|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori reuniţi la Lampedusa!
"O'scià!" Suflul, respiraţia: asta vă doriţi, salutându-vă unii pe alţii în dialectul vostru. Şi aşa v-a salutat iubitul nostru Papă Francisc în 2013 când a venit printre voi: a fost prima sa călătorie. Ştiţi că în limba Bibliei, suflul, respiraţia sunt ceea ce traducem prin "duhul". Şi astfel, salutându-ne unii pe alţii - astăzi de la distanţă, dar sper că în curând în persoană -, fiind credincioşi noi invocăm unii pentru alţii pe Duhul Sfânt, suflarea lui Dumnezeu.
Roadele Duhului, dragi prieteni, sunt din belşug printre voi. Îmi amintiţi de ceea ce le-a scris Apostolul Paul creştinilor din Tesalonic: "Aţi primit cuvântul în multe necazuri cu bucuria Duhului Sfânt, aşa încât voi aţi devenit exemplu pentru toţi cei care cred" (1Tes 1,6-7). Într-adevăr, poziţia geografică a Lampedusei şi Linosei v-a făcut dintotdeauna o poartă de acces către Europa. În ultimele decenii, aceasta a cerut comunităţii voastre o enormă angajare de primire, care v-a adus din inima Mediteranei în inima Bisericii, "atât de mult - mai spune Sfântul Paul - încât nu mai este nevoie ca noi să spunem ceva" (1Tes 1,8), deoarece credinţa voastră şi caritatea voastră sunt de acum cunoscute de toţi. Este patrimoniu imaterial, dar real.
"Mulţumirea" mea, care este "mulţumirea" întregii Biserici pentru mărturia voastră, o prelungeşte şi o reînnoieşte pe cea a Papei Francisc. "Mulţumire" asociaţiilor, voluntarilor, primarilor şi administraţiilor care s-au succedat de-a lungul timpului; "mulţumire" preoţilor, medicilor, forţelor de ordine şi tuturor celor care, adesea invizibil, au arătat şi continuă să arate un zâmbet şi atenţia unui chip uman faţă de cei care au supravieţuit călătoriei lor disperate a speranţei.
Voi sunteţi un bastion al acelei umanităţi pe care motivaţiile strigate, temerile atavice şi măsurile nedrepte tind să o submineze. Nu există dreptate fără compasiune, nu există legitimitate fără a asculta durerea celorlalţi. Atâtea victime - şi printre ele, câte mame şi câţi copii! - din adâncul lui Mare nostrum strigă nu numai către cer, ci către inimile noastre. Mulţi fraţi şi surori migranţi au fost îngropaţi în Lampedusa şi se odihnesc în pământ ca nişte seminţe din care o lume nouă aşteaptă să încolţească. Slavă Domnului, există mii de feţe şi nume de persoane care trăiesc astăzi o viaţă mai bună şi care nu vor uita niciodată caritatea voastră. Mulţi dintre ei au devenit la rândul lor lucrători ai dreptăţii şi păcii, pentru că binele este contagios.
Surorilor şi fraţilor, fie ca suflarea Duhului să nu vă lipsească niciodată! Este adevărat, pe măsură ce anii trec, oboseala poate apărea. Ca o cursă, putem rămâne fără suflare. Oboseala tinde să pună la îndoială ceea ce s-a făcut şi, uneori, chiar să ne despartă. Trebuie să reacţionăm împreună, rămânând uniţi şi deschizându-ne din nou la respiraţia lui Dumnezeu. Tot binele pe care l-aţi făcut ar putea părea ca nişte picături în mare. Nu este aşa, este mult mai mult!
Globalizarea indiferenţei, pe care Papa Francisc a denunţat-o tocmai de la Lampedusa, astăzi pare să se fi transformat într-o globalizare a neputinţei. În faţa nedreptăţii şi a suferinţei inocente, suntem mai conştienţi, dar riscăm să stăm pe loc, tăcuţi şi trişti, copleşiţi de sentimentul că nu putem face nimic. Ce pot face eu în faţa unor rele atât de mari? Globalizarea neputinţei este fiică a unei minciuni: că istoria a fost întotdeauna aşa, că istoria este scrisă de învingători. Aşa că se pare că noi nu putem face nimic. În schimb nu: istoria este devastată de cei prepotenţi, dar este salvată de cei umili, de cei drepţi, de martiri, în care străluceşte binele şi umanitatea autentică dăinuie şi se reînnoieşte.
Aşa cum Papa Francisc a opus globalizării indiferenţei o cultură a întâlnirii, tot aşa astăzi aş vrea să începem, împreună, să începem să opunem globalizării neputinţei o cultură a reconcilierii. Reconcilierea este un mod deosebit de a ne întâlni. Astăzi trebuie să ne întâlnim îngrijind rănile noastre, iertându-ne răul pe care l-am făcut precum şi răul pe care nu l-am făcut, dar ale cărui efecte le purtăm. Atâta frică, atâtea prejudecăţi, ziduri mari, chiar invizibile, există între noi şi între popoarele noastre, ca o consecinţă a unei istorii rănite. Răul se transmite de la o generaţie la alta, de la o comunitate la alta. Dar şi binele se transmite şi poate fi mai puternic! Pentru a-l practica, pentru a-l repune în circulaţie, trebuie să devenim experţi în reconciliere. Trebuie să reparăm ceea ce este rupt, să tratăm cu delicateţe amintirile însângerate, să ne apropiem unii de alţii cu răbdare, să ne întruchipăm în istoria şi în durerea celuilalt, să recunoaştem că împărtăşim aceleaşi vise, aceleaşi speranţe. Nu există duşmani: există numai fraţi şi surori. Este cultura reconcilierii. Este nevoie de gesturi de reconciliere şi de politici de reconciliere.
Iubiţi fraţi şi surori, să mergem înainte împreună pe acest drum al întâlnirii şi al reconcilierii. Astfel, insulele păcii se vor înmulţi, vor deveni stâlpi de poduri, pentru ca pacea să ajungă la toate popoarele şi la toate creaturile. În acest orizont de speranţă şi de angajare, prin mijlocirea Mariei, Steaua Mării, vă binecuvântez şi vă salut cu mare afect. O'scià! Şi binecuvântarea lui Dumnezeu Atotputernic, Tată, Fiu şi Duh Sfânt, să coboare asupra voastră. Amin.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
