|
| © Vatican Media |
Când fiecare dintre noi a fost ales cardinal, Sfântul Părinte ne-a însărcinat să fim "martor neînfricat al lui Cristos şi al evangheliei sale în oraşul Roma şi în cele mai îndepărtate regiuni" (cf. Ritul pentru crearea cardinalilor). Această misiune este cu adevărat nucleul, esenţa a ceea ce ne angajăm cu toţii să facem. Acest consistoriu a fost un moment privilegiat pentru a exprima misiunea Bisericii şi pentru a o îndeplini împreună, în comuniune. În cursul acestei ultime zile şi jumătate, Duhul Sfânt mi-a dăruit în mod clar, cu generozitate, darurile sale multiforme. Sunt profund recunoscător pentru prezenţa voastră şi pentru participarea voastră, toate orientate spre a mă susţine în slujirea mea de succesor al lui Petru. Sunt recunoscător celor mai în vârstă dintre voi, care aţi făcut efortul să veniţi: mărturia lor este cu adevărat preţioasă! În acelaşi timp, sunt apropiat, şi într-un mod deosebit, de cardinalii din diferite părţi ale lumii care, din diverse motive, nu au putut veni. Suntem alături de voi şi vă simţim apropierea!
Această întâlnire este intim legată de ceea ce am trăit la conclav. Aţi exprimat, chiar înainte de conclav, înainte de alegerea succesorului lui Petru, dorinţa voastră de a ne cunoaşte şi de a putea da contribuţia şi sprijinul vostru. Am avut o primă experienţă pe 9 mai. Apoi, în aceste două zile, am folosit o metodă simplă, dar nu neapărat uşoară, care ne-ar putea ajuta să ne întâlnim şi să ne cunoaştem mai bine. Personal, am simţit o profundă comuniune şi armonie cu voi toţi şi printre numeroasele contribuţii. Am avut şi o experienţă a sinodalităţii, văzută nu ca o tehnică organizatorică, ci ca un instrument de creştere în ascultare şi în relaţionare. Şi, cu siguranţă, trebuie să continuăm şi să aprofundăm aceste întâlniri.
Voi relua mai concret, la sfârşitul acestei intervenţii, câteva idei despre cum am putea continua. Dar mai întâi, aş dori să reiau câteva dintre ideile care au apărut în ultimele zile. Poate începând de la cuvinte care au fost rostite de mai multe ori, inclusiv în această ultimă sesiune.
A-l găsi pe Cristos în centrul misiunii noastre. A proclama evanghelia, cu toţii ştim bine acest lucru: Isus Cristos este în centru. Vrem să vestim cuvântul său şi, prin urmare, importanţa de a trăi cu adevărat şi noi înşine o viaţă spirituală autentică, ce poate fi mărturie în lumea de astăzi.
Temele alese sunt profund înrădăcinate în Conciliul al II-lea din Vatican II şi în întregul parcurs care a rezultat din conciliu. Nu putem sublinia îndeajuns importanţa continuării pe drumul început odată cu conciliul. Vă încurajez să faceţi acest lucru. Am ales această temă, după cum ştiţi - documentele şi experienţa conciliului - pentru audienţele publice din acest an. Şi acest parcurs este un proces de viaţă, de convertire, de reînnoire pentru întreaga Biserică. Evangelii gaudium şi sinodalitatea sunt elemente importante ale acestui parcurs.
Şi aş dori să subliniez, de asemenea, că, în acelaşi timp, celelalte două teme care au fost propuse, deşi nu sunt neapărat centrale pentru aceste două zile de lucru, sunt strâns legate de celelalte teme şi de conciliu. Nu au fost uitate şi nu vor fi uitate. Cardinalul Semeraro a subliniat în mod clar legătura dintre sinodalitate şi Euharistie. Între altele, un grup de studiu legat de Adunarea sinodală aprofundează chiar această temă. Cardinalul Castillo tocmai a vorbit despre Adunarea din 2028. Cu siguranţă, munca în curs cu Secretariatul Sinodului continuă cu grupurile de studiu.
