© Vatican Media
Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat Colegiului Scriitorilor de la "La Civiltà Cattolica" (25 septembrie 2025)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Pacea să fie cu voi!

Bună ziua şi mulţumesc pentru răbdare!

La câteva luni de la începutul pontificatului, sunt bucuros să vă primesc pe voi, membri ai Colegiului Scriitorilor şi colaboratori ai revistei "La Civiltà Cattolica". Îl salut pe prepozitul general, care ne însoţeşte cu amabilitate la această audienţă.

Această întâlnire are loc cu ocazia celei de-a 175-a aniversări a înfiinţării revistei "La Civiltà Cattolica". Prin urmare, profit de această ocazie pentru a vă mulţumi tuturor pentru slujirea fidelă şi generoasă pe care aţi adus-o Scaunului Apostolic timp de atâţia ani. Munca voastră a contribuit - şi continuă să o facă - la a face Biserica prezentă în lumea culturii, în sintonie cu învăţăturile papei şi cu orientările Sfântului Scaun.

Unii au definit revista voastră "o fereastră spre lume", apreciind deschiderea sa, iar una dintre caracteristicile sale distinctive este cu adevărat aceea de a şti să abordeze actualitatea fără teama de a înfrunta provocările şi contradicţiile sale.

Am putea identifica trei domenii semnificative ale activităţii voastre asupra cărora să ne concentrăm: educarea persoanelor pentru a se implica inteligent şi activ în lume, a vorbi în numele celor nevoiaşi, a fi vestitori ai speranţei.

În ceea ce priveşte primul aspect, ceea ce scrieţi poate ajuta pe cititorii voştri să înţeleagă mai bine societatea complexă în care trăim, evaluându-i potenţialităţile şi slăbiciunile, căutând acele "semne ale timpurilor" la care ne-a chemat Conciliul Vatican II ne-a chemat să fim atenţi (cf. Constituţia pastorală Gaudium et spes, 4). Acest lucru le va permite să dea contribuţii valoroase, inclusiv la nivel politic, asupra unor teme fundamentale precum echitatea socială, familia, educaţia, noile provocări tehnologice, pacea. Prin articolele voastre, puteţi oferi celor care le citesc instrumente hermeneutice şi criterii de acţiune utile, astfel încât fiecare să poată contribui la construirea unei lumi mai drepte şi fraterne, în adevăr şi în libertate. Aşa cum spunea Sfântul Ioan Paul al II-lea, "rolul Bisericii, pe care sunteţi chemaţi să-l amplificaţi şi să-l răspândiţi, este acela de a vesti evanghelia carităţii şi a păcii, promovând dreptatea, spiritul fraternităţii şi conştiinţa destinului comun al oamenilor, premise indispensabile pentru construirea unei păci autentice între popoare" (Discurs adresat comunităţii revistei "La Civiltà Cattolica", 22 aprilie 1999, 4).

Aceasta ne duce la al doilea punct: a vorbi în numele celor mai săraci şi excluşi. Papa Francisc a scris că, în vestirea evangheliei, "există un semn care nu trebuie să lipsească niciodată: opţiunea pentru cei din urmă, pentru cei pe care societatea îi rebutează şi îi aruncă" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 24 noiembrie 2013, 195). A vorbi în numele celor mici este, aşadar, un aspect fundamental al vieţii şi misiunii fiecărui creştin. Necesită, înainte de toate, o mare şi umilă capacitate de a asculta, de a fi aproape de cei care suferă, pentru a recunoaşte în strigătul lor tăcut strigătul Celui Răstignit care spune: "Mi-e sete" (In 19,28). Numai aşa este posibil să fim un ecou fidel şi profetic al vocilor celor aflaţi în nevoie, rupând orice cerc de izolare, de singurătate şi de surzenie.

Şi ajungem la al treilea punct: a fi mesageri ai speranţei. Este vorba de a ne opune indiferentismului celor care rămân insensibili faţă de ceilalţi şi faţă de nevoia lor legitimă de viitor, precum şi de a depăşi dezamăgirea celor care nu mai cred în posibilitatea de a porni pe noi drumuri, dar mai ales înseamnă de a ne aminti şi de a proclama că, pentru noi, ultima speranţă este Cristos, calea noastră (cf. In 14,6). În el şi cu el, nu mai există fundături pe drumul nostru, nici realităţi care, oricât de dure şi complicate, să ne poată opri şi împiedica să-l iubim cu încredere pe Dumnezeu şi pe fraţi. Aşa cum a scris Benedict al XVI-lea, dincolo de succese şi eşecuri, ştiu că "viaţa mea personală şi istoria în ansamblul său sunt păstrate în puterea indestructibilă a Iubirii" (Scrisoarea enciclică Spe salvi, 35) şi, de aceea, încă şi întotdeauna găsesc curajul de a acţiona şi de a persevera (cf. ibid.). Acesta este un mesaj important, în special într-o lume din ce în ce mai mult concentrată pe ea însăşi.

Preaiubiţilor, în încheiere, aş dori să amintesc cuvintele pe care Papa Francisc vi le-a adresat cu puţin timp înainte de a ne părăsi, cu ocazia începerii oficiale a "jubileului vostru de întemeiere": "Vă încurajez - scria el - să continuaţi munca voastră cu bucurie, printr-un jurnalism bun, care nu aderă la nicio altă latură decât cea a evangheliei, ascultând toate vocile şi întrupând acea blândeţe docilă care este bună pentru inimă" (Mesaj adresat directorului lui "La Civiltà Cattolica" cu ocazia aniversării a 175 de ani de la publicare, 17 martie 2025: "L'Osservatore Romano", 2 aprilie 2025, pag. 5).

Şi cu altă ocazie, referindu-se la numele periodicului vostru, a spus: "O revistă este cu adevărat «catolică» numai dacă posedă privirea lui Cristos asupra lumii şi dacă o transmite şi o mărturiseşte" (Discurs adresat comunităţii de la "La Civiltà Cattolica", 9 februarie 2017). Iată misiunea voastră: să percepeţi privirea lui Cristos asupra lumii, să o cultivaţi, să o comunicaţi, să o mărturisiţi.

Împărtăşind pe deplin cuvintele regretatului meu predecesor, vă mulţumesc din nou, vă asigur de amintirea mea în rugăciune şi vă binecuvântez din inimă. Mulţumesc!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu