|
| © Vatican Media |
Cateheza. Marea şi deşertul
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi amân cateheza obişnuită şi doresc să mă opresc cu voi pentru a mă gândi la persoanele care - şi în acest moment - străbat mări şi deşerturi pentru a ajunge într-o ţară unde să trăiască în pace şi siguranţă.
Marea şi deşertul: aceste două cuvinte se întorc în atâtea mărturii pe care le primesc fie din partea migranţilor, fie de la persoane care se angajează pentru a-i ajuta. Şi când spune "mare", în contextul migraţiilor, înţeleg şi ocean, lac, fluviu, toate masele de apă periculoase pe care atâţia fraţi şi surori în fiecare parte a lumii sunt constrânşi să le traverseze pentru a ajunge la destinaţia lor. Şi "deşert" nu este numai cel de nisip şi dune, sau cel stâncos, ci sunt şi toate acele teritorii grele şi periculoase, cum ar fi pădurile, junglele, stepele unde migranţii merg singuri, abandonaţi. Migranţi, mare şi deşert. Rutele migratoare de astăzi sunt adesea marcate de traversări de mări şi deşerturi, care pentru multe, prea multe persoane - prea multe! - sunt mortale. Pentru aceasta astăzi vreau să mă opresc asupra acestei drame, a acestei dureri. Pe unele dintre aceste rute le cunoaştem mai bine, pentru că sunt adesea sub lumina reflectoarelor; altele, cea mai mare parte, sunt mai puţin cunoscute, dar asta nu înseamnă că sunt mai puţin străbătute.
Despre Mediterana am vorbit de atâtea ori, pentru că sunt episcop de Roma şi pentru că este emblematică: mare nostrum, loc de comunicare între popoare şi civilizaţii, a devenit un cimitir. Şi tragedia este că mulţi, cea mai mare parte dintre aceşti morţi, puteau să fie salvaţi. Trebuie spus acest lucru cu claritate: sunt cei care acţionează sistematic şi cu orice mijloc pentru a-i respinge pe migranţi - pentru a-i respinge pe migranţi. Şi acest lucru, când este făcut cu conştiinţă şi responsabilitate, este un păcat grav. Să nu uităm ceea ce spune Biblia: "Să nu faci rău celui străin şi să nu-l asupreşti" (Ex 22,20). Orfanul, văduva şi străinul sunt săracii prin excelenţă pe care Dumnezeu îi apără mereu şi cere să fie apăraţi.
Şi unele deşerturi, din păcate, devin cimitire de migranţi. Şi aici adesea nu este vorba de morţi "naturale". Nu. Uneori în deşert au fost duşi şi abandonaţi. Toţi cunoaştem fotografia soţiei şi a fiicei lui Pato, moarte de foame şi de sete în deşert. În epoca sateliţilor şi a dronelor, există bărbaţi, femei şi copii migranţi pe care nimeni nu trebuie să-i vadă: îi ascund. Numai Dumnezeu îi vede şi ascultă strigătul lor. Şi aceasta este o cruzime a civilizaţiei noastre.
De fapt, marea şi deşertul sunt şi locuri biblice încărcate de valoare simbolică. Sunt scenarii foarte importante în istoria exodului, marea migraţie a poporului condus de Dumnezeu prin Moise din Egipt în Ţara Promisă. Aceste locuri asistă la drama fugii poporului, care fuge de oprimare şi de sclavie. Sunt locuri de suferinţă, de frică, de disperare, dar, în acelaşi timp, sunt locuri de trecere pentru eliberare - şi câţi oameni trec prin mări, deşerturi pentru a se elibera, astăzi -, sunt locuri de trecere pentru răscumpărare, pentru a obţine libertatea şi împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu (cf. Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului 2024).
Există un psalm care, adresându-se Domnului, spune: "În mare este calea ta / şi cărările tale în ape multe" (77,20). Şi un altul cântă astfel: "El a făcut pe poporul său să meargă prin pustiu, / pentru că veşnică este îndurarea lui" (136,6). Aceste cuvinte sfinte ne spun că, pentru a însoţi poporul pe drumul libertăţii, însuşi Dumnezeu traversează marea şi deşertul; Dumnezeu nu rămâne la distanţă, nu, împărtăşeşte drama migranţilor, Dumnezeu este cu ei, cu migranţii, suferă cu ei, cu migranţii, plânge şi speră cu ei, cu migranţii. Ne va face bine, astăzi, să ne gândim: Domnul este cu migranţii noştri pe mare nostrum, Domnul este cu ei, nu cu aceia care îi resping.
Fraţilor şi surorilor, cu privire la un lucru am putea să fim toţi de acord: pe acele mări şi în acele deşerturi mortale, migranţii de astăzi n-ar trebui să fie - şi sunt acolo, din păcate. Dar nu prin legi restrictive, nu cu militarizarea frontierelor, nu cu respingeri vom obţine acest rezultat. În schimb, vom obţine lărgind căile de acces sigure şi căile de acces regulamentare pentru migranţi, facilitând refugiul pentru cei care fug de războaie, de violenţe, de persecuţii şi de multele calamităţi; vom obţine asta favorizând în orice mod o governance globală a migraţiilor întemeiate pe dreptate, fraternitate şi solidaritate. Şi unind forţele pentru a combate traficul de fiinţe umane, pentru a opri criminalii traficanţi care fără milă exploatează mizeria altuia.
Iubiţi fraţi şi surori, gândiţi-vă la atâtea tragedii ale migranţilor: câţi mor în Mediterana. Gândiţi-vă la Lampedusa, la Crotone..., câte lucruri urâte şi triste. Şi aş vrea să închei recunoscând şi lăudând angajarea atâtor buni samariteni, care se străduiesc pentru a ajuta şi a salva migranţii răniţi şi abandonaţi pe rutele de speranţă disperată, în cele cinci continente. Aceşti bărbaţi şi femei curajoşi sunt semn al unei omeniri care nu se lasă contagiată de cultura rea a indiferenţei şi a rebutării: ceea ce-i ucide pe migranţi este indiferenţa noastră şi acea atitudine de a rebuta. Şi cel care nu poate sta ca şi ei "în prima linie" - mă gândesc la atâţia sârguincioşi care stau acolo în prima linie, la Mediterranea Saving Humans şi atâtea alte asociaţii -, nu pentru aceasta este exclus de la această luptă de civilizaţie: noi nu putem sta în prima linie, dar nu suntem excluşi; există atâtea moduri de a da propria contribuţie, prima dintre toate, rugăciunea. Şi pe voi vă întreb: Voi vă rugaţi pentru migranţi, pentru aceştia care vin în ţările noastre pentru a-şi salva viaţa? Şi "voi" vreţi să-i alungaţi.
Iubiţi fraţi şi surori, să unim inimile şi forţele, pentru ca mările şi deşerturile să nu fie cimitire, ci spaţii unde Dumnezeu să poată deschide drumuri de libertate şi de fraternitate.
* * *
Şi să ne gândim la ţările aflate în război, atâtea ţări aflate în război. Să ne gândim la Palestina, la Israel, la martirizata Ucraina, să ne gândim la Myanmar, la Kivu de Nord şi atâtea ţări care sunt în război. Domnul să le dea lor darul păcii.
Şi pentru voi toţi binecuvântarea mea!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