Drumul sinodalităţii este un drum de comuniune pentru misiune, la care suntem cu toţii chemaţi să participăm. De aceea legăturile dintre noi sunt importante. Aţi subliniat importanţa legăturii Sfântului Părinte îndeosebi cu conferinţele episcopale şi cu Bisericile locale; şi importanţa adunărilor continentale. Acestea, însă, nu trebuie să devină întâlniri "suplimentare" de adăugat la o listă, ci mai degrabă locuri de întâlnire şi de relaţii între episcopi cu preoţii şi laicii, şi între Biserici, care contribuie foarte mult la promovarea unei creativităţi misionare autentice.
Revenim apoi la cealaltă temă: lucrarea dicasterelor în spiritul lui Praedicate evangelium, cu slujirea lor adusă Sfântului Părinte şi Bisericilor particulare. Praedicate evangelium subliniază necesitatea de a "armoniza mai bine exercitarea actuală a slujirii Curiei cu drumul de evanghelizare pe care Biserica, mai ales în această perioadă, îl trăieşte" (I, 3). Din această perspectivă, reiterez angajarea mea de a-mi face partea şi de a vă oferi vouă şi întregii Biserici o structură de relaţii şi de slujire, capabilă să vă sprijine şi să vă susţină pe voi şi Bisericile locale, pentru a înfrunta împreună provocările actuale ale misiunii cu o mai mare pertinenţă şi incisivitate.
Aţi vorbit, pentru a continua acest drum, despre importanţa formării. Formare la ascultare, formarea la o spiritualitate a ascultării. Îndeosebi - aţi subliniat - în seminarii, dar şi pentru episcopi!
Aici - chiar dacă nu a fost un subiect specific de discuţie în timpul întâlnirii noastre - vreau să menţionez problema, care şi astăzi este cu adevărat o rană în viaţa Bisericii în multe locuri, şi anume criza cauzată de abuzurile sexuale. Nu putem închide ochii şi nici inimile. Aş vrea să spun, încurajându-vă şi să o împărtăşiţi la rândul vostru cu episcopii: de multe ori durerea victimelor a fost agravată de faptul că nu au fost primite şi ascultate. Abuzul în sine provoacă o rană profundă care poate durează o viaţă întreagă; dar de multe ori scandalul din Biserică este pentru că uşa a fost închisă şi victimele nu au fost primite, însoţite de apropierea unor păstori autentici. O victimă mi-a spus recent că, într-adevăr, cel mai dureros lucru pentru ea a fost tocmai faptul că niciun episcop nu a vrut să o asculte. Şi de aceea şi acolo: ascultarea este profund importantă.
Formarea tuturor. Formarea în seminarii, a preoţilor, a episcopilor, a colaboratorilor laici trebuie să fie înrădăcinată în viaţa obişnuită şi concretă a Bisericii locale, a parohiilor şi a multor alte locuri semnificative unde persoanele se întâlnesc, îndeosebi cele care suferă. După cum aţi văzut aici, una sau două zile, sau chiar o săptămână, nu sunt suficiente pentru a aprofunda un subiect şi a-l trăi. Prin urmare, ar fi important ca modul nostru obişnuit de a lucra împreună să fie o oportunitate de formare şi creştere pentru cei cu care lucrăm, la toate nivelurile, de la cel parohial până la Curia Romană. Vizitele pastorale sunt un exemplu în care creşterea poate avea loc în mod obişnuit într-un stil sinodal; precum şi toate organismele de participare trebuie revitalizate.
Însă toate acestea sunt legate de punerea în aplicare a Sinodului, care continuă şi va avea o etapă fundamentală în Adunarea eclezială programată pentru 2028. Vă încurajez să fiţi un ferment pentru acest drum. Este un drum pentru misiunea Bisericii, un drum în slujba vestirii evangheliei lui Cristos.
