini mai grave decât răul care trebuie eliminat. Puterea mijloacelor moderne de distrugere atârnă foarte greu în evaluarea acestei condiţii". Cine poate nega că omenirea se află astăzi pe marginea prăpastiei tocmai din cauza escaladării conflictelor şi a puterii "mijloacelor moderne de distrugere"?
"Nu"-ul spus războiului a fost repetat cu forţă crescândă în timpul pontificatului Papei Francisc, care a scris în enciclica Fratelli tutti: "În felul acesta se optează cu uşurinţă pentru război prezentând orice tip de scuze aparent umanitare, defensive sau preventive, recurgând şi la manipularea informaţiei. De fapt, în ultimele decenii toate războaiele au pretins că au o «justificare». (...) Problema este că, pornind de la dezvoltarea armelor nucleare, chimice şi biologice, şi a posibilităţile enorme şi crescânde oferite de noile tehnologii, s-a dat războiului o putere distructivă incontrolabilă, care loveşte mulţi civili nevinovaţi. Într-adevăr, «omenirea n-a avut niciodată atâta putere asupra ei înseşi şi nimic nu garantează că o va folosi bine». Aşadar, nu ne mai putem gândi la război ca soluţie, dat fiind că riscurile vor fi probabil mereu superioare utilităţii ipotetice care i se atribuie. În faţa acestei realităţi, astăzi este foarte dificil să se susţină criteriile raţionale formate în alte secole pentru a vorbi de un posibil «război drept». Să nu mai fie niciodată războiul!".
Succesorul său, Leon al XIV-lea, a făcut din pace una dintre temele centrale ale pontificatului său: în faţa nebuniei escaladării războiului şi a cheltuielilor enorme pentru reînarmare, parcurge cu egal realism şi profeţie calea deja deschisă de predecesorii cerând pace, dialog, negociere. Masacrările civililor comise în ultimii ani au zguduit conştiinţele a miliarde de oameni din întreaga lume, care privesc spre episcopul de Roma. Papa Leon, aşa cum a făcut Isus în Ghetsemani, invită cu tărie să ne punem săbiile în teacă: "Peste tot auzim ameninţări în loc de chemări la ascultare şi întâlnire", a spus el în timpul Veghii de Rugăciune de sâmbătă, 11 aprilie. El a explicat că "cei care se roagă sunt conştienţi de propriile limite; nu ucid şi nu ameninţă cu moartea. În schimb, cei care i-au întors spatele Dumnezeului celui viu sunt robi ai morţii, pentru a se face pe ei înşişi şi propria putere un idol mut, orb şi surd, căruia îi sacrifică orice valoare şi aşteaptă ca întreaga lume să-şi plece genunchiul. Gata cu idolatria de sine şi a banilor! Gata cu demonstraţia de forţă! Gata cu războiul! Adevărata forţă se manifestă în slujirea vieţii".
Andrea Tornielli
(După L'Osservatore Romano, 15 aprilie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
