|
| © Vatican Media |
Salut adresat liber în Capela Universitară
Bună ziua! Salutări tuturor, doamnei rector, Eminenţei Sale, episcopilor auxiliari, vouă tuturor studenţilor, profesorilor!
Am vrut să încep această vizită în această dimineaţă aici, în Capelă, în această frumoasă biserică, loc de întâlnire cu Domnul. Pentru că, în primul rând, vizita mea din această dimineaţă este o vizită pastorală: să cunosc puţin Universitatea, să vă cunosc, să vă pot saluta şi să împărtăşesc un scurt moment de credinţă. Cei care cercetează, cei care studiază, cei care caută adevărul, în cele din urmă îl caută pe Dumnezeu, îl vor întâlni pe Dumnezeu, îl vor găsi pe Dumnezeu tocmai în frumuseţea creaţiei, în multiplele forme pe care Dumnezeu a ales să-şi lase amprenta, în tot ceea ce suntem, mai ales ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu, creaturi făcute după chipul său, dar şi în creaţia sa.
Aşadar, este un moment minunat astăzi să împărtăşesc puţin cu comunitatea universitară, în acest centru de studii... Cred că este cel mai mare din toată Europa. Şi este cu adevărat o binecuvântare, un dar al lui Dumnezeu, să fiu aici şi să trăiesc acest moment, ştiind că Dumnezeu este cel care ne-a chemat, Dumnezeu este cel care ne-a dat această creaţie minunată pentru noi toţi. Vă doresc nu numai o zi bună, ci şi studii bune şi fie ca acest timp pe care îl petreceţi la această Universitate să fie cu adevărat pentru voi toţi o întâlnire cu Dumnezeu şi cu frumuseţea vieţii.
Acum vă dau binecuvântarea mea, apoi vom continua vizita noastră în alte părţi ale Universităţii.
[Binecuvântarea]
Bine, o zi bună, vă mulţumesc! Mulţumesc pentru primire!
Îndreptându-se spre rectoratul Universităţii, Sfântul Părinte a adresat câteva cuvinte de salut studenţilor adunaţi în piaţa centrală a Universităţii:
Bună ziua tuturor! Ei bine, vă mulţumesc pentru primire! Sunt foarte fericit să fiu aici cu voi în această dimineaţă; veţi putea urmări întreaga întâlnire pe ecrane. Şi sper că va fi un moment de har, un moment de bucurie pentru întreaga comunitate Sapienza. Urări tuturor şi pe curând!
Discursul Sfântului Părinte
Distinsă rector,
Autorităţi politice şi civile,
Stimaţi profesori, cercetători şi personal tehnic administrativ
şi, mai ales, dragi studenţi şi studente!
Am acceptat cu mare bucurie invitaţia de a întâlni comunitatea universitară Sapienza - Universitatea din Roma. Universitatea voastră se distinge ca un centru de excelenţă în diferite discipline şi, în acelaşi timp, pentru angajarea sa faţă de dreptul la studiu, inclusiv pentru cei cu resurse financiare limitate, persoane cu dizabilităţi, deţinuţi şi cei care au fugit din zone de război. De exemplu, apreciez foarte mult faptul că dieceza de Roma şi Sapienza au semnat un acord pentru deschiderea unui coridor umanitar universitar din Fâşia Gaza. De aceea, este important pentru mine, care sunt episcop de Roma de puţin peste un an, să vă pot întâlni. Cu o inimă de păstor, aş dori să mă adresez mai întâi studenţilor şi apoi cadrelor didactice.
Bulevardele oraşului universitar, pe care am mers pentru a ajunge aici, sunt străbătute zilnic de atâţia tineri, plini de sentimente contradictorii. Vă imaginez uneori fără griji, fericiţi de propria tinereţe, care, chiar şi într-o lume tulburată, marcată de nedreptăţi teribile, vă permiteţi să simţiţi că viitorul este încă de scris şi că nimeni nu vi le poate fura. Astfel, studiile pe care le întreprindeţi, prieteniile pe care le legaţi de-a lungul acestor ani şi întâlnirea cu diferiţi maeştri ai gândirii sunt o promisiune a ceea ce ne poate schimba în bine, chiar înaintea realităţii din jurul nostru. Când dorinţa de adevăr devine cercetare, îndrăzneala noastră în studiu mărturiseşte speranţa unei lumi noi.
