Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc
în Malta
(2-3 aprilie 2022)
Întâlnire cu migranţii
Centrul pentru migranţi "Ioan al XXIII-lea Peace Lab" la Hal Far, duminică, 3 aprilie 2022
Iubiţi fraţi şi surori!
Vă salut pe toţi cu afect; sunt bucuros să închei vizita mea în Malta stând un pic cu voi. Îi mulţumesc părintelui Dionisio pentru primirea sa; şi mai ales sunt recunoscător lui Daniel şi lui Siriman pentru mărturiile lor: ne-aţi deschis inima voastră şi viaţa voastră, şi în acelaşi timp v-aţi făcut purtători de cuvânt ai atâtor fraţi şi surori, constrânşi să părăsească patria pentru a căuta un refugiu sigur.
Aşa cum spuneam în urmă cu câteva luni la Lesbo, "sunt aici pentru a vă spune că sunt apropae de voi... Sunt aici pentru a vedea feţele voastre, pentru a vă privi în ochi" (Discurs la Mytilene, 5 decembrie 2021). Din ziua în care am mers la Lampedusa, nu v-am uitat niciodată. Vă port mereu în inimă şi sunteţi mereu prezenţi în rugăciunile mele.
În această întâlnire cu voi migranţii reiese pe deplin semnificaţia motoului călătoriei mele în Malta. Este un citat din Faptele Apostolilor care spune: "Ne-au arătat o bunăvoinţă neobişnuită" (28,2). Se referă la modul în care maltezii l-au primit pe apostolul Paul şi pe toţi cei care împreună cu el au naufragiat în apropierea insulei. Le-au arătat "o bunăvoinţă neobişnuită". Nu numai cu bunăvoinţă, ci cu o bunăvoinţă neobişnuită, o atenţie specială, pe care Sfântul Luca a voit s-o imortalizeze în cartea Faptele Apostolilor. Urez Maltei să le arate mereu în acest mod celor care ajung pe coastele sale, să fie cu adevărat pentru ei un "port sigur".
Experienţa naufragiului este una pe care mii de bărbaţi, femei şi copii au trăit-o în aceşti ani în Mediterana. Şi din păcate pentru mulţi dintre ei a fost tragică. Tocmai ieri s-a aflat ştirea despre o salvare petrecută în largul Libiei, a numai patru migranţi dintr-o ambarcaţiune care conţinea circa nouăzeci. Să ne rugăm pentru aceşti fraţi ai noştri care şi-au găsit moartea în Marea noastră Mediterană. Şi să ne rugăm şi pentru a fi salvaţi de un alt naufragiu care se consumă în timp ce se întâmplă aceste fapte: este naufragiul civilizaţiei, care ameninţă nu numai refugiaţii, ci pe noi toţi. Cum ne putem salva din acest naufragiu care riscă să scufunde nava civilizaţiei noastre? Comportându-ne cu bunăvoinţă. Privind persoanele nu ca nişte numere, ci prin ceea ce sunt - aşa cum ne-a spus Siriman -, adică nişte feţe, nişte istorii, pur şi simplu bărbaţi şi femei, fraţi şi surori. Şi gândindu-ne la locul acelei persoane pe care o văd pe o barcă sau pe mare la televizor, sau într-o fotografie, în locul său aş putea să fiu eu, sau fiul meu, sau fiica mea... Probabil şi în acest moment, în timp ce suntem aici, bărci traversează marea de la sud la nord... Să ne rugăm pentru aceşti fraţi şi surori care îşi riscă viaţa pe mare în căutare de speranţă. Şi voi aţi trăit această dramă şi aţi ajuns aici.
Istoriile voastre ne fac să ne gândim la acele mii şi mii de persoane care în zilele trecute au fost constrânse să fugă din Ucraina din cauza acelui război nedrept şi sălbatic. Dar şi la acelea ale atâtor alţi bărbaţi şi femei care, în căutarea unui loc sigur, s-au văzut obligate să părăsească propria casă şi propria ţară în Asia, în Africa şi în Americi, mă gândesc la rohingya... Spre ei toţi se îndreaptă gândul meu şi rugăciunea mea în acest moment.
În urmă cu câtva timp am primit de la acest centru al vostru o altă mărturie: istoria unui tânăr care povestea momentul dureros în care a trebuit să părăsească pe mama sa şi familia sa de origine. Asta m-a emoţionat şi m-a făcut să reflectez. Dar şi tu Daniel, şi tu Siriman, şi fiecare dintre voi a trăit experienţa de a pleca dezlipindu-se de propriile rădăcini. Este o ruptură. O ruptură care lasă semnul. Nu numai o durere momentană, emotivă. Lasă o rană adâncă în drumul de creştere a unui tânăr, a unei tinere. Este nevoie de timp pentru a vindeca această rană; este nevoie de timp şi mai ales este nevoie de experienţe bogate în umanitate: a întâlni persoane primitoare, care ştiu să asculte, să înţeleagă, să însoţească; şi a sta împreună şi cu alţi însoţitori de călătorie, pentru a împărtăşi, pentru a purta împreună povara... Asta ajută la vindecarea rănilor.
Mă gândesc la centrele de primire: cât de important este ca să fie locuri de umanitate! Ştim cât de dificile este, există atâţia factori care alimentează tensiuni şi rigidităţi. Şi totuşi, în fiecare continent, există persoane şi comunităţi care acceptă provocarea, conştienţi că realitatea migraţiilor este un semn al timpurilor unde este în joc civilizaţia. Şi pentru noi creştinii este în joc şi fidelitatea faţă evanghelia lui Isus, care a spus: "Am fost străin şi m-aţi primit" (Mt 25,35). Asta nu se creează într-o zi! Este nevoie de timp, este nevoie de atâta răbdare, este nevoie mai ales de o iubire făcută din apropiere, din duioşie şi din compasiune, aşa cum este iubirea lui Dumnezeu faţă de noi. Cred că trebuie să spunem un mare "mulţumesc" celui care a acceptat această provocare aici în Malta şi a dat naştere acestui centru. Facem asta cu aplauze, toţi împreună!
Permiteţi-mi, fraţilor şi surorilor, să exprim un vis al meu. Ca voi, migranţii, după ce aţi experimentat o privire bogată în umanitate şi în fraternitate, să puteţi deveni personal martori şi animatori de primire şi de fraternitate. Aici şi unde va voi Dumnezeu, unde va conduce Providenţa paşii voştri. Acesta este visul pe care vreau să-l împărtăşesc cu voi şi pe care-l pun în mâinile lui Dumnezeu. Pentru că ceea ce este imposibil pentru noi nu este imposibil pentru el. Consider foarte important ca în lumea de astăzi migranţii să devină martori ai valorilor umane esenţiale pentru o viaţă demnă şi fraternă. Sunt valori pe care voi le purtaţi înăuntru, care aparţin rădăcinilor voastre. Odată vindecată rana rupturii, a dezrădăcinării, voi puteţi evidenţia această bogăţie pe care o purtaţi înăuntru, un patrimoniu de umanitate foarte preţios, şi s-o puneţi în comun cu comunităţile în care sunteţi primiţi şi în locurile în care vă inseraţi. Acesta este drumul! Drumul fraternităţii şi al prieteniei sociale. Aici este viitorul familiei umane într-o lume globalizată. Sunt bucuros să pot împărtăşi astăzi acest vis cu voi, aşa cum voi, în mărturiile voastre, împărtăşiţi visele voastre cu mine!
Mi se pare că aici este şi răspunsul la problema care se află în centrul mărturiei tale, Siriman. Tu ne-ai amintit că acela care trebuie să părăsească propria ţară pleacă având un vis în inimă; visul libertăţii şi al democraţiei. Acest vis se ciocneşte cu o realitate dură, adesea periculoasă, uneori teribilă, inumană. Tu ai dat glas apelului sufocat al milioanelor de migranţi ale căror drepturi fundamentale sunt încălcate, din păcate uneori cu complicitatea autorităţilor competente. Şi asta este aşa, şi asta vreau s-o spun aşa: din păcate uneori cu complicitatea autorităţilor competente. Şi ai atras atenţia asupra punctului-cheie: demnitatea persoanei. Reafirm asta cu cuvintele tale: voi nu sunteţi numere, ci persoane în carne şi oase, feţe, vise uneori spulberate.
