|
| © Vatican Media |
În slujba misiunii universale a Bisericii
"Să-mi fie permis să adaug un singur lucru: pentru mine este lege a lui Dumnezeu că nu se poate face bine cuiva, dacă mai întâi nu este iubit. Din acest motiv, Sfântul Pius al X-lea, intrând ca patriarh la Veneţia, în San Marco, exclamase: «Ce s-ar întâmpla cu mine, veneţieni, dacă nu v-aş iubi?». Şi romanilor eu le spun ceva asemănător: vă pot asigura că vă iubesc, că doresc numai să intru în slujba voastră şi să pun la dispoziţia tuturor săracele mele forţe, acel puţin pe care-l am şi care sunt" (Ioan Paul I, 23 septembrie 1978).
Este semnificativ faptul că, la sfârşitul omiliei din Bazilica "Sfântul Ioan din Lateran" pentru înscăunarea pe Cathedra Romana a episcopului de Roma, Leon al XIV-lea a reluat aceste cuvinte ale Fericitului Ioan Paul I. Fericitul pontif le rostise la încheierea înscăunării sale pe Cathedra Romana la 23 septembrie 1978. La sfârşitul unei omilii în care, într-o intercalare de citate biblice, conciliare şi patristice, Ioan Paul I reafirma cum "papa dobândeşte autoritate asupra întregii Biserici, deoarece este episcop de Roma", sublinia care sunt comorile Bisericii din Roma, prin martirul roman Sfântul Laurenţiu, cel care cu caritatea face să strălucească gloria Romei, pentru a repropune astfel tradiţia Bisericii care izvorăşte din fides romană, izvor de caritate, dat fiind că Biserica din Roma a recunoscut dintotdeauna drept comorile sale inextingibile binele credinţei, depositum fidei, şi săracii, care sunt destinatarii şi beneficiarii privilegiaţi ai bogăţiilor atât spirituale, cât şi materiale ale Bisericii. Apoi relua legătura care există între episcopul de Roma şi ceilalţi episcopi, lăsând să se prevadă intenţia de a consolida exercitarea colegialităţii episcopale şi declarând în final că se pune "la şcoala Sfântului Grigore cel Mare" şi cu a sa Regula Pastoralis qualiter doceat, şi anume cum trebuie să înveţe episcopul, şi de aici afirmaţia finală care îl reia pe Sfântul Pius al X-lea.
Totuşi, nu era prima dată când Luciani relua cuvintele Sfântului Pius al X-lea. O făcuse la intrarea sa în Vittorio Veneto în 1959 şi la intrarea sa în Veneţia în februarie 1970. De asemenea, i-a scris aceleaşi cuvinte direct Papei Paul al VI-lea, după ce acesta din urmă, la Veneţia, în septembrie 1972, i-a pus stola pe umeri şi l-a creat cardinal în anul următor. Comunicarea voinţei papei a ajuns la el pe 22 ianuarie 1973 cu rugămintea de a păstra secretul până pe 2 februarie, ziua în care vestea a fost publicată. Câteva zile mai târziu, Luciani a avut grijă să-i scrie Papei Montini pentru a-i mulţumi pentru numire, iar cuvintele sale sunt semnificative pentru spiritul cu care trăieşte tranziţia: "Nu ştiu ce voi putea face pentru a corespunde încrederii pe care dumneavoastră mi-o acordaţi, dar cu ajutorul Domnului, puţinul pe care îl am şi care sunt sper să-l pun pe tot în slujba Bisericii", a scris el în biletul către Paul al VI-lea din 29 ianuarie 1973 (astăzi la Arhiva Privată Albino Luciani, patrimoniu al Fundaţiei Vaticane Ioan Paul I). Patriarhul Veneţiei fusese primul pe lista celor treizeci de noi cardinali şi el a fost cel care i-a adus omagiu papei în timpul acelui consistoriu. În discursul său, el a subliniat angajarea lui Paul al VI-lea faţă de aplicarea conciliului şi a recurs la o formulă pe care o folosise deja pentru a defini atitudinea larg răspândită de ignoranţă faţă de adevărata sa învăţătură: "Astăzi, Conciliul Vatican I are mulţi adepţi, la fel şi Conciliul Vatican III, dar Conciliul Vatican II are puţini...".