Ştiţi că sunt legat spiritual de Sfântul Augustin, care a fost un tânăr neliniştit: şi el a făcut greşeli grave, dar nimic din pasiunea sa pentru frumos şi înţelepciune nu s-a pierdut. În acest sens, am fost încântat să primesc un număr mare de întrebări de la voi: sute! Evident, nu este posibil să răspund la toate, dar le ţin minte, sperând că toţi vor căuta mai multe ocazii de dialog. Acesta este şi motivul pentru care există capelanii în universităţi, unde credinţa se întâlneşte cu întrebările voastre.
Totuşi, neliniştea are şi o latură tristă: nu trebuie să ignorăm faptul că mulţi tineri se luptă. Toată lumea trece prin momente dificile; unii, însă, pot simţi că nu se termină niciodată. Astăzi, aceasta depinde din ce în ce mai mult de şantajul aşteptărilor şi de presiunea performanţei. Este minciuna omniprezentă a unui sistem distorsionat, care reduce oamenii la numere, exacerbând competitivitatea şi abandonându-ne în spirale de anxietate. Tocmai această indispoziţie spirituală în rândul multor tineri ne aminteşte că nu suntem suma a ceea ce posedăm, nici o substanţă asamblată la întâmplare într-un cosmos tăcut. Suntem o dorinţă, nu un algoritm! Tocmai această demnitate specială a noastră mă determină să vă împărtăşesc două întrebări.
Pentru voi, tinerilor, această nelinişte vă întreabă: "Cine eşti?". A fi noi înşine este, de fapt, angajarea definitorie a vieţii fiecărui bărbat şi fiecărei femei. "Cine eşti?" este întrebarea pe care ne-o punem unii altora; întrebarea pe care i-o punem în tăcere lui Dumnezeu; întrebarea la care numai noi putem răspunde, pentru noi înşine, dar la care nu putem răspunde niciodată singuri. Suntem legăturile noastre, limbajul nostru, cultura noastră: cu atât mai mult, este vital ca anii de universitate să fie un timp al marilor întâlniri.
Aşadar, nemulţumirea tinerilor ne întreabă pe noi, cei mai în vârstă: "Ce fel de lume lăsăm în urmă?". O lume trist distorsionată de războaie şi de cuvintele războiului. Este vorba de o poluare a raţiunii, care de la nivel geopolitic pătrunde în fiecare relaţie socială. Simplificarea care creează duşmani trebuie, aşadar, corectată, mai ales în universităţi, cu grijă pentru complexitate şi cu exerciţiul înţelept al amintirii. În special, tragedia secolului al XX-lea nu trebuie uitată. Strigătul "să nu mai fie niciodată război!" al predecesorilor mei, atât de consonant cu repudierea războiului stabilită în Constituţia italiană, ne îndeamnă la o alianţă spirituală cu simţul dreptăţii care trăieşte în inima tinerilor, cu vocaţia lor de a nu se închide în ideologii şi graniţe naţionale.
De exemplu, în ultimul an, creşterea cheltuielilor militare la nivel mondial, şi în special în Europa, a fost enormă. Să nu numim "apărarea" o reînarmare care sporeşte tensiunile şi insecuritatea, epuizează investiţiile în educaţie şi sănătate, subminează încrederea în diplomaţie şi îmbogăţeşte elitele cărora nu le pasă deloc de binele comun. De asemenea, trebuie să monitorizăm dezvoltarea şi aplicarea inteligenţei artificiale atât în sfera militară, cât şi în cea civilă, astfel încât aceasta să nu priveze deciziile umane de responsabilitate şi să agraveze tragedia conflictelor. Ceea ce se întâmplă în Ucraina, Gaza şi teritoriile palestiniene, Liban şi Iran ilustrează evoluţia inumană a raportului dintre război şi noile tehnologii într-o spirală a anihilării. Fie ca studiul, cercetarea şi investiţiile să meargă în direcţia opusă: să fie un "da" radical spus vieţii! Da vieţii inocente, da vieţii tinere, da vieţii popoarelor care strigă după pace şi dreptate!