De la asta se poate şi trebuie să se repornească: de la persoane şi de la demnitatea lor. Să nu ne lăsăm înşelaţi de cel care spune: "Nu este nimic de făcut", "sunt probleme mai mari decât noi", "eu fac afacerile mele şi ceilalţi să se descurce". Nu. Să nu cădem în această capcană. Să răspundem la provocarea migranţilor şi refugiaţilor cu stilul bunăvoinţei, să aprindem focuri de fraternitate, în jurul cărora persoanele să se poată încălzi, ridica, reaprinde speranţa. Să întărim ţesutul prieteniei sociale şi cultura întâlnirii, pornind de la locuri ca acesta, care cu siguranţă nu vor fi perfecte, dar sunt "laboratoare de pace".
Şi pentru că acest centru poartă numele Sfântului Papă Ioan al XXIII-lea, îmi place să amintesc ceea ce a scris el la sfârşitul memorabilei sale enciclice despre pace: "El [Domnul] să îndepărteze din inimi ceea ce ar putea pune în pericol pacea şi să transforme toţi oamenii în martori ai adevărului, dreptăţii şi iubirii fraterne. El să-i lumineze pe cei care guvernează destinele popoarelor, încât toţi să se preocupe de bunăstarea legitimă a compatrioţilor lor şi să menţină binefacerile inestimabile ale păcii. În sfârşit, Cristos să aprindă inimile tuturor oamenilor şi să-i facă să distrugă barierele care îi divid, să strângă legăturile iubirii reciproce, să fie înţelegători unii faţă de alţii şi să-i ierte pe cei care le-au pricinuit nedreptate, pentru ca astfel toate popoarele lumii să formeze între ele o veritabilă comunitate fraternă şi pentru ca între ele să nu înceteze să înflorească pacea atât de mult dorită" (Pacem in terris, 171).
Iubiţi fraţi şi surori, peste puţin timp, împreună cu unii dintre voi, voi aprinde o lumânare în faţa imaginii Sfintei Fecioare Maria. Un gest simplu, dar cu o mare semnificaţie. În tradiţia creştină, acea flacără mică este simbol al credinţei în Dumnezeu. Şi este şi simbol al speranţei, o speranţă pe care Maria, Mama noastră, o susţine în momentele mai dificile. Este speranţa pe care am văzut-o astăzi în ochii voştri, care a dat sens călătoriei voastre şi vă face să mergeţi înainte. Sfânta Fecioară Maria să vă ajute să nu pierdeţi niciodată această speranţă! Încredinţez ei pe fiecare dintre voi şi familiile voastre şi vă port cu mine în inima mea şi în rugăciunea mea. Şi voi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!
__________________
Rugăciune la sfârşitul întâlnirii cu migranţii
Doamne Dumnezeule, creator al universului,
izvor de libertate şi de pace,
de iubire şi de fraternitate,
Tu ne-ai creat după chipul tău
şi ai insuflat în noi toţi suflul tău vital,
pentru a ne face părtaşi de fiinţa ta în comuniune.
Şi atunci când am încălcat alianţa ta
Tu nu ne-ai abandonat în puterea morţii,
ci în milostivirea ta infinită
ne-ai chemat mereu să ne întoarcem la tine
şi să trăim ca fii ai tăi.
Revarsă în noi pe Duhul tău Sfânt
şi dăruieşte-ne o inimă nouă,
capabilă să asculte strigătul, adesea silenţios,
al fraţilor noştri şi al surorilor noastre care au pierdut
căldura casei şi a patriei.
Fă ca să le putem dărui speranţă
cu priviri şi gesturi de umanitate.
Fă din noi instrumente de pace
şi de iubire fraternă concretă.
Eliberează-ne de frici şi de prejudecăţi,
pentru a ne însuşi suferinţele lor
şi a lupta împreună împotriva nedreptăţii;
pentru ca să crească o lume în care fiecare persoană
să fie respectată în demnitatea sa inviolabilă,
aceea pe care tu, o, Tată, ai pus-o în noi
şi Fiul tău a consacrat-o pentru totdeauna.
Amin.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Rezumatul întâlnirii cu migranţii
*
Înregistrarea integrală