Numirea sa drept cardinal nu l-a deranjat câtuşi de puţin de la atitudinea de umilinţă autentică, de acea humilitas care reprezintă pentru Albino Luciani - Ioan Paul I esenţa creştinismului, singura virtute adusă în lume de Cristos şi care i-o aduce lui. "Culme a înţelepciunii" pe care a voit-o ca fundament şi ca incipit al itinerarului de audienţe generale planificat şi rămas neterminat despre cele şapte candele ale sfinţirii: cele trei virtuţi teologale şi cele patru virtuţi cardinale, ca rod al unui magisteriu înrădăcinat în alegerea teologică a unui limbaj conversaţional şi inteligibil, a acelui sermo humilis canonizat de Sfântul Augustin care cuprinde lumea şi oamenii şi este în dialog cu ei, astfel încât mesajul mântuirii să poată ajunge la toţi. Ioan Paul I a fost beatificat la Bazilica "Sfântul Petru" de Papa Francisc la 4 septembrie 2022. La 4 septembrie 1978, primind peste o sută de reprezentanţi ai misiunilor internaţionale - după alegerea sa pe Scaunul lui Petru, la 26 august, într-unul dintre cele mai rapide conclavuri din istorie - a subliniat că "inima noastră este deschisă la toate popoarele, la toate culturile şi la toate rasele" şi afirma: "Cu siguranţă, nu avem soluţii miraculoase pentru marile probleme mondiale, totuşi putem da ceva foarte preţios: un spirit care să ajute la rezolvarea acestor probleme şi să le plaseze în dimensiunea esenţială, aceea a deschiderii la valorile carităţii universale [...], astfel încât Biserica, umilă mesageră a evangheliei la toate popoarele pământului, să poată contribui la crearea unui climat de dreptate, de fraternitate, de solidaritate şi de speranţă fără de care lumea nu poate trăi." În acest orizont Ioan Paul I proiecta funcţia petrină, înţeleasă ca slujire adusă misiunii universale a Bisericii; funcţie căreia a spus că vrea să se dedice cu toate forţele, fizice şi spirituale: "Intenţionăm să slujim adevărul, dreptatea, pacea, armonia, cooperarea în cadrul naţiunilor şi între popoare." Fraza aminteşte îndeaproape o expresie care se întâlneşte în agendele autografe, când tânărul episcop de Vittorio Veneto, comentând cu mulţi ani înainte schema De fontibus Revelationis, izbucnea: "Slujitori, nu stăpâni ai adevărului". Aceeaşi forţă care a fost exprimată în cei "şase vrem" din programul de pontificat şi se percepe în propunerea care pecetluieşte asumarea slujirii petrine: "În acest moment solemn vrem să consacrăm tot ceea ce suntem, toate eforturile noastre [quidquid possumus] acestui scop suprem, până la ultima suflare (!), conştienţi de mandatul pe care Cristos însuşi ni l-a încredinţat."
Există turnante ale istoriei care au o concentrare de evenimente capabile să-i influenţeze profund cursul. Anul 1978 - anul a trei papi şi, prin urmare, a două conclavuri - este unul dintre acele turnante, iar explorarea acelui pontificat ca o trecere decisivă pentru exercitarea slujirii petrine, cu repercusiuni enorme asupra vieţii Bisericii, ajută nu numai la reconstituirea profilului lui Ioan Paul I, ci şi la înţelegerea căilor pe care Biserica a fost şi este chemată să meargă.
Stefania Falasca,
postulator al cauzei de canonizare a lui Ioan Paul I
(După L'Osservatore Romano, 26 mai 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
