În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi! Și se poate spune și „pace și bine”!
Dragi surori, frați, bună ziua și bine ați venit cu toți!
Sunt foarte bucuros să vă întâlnesc și să împărtășesc acest moment de reflecție cu voi. Ne vom inspira din Liturghia de astăzi, sărbătoarea Sfântului Matei, apostol și evanghelist.
În Scrisoarea către Efeseni, Sfântul Paul îndeamnă: „Umblați în mod vrednic de chemarea pe care ați primit-o: cu toată umilința și blândețea, cu îndelungă răbdare [...] după cum ați și fost chemați la o singură speranță, aceea a chemării voastre” (Ef 4,1-2.4).
Este o invitație la fidelitate, la care federația voastră răspunde conform carismei Sfintei Clara și a Sfântului Francisc, în rugăciunea contemplativă, în sărăcie și în aderarea totală la evanghelie. În acest scop, este demnă de laudă munca voastră de revizuire și actualizare a Constituțiilor, care au sintetizat contribuțiile multora. Acestea reafirmă că „prima și principala sarcină a tuturor călugărilor este contemplarea realităților divine și unirea constantă cu Dumnezeu în rugăciune” (Constituții, 60; cf. CIC, can. 663). După cum i-a scris Sfânta Clara Sfintei Agneza din Boemia: „Pune-ți mintea în oglinda veșniciei, pune-ți sufletul în splendoarea gloriei, pune-ți inima în chipul substanței divine și transformă-te complet, prin contemplare, în chipul divinității sale” (A treia Scrisoare către fericita Agnes a Boemiei, 12-13; FF 2888).
Și tocmai cu „mintea în oglinda veșniciei” vă invit să priviți atât timpul prezent, cu tragediile și incertitudinile sale, cât și provocările „micii voastre lumi”, bogată în trecutul său și chemată să privească spre viitor cu speranță. Numărul redus de vocații, în special, ar putea să-i împingă pe unii să ia decizii de închidere sau de retragere. Dar vreau să vă repet ceea ce am spus despre viitorul diecezelor și seminariilor din Italia. Să încercăm să schimbăm perspectiva în considerarea acestei realități. Problemele sale critice, de fapt, ne pot ajuta să descoperim sau să redescoperim potențiale neașteptate, „nu atât în ceea ce privește numărul mare de persoane, cât în ceea ce privește calitatea a ceea ce ni se oferă” (Discurs adresat pelerinilor din diecezele toscane, 11 octombrie 2025). Evanghelia de astăzi ne amintește de acest lucru, care spune: „Nu cei sănătoși au nevoie de medic, ci cei bolnavi” (Mt 9,12). Reducerea numerică a comunităților – și teama care rezultă din aceasta de a le pierde autonomia – nu ar trebui să tulbure sau să distrugă speranța, ci mai degrabă să ne stimuleze să ne reînnoim viața și să ne angajăm și mai mult în însoțirea spirituală a celor care bat la ușile mănăstirilor, în promovarea unor comunități vesele și vibrante unde putem experimenta intimitatea cu Dumnezeu, bunătatea, comuniunea și relațiile autentice. Vocațiile nu se nasc din aplicarea unor strategii organizaționale, nici din campanii atent planificate, ci din rugăciune, din familiaritatea cu evanghelia, din tăcere, din capacitatea de a ne accepta cu propriile imperfecțiuni (cf. Gal 6,2) și sentimentul de a face parte dintr-un întreg care creează unitate. Și pentru a face acest lucru, Domnul nu ne cere să fim impecabili, ci să ne lăsăm cu umilință modelați de harul său, zi de zi.
Aceasta ne oferă ocazia să discutăm un alt subiect important: formarea, atât inițială, cât și permanentă. Formați-vă pe voi înșivă și pe ceilalți pentru a trăi o viață claustrală într-un spirit de profundă comuniune unii cu alții și cu Biserica; la o tăcere care, într-o societate dominată de grabă și zgomot, ne face să simțim nevoia de timpuri și spații în care să ne oprim, să discernem, fără teama de a pierde „clipa trecătoare”.
De altfel, aceasta este și natura misionară specifică a vocației claustrale. Psalmul 18, preluat tot din liturgia de astăzi, afirmă: „Nu e vorbire, nu sunt cuvinte ale căror glasuri să se poată auzi, și totuși vocea lor străbate tot pământul, vestea lor ajunge la marginile lumii” (v. 4-5). Formați la școala Evangheliei, Domnul vă cheamă să fiți martorii săi în tăcere și contemplare, plasându-vă în istorie ca memorial viu și profetic al veștii bune.
Ca surori ale Sfintei Clara, aveți un mesaj special de proclamat, care vine în primul rând prin respectarea Regulii și a Constituțiilor voastre. Face parte din ființa voastră și din misiunea voastră să trăiți evanghelia, lăsând în urmă tot ce este lumesc, îndreptându-vă total și constant către prima și singura Iubire a vieții voastre. Aceasta implică sobrietate, detașare de lucruri, dăruire de sine în ascultare, transparență, o viață simplă, dar radicală și exigentă, un semn prețios de fidelitate, mai ales într-o lume globalizată și neliniștită, în care gustul și capacitatea de a „prinde rădăcini” par să se fi pierdut (cf. Francisc, Constituția apostolică Vultum Dei quaerere, 35).
Din acest motiv, preaiubite surori, aș dori să închei revenind la o întrebare a asistentului vostru federal: „Pot călugărițele de claustrare să ofere răspunsuri la întrebările de sens cu care se confruntă omenirea astăzi?”. Pentru a răspunde, el a sugerat patru mijloace pe care le consider importante: ascultarea reciprocă; koinonia, drept comuniune de intenții, pentru a evita izolarea; diakonia, pentru a sluji și a lucra împreună; martyria, pentru a mărturisi evanghelia. Vi le las ca pe cărări sigure pentru drumul vostru.
Dragi surori, vă mulțumesc pentru ceea ce faceți și pentru ceea ce sunteți: „torțe, santinele pentru Biserică și pentru lume” (Francisc, Mesaj către contemplative, 21 noiembrie 2018), semne ale prezenței Împărăției lui Dumnezeu pe pământ.
Sunt bucuros că v-am întâlnit și, invocând mijlocirea Mariei, a sfinților Francisc și Clara de Assisi și a fericitei Maria Lorenza Longo, vă împart din inimă binecuvântarea apostolică.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