Iată, iubiţi confraţi. Acestea sunt însă numai rezonanţe iniţiale despre ceea ce am auzit de la voi. Discuţia este destinată să continue. Vă invit din nou să trimiteţi în scris evaluările voastre asupra tuturor celor patru teme, asupra consistoriului în ansamblu şi asupra relaţiei cardinalilor cu Sfântul Părinte şi Curia Romană. Şi eu îmi rezerv dreptul de a citi cu atenţie rapoartele şi mesajele personale şi apoi, mai târziu, de a vă oferi un feedback, un răspuns şi de a continua dialogul.
Aş dori să propun ca următorul nostru consistoriu să se desfăşoare în preajma solemnităţii Sfinţilor Petru şi Paul, anul acesta. Prin urmare, aş sugera ca, anul acesta, să organizăm o a doua întâlnire de două zile şi apoi să luăm în considerare continuarea întâlnirilor în viitor, dar poate pentru mai multe zile, o dată pe an: trei sau patru zile, aşa cum au sugerat unele grupuri. O primă zi de reflecţie, rugăciune, de întâlnire, urmată de două sau trei zile de lucru. Dar anul acesta am continua în acest fel.
Pentru a continua, în ceea ce priveşte ajutorul pe care cred sincer că îl puteţi oferi, să ne gândim la următorul consistoriu din iunie. Aici aş dori să adaug, dacă există vreunul dintre voi care are dificultăţi din cauza, să zicem, a resurselor financiare, vă rog să vă exprimaţi opinia. Şi cred că şi eu, şi noi, putem experimenta puţină solidaritate unii cu alţii şi vor exista modalităţi, cu persoane generoase care vor ajuta.
Bine. La sfârşitul acestui consistoriu, aş dori să reiterez ceea ce am spus în omilia de la Epifanie: "Dumnezeu se revelează şi nimic nu poate sta pe loc. Un anumit tip de linişte se apropie de sfârşit, ceea ce îi face pe melancolici să repete: «Nu este nimic nou sub soare» (Qoh 1,9). Aceasta este speranţa care ne este dăruită".
O speranţă pe care simţim că trebuie să o împărtăşim cu lumea noastră. Şi prin aceasta, cu toţii dorim să exprimăm grija pe care am împărtăşit-o în conversaţiile şi întâlnirile noastre personale, şi chiar în unele discuţii de grup, pentru toţi cei care suferă în întreaga lume. Nu suntem adunaţi aici surzi la realitatea sărăciei, a suferinţei, a războiului, a violenţei care afectează atâtea Biserici locale. Şi aici, avându-le în inimile noastre, vrem să le spunem şi că le suntem aproape. Mulţi dintre voi aţi venit din ţări în care trăiţi cu această suferinţă a violenţei şi a războiului.
Suntem chemaţi să luăm asupra noastră acest drum al speranţei şi în faţa generaţiilor mai tinere: ceea ce trăim şi decidem astăzi nu priveşte numai prezentul, ci are impact şi asupra viitorului apropiat şi îndepărtat.
Este speranţa pe care am trăit-o în Jubileul care tocmai s-a încheiat. Este cu adevărat un mesaj pe care dorim să-l oferim lumii: am închis Poarta Sfântă, dar să ne amintim: poarta lui Cristos şi a iubirii sale rămâne mereu deschisă!
Şi acum să ne rugăm unii pentru alţii, aşa cum Sfântul Părinte s-a rugat pentru noi în ziua în care ne-a creat cardinali: "Dăruieşte cu harul tău ceea ce slăbiciunea omenească nu poate realiza, pentru ca aceşti slujitori ai tăi, zidind încontinuu Biserica ta, să strălucească prin integritatea credinţei şi puritatea spiritului" (cf. Ritul creării de noi cardinali). Şi fie ca Sfântul Petru să mijlocească pentru noi, în timp ce, în spirit colegial, căutăm să slujim corabia sa, Biserica!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
