Excelență,
Excelențe,
Iubiți frați și surori,
Domnilor și doamnelor,
Înainte de a vă saluta oficial cu un scurt discurs pe care l-am pregătit, aș dori doar să spun că Dumnezeu, în Providența sa și uneori cu un anumit umor, ne amintește întotdeauna că el este cu noi. Mulți dintre voi poate nu știți că mama mea a fost bibliotecară, iar astăzi sunt aici, de ziua mea de naștere, tocmai pentru a vă saluta pe toți.
Îi mulțumesc arhivistului și bibliotecarului Sfintei Biserici Romane, Mons. Pagazzi; îi salut pe prefecții și viceprefecții Bibliotecii Apostolice și ai Arhivei Apostolice, împreună cu directorii și toți cei care lucrează acolo; pe președintele Guvernatoratului și pe mai mulți prieteni și binefăcători, cărora le exprim profunda mea recunoștință.
Pentru prima dată ca pontif, vizitez Biblioteca Vaticanului, urmând pașii predecesorilor mei. Aceasta este un semn al apropierii și al aprecierii papei față de misiunea Arhivei Apostolice și a Bibliotecii Apostolice, în slujba dezvoltării și răspândirii culturii, în beneficiul Bisericii și al întregii omeniri. În special – așa cum se afirmă în constituția apostolică Praedicate Evangelium – pentru „ocrotirea și valorificarea actelor și documentelor care privesc guvernarea Bisericii universale” și studiul lor (nr. 242) și pentru „adunarea și conservarea unui patrimoniu științific și artistic foarte bogat și [...] punerea lui la dispoziția cercetătorilor care caută adevărul” (nr. 243).
Când ne gândim la o bibliotecă, ne imaginăm un mediu pașnic, liniștit. Într-adevăr, cărțile sunt tăcute și cer tăcere. În realitate, dacă pe de o parte o carte alină, pe de altă parte aprinde neliniștea, alimentând dorința și curajul de a căuta. Sfântul Augustin este o emblemă a acestei dinamici. Plin de viață și de chin din cauza unor forțe puternice care se ciocneau în el – așa cum scrie el – ani de zile a „strigătului disperat” (Confesiuni, VIII, 12, 28), până când a auzit o voce de copil care cânta: „Ia și citește, ia și citește”. A luat imediat o carte de la un prieten, Scrisoarea Sfântului Paul către Romani, a citit-o și „o lumină, aproape de certitudine, i-a pătruns inima și tot întunericul îndoielii s-a risipit” (cf. Confesiuni, VIII, 12, 29). Îndoiala s-a estompat, dar nu și dorința, care, în schimb, s-a întărit, împingându-l să exploreze întreaga amploare și profunzime a Sfintelor Scripturi. El însuși vorbește despre asta de mai multe ori, spunând că a studiat cu atenție, îndoind ca un semn de întrebare, diferite manuscrise ale cărților biblice pentru a extrage cel mai bun text (cf. In Hep. loc. 3, 6, 14 și 3, 6, 17; Enarr. Ps. 36, III, 6; Enarr. Ps. 138, 20). Cartea Scripturii care a ajuns la Augustin este aceeași care i-a deschis spiritul. Preaiubiților, voi toți, păstrând, studiind și punând la dispoziția cercetătorilor cărțile succesorului lui Petru, ajutați Biserica și omenirea să se ridice la nivelul profunzimii acestei dorințe. Fără ea, totul se îndepărtează de Dumnezeul cel viu, izvorul adevărului și al iubirii.
Cum aș putea descrie Biblioteca Papei? Voi folosi o metaforă: Biblioteca Apostolică este o inimă. Bătaia inimii este simbolul vieții și rezultă din două mișcări opuse, sistola și diastola: o concentrare și o relaxare, o mișcare spre centru și una spre periferie. Biblioteca Apostolică rămâne vie și în măsura în care își asigură propria sistola și diastola.
Sistolă: fie ca Biblioteca Apostolică să continue să fie un loc bogat în intimitate, liniște, respect și grijă. Între zidurile Vaticanului, fie ca atmosfera aproape monastică a Bibliotecii Apostolice să ne amintească zilnic de porunca Mântuitorului: „Dacă trebuie să construiești, dacă trebuie să lupți, mai întâi așează-te și studiază” (cf. Lc 14, 28-32). Interioritatea Bibliotecii Apostolice depinde și de comoara unică, neprețuită, pe care o păstrează. Deși este esențial să se faciliteze studiul, inclusiv prin digitalizarea și partajarea oferite de mediul digital, este necesar, de asemenea, să se mențină și să se încurajeze practica consacrată de a vizita fizic Biblioteca. Într-adevăr, nu este numai un depozit de cărți accesibile convenabil de pe computerul de acasă, ci o atmosferă de conexiune, discuții și schimb de idei.
Dar inima trăiește și prin diastolă, și la fel și Biblioteca noastră. Ne aflăm în Sala Leonină, dedicată Papei Leon al XIII-lea. A fost un păstor capabil să înțeleagă cele mai dramatice probleme ale vremii, cum ar fi schimbările aduse de Revoluția industrială. A fost, de asemenea, Pontiful unor mari tranziții culturale, cum ar fi deschiderea Arhivelor Vaticane pentru cercetători din întreaga lume și accesul sporit la Bibliotecă, atât de mult încât a transformat un fost depozit de arme în această frumoasă sală de lectură. Deschiderea și amploarea spiritului acestei Biblioteci sunt evidente din originile sale umaniste: nu numai lucrări de teologie, ci și de literatură, filozofie, astronomie, fizică, matematică, geografie, botanică, zoologie, medicină, istorie, drept, artă și economie. Nu numai cărți europene și creștine, ci și volume scrise în alte contexte religioase, din fiecare colț al lumii. Și acest lucru s-a întâmplat cu multe secole înainte ca aceasta să devină o sensibilitate universal împărtășită. Cu acest stil, Biblioteca Apostolică mărturisește deschiderea culturală antică și nouă a Bisericii. Seria de expoziții care a început astăzi confirmă și ea acest lucru. Un semn al acestei cordialități culturale este și diplomația blândă care găsește o cale deschisă printre documentele și cărțile Arhivelor și Bibliotecii Vaticane, una dintre „porțile reconcilierii” menționate în enciclica Magnifica humanitas (nr. 211). Așadar, înainte! Fideli trecutului și fideli viitorului, cu propriile voastre limbi și mijloace, găsiți noi căi de reconciliere.
Vă salut, amintind o nevoie urgentă împărtășită de Biblioteca Apostolică și Arhiva Apostolică: nevoia de noi spații. Am dat astăzi instrucțiuni în acest sens și sper că acestea vor contribui la satisfacerea acestei nevoi. Intenționez să continui pe calea trasată de predecesorii mei, care, de-a lungul secolelor, au demonstrat grija Scaunului Apostolic față de instituțiile care păstrează și promovează memoria sa culturală și administrativă.
Preaiubiților, vă mulțumesc tuturor și vă urez cele mai bune urări pentru munca voastră! Vă binecuvântez din inimă și mă rog pentru voi.
Vă mulțumesc.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
