© Vatican Media
Papa Leon al XIV-lea: Mesaj adresat către Scouts et Guides de France cu ocazia marii adunări "Clameurs!" (Jambville, 24-28 iulie 2025)

Drag prieteni Scouts et Guides de France,

Vă transmit salutările mele cordiale cu ocazia marii voastre întâlniri "Clameurs". Aţi decis să vă întâlniţi şi să reflectaţi asupra unei lumi mai drepte şi durabile, făcând ecou la strigătele care se ridică de pe pământ. Sunt încântat de această minunată iniţiativă, deoarece doriţi să fiţi actori şi actriţe ai schimbării, punând cercetăşia în slujba problemelor climatice. Trăind un timp puternic şi colectiv de jocuri, de discuţii şi de reflecţii pe tema problemelor sociale şi ecologice, doriţi să vă aduceţi contribuţia la protejarea mediului şi să vă consolidaţi angajarea în slujba binelui comun.

Astăzi, suntem invitaţi să ascultăm cu atenţie strigătul creaţiei. Această urgenţă se impune întregii omeniri, căreia Dumnezeu i-a încredinţat lucrarea sa. Conştiinţa noastră este puternic interpelată în faţa devastărilor mediului înconjurător, din ce în ce mai grave, care se produc. Confruntaţi cu poluarea şi schimbările climatice, cu pierderea biodiversităţii, cu deteriorarea vieţii şi degradării sociale, cu inegalităţile la nivel mondial, cu lipsa apei potabile şi a accesului la energie pentru populaţii numeroase, o educaţie ecologică este esenţială pentru ca toţi să inverseze ordinea lucrurilor.

Întâlnirea voastră vă permite să faceţi un discernământ pentru a găsi noi căi şi orientări pentru a ocroti casa noastră comună. Sunteţi tineri, plini de idei şi de entuziasm. Vreţi să cuceriţi lumea nu pentru a o subjuga, ci pentru a sluji viaţa care vine de la Dumnezeu. Umilinţa, spiritul de slujire şi o relaţie profundă cu Cristos vă permit să înrădăcinaţi în voi valorile creştine. Numai convertirea interioară face posibilă o schimbare de obiceiuri şi de mentalităţi, care se traduce într-un nou mod de a trăi în comuniune cu mediul înconjurător. Şi voi, cercetaşii, sunteţi obişnuiţi să trăiţi în natură, să creaţi obiecte, să vă găsiţi drumul şi să creaţi jocuri şi privegheri; acest lucru vă conduce la tratarea creaţiei cu respect. De aceea, puteţi contribui atât de mult la societate prin stilul vostru de viaţă.

Sunt convins că aceste momente intense pe care le trăiţi vă permit să vă îmbogăţiţi şi mai mult cu valori precum întâlnirea şi primirea celorlalţi în diferenţele şi complementaritatea lor. Dragi cercetaşi, fiţi ambasadori ai fraternităţii şi păcii în mediul vostru de viaţă. Proveniţi din tradiţii culturale şi medii sociale diferite, aveţi personalităţi şi vârste diferite. Sunteţi în contact cu adulţi şi vârstnici. Aceasta este o bogăţie, un atu care vă permite să vedeţi lucrurile în sens larg şi să vă imaginaţi o lume pacificată cu armele creştinului care sunt credinţa, adevărul, dreptatea, evanghelia păcii (cf. Ef 6,11-17).

Dragi prieteni, mulţi dintre voi primiţi astăzi sacramentul Mirului, semn al angajării voastre în Biserică. În acest sacrament, primiţi pe deplin pe Duhul Sfânt, prezenţă divină care vă călăuzeşte, vă luminează şi vă mângâie pe drumul credinţei. Vă invit să-l invocaţi des pentru a fi umpluţi de darurile şi harurile sale.

Sunteţi de acum consacraţi, însărcinaţi să mărturisiţi credinţa voastră în lume, să fiţi agenţi ai schimbării şi speranţei în societate. Aceasta este responsabilitatea unui discipol activ al lui Cristos, angajat în vestirea evangheliei şi în iubirea faţă de aproapele. Totuşi, toate acestea sunt posibile numai printr-o viaţă de rugăciune şi de prietenie cu Dumnezeu.

Vă încurajez să mergeţi mai departe fără a pierde speranţa, fără a vă descuraja şi fără a ceda pesimismului. Să ştiţi că fiecare dintre voi este unic în creaţie, iubit în mod personal de Domnul. Nu încetaţi să credeţi într-o lume mai bună şi în venirea unei civilizaţii autentice a iubirii. Aşa cum spunea Papa Francisc, şi voi puteţi fi constructori de punţi între generaţii, culturi şi popoare.

Încredinţându-vă mijlocirii Sfântului Gheorghe, patronul vostru, şi grijii materne a Fecioarei Maria, vă împărtăşesc din toată inima binecuvântarea mea apostolică, pe care o extind însoţitorilor voştri şi familiilor voastre.

Din Vatican, 3 iulie 2025

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu