Iubiţi fraţi şi surori!
Pentru inaugurarea anului academic de la Universitatea Catolică Sacro Cuore doresc să transmit salutul meu cel mai călduros întregii comunităţi universitare, reprezentată de rectorul magnific, prof. Franco Anelli, de asistentul ecleziastic general, ES Mons. Claudio Giuliodori, şi de directorul general, Paolo Nusiner.
Adresez salutul meu şi ES Mons. Mario Delpini, arhiepiscop de Milano şi preşedinte al Institutului Toniolo, şi preşedintei Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen.
Ceea ce trăiţi este o zi specială, pentru că ea celebrează o aniversare importantă: în urmă cu o sută de ani, părintele Agostino Gemelli şi colaboratorii săi au dat viaţă acelei mari instituţii culturale care este Ateneul vostru. Felicitări!
Aş vrea să adun reflecţia mea în jurul a trei cuvinte: foc, speranţă şi slujire. Trei cuvinte care - cred - pot să reprezinte un pic mistica [spiritualitatea] voastră.
Primul este o imagine: focul, adică flacăra care în Universitatea voastră a fost transmisă din generaţie în generaţie. Aniversarele sunt momente potrivite pentru a comemora trecutul. Şi privind la cei o sută de ani de viaţă ai Universităţii Catolice Sacro Cuore, se recunoaşte o tradiţie educativă importantă, făcută vie graţie dăruirii a sute de bărbaţi şi femei şi mărturisită de mii de absolvenţi. Educaţia este una din căile cele mai eficace pentru a umaniza lumea şi istoria şi cred că Universitatea voastră păstrează în mandatul său această învăţătură. Acest lucru este posibil graţie valorizării - reînnoită prin generaţii - patrimoniului cultural şi spiritual care constituie identitatea sa. O identitate clară şi neschimbată, care însă nu refuză, dimpotrivă respectă şi primeşte sensibilităţile diferite, având conştiinţa că dintr-o confruntare sinceră şi respectuoasă cu celălalt se duce la înflorire condiţia umană. Aşa cum au înţeles bine deja cei din vechime: a educa nu înseamnă a umple vase ci a aprinde focuri. Universitatea Catolică păstrează acest foc şi apoi poate să-l transmită pentru că unicul mod de a face asta este "prin contact", adică prin mărturia personală şi comunitară. Mai înainte de a transmite ceea ce ştim, se aprinde focul împărtăşind ceea ce suntem. Acest contact are loc graţie întâlnirii, faptului de a sta unul lângă altul şi a face ceva împreună. Şi acesta este sensul originar a ceea ce numim "universitate", uni-versitas: când au început să apară aceste realităţi în Evul Mediu ele s-au născut pentru a face să conveargă "spre" un unic loc diferitele şcoli. Atâţia care converg "spre unul", un loc, un timp, un spirit. În cazul vostru, o istorie luminată de Credinţă, care redă unitate universului cunoaşterii şi ţese unitatea persoanelor care contribuie la creşterea sa: profesorii, angajaţii, studenţii. Şi acesta este sensul cel mai profund al cuvântului "tradiţie". Aşa cum spunea Mahler: "Nu este păstrarea cenuşii trecutului, ci salvgardarea viitorului".
Al doilea cuvânt este speranţă. Astăzi, această idee de educaţie este provocată de o cultură individualistă, care exaltă eul în opoziţie cu acel noi, promovează indiferenţa - cultura indiferenţei este urâtă! -, diminuează valoarea solidarităţii şi pune în mişcare cultura rebutului. De fapt, cine educă priveşte la viitor cu încredere şi face o acţiune - cea educativă - care implică diferiţi actori din societate, în aşa fel încât să ofere studenţilor o formare integrală, rod al experienţelor şi sensibilităţilor multora. Aceasta este îndeosebi misiunea profesorilor, care sunt păzitorii creativi ai tradiţiei, care este o comoară. Pentru că, după imaginea lui Gustav Mahler - aşa cum am spus - nu înseamnă a păzi cenuşa ci a păzi focul. Adică a duce înainte imaginea copacului: rădăcinile dau viaţa copacului şi, cum spunea poetul, tot ceea ce are înflorit copacul, vine din ceea ce este îngropat. Această armonie între rădăcină şi creştere.
Educaţia este înainte de toate relaţie: relaţie între profesor şi student, şi apoi şi a studenţilor între ei. O comunitate de persoane deschisă la realitate, la Celălalt transcendent şi la ceilalţi, deschisă să cunoască, să descopere, să pună întrebări şi să caute împreună răspunsuri. O comunitate deschisă la lume fără frici. Frica este urâtă! Aceasta este speranţă: a paria pe viitor învingând pornirea naturală care se naşte din multele frici care riscă să ne imobilizeze, să ne fixeze şi să ne închidă într-un prezent veşnic şi iluzoriu. Deschiderea şi primirea celuilalt este deci deosebit de importantă, pentru că favorizează o legătură solidară între generaţii şi combate derivele individualiste prezente în cultura noastră. Şi mai ales construieşte, tocmai pornind din aulele universitare, o cetăţenie inclusivă, opusă culturii rebutului.
În această perspectivă am promovat un Pact educativ global, pentru a-i sensibiliza pe toţi la ascultarea marilor întrebări de sens din timpul nostru, începând de la cele ale noilor generaţii în faţa nedreptăţilor sociale, a încălcărilor drepturilor, a migraţiilor forţate. Universitatea nu poate rămâne surdă în faţa acestor denunţuri. Sunt bucuros că aţi acceptat această invitaţie la o perioadă reînnoită de angajare educativă. Proiectele voastre de cooperare internaţională, adresate diferitelor populaţii ale planetei, multele ajutoare economice pe care în fiecare an le oferiţi studenţilor nevoiaşi, atenţia voastră faţă de cei din urmă şi faţă de bolnavi sunt mărturie a unei angajări concrete. Vă încurajez să mergeţi înainte pe acest drum!
Lumea, mai ales astăzi, este total interdependentă; această condiţie cere un efort inedit, pentru că această schimbare epocală a făcut învechite cadrele interpretative din trecut, care nu mai sunt utile pentru a înţelege prezentul. Este vorba de a proiecta noi modele de gândire, pentru a defini soluţii la urgenţele pe care suntem chemaţi să le înfruntăm: de la cele ambientale la cele economice, de la cele sociale la cele demografice. Noi nu putem merge înainte cu categoria iluminismului. Este nevoie de o gândire nouă, creativă. Universitatea Catolică Sacro Cuore poate reprezenta un loc privilegiat pentru dezvoltarea avansată a acestei elaborări culturale. Şi aici ne întoarcem la relaţia profesori-studenţi - care este importantă! -, care este o relaţie dinamică, în tensiune între prezent şi viitor: împreună sunteţi chemaţi să gândiţi, să programaţi şi să acţioneze având ca orizont casa comună de mâine, pornind de la realitatea concretă de astăzi.
Şi acum mă adresez vouă studenţilor în mod deosebit. În aceste timpuri confuze, făcute şi mai complexe de pandemie, vă repet: nu lăsaţi să vi se fure speranţa! Şi nu vă lăsaţi infectaţi de virusul individualismului. Este urât acest lucru şi face rău. Universitatea este locul potrivit pentru a dezvolta anticorpii împotriva acestui virus: universitatea deschide mintea la realitate şi la diversitate; acolo puteţi pune în joc talentele voastre şi să le puneţi la dispoziţia tuturor. Ca studenţi ai Universităţii Catolice Sacro Cuore, aparţineţi la o comunitate de studii cu rădăcini solide, din care puteţi să vă inspiraţi pentru formarea voastră şi pentru a reînnoi, în fiecare zi, entuziasmul de a merge înainte şi de a asuma responsabilitatea voastră în societate. A nu deveni tradiţionalişti ai rădăcinilor, nu, a lua din rădăcină pentru a creşte, pentru a merge înainte, pentru a vă juca viaţa. Acesta este orizontul pe care vi-l propune la acest centenar.
Şi astfel ajungem la al treilea şi ultimul cuvânt: slujire. În realitate, acest cuvânt ar putea să fie primul, pentru că întotdeauna o instituţie nouă începe de la fondatori care pun viaţa lor în slujba celorlalţi. Şi în cursul celor o sută de ani ai săi, Universitatea Catolică Sacro Cuore a demonstrat în mai multe ocazii să fie în mod fidel în slujba Bisericii şi a societăţii. Mărturiseşte acest lucru angajarea profesorilor săi în activitatea zilnică de cercetare şi, pentru nu puţini dintre ei, şi în roluri de responsabilitate în cadrul instituţiilor italiene şi internaţionale. Mărturiseşte asta munca personalului, care oferă dăruire şi inteligenţă cu scopul de a face posibilă funcţionarea Universităţii. Un gând de recunoştinţă adresez tocmai fiecăruia dintre voi, care faceţi parte din această mare echipă; şi aici logica este cea a uni-versitas: toţi împreună, toţi "spre", toţi împreună, fiecare în rolul său specific, dar toţi împreună, convergând spre un orizont împărtăşit. Fără lucrarea zilnică a fiecăruia dintre voi, acest proiect comun ar fi mai sărac, lipsindu-i ceva, ca şi cum într-o orchestră ar lipsi timbrul şi tonalitatea unor instrumente, aparent mai puţin importante.
Iubiţi fraţi şi surori - şi mă adresez din nou tuturor - sunteţi, permiteţi-mi exemplul, o mare orchestră, unde este esenţial ansamblul, care se face dacă fiecare dă ceea ce are mai bun în armonie cu ceilalţi. Spiritul de slujire să rămână mereu trăsătura distinctivă a întregii voastre comunităţi universitare, care numai aşa este fidelă faţă de Evanghelia care o inspiră. Domnul Isus Cristos, deşi fiind Logosul, Înţelepciunea divină, a ales nebunia slujirii până la despuierea totală de sine: înţelepciunea Crucii. Astfel a dat mărturie despre adevărul iubirii lui Dumnezeu şi el, Regele, ne-a învăţat că a sluji înseamnă a domni. Fie ca, oricine studiază şi lucrează în Universitatea voastră, să respire acest spirit, să înveţe acest stil, pentru a-l trăi în realitatea complexă a lumii contemporane. Mergeţi înainte, priviţi orizontul, cu curaj în misiunea voastră educativă. Două cuvinte care ne vor ajuta mult: curaj şi răbdare. A suporta contradicţiile, lucrurile care nu merg, răbdarea, şi elanul curajului merg împreună. Merg împreună. Interpretaţi voi acest curaj şi această răbdare ca o slujire pasionată adusă întregii societăţi; precum şi Bisericii, dar întregii societăţi. Domnul să vă binecuvânteze şi Sfânta Fecioară Maria să vă ocrotească. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Notă
1 Video-mesaj cu ocazia întâlnirii promovate şi organizate de Congregaţia pentru Educaţia Catolică: "Global compact on education. Together to look beyond" (15 octombrie 2020).
