|
| © Vatican Media |
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Dragi surori, bună ziua, buenos dias, good morning şi bine aţi venit!
Salut superioarele prezente şi transmit cele mai bune urări maicii generale nou alese, în timp ce le mulţumesc celor care au precedat-o în această slujire. Vă primesc cu bucurie pe toate cu ocazia capitulelor pe care le celebraţi.
Aparţineţi două congregaţii născute, deşi în circumstanţe diferite, din aceeaşi iubire faţă de săraci: faţă de tinere aflate în condiţii dificile, din partea Sfintei Claudine Thévenet şi a Călugăriţelor lui Isus-Maria; faţă de migranţi, din partea Sfântului Ioan Botezătorul Scalabrini, a Fericitei Assunta Marchetti şi a venerabilului preot Giuseppe Marchetti, fondatori ai Surorilor Misionare "Sfântul Carol Borromeo", Scalabriniene.
Temele călăuzitoare pe care le-aţi ales pentru capitulele voastre respective - "Isus însuşi s-a apropiat" (Lc 24,15) şi "Unde mergi tu, voi merge şi eu" (Rut 1,16) - se completează reciproc în exprimarea dinamicii fundaţiilor voastre. În ele, de fapt, se întâlnesc iniţiativa lui Dumnezeu şi răspunsul omului. În Sfântul Luca, îl vedem pe Isus alăturându-se discipolilor din Emaus şi mergând alături de ei, pentru a-i conduce să-l recunoască în Frângerea Pâinii şi să-i facă apostoli ai Învierii sale; în Cartea lui Rut, o vedem pe tânăra moabită care, deşi ar putea, nu o abandonează pe soacra ei în vârstă, Naomi, rămasă singură, ci o urmează într-o ţară străină, pentru a o ajuta până la sfârşit.
Circumstanţele începuturilor voastre nu au fost uşoare. Să ne gândim la drama Revoluţiei Franceze pentru Sfânta Claudina şi la tragedia emigrării în masă pentru Monseniorul Scalabrini, pentru părintele Giuseppe şi pentru maica Assunta. Niciunul dintre ei, însă, nu a dat înapoi sau nu s-a descurajat, nici măcar în faţa dificultăţilor apărute după înfiinţarea lor. Şi secretul unei astfel de fidelităţi se află tocmai în întâlnirea cu Isus Cel Înviat. De acolo a început totul pentru ei şi pentru voi. De acolo începem şi de acolo reîncepem, atunci când este necesar, să continuăm cu curaj şi tenacitate să ne dedicăm carităţii.
Şi dacă acest lucru este întotdeauna adevărat, este adevărat mai ales în timpul capitulului general, unde Isus stă alături de voi şi merge cu voi pentru a vă ajuta să recitiţi, în lumina Paştelui său, istoria voastră. În aceste zile, fie ca el să fie mereu în centru: daţi mult spaţiu rugăciunii şi tăcerii pe tot parcursul lucrărilor voastre. Într-un capitul, cele mai importante perspective se percep "în genunchi", iar ceea ce se maturizează în sălile capitulare trebuie să fie semănat şi cernut în faţa tabernacolului şi în ascultarea Cuvântului. Numai ascultându-l pe Domnul putem învăţa să ne ascultăm cu adevărat unii pe alţii.
Şi numai aşa, urmând exemplul lui Rut, devenim din ce în ce mai capabili să "căutăm faţa lui Dumnezeu în fraţii şi surorile aflaţi în nevoie" (Francisc, Angelus, 26 octombrie 2014), ba chiar să vedem în ei "o promisiune, o speranţă, o epifanie a prezenţei divine, un gest al lui Dumnezeu a cărui «slavă» este omul viu" (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Omilie la canonizarea lui Claudina Thévenet şi Teresa de Jesús de Los Andes, 21 martie 1993, 4). Aceasta necesită curaj, pentru a ne lăsa provocaţi de prezenţa celor care suferă, fără teama de a abandona propriile siguranţe, aventurându-ne, dacă Domnul ne cere, pe noi cărări. Şi aceasta face parte din misiunea voastră de capitulare.
Vă invit, aşadar, dragi surori, să trăiţi aceste zile în ascultare umilă a lui Dumnezeu şi în atenţie curajoasă la nevoile celorlalţi. Şi, în timp ce vă exprim mulţumirile mele sincere pentru tot ceea ce faceţi în atâtea părţi ale lumii, vă promit să vă pomenesc în rugăciune şi să vă binecuvântez din inimă. Vă mulţumesc!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