Un al doilea domeniu de angajare comun priveşte ecologia. Aşa cum ne-a spus Papa Francisc în enciclica Laudato si', "există un consens ştiinţific foarte puternic că asistăm la o încălzire îngrijorătoare a sistemului climatic" (nr. 23). A trecut mai mult de un deceniu de atunci şi, în pofida bunelor intenţii şi a unor eforturi în această direcţie, situaţia nu pare să se fi îmbunătăţit.
În acest scenariu, vă încurajez în mod special, dragi tineri, să nu cedaţi resemnării, ci să transformaţi anxietatea voastră în profeţie. Credincioşii, în special, ştiu că istoria nu cade fără speranţă în mâinile morţii, ci este întotdeauna protejată, orice s-ar întâmpla, de un Dumnezeu care creează viaţa din nimic, care dăruieşte fără să ia, care împarte fără să consume. Astăzi, însăşi implozia unei paradigme posesive şi consumiste deschide calea pentru o nouă viziune care deja încolţeşte: studiaţi, cultivaţi şi ocrotiţi dreptatea! Împreună cu mine şi cu mulţi fraţi şi surori, fiţi artizani ai adevăratei păci: o pace dezarmată şi dezarmantă, umilă şi perseverentă, care lucrează pentru armonia dintre popoare şi protejarea Pământului.
Este nevoie de toată inteligenţa şi îndrăzneala voastră. De fapt, puteţi să-i ajutaţi pe cei care au venit înaintea voastră să restabilească un adevărat orizont de sens, pentru a nu se opri la încă o imagine rapidă a situaţiei în care ne aflăm. Trebuie să trecem de la hermeneutică la acţiune: atât de puţin luată în considerare de o societate cu tot mai puţini copii, voi mărturisiţi că omenirea este capabilă de un viitor, atunci când îl construieşte cu înţelepciune.
Universitatea voastră, care poartă un nume divin, este un loc de studiu şi un forum de experimentare, care de secole a modelat gândirea critică. În special, voi, profesorii, puteţi cultiva un contact rodnic cu minţile şi inimile tinerilor: este o responsabilitate exigentă, cu siguranţă, dar una incitantă. Este de maximă importanţă să credeţi în studenţii voştri. De aceea, întrebaţi-vă adesea: am încredere în ei?
A preda este o formă de caritate, aşa cum trebuie să fie salvarea unui migrant pe mare, a unui sărac de pe stradă sau a unei conştiinţe disperate. Este vorba despre a iubi mereu viaţa umană, despre a-i valorifica potenţialul, pentru a vorbi inimii tinerilor, fără a se baza numai pe cunoştinţele lor. Aşadar, a preda devine o mărturie a valorilor prin propria viaţă: înseamnă a ne îngriji de realitate, înseamnă a primi ceea ce încă nu înţelegem, înseamnă a spune adevărul. Ce sens ar avea, la urma urmei, a forma un cercetător sau un profesionist care nu reuşeşte să-şi cultive propria conştiinţă, simţul dreptăţii şi respectul pentru ceea ce nu poate şi nu ar trebui controlat? Cunoaşterea, de fapt, serveşte nu numai la atingerea obiectivelor profesionale, ci şi la discernerea cine este cineva. Prin cursuri, stagii, interacţiunea cu oraşul, teze, doctorate, fiecare student poate găsi întotdeauna o nouă motivaţie, punând ordine în studiu şi în viaţă, în instrumente şi obiective.
Preaiubiţilor, în timp ce vă încurajez în acest exerciţiu zilnic, vizita mea vrea să fie semnul unei noi alianţe educaţionale între Biserica din Roma şi prestigioasa voastră Universitate, care s-a născut şi a crescut în cadrul Bisericii. Vă asigur pe toţi de amintirea mea în rugăciune şi invoc din inimă binecuvântarea Domnului asupra întregii comunităţi de la Sapienza. Vă mulţumesc!
Salut final în mod liber în faţa rectoratului
Mulţumesc, mulţumesc tuturor! În acest ultim rămas bun, după vizita de astăzi, aş dori să vă adresez tuturor un fel de invitaţie: să lucrăm împreună, să fim cu toţii făcători de pace în lume, să muncim, să studiem şi să facem totul, de la relaţiile cu prietenii, la cuvintele noastre, la modul nostru de gândire, pentru a construi pacea în lume. Să aveţi întotdeauna speranţă în posibilitatea de a construi o lume nouă! Vă mulţumesc că sunteţi aici şi la revedere!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
